În 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis
rezoluţia 148, prin care hotărăşte că Guvernul SUA trebuie să susţină
eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Moldova, conform comisarul.ro
Citiți documentul ascuns opiniei publice de
politicienii din România şi Moldova și observați cu atenție motivele!
„CONGRESUL 102 SESIUNEA 1 Rezoluţia Senatului
148
Pentru a exprima convingerea Senatului că
Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din
Republica Moldova şi Bucovina de Nord.
ÎN SENATUL STATELOR UNITE 28 IUNIE (ZI
LEGISLATIVĂ, 11 IUNIE), 1991 Dl. PRESSLER (pentru el însuşi şi Dl. HELMS) a
depus următoarea hotărâre, care a fost trimisă Comitetului pentru Relaţii
Internaţionale
HOTĂRÂRE
Pentru exprimarea convingerii Senatului că
Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din
Republica Moldova şi Bucovina de Nord.
Întrucât principatul românesc al Moldovei a
apărut ca stat independent în secolul al XIV-lea;
Întrucât Moldova a fost invadată în 1806 de
către Armata Rusă şi anexată de către Imperiul Rus în 1812 ca rezultat al
Tratatului Ruso-Turc de la Bucureşti;
Întrucât la 15 noiembrie 1917 Guvernul
Sovietic a proclamat dreptul la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Rus
şi înfiinţarea unor state separate;
Întrucât la 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării,
adunarea constituantă moldovenească aleasă în mod democratic, a proclamat
Moldova ca stat independent;
Întrucât la 9 aprilie 1918 Adunarea
Constituantă a votat unirea Moldovei cu Regatul României;
Întrucât Statele Unite, Franţa, Italia, Marea
Britanie, Japonia şi restul statelor aliate au aprobat şi au recunoscut în mod
explicit reunirea Moldovei cu România în Tratatul de Pace de la Paris din 28
octombrie 1920;
Întrucât forţele armate ale Uniunii Sovietice
au invadat Regatul României la 28 iunie 1940 şi au ocupat estul Moldovei şi
Bucovina de Nord şi Herţa, încălcând Carta Ligii Naţiunilor, Tratatul de la
Paris din 1920, Tratatul General pentru Renunţarea la Război din 1928, Pactul
Româno-Sovietic de Ajutor Reciproc din 1936, Convenţia pentru Definirea
Agresiunii din 1933 şi principii general recunoscute ale dreptului
internaţional;
Întrucât asupra anexării Moldovei, a
Bucovinei de Nord şi a Herţei s-a hotărât în mod prospectiv în anumite
protocoale secrete dintr-un tratat de neagresiune încheiat între Guvernul
Uniunii Sovietice şi Imperiul German la 23 august 1939;
Întrucât între 1940 şi 1953 sute de mii de
români din Moldova şi Bucovina au fost deportaţi de Uniunea Sovietică în Asia
Centrală şi Siberia;
Întrucât Guvernul Statelor Unite şi-a
exprimat în mod repetat refuzul de a recunoaşte ocuparea de teritorii în urma
termenilor aşa-zisului Pact Stalin-Hitler, inclusiv anexarea Estoniei, a
Letoniei şi a Lituaniei în 1940;
Întrucât Guvernele Regatului Unit, Uniunii
Sovietice şi Statelor Unite sunt părţi ale Cartei Atlanticului din 14 august
1941, în care semnatarele şi-au declarat „dorinţa de a nu fi martore la
schimbări teritoriale care nu concordă cu voinţa exprimată în mod liber a
popoarelor interesate” şi şi-au afirmat dorinţa „de a fi martore la restaurarea
drepturilor suverane şi a autoguvernării către cei care au fost vitregiţi cu
forţa de ele” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;
Întrucât la 31 august 1989 Consiliul Suprem
al Moldovei a declarat limba română ca limbă oficială a Republicii şi a repus
în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul Sovietic în timpul ocupaţiei,
ca alfabet al românei scrise;
Întrucât în martie 1990 poporul român al
Moldovei a putut vota, în alegeri libere şi corecte, deputaţi pentru Consiliul
Suprem al Moldovei; Întrucât la 27 aprilie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a
reinstaurat steagul românesc ca steag oficial al republicii;
