vineri, 20 ianuarie 2017


Scrisoarea lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiţiei

Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă, adresată ministrului Justiţiei, Florin Iordache, în care solicită ca procesul său să se judece până la capăt, fără ca propunerile noilor reglementări privitoare la graţiere şi amnistie să se aplice:

 „Stimate domnule Ministru al Justiţiei, 
Aş vrea să ajung ziua când, în dosarul în care am fost inculpat nevinovat, un complet de judecători ai Înaltei Curţi vor pronunţa o hotărâre definitivă! Aş vrea ca în acest fel să îmi fie apărate reputaţia şi onoarea, să îmi fie redată demnitatea! Aş vrea să lăsaţi Înalta Curte să poata să facă asta! Eu nu vreau graţiere şi nici amnistie, domnule ministru! Mi-aş dori ca cei care mi-au distrus viaţa şi cariera să fie la rândul lor judecaţi până la capăt! Mi-aş dori domnule ministru, ca cei care mi-au hăituit familia, mi-au chinuit soţia şi copilul, mi-au umilit părinţii, să plătească! Mi-aş dori ca cei care au dezintegrat cea mai performantă echipă a Poliţiei Române să fie judecaţi până la final! Nici pentru ei nu vreau, nici amnistie, nici graţiere! Ar fi normal, domnule ministru, ca cei care prin sfidarea legii i-au sprijinit pe ticăloşii care m-au executat şi linşat public, aceia care au susţinut abuzul în serviciu al acestora săvârşind alte abuzuri în serviciu, să ajungă să dea socoteală pentru faptele lor, chiar dacă prin acestea nu au creat un prejudiciu patrimonial!... Nu "banii" contează la acest gen de fapte, domnule ministru! Nu-mi răpiţi acest drept, domnule Ministru al Justiţiei! Am aşteptat şi am sperat trei ani şi jumătate să se facă dreptate! Am fost ţinut departe de locul meu de muncă, de echipa mea, trei ani şi jumătate! Am făcut "naveta" sute de mii de kilometri între Instanţe şi Parchete, am cheltuit, timp de trei ani şi jumătate, ultimul bănuţ al familiei, pentru a putea să susţin prezenţa mea în proces! Trei ani şi jumătate este foarte mult, domnule ministru! Trei ani jumătate au fost o pedeapsă grea, domnule ministru, pe care nimeni nu a graţiat-o! A trebuit să o execut "zi la zi", domnule Ministru al Justiţiei!”, 

a scris comisarul şef Traian Berbeceanu, pe pagina sa de Facebook. Găsit nevinovat, după trei ani, in iunie 2016, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în prima instanţă, în dosarul în care a fost acuzat de favorizarea unor grupări infracţionale. Foştii săi anchetatori de la DIICOT au fost condamnaţi pentru fabricarea probelor care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa. Ioan Mureşan a primit şapte ani de închisoare, Nicolaie Cean a primit trei ani de închisoare, iar Alin Muntean patru ani de închisoare, pedepse cu executare. „Am primit aflarea veştii cu sentimentul că s-a făcut dreptate. Singurul meu obiectiv este să revin în cadrul BCCO, să mă întorc la echipa mea şi la colegii mei”, declara Berbeceanu. Sentinţa în dosarul în care celebrul poliţist a fost arestat în 2013 nu este definitivă. Poliţistul anului din 2007 Traian Berbeceanu a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire. În 2007 a primit distincţia de poliţist al anului în România pentru destructurarea mafiei fierului vechi din Hunedoara, în dosarul denumit „Hidra”. Potrivit rechizitoriului acestui dosar, circa 40 de hunedoreni, bande de hoţi de fier vechi, patroni ai unor centre de colectare şi angajaţii lor au produs prejudicii de peste 12,5 milioane de lei, prin delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală şi pagube de alte câteva milioane de lei prin furturi de pe platforma siderurgică a Hunedoarei. Gruparea a fost destructurată în vara anului 2006, în urma unor descinderi coordonate de Traian Berbeceanu şi de procurorul şef delegat de la DIICOT – Sibiu, la acea vreme, Laura Codruţa Kövesi, în prezent procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Procesul este judecat şi în prezent la Tribunalul Bistriţa Năsăud.

joi, 19 ianuarie 2017


Ion Luca Caragiale este de actualitate......
Jalba hoţilor din închisori
Daţi-ne drumul din puşcărie,
Daţi-ne posturi,
Cu bune rosturi,
Daţi-ne voie la tâlhărie,
C-a sta în lanţuri
Când alţii danţuri
Trag fără frică sus la putere,
Şi când ei fură
Fără măsură,
E anarhie!... însa... tăcere:
Ei au putere!...
Daţi-ne drumul, căci, cum se poate
Noi în catene,
Pe când în pene
Dânşii se umflă, şi peste gloate
Pun pungăşeală
Şi târnuială?...
Noi stăm la umbră pentru nimica
Şi... dânşii fură
Fără măsură
Şi, ei sunt liberi!... Nu cunosc frica,
Nu e nimica!...
Daţi-ne drumul: e nedreptate
În puşcărie
Ca să ne ţie
Colegii noştri! Oh! ce păcate!...
A noastră şcoală
A rămas goală,
Căci toţi elevii au chilipire,
Au berechete,
Grase budgete...
Iar noi, acilea în amorţire
Stăm in lihnire!...
Daţi-ne drumul! fără zăbavă!
Daţi-ne posturi
Cu bune rosturi,
Daţi-ne totul: fiţi de ispravă!
La tâlhărie
Ţara să fie
Pe mâna noastră a tuturor,
Iar nu voi care
Aţi făcut stare
S-o smulgeţi singuri ca din topor!...
Daţi-ne drumul cu mare zor!...
Photo credit: cronicadeiasi.ro
S-a petrecut in Romania si nimeni nu este raspunzator Halal stat de drept,s-au poate e de drepti deoarece avem de lucru cu americanii Pe unde au trecut ei a ramas model de democratie gen Vietnam,Cornu Africii Somalia,Irak,Afganistan si-n multe alte locuri!

