Stefan AlexandrescuînForumul liber al militarilor
militar, inginer, general locotenent, Şef al Marelui Stat Major între anii 1986-1989. Ştefan Guşă, fiul lui Gheorghe şi al Mariei, s-a născut în 17 aprilie 1940, într-o familia de ţărani români, din satul Spătaru, comuna Costeşti. A urmat şcoala primară şi gimnazială la Buzău, după care s-a înscris la Liceul „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din aceeaşi localitate. Copilăria şi adolescenţa i-au fost marcate de lipsurile materiale inerente perioadei postbelice.Situaţia grea materială, dar şi rezultatele bune obţinute în timpul anilor de studiu, l-au îndemnat pe Ştefan să urmeze o carieră militară, o activitate care îi scutea pe părinţi de a-i plăti cheltuielile necesare întreţinerii. În acest sens, s-a înscrie în 1957 la „Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Tancuri şi Auto” din Piteşti. La sfârşitul celor 3 ani de studii recomandările superiorilor îl califică drept foarte bine pregătit, fiind descris ca "un absolvent cu mari posibilităţi de dezvoltare şi poate comanda în condiţii foarte bune plutonul de tancuri."În 22 august 1960, prin ordinul de zi nr. 191, lui Ştefan Guşă i s-a acordat gradul de locotenent în cadrele active ale Forţelor Armate. O zi mai târziu, a fost numit comandat al plutonului 2 tancuri din compania a 4-a a Regimentului 68 Tancuri şi Autotunuri. Ca urmare a activităţii depuse în fruntea plutonului pe care l-a comandat a fost evaluat de superiori cu calificativul "foarte bine". Deoarece a demonstrat atât calităţi de militar, cât şi de pedagog, a fost avansat în perioada următoare în funcţii care să-i permită formarea şi instruire noilor generaţii de ofiţeri. Astfel, între 15 iunie 1961 - 6 septembrie 1966, Ştefan Guşă a avut funcţia de comandant de pluton, iar mai apoi comandant de companie la „Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri de Tancuri şi Auto” din Piteşti. Trei ani mai târziu, în 30 decembrie 1963, este avansat la gradul de locotenent-major, iar în 30 decembrie 1965, la gradul de căpitan.Începând cu 1966, pe parcursul a 6 ani, Ştefan Guşă a urmat cursurile Facultăţii Militare Tehnice, Secţiei Tancuri şi Auto din cadrul „Academiei Militare Generale”. Pe parcursul anilor de studiu a avut rezultate şi caracterizări pozitive, motiv pentru care în 30 decembrie 1971 a fost avansat la gradul de maior. În 1972, la finalul celor 6 ani de studiu, pentru a primi diploma de inginer, a întocmit o lucrare de diplomă în care proiecta un transportor blindat amfibiu, care putea fi produs de industria românească de profil. Comisia de evaluare a notat examenul şi lucrarea de diplomă cu nota maximă. În perioada martie - 7 octombrie 1972, a fost lector şi şef de lucrări la catedra tehnică de tancuri şi auto, din cadrul universităţii la care a fost student.Rezultatele excepţionale, acumulările militare dobândite, precum şi modul în care şi-a îndeplinit funcţiile de comandă pe parcursul studiilor militare superioare l-au recomandat pentru avansarea în funcţia de comandant al Regimentului 6 Tancuri "Ioan Buteanu". A preluat conducerea regimentului în 7 octombrie 1972, funcţie pe care a ocupat-o până în 13 august 1976, cu o întrerupere de câteva luni (1 decembrie 1975 - 31 mai 1976), perioadă în care a urmat Cursul post-academic de perfecţionare, Secţia arme întrunite.După prima aplicaţie la care a luat parte în calitate de comandant de regiment, comandantul Diviziei 6 Tancuri Horia, Cloşca şi Crişan spunea despre Ştefan Guşă: "A organizat şi a condus lupta regimentului în condiţii bune. Situaţiile create în câmpul tactic le-a rezolvat repede şi just. Se orientează bine în teren şi sesizează rapid problemele de rezolvat." Caracterizări pozitive a primit şi din partea comandantului Armatei a 3-a, printre care şi următoarea notă:"are perspectiva de a deveni în scurt timp un foarte bun comandant de regiment".În urma activităţii de comandă a Regimentului 6 Tancuri, în 23 august 1974, primeşte o nouă avansare la gradul de locotenent-colonel. După absolvirea cursurilor postuniversitare i s-a propus să preia funcţia de şef de stat major de divizie. Numirea în funcţia de Şef al Statului Major al Diviziei 6 Tancuri Horia, Cloşca şi Crişan a avut loc în 13 august 1976.Între 1 august - 30 noiembrie 1978 a urmat cursuri de perfecţionare a pregătirii pe linie de organizare - mobilizare. (a fot primul dintre cei 56 de cursanţi). În 23 august 1979, înainte de a expira perioada de efectuare a stagiului în grad, este avansat la gradul de colonel inginer.Ştefan Guşă şi-a continuat ascensiunea militară, astfel că în 10 noiembrie 1981 a fost numit comandant al Diviziei 6 Tancuri Horia, Cloşca şi Crişan. În urma aplicărilor tactice la care a participat a fost caracterizat astfel: "Aplicaţiile tactice la care a participat [...] au fost temeinic pregătite, iar organizarea şi ducerea luptei au pus accent pe cooperarea cu celelalte elemente ale sistemului apărării naţionale."