Întrucât la 23 iunie 1990 Consiliul Suprem al
Moldovei a declarat Republica Moldova stat suveran;
Întrucât la 16 decembrie 1990 peste opt sute
de mii de români s-au strâns la A Doua Mare Adunare Naţională în capitala
Moldovei, Chişinău, să declare independenţa naţională a românilor din
teritoriile ocupate;
Întrucât poporul Moldovei a refuzat să ia
parte la referendumul sovietic din 3 martie 1991, în ciuda eforturilor
guvernamentale sovietice de ameninţare şi intimidare a poporului moldovean spre
a accepta un nou tratat unional;
Întrucât statele semnatare ale Actului Final
de la Helsinki au acceptat principiul egalităţii între popoare şi dreptul
acestora la autodeterminare;
şi
Întrucât, în temeiul articolului 8 din Actul
Final de la Helsinki, „toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate,
să-şi hotărască, când şi dacă doresc, statutul politic intern şi extern, fără
ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea
politică, economică, socială şi culturală”:
Aşadar, să fie decis, în momentul de faţă, că
este convingerea Senatului că Guvernul Statelor Unite trebuie
1) Să susţină dreptul la autodeterminare al
poporului Moldovei şi al Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, şi să
emită o declaraţie cu acest scop;
şi
2) Să susţină eforturile viitoare ale
Guvernului Moldovei să negocieze în mod paşnic, dacă aceasta le este voia,
reunificarea României cu Moldova şi cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit
în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, în normele predominante ale dreptului
internaţional şi în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la
Helsinki.”
***
Rezoluţia Senatului american are o importanţă
crucială pentru recunoaşterea internaţională a dreptului României şi Moldovei
de a se reuni. Aceasta este atitudinea oficială a SUA, exprimată în Congresul
american.
Chiar dacă au trecut 25 de ani de la
adoptarea rezoluţiei Senatului, ea nu a fost abrogată de alt act emis de
aceeaşi autoritate. Documentul dovedeşte că în 1991 exista pe plan
internaţional un orizont de aşteptare şi recunoaştere a Reunirii Moldovei cu
România.
Fostul ambasador al României la Chişinău,
Aurel Preda, afirmă că Mircea Snegur a trimis de două ori delegaţi la Bucureşti
pentru a negocia cu Ion Iliescu Reunirea Modovei cu România, cerând o funcţie
de vicepreşedinte al României pentru Snegur, însă partea română a refuzat,
dezvăluie Marius Diaconescu în Adevărul.
Aurel Preda a participat la redactarea
declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova din 27 August 1991 şi a fost
primul ambasador al României la Chişinău, ceea ce conferă credibilitate
afirmaţiilor sale. Un lucru este cert, România a ratat în 1991 o şansă uriaşă
pentru Reunificarea ţării.
În Moldova exista atunci un curent favorabil
Reunirii, la fel ca în România. Liderii politici moldoveni au propus Reunirea,
desigur în schimbul unor avantaje politice, cerinţe fireşti în negocierile
politice. Statele Unite ale Americii au recunoscut oficial dreptul la
Reunificare al României cu Moldova, iar în cancelariile europene Reunirea era
aşteptată.
Deşi au existat premise favorabile Reunirii
pe plan internaţional, ea nu a avut loc. De ce? Cel puţin un răspuns este cert:
Ion Iliescu, preşedintele României în 1991, avea relaţii prea strânse cu
Moscova şi a trădat interesul naţional al României. Sigur Ion Iliescu cunoştea
Rezoluţia Senatului SUA din 28 Iunie 1991. De ce nu a exploatat-o în interesul
naţional?
Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu ca
trădătorul care a ratat Reunirea Moldovei cu România în 1991. Ion Iliescu nu a
reprezentat interesele poporului român în 1991!Rezoluţia nr. 148 a Senatului SUA este un
document de o importanţă politică excepţională şi trebuie să stea la baza
oricăror negocieri viitoare pentru realizarea Reunirii Moldovei cu România.
|