Mândru că am fost pilot de vânătoare pe avion supersonic, pilot de încercare la Centrul de Cercetări și Încercări în Zbor, instructor și evaluator superior de zbor în Statul Major al Forțelor Aeriene, mândru că am ajuns pe cea mai înaltă culme a devenirii profesionale în acel vis de milenii al omenirii, în acea năzuință a miliarde și miliarde de oameni, la care însă numai câțiva au putut ajunge:
ZBORUL.
Despre piloți și pensiile lor « speciale »
Mă adresez vouă, oamenilor fără nicio legătură cu aviația, care, în momentul acesta citiți tolăniți în fotolii, la birou, în metrou sau unde vă mai aflați și vă rog să vă bucurați de oportunitatea aceasta deoarece, în existența voastră de până acum, cândva, cineva special v-a adus acasă, întregi ! Vreți să vorbim despre ceilalți, care n-au mai ajuns ? Despre familiile lor? Nu cred.
Hai să vedem ce-i face speciali. Pentru că sunt!
Hai să vedem ce-i face speciali. Pentru că sunt!
Pe la 17-18 ani, neavând tablete, telefoane și alte rahaturi smart, obișnuiam să citim și mulți dintre noi, întâmplător sau nu, au dat peste Antoine de Saint-Exupery, Pierre Closterman sau Doru Davidovici. Inconștiența vârstei nu-ți dă pace și vrei și tu să devii special, la fel ca ei, fără să ai însă nici cea mai vagă idee la ce te înhami. Istoria aia trunchiată învățată în școli, reușise oarecum să ne creeze sentimentul că aparținem cuiva, că putem continua și scrie istorie chiar dacă implică sacrificii.
O săptămână de teste medicale la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială, ne-a înjumătățit. Realizezi că viața poate fi mai complicată decât credeai atunci când părinții trebuie să semneze o hârtie precum că au fost înștiințați că pe timpul școlarizării există posibilitatea de accidente sau deces și că sunt de acord. Mama mea nu a știut că merg la aviație.
Când a aflat...
Au urmat 4 ani grei, cu trei tipuri de avioane învățate « la sânge », nopți albe în fața planșelor de mărimea unui zid, o grămadă de materii la care dacă nu scoteai un minim de 7, nu urcai în avion. Aerodinamică, termotehnică și mecanica zborului, navigație aeriană, motoare de aviație clasice și reactive, construcții aeronave etc etc. Am dat piept de la vârste fragede cu accidentele/catastrofele de aviație
Le-au cules resturile dintre fiarele contorsionate ce fuseseră cu câteva ore înainte un avion, le-au pus în sicrie mici, sigilate, părinți fără grai, broboade negre, lacrimi cât să inunde omenirea, capete plecate, tot tacâmul adică. Ne-am dus pe ascuns spre seara să vedem resturile avionului ce zăceau într-un hangar și printre aparatele de bord sparte, se mai vedeau încă bucăți de oase. Unii au plecat, unii nu au făcut față cerințelor, cei mai mulți însă am rămas, împinși de la spate de farmecul zborului și de dorința cretină de a fi speciali.
Am îmbrăcat uniformele cu mândrie și tot cu mândrie purtam pajura/simbolul profesional de pilot din piept, oamenii ne priveau cu respect și nu înțelegeam. Unii ne priveau cu respect. Unii ne priveau cu invidie, cei care atunci când "ne-au prins", când au avut pâinea și cuțitul, ne-au luat tot din "pensia specială". Toată munca de o viață.
Nouă ni se părea atunci totul normal, pentru că deja acceptaserăm toate sacrificiile doar ca să putem zbura. Plăcerea se transformase în drog.
Au urmat repartițiile, unii la supersonice, altii subsonice, alte sacrificii prin coloniile de lângă aerodromuri, cu mai mari satisfacții însă: zburam avioane de luptă supersonice. Eu, la Deveselu. 20.000 de metri înălțime, viteză 2000-2200 km/h. Nu, nu este SF.
Politicul a intervenit apoi, salariile erau la nivelul unor șoferi de la fostele CAP-uri. Am mai cules pe câțiva dintre noi dintre fiare de dural împrăștiate pe hectare și-am mers mai departe până când politicul a furat ce-a mai ramas de furat și ne-a luat și petrolul și piesele de schimb. Zburau o dată pe lună și noaptea făceau taximetrie să-și întrețină familiile. Cool, nu ?? Cei ce au îndeplinit condițiile, au ieșit la pensie și mare parte au fost scoși din locuințele de serviciu.
Mi-am întâlnit foști comandanți, piloți instructori, cu pensii de mizerie, lucrând ca agenți de pază sau șoferi, demoralizați, privirile ni s-au intersectat și, rușinați, ne-am prefăcut că nu ne-am văzut. Au rămas speciali într-o lume în care valoarea nu mai valorează.