Soc! Marea gratiere vine de la Bruxelles!

Autor: 

Mersul pe sarma executat de noul guvern pe tema gratierii poate fi, desigur, unul cat se poate de periculos. Numai ca, de aceasta data, Liviu Dragnea pare sa-si fi luat toate masurile de prevedere si, bine consiliat de afara, are toate sansele sa cada din nou, ca un veritabil „Hopa Mitica”, in picioare. Si, pe langa gratiere, sa mai treaca si amnistia la pachet, fara ca societatea civila si rivalii politici sa poata sa ia prea mult foc.

iordache grindeanu Soc! Marea gratiere vine de la Bruxelles!
Florin Iordache este „calul troian” al Cabinetului Grindeanu
Pentru ca, dupa cum reiese din informatiile noatre, planul PSD-ului nu este nici pe departe unul hazardat, ci se pliaza „la secunda” pe ceea ce se intampla in aceste zile la Bruxelles. Acolo unde, probabil chiar in luna februarie, se va da drumul la „ultimatumul” privind adoptarea deciziei pilot de pedepsire a Romaniei pentru situatia dezastruoasa din sistemul penitenciar. Iar pana la acel moment, cel putin de principiu, proiectele guvernamentale privind gratierea vor fi fost deja supuse dezbaterii publice. Numai ca, din moment ce in forma actuala, doar vreo 2.000 de detinuti ar putea beneficia de aceste prevederi, ceea ce nu va avea cum sa opreasca intrarea in vigoare a deciziei-pilot, guvernul va juca teatrul de rigoare si va „plusa” cu pedepsele ce urmeaza sa fie gratiate si chiar amnistiate ca ultima solutie pentru evitarea drasticelor sanctiuni ale Bruxelles-ului.
Fara numar, de la Pruna!
Pe 1 martie 2016, Raluca Pruna le impuia capul celor de la Bruxelles despre planul sau de „depopulare” a puscariilor patriei. Si asa a dat drumul la un memorandum oficial prin care se cerea amanarea adoptarii unei decizii pilot cu privire la tara noastra, dar care, in acelasi timp, obliga statul roman la luarea a tot felul de masuri concrete.
pruna Soc! Marea gratiere vine de la Bruxelles!
Raluca Pruna a dat-o in bara cu memorandumul prezentat Comisiei Europene
Din care, bineinteles ca nu a fost adoptata nici macar una. Iar cu toate ca la prima vedere s-ar putea crede ca noul ministru al Justitiei, Florin Iordache ar trebui sa blesteme „greaua mostenire” lasata de predecesoarea sa, lucrurile par sa fie privite cu totul altfel la varful PSD. Pentru ca, in conformitate cu cutumele de la Comisia Europeana, se acorda in mare un an de zile pentru transpunerea in practica a unui astfel de memorandum precum cel depus de catre Raluca Pruna. Si iata ca anul tocmai ce se face, oferind PSD-ului sansa nesperata de a fructifica din plin mingea ridicata la fileu, cu naivitate, de catre Raluca Pruna. Si sa forteze o gratiere „fara numar” care, culmea, sa mai fie pusa si pe carca de necontestat a cerintelor inaltilor si atotputernicilor comisari europeni.
La doua capete
Nu este un secret pentru nimeni ca prioritatea absoluta a mandatului lui Florin Iordache in fruntea Justitiei este promovarea cat mai rapida, dar si cat mai complexa a gratierii. Dar si a amnistiei. Pentru ca doar un naiv poate crede ca Liviu Dragnea ar renunta la visul de a candida, si inca avand sanse importante, la Presedintie, in 2019.
puscarie Soc! Marea gratiere vine de la Bruxelles!
La aglomeratia din penitenciare, gratierea este mai mult decat necesara
Numai ca, in timp ce urmeaza la indigo planul diabolic trasat de catre Dragnea, Iordache joaca, nesperat de convingator pentru un novice in ale actoriei, un dublu rol. Astfel ca, in timp ce „nucleul dur” pesedist si clientii acestuia care asteapta cu nerabdare gratierea stau linistiti ca „stie Florinel” ce face, acelasi Iordache pozeaza in fata camerelor de filmat drept un un nou arhanghel al luptei anticoruptie, care nu va permite in ruptul capului ca sa scape, fie si cu o zi mai devreme din puscarii, cei condamnati pentru fapte de coruptie. Dar, hai sa fim sincer, daca Iordache chiar ar fi chezasul interzicerii unui tratamnent uman pentru maharii „matrasiti” de catre DNA pana acum, atunci acesta chiar ca nu ar mai ramane nici macar o zi in fruntea Ministerului Justitiei. Asa ca, dupa cum sustin sursele noastre, cel mai probabil Florin Iordache nu face decat sa traga de timp si sa adoarma vigilenta opozantilor, pana va veni „ora Z” in care sa se recurga la adevaratul plan privind gratierea si amnistia. Un proiect absolut legal, cosntitutional, dar, care, pentru a nu se mai inflama aiurea spiritele ca la „martea neagra”, va fi trecut prin „furcile caudine” ale gruparilor de „gica contra” prin acest mic subterfugiu.
Pe repede inainte
Deci, pana cand Comisia Europeana va anunta oficial tara noastra ca se intra in linia dreapta a aplicarii unei decizii- pilot, care va impune o „amenda” probabila de 84 milioane de euro anual si plata de la buget a unei sume zilnice pentru fiecare detinut aflat intr-un penitenciar din Romania, ministrul Justitiei nu are decat sa linisteasca apele. Si sa lase societatea civilo-sorosista sa-si bata in voie gura despre moralitatea gratierii. Important  pentru reusita planului lor este insa ca autoritatile de la Bucuresti sa se sincronizeze cu formalitatile birocratice de la Bruxelles. Pentru ca, avand deja in spate povara MCV, niciun lider politic roman, fie el si Klaus Iohannis, nu isi va putea asuma si lovitura de gratie a unei decizii-pilot usturatoare din punct de vedere financiar si de-a dreptul umilitoare pentru mult clamatul stat de drept de la noi. Asa ca, dupa cum deja Iordache a plasat discret in ultima sa iesire publica, ne asteptam ca undeva prin aprilie, Comisia Europeana sa ne dea in cap cu decizia pilot pentru „rele tratamente aplicate detinutilor”. Si atunci, cand nu va mai fi timp la dispozitie pentru nicio alta masura disperata, mai ales dupa anul pierdut aiurea in mandatul Ralucai Pruna, sa vedem cine va mai iesi in strada sa protesteze pentru nerespectarea recomandarilor Comisiei Europene! Si de-abia atunci se va da „pe repede inainte” planul de largire a „bresei” prin care sa se poata strecura tot mai multi dintre detinuti. Pentru ca, ne place sau nu, gratierea controlata este mai necesara decat oricand. Insa cel mai interesant este daca, intr-adevar, Guvernul Grindeanu va si reusi sa duca la bun sfarsit aceasta masura fara a plati un capital de imagine prea mare.

