Treceți la conținutul principal
Furtună Deasupra României!

Așa cum am scris în postarea “ Semeni Vânt-Culegi Furtună”, în pofida acuzelor pe care mi le-am luat pe Facebook, Guvernul Orban a trecut.
La fel cum am scris ieri, parlamentarii care au votat învestirea lui Orban, la fel ca și guvernul Orban și Klaus Werner Iohannis, sunt Trădători ai țării.
Viorica Dăncilă a fost învinsă, așa cum am scris din mai, de Statul Paralel sau de Sistemul pe care nu l-a văzut.
Am știut clar cum acționează Serviciile Secrete în frunte cu SRI, știam că vor fi scoase dosarele grele.
Asupra României se va abate o Furtună Cumplită. Așa cum a subliniat în discursul său, Ludovic Orban va readuce Dictatura Stalinistă a Abuzurilor în România, va Reinstaura Statul Polițienesc, iar cel puțin la fel de grav va fi vânzarea României la Bucată către Suprastatale.
Ne luăm Adio de la Gazele Românești, care vor fi date pe degeaba, așa cum vrea Trădătorul de țară Iohannis, pe mână cu trădătorii de țară din Parlament.
Jalnic a fost discursul nu știu cui de la PMP, partid la a cărui naștere și formare am contribuit, care vorbea fără scrupule de milioanele de locuințe care nu sunt racordate la gaze! Tocmai ai votat pentru a da gazele pe degeaba și a liberaliza Prețul!!!!!!
Chiar nu vă mai e rușine?!?!?!
Tocmai ați votat la ordinul SRI Guvernul care a anunțat că va modifica în mod special OUG 114 în zona gazelor, așa că românii vor vedea praful de pe tobă, adică pe dracu, adică nimic din gazele care sunt ale noastre, ale tuturor acestei țări lovită de Soartă pe care o călcați în picioare! Faptul că Gazele sunt ale noastre(!!!) a fost consființit inclusiv printr-o înțelegere scrisă acum 40 de ani!
Ați vândut România și ați întors-o cu 70 de ani în urmă, la Statul Stalinist!
Ați adus Furtuna asupra României!
Nemernicilor!!!
Trădătorilor de Neam și Țară!!!

Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a...
  joi, 9 septembrie 2021   03 -04 septembrie 2021 -  Oarda ( Jud.Alba ) Concluzii si Masuri rezultate in urma Deciziilor Comitetului Director al SCMD    Vicepresedinte CD Coordonator Filiale SCMD MUNTENIA COMUNICAT Camarazi din Filialele SCMD  MUNTENIA,                                                                                                                           Intrunit statutar la Oarda (jud. Alba), CD al SCMD a analizat consecintele masurilor antiromanesti, luate exclusiv in interes strain, de guvernele succescive ale  imposturii si tradarii nationale, cu ...

GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Mormantul Ostasului Necunoscut Mareste imaginea. Mormantul Ostasului Necunoscut este un simbol unic al recunostintei nationale si al cinstirii pe care poporul roman o datoreaza celor care si-au dat viata pentru apararea, libertatea si demnitatea tarii noastre. In luptele mondiale de la inceputul secolului trecut, Romania a pierdut aproape un milion de soldati si oameni de rand. Pe langa cimitirele si monumentele ridicate in orasele si satele tarii, in anul 1923, in Parcul Carol I, din Bucuresti, a fost inaugurat "Mormantul Ostasului Necunoscut". Acest lucru se datoreaza mai ales Societatii "Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi", infiintata in 1919 si transformata ulterior, in anul 1927, in Societatea "Cultul Eroilor". Mormantul Ostasului Necunoscut In anul 1923, la indemnul Societatii Eroilor, s-a luat decizia ca jertfa tuturor eroilor necunoscuti sa fie simbolizata de un monument special: ...