In Monitorul Oficial, Partea I, nr.
321/05.05.2014, a fost publicata Decizia nr. 79/2014 referitoare la respingerea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. a) şi
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi
şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea
mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi
Fondul Monetar Internaţional.
Desi, cu majoritate, CCR respinge, ca
neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile
art. 17 alin. (2) lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Cap. IV al Legii
nr. 329/2009 sunt constituţionale în raport de criticile formulate, exista o
opinie separata motivata ireprosabil de
structurat, intemeiat si concret.
Poate, acum, conducerea SCMD si Departamentul
Juridic vor intelege ce greseli s-au facut in actiunile in instanta pe
recalculare si revizuire cand nu s-a insistat pe faptul ca, DREPTUL LA PENSIE
prevazut de Constitutie, pe modelul DREPTULUI LA MUNCA (vezi punctul 2 din opinia separata), are COMPONENTE si vor actiona in consecinta. Aceste componente, prin toate legile
romanesti in materia pensiilor, sunt incluse in sintagma „DREPTURI DE PENSIE”.
Astfel, CUANTUMUL PENSIEI, FIIND COMPONENTA A DREPTULUI LA PENSIE, este
garantat prin Constitutie si prin urmare sunt indreptatite semnele de intrebare
privind temeinicia statuarilor CCR potrivit carora cuantumul pensiei poate fi
modificat.
OPINIE
SEPARATĂ
În dezacord cu soluţia
pronunţată de Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 79 din 11 februarie 2014, considerăm că excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi
instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului
de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar
internaţional, precum şi a întregului cap. IV (art. 17-26) - "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile
salariate, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din această lege
trebuia admisă pentru următoarele motive:
1. Cadrul legislativ relevant
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345
din 18 mai 2011, abrogă Legea nr. 2/1991 privind cumulul de funcţii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1 din 8 ianuarie 1991, care prevedea la art. 3
posibilitatea de a cumula pensia cu salariul. Astfel, în prezent, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii nu mai cuprinde nicio prevedere referitoare la această
posibilitate.
Însă, potrivit
art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de
pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852
din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, "În
sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situaţii
pentru care asigurarea este obligatorie, în condiţiile legii, următoarele
categorii de pensionari: a) pensionarii pentru limită de vârstă;[...]"
Prin urmare, legea-cadru în materia pensiilor prevede posibilitatea cumulului
pensiei cu salariul, indiferent de nivelul veniturilor respective.
Cap. IV din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor
autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice,
susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia
Europeană şi Fondul Monetar internaţional, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, reglementează limitarea
posibilităţii de cumul al pensiei cu salariul, în sensul că pensionarii care
desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă,
raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia să îşi
exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata
exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a
actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată
depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea
bugetului asigurărilor sociale de stat.
2. Îngrădirea
dreptului la muncă
Potrivit art. 41 din Constituţie, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar
alegerea profesiei, a meseriei sau ocupaţiei şi a locului de muncă este liberă.
Dreptul la muncă este un drept cu conţinut juridic complex, care include
libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupaţiei, libertatea alegerii
locului de muncă, protecţia socială a muncii, retribuţia, dreptul la negocieri
colective.
Art. 6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi
culturale prevede că "statele recunosc dreptul la muncă ce cuprinde
dreptul pe care îl are orice persoană de a obţine posibilitatea să-şi câştige
existenţa printr-o muncă liber aleasă sau acceptată şi vor lua măsuri potrivite
pentru garantarea acestui drept. Măsurile pe care fiecare stat parte la
prezentul pact le va lua spre a asigura deplina exercitare a acestui drept
trebuie să includă orientarea şi pregătirea tehnică şi profesională, elaborarea
de programe, de măsuri şi de tehnici potrivite pentru a asigura o dezvoltare
economică, socială şi culturală constantă şi o deplină întrebuinţare productivă
a forţelor de muncă în condiţii care garantează indivizilor folosinţa
libertăţilor politice şi economice fundamentale."
Or, prin instituirea obligaţiei pensionarilor
cumularzi de a opta între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării
activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de
numire în funcţie, legiuitorul îngrădeşte dreptul la muncă, din moment ce
persoanele care se află în ipotezele de la art. 17 alin. (2) lit. a) şi b)
trebuie să renunţe ori la plata pensiei, ori la raporturile de muncă.
Dreptul la muncă al unei persoane nu poate forma
obiectul vreunei îngrădiri sau limitări, fiecare persoană fiind liberă să
muncească în măsura posibilităţilor sale fizice şi intelectuale de care
dispune. Prin reglementarea criticată se condiţionează continuarea raporturilor
de muncă, pe baza criteriului referitor la nivelul pensiei nete aflate în
plată, fiind practic sancţionată cu încetarea raporturilor de muncă persoana
care a contribuit mai mult la fondul de pensii.