marți, 17 ianuarie 2017

Războiul de 2.000 de ani împotriva geto-dacilor. De ce au dispărut cărțile despre daci?


Despre istoria daco-geto-goților, adică a străbunilor noștri, au rămas puține izvoare scrise. Din motive oculte, scrierile au fost distruse sau ascunse. Totuși, din referiri indirecte știm că despre Dacia și despre daci  au scris nume ilustre, fie istorici, fie  împărați sau cei din anturajul lor, ceea ce înseamnă că Dacia era un subiect demn de interes  în acea vreme pentru contemporani. Menționăm câteva nume dintr-o perioadă istorică cuprinsă între sec.1 î.Hr și  primele trei secole după Hristos: Diodor din Sicilia   (Cartea 21 din Biblioteca istorică), Dio Cassius (Istoria romană,Cartea 67 și 68), Împăratul Augustus,Titus Livius,  Dio Chrysostomos (Getica),Criton, (medicul personal al lui Traian (Getica), Traian ( De bello dacico), Tacit  (biografia lui Traian). A doua surpriză este că niciuna din operele autorilor citați referitoare la Dacia nu mai există! Al. Papadopol – Calimah  menționează aproape trei sute. Unele explicații punctuale s-ar putea găsi.

Resentimente umane, să zicem.  Când Domițian , de pildă , a decretat drept crimă citirea cărților despre daci ale lui Titus Livius, ne putem gândi la necazurile pricinuite de daci împăratului, care, după două războaie cu dacii, a trebuit să le plătească acestora tribut.

Apărarea reputației știrbite ar fi altă explicație, în cazul interdicției  promulgate de împăratul Caracalla, privind simpla rostire a numelui  get pentru a scoate din conștiința publică faptul că și-a asasinat propriul frate, Geta, interdicție urmată de un adevărat carnagiu soldat cu  aproape  20 de mii de victime.

Totuși, apar destule semne de întrebare. Ne-am putea folosi  de câteva exemple dintr-o multitudine de cazuri.

Pe de o parte, ridicarea unei columne, o capodoperă arhitecturală consacrată victoriei romane asupra dacilor, care exprimă orgoliul și satisfacția împăratului Traian, dar și un neobișnuit omagiu și o dovadă de respect  la adresa unor mari învinși, dacii, sau, mai târziu, construirea arcului lui Constantin cu acele statui de daci  simbolizând noblețea și înțelepciunea unui neam  și alte asemenea, coroborate, pe de altă parte cu dispariția  dovezilor la vârful istoriei, amploarea interdicțiilor  culminând  câteva secole mai târziu cu  dispoziția papei Grigore cel Mare de ardere, pur și simplu, a cărților despre daci.

Aceasta indică, în mod paradoxal, un contrast între bunul simț public și o evidentă acțiune politică al cărei scop  nu ar fi altul decât o eventuală eliminare a dacilor din istorie.

Probabil că atunci matricea socială, istorică și religioasă  geto-dacă era atât de puternică și transmisese atâtea elemente noii religii creștine care se consolida încât, pur și simplu, nu puteau să capete legitimitate decât printr-un embargo.  Nu ne vom lansa în considerații legate de cine ar fi avut acest interes de-a lungul timpului, deși tema respectivă ar merita multe comentarii. Vom constata doar că pe la mijlcul primului mileniu după Hristos, peisajul  istoric se schimbase  mult, așa încât o  nouă carte de istorie nu mai putea suferi tratamentele brutale de odinioară. Ea putea fi omorâtă altfel, mai târziu.

