Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2014
Cel mai mare jaf de pe Terra! 6.300 de miliarde de euro valoarea reală a zăcămintelor de la Roșia Montană! 2 6300  de miliarde de $ e o sumă minimă constatată prin calcul matematic simplu. Dacă am împărți suma la numărul de români aflați pe TERRA (aprox 30 de milioane) , fiecârui român în parte i-ar reveni 2 milioane de dolari!!!   Cel mai important e că s-a aflat care-i miza. Acum știm pentru ce luptăm!!! Lăsând la o parte ceea ce vor politicienii corupți, e cazul să decidem noi ce avem de gând?  Senatorul Haralambie Vochiţoiu, vicepreşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, de profesie inginer minier recunoaşte că este vorba despre “48 de metale grele”, fără a preciza care sunt acestea!!! Deci ce facem cu  Roşia Montană?             1. O dăm la “fier vechi”, aşa cum am făcut cu toate combinatele, sistemele de irigaţii, resursele naturale (petrol, păduri s.a.) şi vom încasa câteva miliarde de euro?             2. O preţuim pentru că o avem şi o va