Pe de altă parte, este îngrădită şi o altă componentă
a dreptului la muncă, şi anume alegerea locului de muncă, întrucât, potrivit
dispoziţiilor de lege criticate - care limitează cumulul pensiei cu salariul -
acestea se aplică numai în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice
centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi
în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi
societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau
majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială. Astfel, un
pensionar care doreşte să încheie un contract individual de muncă cu un
angajator din mediul privat, poate cumula pensia şi salariul astfel dobândit.
Este adevărat că posibilitatea de a cumula pensia cu
salariul nu reprezintă un drept fundamental, însă dreptul la muncă este un
drept fundamental şi, potrivit Constituţiei, nu
poate fi îngrădit.
Potrivit art. 41 din Constituţie, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar
alegerea profesiei, a meseriei sau ocupaţiei şi a locului de muncă este liberă.
Dreptul la muncă este un drept cu conţinut juridic complex, care include
libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupaţiei, libertatea alegerii
locului de muncă, protecţia socială a muncii, retribuţia, dreptul la negocieri
colective.
Art. 6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi
culturale prevede că "statele recunosc dreptul la muncă ce cuprinde
dreptul pe care îl are orice persoană de a obţine posibilitatea să-şi câştige
existenţa printr-o muncă liber aleasă sau acceptată şi vor lua măsuri potrivite
pentru garantarea acestui drept. Măsurile pe care fiecare stat parte la
prezentul pact le va lua spre a asigura deplina exercitare a acestui drept
trebuie să includă orientarea şi pregătirea tehnică şi profesională, elaborarea
de programe, de măsuri şi de tehnici potrivite pentru a asigura o dezvoltare
economică, socială şi culturală constantă şi o deplină întrebuinţare productivă
a forţelor de muncă în condiţii care garantează indivizilor folosinţa
libertăţilor politice şi economice fundamentale."
Or, prin instituirea obligaţiei
pensionarilor cumularzi de a opta între suspendarea plăţii pensiei pe durata
exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a
actului de numire în funcţie, legiuitorul îngrădeşte dreptul la muncă, din
moment ce persoanele care se află în ipotezele de la art. 17 alin. (2) lit. a)
şi b) trebuie să renunţe ori la plata pensiei, ori la raporturile de muncă.
Dreptul la muncă al unei persoane nu poate
forma obiectul vreunei îngrădiri sau limitări, fiecare persoană fiind liberă să
muncească în măsura posibilităţilor sale fizice şi intelectuale de care
dispune. Prin reglementarea criticată se condiţionează continuarea raporturilor
de muncă, pe baza criteriului referitor la nivelul pensiei nete aflate în
plată, fiind practic sancţionată cu încetarea raporturilor de muncă persoana
care a contribuit mai mult la fondul de pensii.
Pe de altă parte, este îngrădită şi o altă
componentă a dreptului la muncă, şi anume alegerea locului de muncă, întrucât,
potrivit dispoziţiilor de lege criticate - care limitează cumulul pensiei cu
salariul - acestea se aplică numai în cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare,
precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor
naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut
integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială.
Astfel, un pensionar care doreşte să încheie un contract individual de muncă cu
un angajator din mediul privat, poate cumula pensia şi salariul astfel
dobândit.
3. Limitarea exercitării dreptului la pensie
De asemenea, dispoziţiile de
lege criticate afectează şi art. 47 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii au dreptul la pensie.
Astfel, pensia este plătită în conformitate cu contribuţiile depuse de angajat
pe durata cât şi-a desfăşurat activitatea (cel puţin 25 sau 30 de ani), din
bugetul asigurărilor sociale de stat, iar nu de la bugetul anual de stat.
Pensia este un drept
fundamental garantat de art. 47 şi se datorează pentru munca trecută. Salariul constituie
retribuţia angajatului pentru munca prezentă, datorată de către angajator, deci
şi de către stat în această calitate, şi nu are nicio legătură cu pensia, care
se acordă pentru o muncă efectuată în timp până la vârsta pensionării. Munca
trecută care este plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat nu vine în
concurs cu munca prezentă pentru care salariatul primeşte o retribuţie lunară
de la bugetul de stat, aflându-se în succesiune, iar nu în concurs. În
consecinţă, cumularea lor nu poate fi afectată, pensia fiind un drept câştigat
şi nicio reglementare legală nu îl poate înlătura.
În
acelaşi sens, a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, referitoare la
dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în
domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat şi al celor de
serviciu, prin care se interzice cumulul pensiei cu veniturile realizate
dintr-o activitate profesională desfăşurată în cadrul autorităţilor şi
instituţiilor publice şi, corelativ, se impune obligaţia persoanelor aflate în
situaţia menţionată de a opta pentru pensie ori pentru veniturile realizate din
activitatea profesională, altfel spus, de a renunţa la pensie continuându-şi
activitatea profesională sau de a înceta activitatea profesională aducătoare de
venituri şi de a-şi conserva pensia. Curtea a constatat că "Interdicţiile
şi obligaţiile impuse prin ordonanţă afectează prin limitare atât dreptul la
pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, cât şi dreptul la muncă
consacrat prin art. 41 din Legea fundamentală."