În ciuda penuriei de izvoare vechi la prima mână, la ora actuală există  suficiente cărți istorice bine documentate care să ne poată oferi o imagine coerentă și convingătoare a evenimentelor care s-au consumat pe teritoriul locuit astăzi de români, pe o perioadă situată între secolul 7 î.Hr. și secolul 15 d.Hr.

Din mileniul 1 a fost salvată  dintre numele sonore ale istoriei vechi doar Getica lui Iordanes, tradusă și în românește. Din Iordanes aflăm trei lucruri extrem de importante pentru istoria noastră veche. Primul ar fi că   daco-geții i-au avut drept continuatori naturali pe aceste meleaguri pe goții cu ambele lor ramuri, vizigoții și ostrogoții. Aceștia au jucat un rol primordial în constituirea  neamurilor și statelor europene de mai târziu. Al doilea lucru îl constituie dovezile  înregistrate istoric privind continuitatea domniei a 17 generații  însumând 450 ani în spațiul dacic neocupat de romani  ale dinastiei  Amalilor  începând cu Gapto, sacerdotul lui Decebal, până la Amalasunta, fiica regelui  geto-got Teodoric cel Mare. Al treilea și cel mai important lucru este că daco-geto-goții aveau o spiritualitate superioară față de greci și de romani  și că limba vorbită de ei era limba  străveche populară sau barbară care se vorbea de-a lungul și de-a latul Imperiului Roman în raport cu limbile greacă și latină care erau limbi artificiale create pentru uzul oficial al cabinetelor  imperiale.

În ce privește spiritualitatea, aceasta  era  o dimensiune străveche a geto-goților dată de credința în zamolxism, religia monoteistă, continuatoare a cultului soarelui care, ca și creștinismul, îi îndeamnă pe adepți să creadă în nemurirea sufletului și în viața de apoi, cu prețul unor sacrificii supreme. Învățăturile zamolxiene sunt perfecționate pe vremea lui Burebista și Deceneu de o manieră net superioară idolatrilor greci sau latini:

”Acesta, (Deceneu, n.n.), văzând că ei (dacii n.n.) i se supun sufletește în toate și că au și înzestrare naturală, i-a învățat aproape toată filosofia, căci el era maestru în această disciplină. Predându-le etica, le-a domolit obiceiurile barbare  învățându-i fizica, i-a făcut să trăiască în chip firesc după legi proprii, pe care până acum le numesc belagine, avându-le scrise; instruindu-i în domeniul logicii le-a dezvoltat gândirea, făcându-i să fie mai dezvoltaţi la minte decât celelalte neamuri; arătându-le importanţa practicii i-a îndemnat să trăiască săvârşind cele mai bune fapte, iar în domeniul teoretic i-a făcut să cunoască cele 12 semne ale zodiacului şi contemplând mersul planetelor să stăpânească cunoştinţele astronomice, să ştie cum şi care sunt fazele în creştere şi descreştere ale Lunii,  cu cât depășește globul de foc al soarelui   dimensiunea pământului, cu ce nume sau semne urcă sau coboară pe cer din răsărit până în apus cele 346 de stele.”

O altă scriere, descoperită în ultimul timp, care va fi adusă în curând la cunoștința  publicului român, scrisă în sec. 4, mai timpurie decât Iordanes, aparține  lui Socrate Eclesiasticul și evocă fapte contemporane autorului, mai exact creștinarea în masă a geto-goților și măcelul teribil între goți din anul 368.

Evenimentele majore din istoria noului mileniu care începea sunt legate de etapele parcurse în procesul creștinării popoarelor europene. Faptul că  aceste evenimente coincid cu dispariția  ciudată a foarte multe scrieri despre unii din actorii principali implicați în aceste evenimente cum ar fi daco-geții. Destinul istoric al  unei populații cu o spiritualitate ieșită din comun și cu un rol istoric  pe măsură nu putea să nu stârnească  curiozitatea și interesul  cercetătorilor.

Așa se face că mai târziu,  în jurul anului 1848, un eminent istoric italian pasionat de trecutul acestei zone, Carlo Troya,  din păcate complet  necunoscut istoricilor români, scrie o vastă istorie a Italiei de 8500 pagini din, care aproape 3500 despre strămoșii noștri, detonând  spectaculos bagajul istoric pe această temă. Dintr-o  selecție publicată anul trecut și intitulată Argumente pentru rescrierea istoriei europene  rezultă  că străbunii românilor, oricât de surprinzător ar părea sunt nici mai mult nici mai puțin precursorii civilizației  și culturii europene și că arhitectura gotică atât de celebră își află izvoarele  în zona transdanubiană. Sunt evocate fapte istorice bazate pe înscrisuri incontestabile  cum că, în migrația lor în sud-vestul european goții au pus bazele viitoarelor state vorbitoare mai târziu de limbi romanice, Italia, Spania, Portugalia, Franța, iar în partea  de nord- est  au lăsat urme de neșters în state ca Rusia, Polonia, țările baltice, Danemarca, Suedia, Norvegia, care state, pe la 1450 toate se numeau Dacia și că spre sfârșitul mileniului 1, un anume Rollo, pirat dac originar din nordul danubian ar fi poposit pe meleagurile Angliei unde s-a și stabilit de altfel  printr-o înțelegere cu regele Alfred, și care a dat naștere viitoarei dinastii normande a Plantageneților , prin fiul său, Wilhelm I Spadă-Lungă, tată la rândul lui al lui Richard I. Toate acestea ar părea povești extravagante sau  picanterii de-a dreptul scandaloase pentru istorici, dacă n-ar fi confirmate de un alt istoric, englez de data aceasta, Robert Sheringham în cartea sa De Anglorum Gentis Origine Disceptatio (508 pag.,Cambridge University, 1670) și care va fi oferită publicului român anul viitor.