Între 15 septembrie 1982 - 14 iulie 1983 urmează un alt curs post-academic superior, absolvit cu nota 9,40, în materie de artă operativă şi strategie militară. Recunoaşterea pregătirii militare a fost înfăptuită prin avansările alte avansări ulterioare: general de brigadă (general-maior) în 23 august 1984, iar în 25 septembrie 1986 este numit prim adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi şef al Marelui Stat Major. În perioada cât s-a aflat la conducerea Armatei Române, au fost elaborate noi regulamente privind desfășurarea acțiunilor de luptă la diferite eșaloane, instrucțiuni și dispoziții specifice epocii și situației geopolitice a României. La data de 17 decembrie 1989, fiind aflat în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, a fost trimis la Timișoara, împreună cu un colectiv de generali, pentru a reprima revoluția care începuse în acest oraș și de a cărei izbucnire erau acuzate agenturile străine de spionaj.Generalul Gușă este practic luat prin surprindere de amploarea manifestațiilor de protest și, după două zile de lupte, bate în retragere, neputând continua represiunea începută în 17 decembrie. Prin relatarea care o va face ulterior, Gușă neagă responsabilitatea sa în represiunea sângeroasă și pozează în erou: "Am evitat un dezastru recuperând tancurile ajunse în mâinile răsculaților Timișoarei, dar n-am executat ordinele de reprimare și nici pe acelea de a-i aresta pe cei din clădirea Operei" , declară el mai târziu într-un interviu acordat jurnalistului militar, col. George Vasile. Din declarațiile sale, ar reieși că din 20 decembrie, ora 15:30, ar fi fost silit să dea ordinul de retragere a armatei în cazărmi: "În momentul când mi-am dat seama de sensul și proporțiile luptei populare, am oprit orice amestec al armatei în desfășurarea evenimentelor". Generalul Gușă raportează la ora 14.20 ministrului Apărării Naționale că: “demonstranții au trecut peste cordoanele de militari și scandează în fața sediului Comite¬tului Județean de Partid: «Libertate!», «Armata e cu noi!». Încerc, conform ordinului dumnea¬voastră, să repliez trupele în cazărmi“. La ora 15.30, toți militarii și tehnica de luptă se aflau deja în unități. În seara zilei următoare a vrut să se întoarcă la București, dar ministrul Vasile Milea i-a cerut să rămână la Timișoara. "Unii s-au grăbit să ia avionul spre București. Am avut, o clipă, impresia că vor să mă facă pe mine răspunzătorul pentru ceea ce făcuseră alții. Dar m-a sunat Milea și mi-a spus: "Ștefane, rămâi acolo și mai ales ai grijă de tine!". Am rămas." După fuga lui Nicolae Ceaușescu la 22 decembrie 1989, se reîntoarce la București, unde află de numirea de către Ceaușescu a generalului-locotenent Victor Atanasie Stănculescu în funcția de ministru interimar al Apărării Naționale, după sinuciderea generalului Vasile Milea. Este nevoit să accepte decizia lui Stănculescu care dăduse ordin trupelor armatei să se întoarcă în cazărmi, trecând de partea Revoluției.Este cooptat de Ion Iliescu în grupul său în seara zilei de 22 decembrie 1989. La ora 19,00, lansează, din clădirea CC al PCR, un mesaj pentru retragerea populației de pe străzi pentru a permite noilor autorități instaurate să-și desfășoare activitatea de asigurare a liniștii și de instaurare a unui curs nou în România. În calitatea sa de Șef al Marelui Stat Major, refuză să ceară ajutorul trupelor sovietice sau ale altor țări din Tratatul de la Varșovia pentru a ajuta Armata Română la restabilirea ordinii. După cum a declarat el însuși, "mi s-a spus că mor oameni. Dar m-am gândit câți au murit când am mai avut trupe străine în țară și am refuzat orice intervenție străină. Poate am greșit. Poate am fost prea categoric…" La data de 28 decembrie 1989, a fost eliberat din funcția de șef al Marelui Stat Major și numit ca șef de stat major și prim-locțiitor al comandantului Armatei a 4-a, cu garnizoana la Cluj (28 decembrie 1989 - 26 februarie 1990). Generalul-maior Ștefan Gușă a fost înaintat la gradul de general-locotenent (cu 2 stele) la 11 ianuarie 1990. La scurtă vreme după revoluție, a fost numit în funcția de comandant al Armatei a 2-a, al cărei comandament era dislocat la Buzău (26 februarie 1990 - 28 martie 1994). A ctitorit biserica din satul Spătaru.S-a îmbolnăvit de cancer osos, iar în ultimele trei luni din viață a stat întins pe spate și complet nemișcat pe patul unui spital din Viena. Știind că va muri, fiind bolnav incurabil și întrebat de către un jurnalist de la ce i se trage boala, generalul a afirmat: "Poate, dar nu sunt sigur, de la acea cafea (n.n. cafeaua băută în noaptea de 22/23 decembrie 1989). După ce am băut-o m-am simțit tot mai rău. Pe 30 decembrie 1989, seara, m-am întâlnit cu ai mei la Predeal și nu mă mai recunoșteau. Am ieșit anul trecut din spital. Am mințit că mă simt bine și am plecat în aplicație. Dar mi-a fost tot mai rău. Am fost o săptămână, pentru investigații, la o clinică din Paris. Mi-au sosit analizele de la Viena. Dumnezeule, cu ce am greșit?" Generalul Gușă a murit de cancer osos la data de 28 martie 1994. A fost înmormântat cu onoruri militare în curtea bisericii din satul natal (Spătaru, Buzău), ctitorită de general și unde i s-a construit ulterior un frumos monument de marmură.