Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2020
  E oficial! România, scoasă de sub scutul NATO!   Share Acesta este crudul adevăr cu privire la adevărata ”importan ț ă” a României în cadrul NATO, oricât s-ar chinul atât ministrul Nicolae Ionel Ciucă, cât  și alți oficiali guvernamentali d e a cosmetiza imaginea Armatei Române. Singurul statut care ne este recunoscut fiind cel de ”contribuabil model”, după cum reiese  ș i din ultima statistică oficială a NATO. Cea care arată că România se numără printre frunta șele statelor care îș i plătesc ”ta xele de înarmare”, în timp ce codașa Uniunii Europene este… Germania! Ciucă nu a fost primit sub noul scut GBAD Dar nici măcar așa, cu noi și noi miliarde tăiate de la construcția de autostrăzi, școli și spitale și alocate ”Programului Rabla” implementat de Administrația Statelor Unite ale Americii pentru  Guvernul României, nu ne alegem tot doar cu câteva ”tinichele” agățate pe piepturile câtorva generali. Din cei care chiar și-au luat în serios fantasmagoricul rol de lideri regionali. Însă
  Punctul slab al defensivei României - Cât poate rezista Armata Română în eventualitatea unui atac al Rusiei Autor:  George Traicu Publicat:  26/10/2020 08:59 O simulare făcută de militarii români și americani a dezvăluit punctul slab al defensivei Rmâniei în evetualitatea unui atac al Rusiei. Fără sprijinul NATO, în cazul unui atac al Rusiei prin „Poarta Focşanilor”, Armata Română ar rezista cel mult 24 de ore. Ajutorul aliaţilor ar putea ajunge greu în zona de conflict din cauza proastei infrastructuri din ţara noastră. Citește și:  STUDIU Pacienții cu ficat gras sunt mult mai puternic expuși la virusul Sars-Cov-2 În eventualitatea în care Rusia ar ataca România, cel mai scurt drum către Bucureşti şi către Balcani ar fi printr-o zonă strategică denumită „Poarta Focşanilor”. România ar pierde lupta într-o zi fără sprijinul NATO. Şi asta pentru că trupele aliate şi echipamentul de luptă nu pot ajunge destul de repede în zona fierbinte din cauza lipsei infrastructurii din ţara noastră,
  25  OCTOMBRIE ZIUA ARMATEI ROMÂNE . 25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.   Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-ţi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.   La 25 octombrie 1944, Armata Română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. Acţiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal alcătuiesc un
 CUM AM MAI SPUS ȘI ALTĂ DATĂ ;  E JALE MARE .E NENOROCIRE  Stăpânii României Cine controlează din afară PSD, PNL, USR, PMP, ALDE și UDMR? 90% din activitățile comerciale din România aparține azi străinilor. Iată mai jos cifrele adevărului. În spatele perdelei groase de fum politic România a devenit Colonie. Iată cine sunt cu adevărat stăpânii noștri (nu, nu sunt americanii…) și ce trebuie să facem pentru a dăinui ca neam. Suveranitatea României s-a topit în focul care a ars capitalul privat autohton. Imperiul Corporatist trece prin foc și sabie Lumea Veche. Istorie, eroi, legende, culturi și destine, toate se prăbușesc în genunea ciclonului globalist hrănit de zeul BAN. Pentru cei care încă admiră „investitorii străini” care „plătesc bine” am o veste proastă: profiturile nu rămân în țară, iar taxele sunt minime sau neplătite cu anii. Cei care-mi urmăresc analizele și comentariile știu că mă limitez la date concrete, nu polemizez pe teme generale și nu citesc în globul viitorul
    STIMATI COLEGI DE SUFERINTĂ              ȘI NU NUMAI .  ÎNAINTE DE A CITI CU RĂBDARE , SĂ VĂ CALMATI ,APOI  SĂ LUAȚI CEVA DE CAP CU ÎNJURĂTURILE NEAOȘE CORESPUNZĂTOARE LA ADRESA CELOR ÎN CAUZĂ . E JALE MARE , RĂU DE TOT . Puterea celui mai mare club ocult de lobby din Europa asupra premierului Orban şi a preşedintelui Iohannis (I) Posted by  justitiarul   on 19 iunie 2020 Partajare 132     ExxonMobile, care a cerut gazele din Marea Neagră, este membru al clubului AMISA2 iar reţeaua de „cluburi private din umbră” a UE participă la „spionajul corporatist”    Legătura la distanţă cu Ludovic Orban Big Pharma din mega clubul lobbyst se ocupă şi de tratarea Covid 19 Ce este clubul cu nume evreiesc Amisa2 ?   Grupul Solvay – cheia evidenţei legăturii dintre lobby-ul corporatist cu grupurile oculte de influenţă politică ale UE Secretivitatea ca regulă a clubului şi a birocraţilor UE Mega-trustul şefului Amisa2 (ABB), România şi „Afacerea Şpaga Suedeză” – în penumbră: Grupul Bilderberg şi C