Tuturor colegilor avand numele Mihai, Misu, Misa,Mihaela, Gabriel, Gabriela, Gabi sau Gavrila, Biroul Operativ al filialei Slobozia le ureaza "LA MULTI ANI!" cu ocazia sarbatoririi zilei onomastice si le doreste ca arhanghelii Mihail si Gavril sa-i intareasca in lupta lor pentru recastigarea drepturilor pierdute.
sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a...