Un general (r) SIE rememorează la Vâlcea momentele din 2005.
Cum era să compromită Băsescu salvarea celor trei ziarişti luaţi ostatici în Irak
Cum era să compromită Băsescu salvarea celor trei ziarişti luaţi ostatici în Irak
Generalul de brigadă (r) Adrian Isac a fost şeful contraspionajului din Serviciul de Informaţii Externe (SIE). Invitat să participe la un simpozion organizat la Râmnicu Vâlcea pe tema ,,Spionaj şi contraspionaj, o singură misiune: apărarea interesului naţional”, generalul a făcut declaraţii – bombă despre misiunea de salvare a celor trei ziarişti români răpiţi în Irak, în 2005. În timpul simpozionului, Isac a fost prezentat drept unul dintre cei care au făcut parte din echipa de salvare a ostaticilor. În faţa unei săli pline, la Biblioteca ,,Antim Ivireanul”, filmat şi înregistrat de presa locală, Isac a povestit o scenă cutremurătoare. Iat-o:
,,I-am adus în ambasada României la Bagdad pe 22 mai 2005. Stabilisem împreună cu cei din ţară că trebuie să ştie cât mai puţină lume de prezenţa lor în ambasadă. De ce?! Pentru că au fost ameninţări că se va trage în ambasadă. Ca să evităm acest lucru am căzut de acord să încercăm să-i aducem astfel încât să ştie cât mai puţini. Norocul nostru era ca ambasada avea două intrări: una pe care intrau şi străinii şi unde era şi portarul nostru, iar alta spre reşedinţa ambasadorului. I-am adus pe cei trei, de fapt patru, pentru că despre Munaf nu vorbise nimeni, dar l-am primit bonus, prin intrarea dinspre reşedinţa ambasadorului. Nu ştiau decât câteva persoane din ambasadă, cele implicate în acţiune. În rest, i-am ocupat cu alte probleme spre intrarea principală, astfel încât să nu ştie. Imediat după momentul intrării în ambasadă, am informat preşedintele ţării. După vreo oră şi ceva vine portarul şi-mi spune că sunt vreo 40 de fotoreporteri în faţă şi vor să vorbească cu ostaticii. Portarul le-a spus că nu este nici un ostatic în ambasadă. I-am spus portarului că a procedat bine şi l-am trimis pe ofiţerul vorbitor de limba arabă. Ofiţerul nostru le-a spus că nu este nici un ostatic în ambasadă, iar răspunsul a fost stupefiant: <<uitaţi-vă la televizor, pentru că preşedintele Băsescu de o oră a spus că ostaticii sunt în ambasadă.>> Am dat drumul la televizor, că prindeam posturile din România, şi într-adevăr…aşa era. I-am pasat, le-am spus că a glumit preşedintele.”
În urma acestei mărturii publice, generalul (r) Adrian Isac a acceptat un interviu în exclusivitate cu Gazeta Vâlceană.
Reporter: Aţi fost prezentat aici drept unul dintre cei care au făcut parte din echipa operativă a SIE, responsabilă cu aducerea celor trei ziarişti români acasă. Amintindu-vă acum despre momentele din 2005, ce senzaţie vă încearcă? Ce impresii vă trezeşte fotografia cu fostul preşedinte al României, ridicând mâinile celor trei ziarişti, pe aeroport?
Adrian Isac: Sentimentele sunt divizate… Îmi aduc aminte cu mare plăcere de conlucrarea excelentă a grupului de ofiţeri SIE, trimis la Bagdad la sfârşitul lunii martie şi completat la începutul lunii aprilie 2005. Au conlucrat între ei extraordinar, fiind la dispoziţia operaţiunii de salvare a ostaticilor timp de mai bine de 50 de zile, 24 de ore pe zi. În colectivul de acolo am avut, în afara ofiţerului care a tratat cu negociatorii, am avut o grupă antitero extraordinară, trimisă de SIE de la Bucureşti. Această grupă a fost creată în timpul domnului ministru Cătălin Harnagea. Grupa a depus eforturi fantastice pentru susţinerea activităţii în teren şi pentru asigurarea protecţiei unor persoane care trebuiau să se deplaseze în Bagdad, pentru contactarea reprezentanţilor răpitorului – mă refer aici la răpitorul din etapa a doua, nu la cel din prima etapă. Am avut alături de noi şi o echipă trimisă de SRI care au desfăşurat activitate pe linia lor. Am încercat să creăm o atmosferă de conlucrare între reprezentanţii serviciilor care şi-au trimis oamenii la Bagdad.
