Arthur Finkelstein, omul care a otrăvit democrația și politica românească
Puțini români știu cine a fost Arthur Finkelstein, cu toate că le-a influențat viața mai mult decât unii dintre cei mai importanți politicieni români. Pentru că în spatele lor a stat, direct sau indirect, acest personaj despre mare media românească nu a scris vreun rând vreodată. Fără existența sa nu ați putea citi astăzi despre cum PSD vrea să dea țara pe mâna rușilor sau despre liberalii care vor să-i trimită pe români la muncă sâmbăta, ultimele exagerări din presă. Finkelstein a rupt orice barieră morală în domeniul propagandei politice și a făcut totul posibil în materie de luptă electorală, orice enormitate. Odată cu el nimic nu a fost prea mult în ceea ce privește denigrarea adversarului, iar linia de demarcație dintre adevăr și minciună a fost călcată în picioare și ștearsă. Dacă înainte de el marketingul politic mai păstra încă o rigoare, o urmă de decență, iar politicienii știau ce se poate afirma și mai ales ce nu se poate spune despre contracandidații lor, după Finkelstein totul a devenit permis, atât timp cât sunt atinse scopurile.
Cât de important a fost Arthur Finkelstein în politică, politica mare, mondială? În 2011, în unul din puținele sale discursuri publice, spunea: „Am vrut să schimb lumea. Acest lucru l-am realizat. Însă am făcut-o mai rea”. E destul să spunem că a lucrat pentru Richard Nixon, Ronald Regan, familia Bush și, până să moară, în august 2017, miliardarul rebranduit politician Donald Trump.
Cât de importantă este această figură pentru România? Este de acum cunoscut și recunoscut chiar de către beneficiari că alegerile din 2016 au fost câştigate de PSD cu ajutorul unor consilieri străini, israelieni.
Unul dintre ei se numește Tal Silberstein și putea spune că a fost consilierul celor mai importanți lideri politici ai României din ultimii 20 de ani. Într-un interviu din 2008, israelianul relata că a sosit în țara noastră în 2002. „Președintele Traian Băsescu m-a adus în România. Lui îi datorez faptul că sunt aici”, povestea Silberstein, care apoi detaliază legătura sa cu politica românească: a lucrat, de-a lungul anilor, pentru Traian Băsescu, Vasile Blaga, Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu. La campania pentru prezidențialele din 2014, Tal Silberstein, împreună chiar cu Arthur Finkelstein, l-au consiliat pe candidatul Victor Ponta. „Nu am dificultăţi în a lucra în România, datorită echipei de prieteni şi de parteneri pe care o am aici. Sunt norocos să îi am parteneri pe Arthur Finkelstein, Dan Andronic, Shevez şi câteva tinere talente politice”, declara Silberstein. Consilierii evrei nu au avut nicio dificultate să lucreze ba la „dreapta”, ba la „stânga” eșicherului politic românesc, pentru PSD sau PDL, PNL, pe rând sau chiar în același timp. În realitate, Silberstein a avut primul contract în România în 2001, cu Băsescu şi PD, pentru ca apoi să treacă la Adrian Năstase şi PSD. De la 1 ianuarie 2016 se află sub contract cu PNL și Tăriceanu, căruia însuși Finkelstein îi devine consilier. După cum recunoaștea chiar Tăriceanu, suma ar fi fost de 3,3 miliarde de lei pe an. Însă asta nu l-a împiedicat să ofere consultanță discretă și adversarilor pedeliști…
Metode de lucru. A folosit Băsescu… ceapa?
În profesia sa, de consultant politic, Tal Silberstein, ca și ceilalți evrei care au stat în spatele politicienilor români în ultimii 20 de ani, aparține „școlii de gândire” înființată de evreul american Arthur Finkelstein. „Arthur’s Kids” se numeau chiar ei.
Cu siguranță vă amintiți episodul retragerii din cursa prezidențială a candidatului Teodor Stolojan și înlocuirea sa de către Traian Băsescu. Lacrimile celui din urmă, performanța sa actoricească, au reprezentat unul dintre cele mai „strălucite” momente electorale ale istoriei democrației românești. Cei mai mulți români (cei mai inteligenți) găsesc astăzi episodul penibil, iar pe protagonistul principal un personaj ridicol, așa cum a și fost. Atunci însă secvența a impresionat.
Un „film” asemănător a fost montat și în Israel, sub directa regie a unui coleg al lui Tal Silberstein, cel care îi era pe atunci consultat și strateg electoral lui Băsescu.
Se numește Sefi Shaked și este un alt elev al școlii lui Finkelstein. În februarie 2017, o televiziune din Israel a difuzat o înregistrare video în care ministrul de Interne al țării Arye Deri (condamnat, în 1999, la trei ani de închisoare pentru mită și fraudă) folosea un truc pentru a putea plânge la filmarea unui clip electoral dedicat liderului spiritual decedat al Shas, partid ultraortodox, rabinul Ovadia Yosef. Spre a-și stimula apariția lacrimilor, Deri a recurs la o ceapă. Shaked a admis mai apoi că, în calitate de consilier al lui Deri, l-a sfătuit să folosească ceapa pentru a reuși să impresioneze opinia publică.
Se impune întrebarea: Traian Băsescu a folosit și el ceapa sau vreun alt stimul la sfatul lui Tal Silberstein?
Un geniu al răului
Dar să ne întoarcem la părintele spiritual, dar și profesorul metodic al acestor consultanți atât de inspirați. „Arthur Finkelstein a fost un geniu!”, spune un alt elev de-al său, George Birnbaum. Un geniu al răului.