Deși îi despart  aproape două sute de ani iar autorii aparțin unor zone geografice diferite, atât C.Troya, cât și   R. Sheringham  au abordări similare privind istoria, limba, cultura și religia geților, probabil și  datorită , izvoarelor istorice pe care le utilizează . Evident, nu lipsesc Herodot, Strabon, Iordanes, Diodor Siculul,  Paulus Orosius, Ammianus Marcellinus,  ș.a. în chestiuni de istorie generală, dar și Stephanus Bysantinus, Adam din Bremen, Saxo Gramaticul,   Venerabilul Beda, legendele nordice, edda, saga  ș.a. în ce privește migrația  nordică a geților.

Să ne înțelegem totuși. Carlo Troya este un mare  istoric italian care consacră  o mare parte din opera lui rolului covârșitor pe care l-au avut geții  în edificarea istoriei și culturii europene, sud-vestice și nordice în timp ce profesorul Robert Sheringham de la Universitatea din Cambridge, evocă istoria geților ca parte componentă a istoriei Angliei, adică a patriei sale printre  ai căror străbuni sunt și geții. Iată cum , vorbind de caracteristicile generale ale insulei britanice, autorul nu omite să menționeze: „  Însă în război, după ajutorul divin, trebuie apreciat mai cu seamă curajul soldaților, care nu lipsește niciodată britanicilor în luptă; într-adevăr, neamul nostru provenit din geții cei foarte viteji sau din goți, și care imită sau mai degrabă întrece vitejia străbunilor, atâta vreme cât Domnul  îi oferă ajutor, încolo are destulă apărare pentru protejarea patriei;”. Este un  mândru și frumos elogiu pe care profesorul englez îl aduce strămoșilor săi, care sunt saxonii, englezii și geții.

Cât privește ajungerea geților în insula britanică părerile celor doi autori sunt concordante. Carlo Troya subliniază rolul de focar de răspândire getică pe care l-a avut peninsula Iutlanda, actuala Danemarca, în primele secole după Hristos. Era supranumită țara dacului Godrun. De aici au migrat înspre Anglia primele mari grupuri de geți. Pe aici a fost și traseul  piratului Rollo, cel venit de la Dunăre, și a cărui stabilire pe meleagurile britanice  în fruntea dacilor sau danilor, sau gutilor, a fost consemnată prin tratatele cu regele Alfred și apoi cu Eduard Confesorul (1044-1066) , fapt amintit și de R.Sheringham, care menționează  o altă denumire a geților, aceea de viți, dar și iuți (  din Iutlanda) și , citându-l pe Venerabilul Beda, că ținutul lor de baștină era Insula Wight (Vectis), care încă le mai păstrează numele, pe lângă alte locuri de pe continent oferind și o seamă de similitudini de ordin fonetic.

Și în ce privește istoria geților părerile celor doi se aseamănă. Citez din capitolul 9 al tratatului lui R.Sheringham:

„Am arătat că armele  geților au fost victorioase în Sciția, Tracia, Dacia, Moesia, la Istru și la Marea Neagră și am spus că ei au avut diferite nume în acele regiuni, din pricina varietății sălașurilor; dar toți au fost numiți geți, cu același nume, de către greci și de către latini. Însă aceștia, cu trecerea timpului, și-au adus trupele și stindardele la ultimele hotare ale Europei, și, fapt și mai agresiv, i-au îmblânzit și i-au domolit pe romanii cei plini de foc, precum și Roma însăși, și cică ar fi istovit într-atât Imperiul Roman, încât de atunci încolo a fost mai ușor de manevrat de către alte neamuri dintre care cele mai multe, prinzând ocazia, ar fi căpătat de atunci încolo curajul de a-și scutura  îndelungata sclavie și jugul lor istovitor. Atunci, pentru prima dată geții le-au fost cunoscuți romanilor și grecilor sub numele de goți: însă de atunci sunt numiți de către scriitori când geți, când goți. În legătură cu aceștia, există o concordanță absolută la autorii vechi care au trăit în acea vreme în care s-a ținut războiul gotic;…Orosius care și-a scris istoria în veacul împăraților Arcadius și Honorius (în care goții, sub conducerea lui Alaric au năvălit în Italia), relatează că geții au fost de neam gotic și sub numele de goți au devastat Imperiul Roman: Curând, spune el, acei geți care acum se numesc goți, despre care Alexandru a declarat că trebuie evitați, de care Pyrrhus s-a îngrozit și pe care Cezar i-a lăsat baltă, după ce au năvălit cu toții în provinciile romane, deoarece lăcașurile lor și toate orașele au fost abandonate și golite, și multă vreme s-au arătat înfricoșători, speră acum prin rugăminți să obțină asocierea cu romanii prin legământ, deși ar fi putut-o obține cu armele. Chiar Hieronim (Despre credință,c.2,cap.4), când Ambrosius și alții bănuiesc că Gog și Magog ar fi goți, mărturisește că aceiași Gog și Magog nu au fost niciodată numiți geți de către autorii vechi….”