De parcă nu ar fi fost de ajuns zborul cu moartea lângă tine, în cabina avioanelor de luptă, dar invizibilă și pe care o luam la mișto în fascinația cerului și beția zborului, unii au mers și mai sus. Curată nebunie, după ce am mers după zeci dintre noi pe ultimul drum . Tineri. Cu copii de-o șchioapă care întrebau necontenit: tati, când vine?!??
Acei unii au ales să fie "și mai speciali", devenind piloți de încercare. Acei piloți care, după ce echipa de ingineri și tehnicieni au construit și au verificat la sol avionul, avion care până atunci se plimbase numai pe roți în incinta halelor uzinei, îl desprind pentru întâia oară de pământ, îi fac programul complex și riscant de încercare și apoi, speciali fiind, consemnează în "certificatul de naștere" al avionului: "bun de zbor".
Acei piloți care, în nebunia lor, încearcă în zbor toate instrumentele, aparatele noi, muniții noi despre care habar nu au dacă funcționează sau nu și nu cumva se deschide accidental parașuta bombei de 250 de kilograme, te înfășoară către pământ și catapultezi în ultima secundă șansă vieții.
Ce îi face speciali pe piloții de încercare?
Acea nebunie de a avea încredere oarbă în echipa care a construit și verificat avionul, că înainte de primul zbor, s-au asigurat că decolezi și te întorci la ai tăi.
O săptămână de teste medicale la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială, ne-a înjumătățit. Realizezi că viața poate fi mai complicată decât credeai atunci când părinții trebuie să semneze o hârtie precum că au fost înștiințați că pe timpul școlarizării există posibilitatea de accidente sau deces și că sunt de acord. Mama mea nu a știut că merg la aviație.
Când a aflat...
Au urmat 4 ani grei, cu trei tipuri de avioane învățate « la sânge », nopți albe în fața planșelor de mărimea unui zid, o grămadă de materii la care dacă nu scoteai un minim de 7, nu urcai în avion. Aerodinamică, termotehnică și mecanica zborului, navigație aeriană, motoare de aviație clasice și reactive, construcții aeronave etc etc. Am dat piept de la vârste fragede cu accidentele/catastrofele de aviație
Le-au cules resturile dintre fiarele contorsionate ce fuseseră cu câteva ore înainte un avion, le-au pus în sicrie mici, sigilate, părinți fără grai, broboade negre, lacrimi cât să inunde omenirea, capete plecate, tot tacâmul adică. Ne-am dus pe ascuns spre seara să vedem resturile avionului ce zăceau într-un hangar și printre aparatele de bord sparte, se mai vedeau încă bucăți de oase. Unii au plecat, unii nu au făcut față cerințelor, cei mai mulți însă am rămas, împinși de la spate de farmecul zborului și de dorința cretină de a fi speciali.
Am îmbrăcat uniformele cu mândrie și tot cu mândrie purtam pajura/simbolul profesional de pilot din piept, oamenii ne priveau cu respect și nu înțelegeam. Unii ne priveau cu respect. Unii ne priveau cu invidie, cei care atunci când "ne-au prins", când au avut pâinea și cuțitul, ne-au luat tot din "pensia specială". Toată munca de o viață.
Nouă ni se părea atunci totul normal, pentru că deja acceptaserăm toate sacrificiile doar ca să putem zbura. Plăcerea se transformase în drog.
Au urmat repartițiile, unii la supersonice, altii subsonice, alte sacrificii prin coloniile de lângă aerodromuri, cu mai mari satisfacții însă: zburam avioane de luptă supersonice. Eu, la Deveselu. 20.000 de metri înălțime, viteză 2000-2200 km/h. Nu, nu este SF.
Politicul a intervenit apoi, salariile erau la nivelul unor șoferi de la fostele CAP-uri. Am mai cules pe câțiva dintre noi dintre fiare de dural împrăștiate pe hectare și-am mers mai departe până când politicul a furat ce-a mai ramas de furat și ne-a luat și petrolul și piesele de schimb. Zburau o dată pe lună și noaptea făceau taximetrie să-și întrețină familiile. Cool, nu ?? Cei ce au îndeplinit condițiile, au ieșit la pensie și mare parte au fost scoși din locuințele de serviciu.
Mi-am întâlnit foști comandanți, piloți instructori, cu pensii de mizerie, lucrând ca agenți de pază sau șoferi, demoralizați, privirile ni s-au intersectat și, rușinați, ne-am prefăcut că nu ne-am văzut. Au rămas speciali într-o lume în care valoarea nu mai valorează.
