Cuibul de vipere și fabrica de președinți
O istorie halucinantă. Aparent. Ea nu poate fi decât adevărată. O istorie despre marele cuib cu vipere din România. În care a pătruns pe ușa din față jurnalistul Radu Moraru. Azi, candidat prezidențial. Și care, tocmai din acest motiv, relatează istorii despre Coldea, Maior, Oprea, Hellvig și Iohannis, care întrec cu mult în intensitate episodul intitulat „Sufrageria lui Oprea”. Am citit și m-am crucit. Nici chiar eu nu mi-am imaginat vreodată cât de periculoasă este cangrena care a îmbolnăvit mortal acest stat. Radu Moraru ne explică cum se fac președinții în România. Cu subiect și predicat.
„Politicienii și-au găsit nașul”. Așa se intitulează carte voluminoasă scrisă de jurnalistul de investigație Mihai Pâlșu și alcătuită din dialoguri cu Radu Moraru, în postura acestuia de prezidențiabil. Radu Moraru, care ani de zile a moderat emisiunea «Nașul», a pătruns în mai multe rânduri în cuibul de vipere. De fapt, a fost invitat. Cu toate onorurile. Și acolo a văzut cum se fabrică un președinte. Cum procedează capii serviciilor secrete. Cum acționează ei, cum au acționat ei pentru a construi o caracatiță. De natură să le confere cât mai multă putere. Mă voi opri doar asupra a trei episoade absolut cutremurătoare, dezvăluite de Radu Moraru în această carte, care a apărut acum două luni. Cu precizarea că niciuna dintre persoanele implicate nu a dezmințit niciuna dintre informațiile jurnalistului metamorfozat în candidat prezidențial.
Relatează Radu Moraru un prim episod petrecut în 2010. La Băneasa. În cabinetul lui George Maior, care îl invitase la ora 10 dimineața pe Moraru la un pahar de whisky. Și unde a venit și Coldea. Care s-a așezat cu fundul pe masă, ca un adevărat stăpân. Și au discutat în trei despre Traian Băsescu. Și despre Mircea Geoană. Și despe mecanismul prin care candidatul PSD a fost înfrânt. Și, extrem de interesant, în secret, George Maior, azi ambasador al României la Washington, atunci director plin al Serviciului Român de Informații, jucase la două capete. Îi promisese întreaga susținere a Serviciului Român de Informații lui Traian Băsescu. Dar l-a ajutat în secret până la un punct pe Mircea Geoană. De la ambii aștepta drept recompensă poziția de premier al României. În schimb, Coldea îi era devotat lui Băsescu. Și îl supraveghea pe Maior.
Își spiona cu alte cuvinte șeful. Și este doar începutul. Băsescu însă l-a preferat pe Emil Boc. Pe care îl putea ține mai bine sub control.
Își spiona cu alte cuvinte șeful. Și este doar începutul. Băsescu însă l-a preferat pe Emil Boc. Pe care îl putea ține mai bine sub control.
Maior a rămas cu buza umflată. Dar a încercat să-și ia revanșa mai târziu. Și, astfel, figura se repetă. Directorul SRI primește garanții de astă dată de la Victor Ponta, prim-ministru, președinte PSD și în mare secret viitor prezidențiabil, în sensul că după victoria acestuia în alegeri, după ce Ponta ajunge la Cotroceni, George Maior va fi prim-ministru. Și, din nou, o întreagă logistică a celui mai important serviciu secret din România, plătit din bani publici, pune totul la bătaie pentru a fabrica un președinte. De această dată întâlnirea cheie la care este invitat Radu Moraru nu se mai desfășoară în Pădurea Băneasa. Ci în cabinetul ministrului Apărării. Gabriel Oprea. Care îi oferă jurnalistului o sabie și un binoclu. Și îl informează că a fost ridicat la gradul de colonel. Ridicat de niciunde. Pentru că jurnalistul nici măcar nu făcuse Armata. Acesta cochetează cu Oprea și îi spune că ar dori să primească gradul de general. Oprea acceptă, îl cheamă în birou pe generalul Rotaru și îi cere acestuia să-i aranjeze lui Moraru un doctorat. Jurnalistul dezumflă gogoașa și le spune că a glumit. Dar rostul întâlnirii din biroul ministrului Apărării Naționale era altul. Chestiunea cu generalul fusese doar un preambul. Acolo, din nou, Moraru a dat față în față cu George Maior. Se punea la cale crearea unui hiper-serviciu secret. Deasupra celor existente. Cu Gabriel Oprea în frunte. Iar cei făcuți peste noapte ofițeri superiori, Laura Codruța Kovesi, Robert Turcescu, etc., urmau să facă parte din eșalonul de conducere al acestei caracatițe. Interesant, nu? Numai că, din nou, Coldea și-a supravegheat șeful. Și, dorind cu ardoare să-i ia locul, a turnat.
Al treilea episod – și cu asta închei, întrucât spațiul rezervat acestui demers editorial e limitat – are loc la Hotelul Marriott. Același Radu Moraru, cu alte personaje. Cu Klaus Iohannis. Și cu Eduard Hellvig. Klaus Iohannis încă nu era nimic. Era un simplu primar de Sibiu. Iar Eduard Hellvig era măturat printr-un dosar penal din conducerea PNL. Era și el un neica nimeni. Președinte al liberalilor era Crin Antonescu. Dar acesta urma să fie dinamitat. După cum a aflat Radu Moraru, printr-un „flagrant”, aranjat în străinătate. Când ar fi fost filmat primind o valiză cu bani. Motiv pentru care s-ar fi autoejectat instantaneu. Din poziția de președinte PNL. Din cea de candidat prezidențial. Din statutul de președinte al Senatului României. Iar eliminarea acestuia a lăsat culoarul liber. Pentru unul dintre clienții de la Marriott. Pentru Klaus Iohannis. Și, în mod spectaculos, Eduard Hellvig a mizat pe lozul câștigător. După victoria lui Iohannis, susținut în cursa prezidențială de către Florian Coldea, aflat la butoanele Serviciului Român de Informații, și care practic a câștgat atunci în competiția cu George Maior, care miza pe Victor Ponta, tot în schimbul funcției de premier al României, Eduard Hellvig, care a juca pe mâna câștigătoare, a ajuns șeful Serviciului Român de Informații. Iar George Maior, învins, dar nu total dezarmat, poate și puțin trădător pe ultima sută de metri, a primit de la Iohannis drept sinecură cea mai înaltă poziție în arhitectura diplomației românești. Și cu toate păcatele din trecut și cu toate dezvăluirile care au fost făcute, este și acum bine merci ambasadorul României la Washington.
Nici măcar povestea lui Radu Moraru nu se termină aici. Istoria relatată de el continuă. În această nouă rundă de alegeri prezidențiale. În care putem observa, chiar fără a fi deloc avizați, mișcări spectaculoase. Iar în spatele lor este din nou mâna serviciilor. Și apropo. Dacă veți avea curiozitatea să citiți această carte, veți descoperi și cum s-a implicat în campaniile electorale și în general în întreaga operațiune neîntreruptă de poliție politică din România un alt general, Silviu Predoiu, omologul de la SIE al lui Florian Coldea, bun camarad al acestuia, iar în prezent oficial consilier pentru strategii politice al Pro România. La fel cum Coldea este eminența cenușie din spatele USR. Băieții cu ochi albaștri nu se predau, ci se relansează!
Autor: Sorin Roșca Stănescu