Suntem în mai 1996, în Israel, în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare. În urmă cu doar câteva luni, pe 4 noiembrie 1995, premierul țării Yitzhak Rabin fusese asasinat de către un fanatic din extrema dreaptă religioasă și naționalistă chiar la sfârșitul unei mari manifestații de sprijin pentru politica sa de pace cu palestinienii. După decenii de confruntări, Israelul și palestinerii se îndreptau către pace. Iar artizanul acestui proces, Yitzhak Rabin, tocmai murise. Dispăruse „cea mai mare speranță de pace pe care a avut-o Israelul vreodată”, cum a fost numit. La conducerea Partidului Muncii, social-democrat, și a Guvernului venise în locul său Shimon Peres, politician din generația fondatoare a Israelului, colaborator apropiat al primului premier al Israelului Ben Gurion.
Guvernul său stabilise alegerile pentru anul viitor, în mai. În cadrul primelor alegeri în care israelienii își desemnează direct primul-ministru, se înfruntă Yitzhak Rabin, care se vrea continuatorul operei de pace a lui Rabin, și Benjamin Netanyahu, un consultant de afaceri, relativ nou în politică, venind de pe partea dreaptă a scenei politice. Netanyahu s-a aflat în fruntea mişcării de protest a dreptei naţionaliste şi religioase împotriva politicii „procesului de pace” cu arabii palestineni promovate de Rabin şi Peres.
Prin urmare, israelienii aveau de ales între pace și război. Nu e de mirare că la începutul campaniei Netanyahu era la nu mai puțin de 20% în urma lui Peres. Dar, dintr-odată Partidul Likud al celui dintâi inundă țara cu bannere pe care scria „Peres vrea să împartă Jerusalimul”, iar Peres devine vinovat și de un val de atacuri sinucigașe ale palestinienilor din martie, în cadrul unei campanii negative, plină de atacuri la persoană și denigrări. Totul devine sumbru, apocaliptic. Consilierii lui Peres sunt luați prin surprindere, candidatul lor se lansează în explicații decente. În vreme ce Netanyahu recuperează din handicap cu fiecare minciună și infamie pe care organizatorii campaniei sale o lansează. În ziua alegerilor sondajele prevedeau o victorie a lui Peres la o distanță de 5%. Spre final diferența se strânge. În jurul orei 22, televiziunile transmit primele calcule Exit-Poll cu o victorie la limită a lui Peres. Este momentul în care Netanyahu, tensionat, pune mâna pe telefon și îl apelează pe „Arthur”. Da, Arthur Finkelstein, directorul său de campanie secret. Față de îngrijorarea politicianului, „Arthur” nu poate decât să chicotească: „Alegerile la limită le câștig întotdeauna!”. La sfârșitul numărătorilor, Netanyahu îl invinge pe Peres, care se crezuse învingător, cu o majoritate de 50,5% din voturi.
Vă pare cunoscut, cumva familiar episodul? Puteți să faceți o paralelă cu alegerile prezidențiale din 2009, în care Traian Băsescu îl învinge pe Mircea Geoană cu 50,33%, după ce cel de-al doilea se dăduse câștigător? Aveți motive pentru o asemenea paralelă și mai ales… în spatele tuturor lucrurilor văzute și știute, motivul principal.
Revenind la Israel: odată cu dispariția lui Peres din prima linie a politicii israeliene, procesul de pace nu are decât de suferit. La doar câteva luni, pe 4 septembrie 1996, Netanyahu hotărăște deschiderea gurii de nord a tunelului Zidului de apus spre Via Dolorosa în Ierusalimul vechi, fapt care provoacă un val de tulburări violente arabe pe tot cuprinsul Cisiordaniei şi nordul fâşiei Gaza sub temerea populaţiei musulmane că lucrările evreilor ar putea fi un mijloc de a zdruncina intenționat temelia moscheilor de pe Muntele Templului. Netanyahu își justifică decizia prin importanţa turistică şi naţională a accesului la „Stânca fiinţei” („sela kiuménu”) poporului evreu. În confruntări mor 60 de poliţişti şi civili arabi palestineni, dar și 16 militari israelieni. Finkelstein și clientul său au învins însă… „Tot ce a făcut Bibi în timpul campaniei a fost stabilit de Arthur Finkelstein”, au scris biografii lui Netanyahu (poreclit „Bibi”), Ben Kaspit și Ilan Kfir.
Frica și reprimarea, mijloacele lui Finkelstein
Arthur Finkelstein a produs o mutație uriașă în ceea ce se numește „marketing politic”, care ar putea fi definit ca știința de a produce politicieni de top, schimbând cu totul accentul de pe gândirea creativă pe gândirea speculativă. Pe scurt, de acum înainte politicianul nu se mai concentrează pe întocmirea unui program mai bun decât al adversarului, ci pe specularea slăbiciunilor sale, în același timp cu specularea tendințelor, prejucăților și temerilor electoratului.
Ultimul lucru la care Finkelstein și elevii școlii sale se gândesc în construirea campaniilor lor este efectul pe care le vor avea asupra electoratului, a oamenilor de rând. Dacă minciunile sau exagerările lor vor înspăimânta sau teroriza anumite categorii de votanți? …Cu atât mai bine! Procedeul omologat de acest maestru al manipulării se numește chiar „voter suppression” (reprimarea alegătorului) și se referă la demotivarea unor categorii de electorat cărora nu le poate fi schimbat votul.
Alegerile din mai 2019 s-au bazat pe un asemenea procedeu. O mare parte a electoratului PSD a fost, pur și simplu, anihilat, în vreme ce o altă parte a fost surescitat de tema „corupției”. „Trebuie totul făcut ca și cum ar veni pericolul de la stânga”, îi explica Arthur Finkelstein lui Richard Nixon înainte de a-l face președinte… La noi formularea astăzi este mult mai concisă: „ciuma roșie”.
Va urma..