4. Inaplicabilitatea
dispoziţiilor art. 53 alin.
(1) din Constituţie referitoare la cazurile exprese şi limitative de
restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
Astfel cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr.
329/2009, dispoziţiile de lege criticate au fost instituite
avându-se în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, impusă de
criza economică, ceea ce, în opinia legiuitorului, justifică restrângerile
aduse exerciţiului dreptului la muncă, din perspectiva asigurării stabilităţii
economice, care se subsumează "conceptului de siguranţă naţională".
Prin Decizia nr.
1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, pronunţată în cadrul controlului de
constituţionalitate a priori asupra Legii nr.
329/2009, Curtea Constituţională a reţinut că
"Justificarea unei astfel de limitări rezidă în degrevarea bugetului de
stat, respectiv a celui al asigurărilor sociale de stat, într-o măsură care nu
afectează veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie.
Prin urmare, măsura adoptată este proporţională cu situaţia care a
determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi
mijloacele folosite în realizarea lui, şi este aplicată în mod
nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei."
Or, reţinem că, potrivit art. 53 alin.
(1) din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi
poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune pentru: apărarea
securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a
drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, pentru desfăşurarea instrucţiei
penale, prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale, ale unui dezastru
ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Având în vedere acestea, considerăm că îngrădirea
dreptului la muncă şi limitarea dreptului la pensie prin reglementarea
criticată nu poate avea ca justificare dispoziţiile constituţionale ale art. 53,
deoarece nu ne aflăm în niciunul dintre cazurile prevăzute expres şi limitativ
de această normă constituţională. Astfel, simpla afirmaţie în Expunerea de
motive a Legii nr.
329/2009, potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate au
fost adoptate în scopul reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea
stabilităţii economice, care este subsumată conceptului de "securitate
naţională", nu poate avea valoarea demonstraţiei unei justificări privind
apărarea securităţii naţionale. Conceptul de "securitate naţională",
a cărei apărare justifică într-adevăr restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau libertăţi dacă sunt îndeplinite şi condiţiile din alin.
(2) al art. 53 din Constituţie, nu poate fi asimilat cu necesitatea
reducerii cheltuielilor bugetare, din cauza crizei economice.
De asemenea, apreciem că într-o societate democratică,
regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepţie, cu caracter temporar,
şi dacă nu există o altă soluţie pentru a apăra valori ale statului care sunt
puse în pericol. Or, găsirea de soluţii pentru diminuarea efectelor crizei
economice intră în atribuţiile organelor statului, prin adoptarea de politici
economice şi financiare adecvate, iar nu prin restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau libertăţi fundamentale.
Pe de altă parte, nici măcar sub aspectul
oportunităţii o astfel de reglementare nu-şi găseşte aplicarea, întrucât
motivarea legiuitorului în sensul că bugetul de stat şi bugetul asigurărilor
sociale de stat sunt degrevate de cheltuieli suplimentare este o motivare
neserioasă, ţinând cont de faptul că numărul persoanelor aflate în această
situaţie este foarte mic.
5. Din considerentele Deciziei din 20 martie 2012 a Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată cu privire la Cererea nr. 13.902/11 introdusă de Ionel Panfile împotriva României reiese că instanţa de contencios al drepturilor omului a examinat măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul din perspectiva pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii şi a art. 14 referitor la nediscriminare. Însă, cu privire la dreptul la muncă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că în Convenţie nu se garantează dreptul la muncă (paragraful 18). Prin urmare, nu avea competenţă ratione materiae să se pronunţe asupra acestei pretinse încălcări, deoarece, pentru ca un capăt de cerere să fie compatibil ratione materiae cu Convenţia, dreptul invocat de reclamant trebuie să fie protejat de Convenţie şi de protocoalele sale care au intrat în vigoare.
În final, observăm că, la data
de 23 aprilie 2012, a fost adoptat de către Senat proiectul de Lege pentru
abrogarea cap. IV (art. 17-26)din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi
instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului
de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul
Monetar Internaţional, acesta urmând a fi dezbătut în Camera Deputaţilor.
În concluzie, considerăm că
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 este întemeiată şi trebuia admisă. De
asemenea, având în vedere că celelalte dispoziţii din cap. IV din Legea nr. 329/2009 nu pot fi disociate, în mod necesar şi
evident, de prevederile de lege criticate care ar fi trebuit declarate
neconstituţionale, în temeiul art. 31alin. (2) din Legea nr. 47/1992, considerăm că excepţia de
neconstituţionalitate a întregului cap. IV (art. 17-26) - "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile
salariate, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din această lege
trebuia admisă, prin raportare la dispoziţiile art. 41 şi art. 47 alin. (2) din Constituţie.
Judecător,
prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru
prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru
Judecător,
Puskas Valentin Zoltan
Puskas Valentin Zoltan