De parcă nu ar fi fost de ajuns zborul cu moartea lângă tine, în cabina avioanelor de luptă, dar invizibilă și pe care o luam la mișto în fascinația cerului și beția zborului, unii au mers și mai sus. Curată nebunie, după ce am mers după zeci dintre noi pe ultimul drum . Tineri. Cu copii de-o șchioapă care întrebau necontenit: tati, când vine?!??
Acei unii au ales să fie "și mai speciali", devenind piloți de încercare. Acei piloți care, după ce echipa de ingineri și tehnicieni au construit și au verificat la sol avionul, avion care până atunci se plimbase numai pe roți în incinta halelor uzinei, îl desprind pentru întâia oară de pământ, îi fac programul complex și riscant de încercare și apoi, speciali fiind, consemnează în "certificatul de naștere" al avionului: "bun de zbor".
Acei piloți care, în nebunia lor, încearcă în zbor toate instrumentele, aparatele noi, muniții noi despre care habar nu au dacă funcționează sau nu și nu cumva se deschide accidental parașuta bombei de 250 de kilograme, te înfășoară către pământ și catapultezi în ultima secundă șansă vieții.
Ce îi face speciali pe piloții de încercare?
Acea nebunie de a avea încredere oarbă în echipa care a construit și verificat avionul, că înainte de primul zbor, s-au asigurat că decolezi și te întorci la ai tăi.
Știți ce-i face speciali pe piloți, deși n-au pensii speciale ? În momente de criză, ei n-au cum să se ridice din scaun, să bată doct cu ciocănelul de lemn și să amâne sentința pentru o dată ce va fi comunicată ulterior.
Sunt speciali pentru că și-au dedicat viața liniștii voastre, fie că mai zboară sau nu.
Înțelegeți, oameni buni?
Când voi vă țineați iubitele în brațe și desfăceați sticle scumpe de șampanie, de sărbători, ei, piloții stăteau în celula de alarmă pregătiți să decoleze ziua sau noaptea, vara sau iarna, pe senin sau pe furtună în necunoscut, acolo unde cineva ar fi atentat la liniștea în care vă savurați șampania și vă desfătați plimbându-vă mâinile în pletele iubitelor.
Înțelegeți, oameni buni?
Când voi vă țineați iubitele în brațe și desfăceați sticle scumpe de șampanie, de sărbători, ei, piloții stăteau în celula de alarmă pregătiți să decoleze ziua sau noaptea, vara sau iarna, pe senin sau pe furtună în necunoscut, acolo unde cineva ar fi atentat la liniștea în care vă savurați șampania și vă desfătați plimbându-vă mâinile în pletele iubitelor.
Sunt speciali pentru că vă dați de pământ când îi vedeți evoluând în show-uri aeriene, fără să vedeți transpirația din spatele zgomotului și a flăcării forțajului din coada avionului și nici spaima din ochii nevestelor.
Sunt speciali pentru că în situații în care orice om normal și-ar face o cruce mică și ar accepta că s-a încheiat, ei vor spune “mai avem o șansă »
Și sunt speciali pentru prietenia lor și o mie de alte motive.
Și sunt speciali pentru prietenia lor și o mie de alte motive.
Hai sa vedem ce-i face speciali pe piloții civili.
Da, cei ce vă aduc pe voi acasă într-o bucată, pe picioare.
Da, cei ce vă aduc pe voi acasă într-o bucată, pe picioare.
Motto-ul celor de la Flight Safety din State, cea mai titrată instituție de training din lume este « the best device in a cockpit is a well trained pilot”, adica, cel mai bun echipament dintr-un cockpit e un pilot bine antrenat.
Ăștia, militarii care-am scapat întregi și încă apti de zbor, ne-am trezit că ne trebuie conversii de la licența militara la cea civilă, adică vreo câteva luni de învățat pe rupte, vreo 9 manuale cu multe mii de pagini in engleză și ore de training în zbor și simulatoare, adica bani. Am vândut ce mai puteam vinde din case, ne-am amanetat tot, mai puțin sufletul, să zburăm din nou. Cei plecați de la zero, mai putin norocoși, aveau nevoie de sume ce frizau ridicolul, valoarea unor apartamente, pe care le-au girat în bănci doar să-și îndeplinească visul, să fie speciali. Unii au reușit, alții nu.
Cei ce-au reușit s-au trezit în facilități de training din străinătate cu trei saptamani la dispoziție să învețe un avion complex, în limba engleză, cu examene în fața computerului și proceduri normale și de urgență repetate în simulator, dar nu la nesfârșit că nu ești în standarde… Ai vreo două încercări să-ți iasă, dacă nu, mai vii cu bani de acasă tu sau compania sau pur și simplu pleci. Instructorii trebuie convinși ca-ti pot lăsa pe mâna un avion de zeci de milioane de dolari sau euro sau ce dracu altceva si mai mult, că ești capabil sa raspunzi de viețile a câtorva zeci sau sute de pasageri. Cool, nu ?