Ambii istorici sunt preocupați de descendența veche a goților din eroii biblici Gomer și Iafet menționați în Geneză și fiecare citează  din epopeile nordice Saga, Edda sau Lagfedgatal, Carlo Troya din Are Frode , Saemundur, Hartknock, R.Sheringham din Saxo Gramaticul sau Venerabilul Beda. Oricum este mai mult decât vizibilă transpunerea zamolxianismului în zeitățile nordice Odin sau Sigge. Dacă Odin este varianta nordică a lui Zamolxe, Sigge nu ar fi altul decât Deceneu.

Pe de altă parte, avansarea în timpurile Genezei a apariției geto-goților lasă loc la amândoi autorii ipotezei unei migrații masive situată  „ la anul 2000 după nașterea lumii”, adică în jurul anilor 3500 î.Hr. ceea ce corespunde  teoriei avansate de cercetătorii moderni, între care Marija Gimbutas și cei de la  Universitatea din Cambridge, privind marea migrație tehnică în est, în nord-vestul Indiei, care nu exclude deloc o migrație la fel de masivă în nordul  european.

În capitolul 10 al tratatului său, R. Sheringham explică și motivația acestor mari roiri:

„Mai departe, potrivirea obiceiurilor și asemănarea firilor argumentează chiar o înrudire a neamului și a sângelui. Însă sciții, geții, massageții și goții aveau aceeași fire și predispoziție, aceeași  gândire și rigoare în organizarea vieții și preocupări și dorințe asemănătoare cam în toate privințele. Voi stărui asupra câtorva lucruri: geții și goții ieșeau în evidență față de alte neamuri prin mulțimea nevestelor și socoteau poligamia la loc de mare cinste. Pe lângă alții, poetul comic Menandru, el însuși get, spune astfel despre geți:

Căci niciunul dintre ai noștri nu poate fi mulțumit cu zece neveste

Și cei mai mulți își iau unsprezece, ba chiar douăsprezece

Cine și-a luat doar patru

Sau cinci

E socotit „pe moarte ”, „nenuntit”, nefericit,holtei ,

La ai noștri.

…Odinioară era obiceiul în Dacia printr-o lege consfințită de regii acelui pământ, când teritoriul se umplea de populație, ca cei tineri să fie siliți să emigreze din propriile sălașuri;acest neam se înmulțea peste măsură din acest motiv, deoarece se uneau cu multe femei, dedați fiind la desfătări în exces. De aceea tatăl îi alunga de la sine pe toți fiii adulți în afară de unul pe care îl lăsa în urmă ca moștenitor al cutumei sale. Această lege a rămas neclintită pe timpurile multor regi până când regele Lothbrocus i-a urmat tatălui său la domnie despre care s-a declarat că provenea din seminția goților…Referitor la goți, Adam din Bremen menționa:Este pedepsit cu pedeapsa capitală acela care va fi avut relații intime cu soția altuia sau prin violență va fi siluit o fecioară”.



Am apelat la similitudinile de vederi ale celor doi învățați pentru a crea un  tablou al identității istorice a geto-goților. Să vedem care ar fi pe scurt dimensiunea lingvistică.

Carlo Troya, pe urmele lui Iordanes,  evocă frumusețea și subtilitățile  graiului vechi al Amalasuntei, fiica marelui rege  de la Ravenna mai ales în comparație cu sunetele guturale și dizarmonice ale germanilor acelui timp. Amintim că această constatare era făcută când regatul ostrogot  de la Ravenna, prima construcție statală geto-gotică  înființată pe teritoriul și în interiorul marginilor Imperiului Roman. Despre    limba scrisă a aceluiași neam, atât Troya, inclusiv Iordanes,cât și R.Sheringham sunt întru totul de acord că alfabetul promovat de    episcopul Ulfilla este cu totul remarcabil în istoria alfabetelor lumii, iar Sheringham face precizări în legătură cu apariția caracterelor runice în biblia lui Ulfilla.

Carlo Troya  face precizarea că alfabetul episcopului Ulfilla era ultimul din cele create de la Moise încoace și comentează astfel:

Oare cine va vroi să creadă că limba gotică a lui Ulfila nu a fost răspândită de Berismund (vezi anul 417) şi mai mult, de către oastea gotică a lui Videmir din neamul amalilor, adusă astfel în Gallia şi în Spania? Limba aceea, care s-a vorbit şi s-a scris în Italia de către ostrogoţi, limba din care avem splendide monumente (şi mă refer doar la Italia), în Codex-ul argenteus al Evangheliei ulfiliene de la Upsala, în papirusul de la Arezzo şi mai cu seamă în cel de la Napoli, ca şi în Calendar, în Omiliile ostrogoţilor şi în toate celelalte scrieri ulfiliene, publicate de Mai şi de Castiglioni.

Ne-am putea permite să precizăm că sunt extrem de interesante și binevenite descifrările tăblițelor de la Sinaia. Cercetătorul makedon Branislav Stefanoski- Al Dabija, unul dintre eminenții specialiști în această materie precizează că alfabetul tăblițelor, scrise în timpul regilor daci Burebista și Deceneu pentru uz sacerdotal și se referă la istoria și religia acestora (Hyperboreii și zamolxismul, 2013), utilizează litere din alfabetul grec arhaic din linia B cretană și că acest alfabet nu este neapărat grecesc ci mai vechi, de origine pelasgă,  pelasgii fiind străbunii tuturor popoarelor europene.

