Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din septembrie, 2019
15/04/2018 Singura fotografie cu membri fondatori ai ASSN care a apărut în spaţiul public. Secretele Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale: istoria, falsurile şi membrii neştiuţi Cea mai opacă instituție de elită a statului român, Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN), este pe cale să se închidă. Senatul a adoptat luna trecută proiectul de lege privind desfiinţarea ASSN, care urmează să fie votat şi în Camera Deputaţilor, for decizional. Cu toate acestea, nici acum, după doi ani de la izbucnirea scandalului legat de numele membrilor ASSN, nu se știe care a fost  componenţa exactă  a instituţiei în aceşti ani de funcționare efectivă. ASSN se comportă ca o societate secretă, cu toate că membrii săi primesc, până una-alta, o remunerație lunară plătită din bugetul statului. PressOne  a descoperit neconcordanțe în actele publice emise de ASSN, neconcordanțe care conturează ipoteza falsificării unor documente cu scopul de a
Planul lui John F. Kennedy de a scoate România de sub influenţa URSS. Ce s-ar fi întâmplat dacă preşedintele american n-ar fi fost asasinat 28 septembrie 2019, 20:32deSinziana IonescuDevino fan Salvează în arhivădownload pdfprint article 0 (0 voturi)cuvinte cheie:john f kennedy romania sua urss romania kennedy romania dej kennedy romania comunism kennedy plan romania 0 comentarii 0 share Tweet 151Live Aboneaza-te la newsletter Abonare 1/11John F. Kennedy În august 1963, administraţia de la Washington considera că este cel mai prielnic moment ca SUA să se apropie de România, pentru ca ţara noastră să fie extrasă treptat de sub influenţa sovietică. Asasinarea lui John F. Kennedy, în noiembrie 1963, a frânat brusc aceste planuri. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Operaţiunea CIA de supraveghere a României, în timpul ocupaţiei soviet... „Spionul englez“ abandonat în temniţa comunistă. El îi adusese Regelui... Steagul României, purtat de primii oameni care au păşit pe Lună. Misiu... La începutul anilor
Ce pensii speciale ar putea fi impozitate cu 90% .  Senatul a adoptat în mod tacit propunerea legislativă: Propunerea lui Teodorovici este mai avantajoasă 26 septembrie 2019,  Pensii speciale impozit de 90% liviu marian pop senat adoptare tacita 32 comentarii 135   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.101 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, care prevede impozitarea pensiilor speciale, a fost adoptată tacit de Senat, miercuri, 25 septembrie. Taxarea pensiilor speciale ar crea un precedent periculos ...  Ce prevede noua lege a... Reforma PNL: magistraţii nu mai primesc pensii speciale şi poliţiştii ...  Iniţiativa legislativă a lui Liviu Marian Pop va fi trimisă la Camera Deputaţilor, for decizional.    “Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra venitului impozabil de până la 10.000 lei lunar din pensii”, se arată în Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.101 din Legea nr.227/2015 privin