Ăștia, militarii care-am scapat întregi și încă apti de zbor, ne-am trezit că ne trebuie conversii de la licența militara la cea civilă, adică vreo câteva luni de învățat pe rupte, vreo 9 manuale cu multe mii de pagini in engleză și ore de training în zbor și simulatoare, adica bani. Am vândut ce mai puteam vinde din case, ne-am amanetat tot, mai puțin sufletul, să zburăm din nou. Cei plecați de la zero, mai putin norocoși, aveau nevoie de sume ce frizau ridicolul, valoarea unor apartamente, pe care le-au girat în bănci doar să-și îndeplinească visul, să fie speciali. Unii au reușit, alții nu.
Cei ce-au reușit s-au trezit în facilități de training din străinătate cu trei saptamani la dispoziție să învețe un avion complex, în limba engleză, cu examene în fața computerului și proceduri normale și de urgență repetate în simulator, dar nu la nesfârșit că nu ești în standarde… Ai vreo două încercări să-ți iasă, dacă nu, mai vii cu bani de acasă tu sau compania sau pur și simplu pleci. Instructorii trebuie convinși ca-ti pot lăsa pe mâna un avion de zeci de milioane de dolari sau euro sau ce dracu altceva si mai mult, că ești capabil sa raspunzi de viețile a câtorva zeci sau sute de pasageri. Cool, nu ?
Știți ce-i face speciali ? Sunt speciali c-au avut tupeul să riște liniștea lor și a familiilor să-și îndeplinească un vis sau să-și demonstreze lor înșiși că sunt capabili de ceva special.
La șase luni, examene din nou și simulatoare. La fiecare șase luni. Concedii planificate cu un an înainte și aproape niciodată nu pică în aceeași perioadă cu vacanța copiilor sau concediul soției, dacă o mai ai. În principiu, da. Dacă nu, găsești alta, acum e mai simplu. Pe la mijlocul concediului sună compania că le lipsește un om din echipaj și ce dracu sa faci ? Te duci.
Știți ce-i face speciali ? La ei, zborul începe cu mult înainte ca voi să faceți primul pas pe scara avionului.
Știți ce-i face speciali ? La ei, zborul începe cu mult înainte ca voi să faceți primul pas pe scara avionului.
Știți ce-i face speciali și-i deosebește de voi, ceilalți, dar s-ar putea să vă invidieze ? Din cenușiul zilelor ce le trăim, voi vă puteți manifesta trista cultură #muieUSR/PSD/PNL /whatever…
Ei, indiferent de ce-i în sufletul lor, vă vor zambi din cockpit cu toate ca nulități cu staif le vor hotărî viitorul, daca încă n-au facut-o.
Și mai sunt speciali pentru că acum târziu, cand voi vă minunați de curul lui Charlize Theron, mare parte din ei se pregătesc pentru zborul de mâine. Zborul vostru.
Ei, indiferent de ce-i în sufletul lor, vă vor zambi din cockpit cu toate ca nulități cu staif le vor hotărî viitorul, daca încă n-au facut-o.
Și mai sunt speciali pentru că acum târziu, cand voi vă minunați de curul lui Charlize Theron, mare parte din ei se pregătesc pentru zborul de mâine. Zborul vostru.
Și mai sunt speciali pentru o mie de alte motive.
Închei așa:
Eu și alți colegi am avut "nesimțirea" să supraviețuim. Mulți dintre colegii mei alcătuiesc uriașa escadrilă din ceruri. Nu au murit. Piloții nu mor niciodată. Ei decolează și nu se mai întorc.
Și pentru că am sfidat-o p'-aia neagră și urâtă, ne-au omorât ei.
Ei, ăia mai negri și mai urâți decât aia neagră și urâtă, cei care ne-au tăiat pensiile "alea speciale".
Și zic așa:
-D'-aleleeei, feciori de lele!!!
Închei așa:
Eu și alți colegi am avut "nesimțirea" să supraviețuim. Mulți dintre colegii mei alcătuiesc uriașa escadrilă din ceruri. Nu au murit. Piloții nu mor niciodată. Ei decolează și nu se mai întorc.
Și pentru că am sfidat-o p'-aia neagră și urâtă, ne-au omorât ei.
Ei, ăia mai negri și mai urâți decât aia neagră și urâtă, cei care ne-au tăiat pensiile "alea speciale".
Și zic așa:
-D'-aleleeei, feciori de lele!!!
Preluare/prelucrare/adaptare după o idee de Nicu Bita.