În legătură cu limba dacă vorbită nu acasă la ea ci pe un teritoriu franco- englez ne putem lipsi de plăcerea de a  reproduce un pasaj evocat de Carlo Troya:

„Ducele Wilhelm Spadă Lungă era atât de atras de Limba Dacică a tatălui său, încât îşi trimise fiul la Baieux, pentru a fi educat de către Normanzi, în idiomul Dacilor….Aşadar, Richard I învăţă Limba Dacică în Baieux şi îi urmă tatălui său, Wilhelm I, în fruntea Ducatului din Normandia. Nu cred însă, că Limba Dacică din Baieux semăna cu cea vorbită de Vizigoţi, existând diferenţe între Geţii ajunşi în Europa Occidentală cu multe secole înainte şi Daco-Geţii lui Rollo. Însă, atunci când vorbea cu Vizigoţii, discuţia era inteligibilă, ceea ce nu se întâmpla cu Saxonii din Baieux şi cu cei rămaşi în Germania. Idiomul Dacic al lui Rollo era necunoscut noilor săi supuşi, Romanii din Normandia. În timp ce nici Rollo, nici Wilhelm Spadă Lungă, nu încercară să-şi propage idiomul, Theodoric şi Amalasunta, în Italia, au optat pentru îndoctrinarea Romanilor în limba Gotică, iar printre aceştia se afla şi fiul lui Patrizio Cipriano. Într-o scrisoare de-a lui Cassiodor către Senatul Roman, el spune că studiul acestei limbi plăcu cel mai mult Amalasuntei, doctă în Latină şi Greacă şi încântată în a-şi etala bogăţia limbajului patriei: “NATIVI SERMONIS UBERTATE GLORIATUR”.

Nu putem încheia această schiță fără să reproducem  un pasaj din Discursul despre arhitectura gotică al acestui minunat avocat pro bono al istoriei românilor care se numește Carlo Troya:

„Astfel de erori legate de originile geţilor sau goţilor şi cele ale teutonilor sau germanilor lui Tacit, au corupt istoria arhitecturii; aceasta este marea confuzie făcută între cele două popoare atât de diverse, Templul Tracic al lui Zalmoxis şi Arhitectura Gotică Transdanubiană care, în 412 au fost transmise şi în Galiile Meridionale, de unde se difuzară apoi în toată Europa, cu un dublu curent: unul vizigotic – în Pirinei, altul gotic – în Alpii Scandinaviei, Canterbury şi în Normandia dacului Rollo. Totuşi, formele Arhitecturii Gotice s-au modificat pe parcursul secolelor, dar nu şi-au pierdut niciodată condiţia naturală transdanubiană, atât de diversă de cea greacă şi romană. Diversele ei transformări au admis folosirea aproape generală a ogivei, aceasta triumfând în secolele al XIV-lea şi al XV-lea asupra arcului rotund; de aceea, nu se poate spune că era necunoscută vizigoţilor în secolele al V-lea şi al VI-lea“ (Argumente pentru rescrierea istoriei europene , București, 2016)

Cer scuze cititorului pentru abundența citatelor folosite. Am considerat totuși că într-o pledoarie de o asemenea importanță privind istoria poporului nostru proba  verității este mai importantă decât stilul.

M-am referit în principal la două opere istorice  consistente cu acest subiect, necunoscute publicului sau specialiștilor, una din ele publicată recent într-o selecție esențială, iar cealaltă în curs de publicare. Ambele lucrări aparțin  unor specialiști de primă mână in științei istorice europene și se referă la o plajă  istorică de circa  două milenii până în zorii evului mediu european

Am vrut să arăt din această prezentare comparativă că străbunii poporului român, daco – geto- goții  au cu totul altă reprezentare în mintea cercetătorilor străini decât acasă.  Pentru Carlo Troya și Robert Sheringham aceștia au în primul rând o  vechime în plan istoric care îi așează indiscutabil în rândul întemeietorilor legitimi ai Europei,  iar contribuția lor istorică a avut un caracter continuu și s-a bazat în afara unei vitalități  ieșite din comun,  pe o spiritualitate elevată, pe o limbă  frumoasă și adecvată realităților , cât și pe însușiri civilizatoare care s-au remarcat atât acasă la ei  în Valea Dunării, cât și  în afară, acolo unde i-a propulsat destinul istoric.

Din această scurtă trecere în revistă încep să apară ca plauzibile strădaniile mai vechi și mai noi ale autorităților civile sau religioase de a oculta istoria unui neam care, prin faptele sale pur și simplu  a  deranjat  și deranjează un anume establishment.

Este interesant de observat că  acești mari istorici  și-au scris opera când creștinismul în Europa și în lume devenise o realitate iar constituirea statelor europene  depășise faza incipientă ,  acum fiind în plină sedimentare. Totodată interesele lumii de acum  erau total diferite de cele de la începutul primului mileniu. Din păcate, acest adevăr are o valoare specială pentru România. Valoarea  și gloria străbunilor, limba, spiritualitatea care trebuiau să  constituie componentele de bază ale unei siguranțe naționale și-au pierdut conținutul.

Românii numesc acest fenomen  vicisitudini ale istoriei și le acceptă pur și simplu în locul virtuților strămoșilor.

Opiniile despre români ale unor istorici străini prezentate în această schiță nu  se vor  găsi niciodată în vreo lucrare a Academiei Române . Această instituție a avut grijă să inventeze în locul continuității neamului pe aceste meleaguri penibila și idioata teorie a etnogenezei   poporului român undeva prin  veacul al treilea după Hristos reușind cu un brio trist fracturarea istoriei naționale, o performanță  pe care n-a atins-o nimeni în lumea aceasta.

articol de Dumitru Ioncică, cunoastelumea.ro


Variațiunile cuantumului pensiei militare în perioada următoare. Hopul de la actualizare

In cursul lunii ianuarie 2017 pensiile militare în plată,  calculate sau nerecalculate, au fost indexate cu 5,25% și majorate cu suma rezultată din creșterea deducerii fiscale de la 1050 lei la 1100 lei.
Putem spune că, în această privință, s-au adeverit informările prezentate de unele Case de Pensii Sectoriale potrivit cărora dispozițiile art. 59 al Legii 223/2015 se aplică cuantumului mai avantajos, rămas în plată după recalculare, chiar dacă este mai mare decât cel recalculat, și că dispozițiile acestui articol nu urmăresc, în timp, confundarea celor două cuantumuri.
In luna februarie avem garanția că se va aplica recenta lege aprobată de noul Parlament, prin care se elimină complet CASS pe cuantumul pensiilor iar deducerea fiscală crește de la 1100 lei la 2000 lei. Garanția este asigurată de anunțul făcut astăzi de Iohannis, după consultările bugetare cu premierul Grindeanu,  că va promulga această lege. Desigur că, măsurile fiscale din luna februarie vor viza tot cuantumul brut în plată al pensiilor militare.
Mai mult de jumătate din pensiile militare sunt nerecalculate.  
Deciziile de recalculare  de pensii militare, potrivit articolelor 109 și 110, vor trebui să cuprindă de acum încolo  și indexarea cu 5,25%  aferentă anului 2017. Astfel că,  pentru cei care au norocul să le crească pensia după recalculare, vor primi sume diferențiate   perioadei anterioare recalcularii după cum urmează:
-Începând cu ianuarie 2016, cuantum recalculat potrivit vechimii din decizia de pensie anterioară;
-Un alt cuantum din luna următoare depunerii  unei cereri de recalculare, cu documente nevalorificate pentru perioada anterioară anului 2016, potrivit art. 109 alin.(5) al Legii 223/2015.  Casa  de Pensii Sectoriale a MApN   prezumă că toate cererile pentru grupele de muncă depuse la Centrele Militare în cursul anului 2015, după publicarea Legii 223/2015, au fost depuse în luna ianuarie 2015, astfel că drepturile aferente sunt plătite din  luna februarie 2015. In aceste situații se emit doua Decizii de recalculare: 
   -decizia xxxx/1 cu cuantumul recalculat pe luna ianuarie 2016
   -decizia xxxx/2 cu cuantumul recalculat pe luna februarie 2016 și următoarele.
-Un alt cuantum recalculat pentru ianuarie 2017 și lunile următoare, prin evidențierea indexării cu 5,25%.
Modificările de cuantum net, datorate măsurilor fiscale din luna februarie 2017, nu necesită evidențieri în decizile de recalculare emise ulterior.
Si... acum, să vorbim despre  operațiunea de actualizare a pensiilor militare,  care nu a mai avut loc din anul 2009, din simplul motiv că de atunci nu s-a mai produs nicio mărire a soldelor  de grad și funcție ale militarilor.
Articolul 60  din Legea 223/2015  reglementează că actualizarea are lor de fiecare dată când se măresc soldele activilor. Următoarea actualizare ar urma să se producă concomitent cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării unitare, lege  pe care noul guvern a promis că o va adopta până în luna iunie. a.c.
Ineditul actualizării este dat și de faptul că noua lege introduce sume valorice pentru soldele  de grad și funcție, desființând coeficienții de ierarhizare și valoarea sectorială de referință.
Pentru actualizare,  contează funcțiile de grad avute de militari în cele șase luni alese pentru calculare/recalculare și gradul avut la data trecerii în rezervă.
***********
Articolul 60(1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, astfel:a) potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie îndeplinite în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, la cererea persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;b) în funcţie de gradul militar/profesional deţinut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi media soldelor de funcţie/salariilor de funcţie deţinute în cele 6 luni alese conform prevederilor art. 28 pentru drepturile de pensie deschise în baza prezentei legi.”***********Noile solde  de grad și funcție trecute prin operațiunile prevăzute în articolele 29, 30 și 108 vor da noul cuantum al pensiei actualizate. Acesta va fi în mod sigur mai mare decât cuantumul recalculat al tuturor pensiilor militare.Care va fi însă raportul dintre cuantumul actualizat  conform articolului 60 și cuantumul mai avantajos rămas în plată, conform articolului 111, după recalcularea potrivit articolelor 109 și 110?  E clar că acele cuantumuri mai avantajoase mai mici decât cuantumul actualizat vor fi înlocuite de noul cuantum.Ce se va întâmpla însă cu cuantumurile mai avantajoase, rămase în plată după recalculare, care vor rămâne mai mari și față de  cuantumul  actualizat?Legea 223/2015, chiar modificată de art. 40 al OUG 57/2015, tace. Nu prevede aplicarea cuantumului mai avantajos și după actualizarea potrivit art. 60.