Rep: Aţi cerut suplimentare de efectiv?
A.I.: Nu, SIE nu a cerut sprijin, dar aşa a decis domnul preşedinte Traian Băsescu. În mod normal, SRI trebuia să fie în ţară şi să obţină informaţii din România, ajutându-ne să îi eliberăm pe cei trei ziarişti. De asemenea, au fost şi reprezentanţi ai Armatei Române, care au fost prezenţi acolo fie sub acoperire diplomatică, angajaţi ai Ambasadei, fie din cadrul trupelor noastre prezente în Irak. Sprijinul acestora a fost necesar mai ales în perioada finală când era necesar să se asigure protecţia fizică a personalului ambasadei. Dar vreau să menţionez că de mare ajutor ne-a fost şi ambasadorul român la Bagdad, mereu îmi amintesc cu plăcere de domnia sa; o persoană extraordinară, care nu doar că ne-a sprijinit cu tot ce-am avut nevoie, dar a fost cel care a ţinut legătura cu partenerul american în cadrul unui organism internaţional politic, nu operativ. Vă rog să ţineţi cont, deci am spus organism politic. Prin cunoştinţele domniei sale ne-a înlesnit accesul la surse de informare foarte utile.
Rep: Deci, prezenţa altor structuri nu v-a încurcat…
A.I.: Nu ne-a încurcat cu nimic. Au încercat, în măsura posibilităţilor lor, să obţină informaţii, dar era normal ca aportul lor să nu se ridice la nivelul aportului adus de SIE. În primul rând, serviciul nostru acoperea cam 90% din totalul celulei grupului de acolo. În al doilea rând, în afara ţării, SIE are competenţe. A fost o situaţie complexă, nu uitaţi că în acea perioadă acolo se trăgea. După ora 20:00 nu mai ieşea nimeni pe stradă pentru că trăgeau şi irakienii şi americanii care încercau să asigure protecţia. Fiind întuneric, după 20:00, la orice mişcare, se trăgea. Cu câteva luni înainte, în timpul unei operaţiuni asemănătoare desfăşurate de serviciile secrete italiene, s-a reuşit eliberarea unei jurnaliste din Italia. Culmea este că după ce au eliberat-o, au vrut s-o ducă spre aeroport, însă au fost împuşcaţi în timpul unor schimburi de focuri.
Rep: Ce rol au avut partenerii NATO în această misiune? V-au sprijinit?
A.I.: Din câte ştiu, conducerea SIE a organizat o celule de criză în România şi s-a cerut sprijinul tuturor serviciilor partenere. Aici mă refer nu doar la serviciile mari, consacrate, dar şi la cele din ţările arabe, vecine cu Irakul.
Rep: Câţi ofiţeri SIE a avut echipa operativă trimisă de la Bucureşti?
A.I.: 14 – 15 ofiţeri SIE. Conform mandatului preşedintelui, ar fi trebuit să coordonez activitatea tuturor, dar alte servicii n-au înţeles lucrul acesta. Însă n-a fost nicio problemă pentru că am reuşit să ne descurcăm.
Rep: Vorbeaţi în timpul simpozionului despre declaraţiile făcute de Băsescu la televizor, deşi aţi convenit împreună să nu spuneţi că ziariştii sunt în ambasadă. V-a surprins atitudinea fostului preşedinte?
A.I.: Ca să vă spun cinstit, a fost şi n-a prea fost o mare surpriză. Eram obişnuit ca preşedintele României, în momente de extaz, să încalce o convenţie ce fusese stabilită inclusiv cu dânsul. Toţi trebuia să ţinem secretă prezenţa ziariştilor în ambasadă, dar prin declaraţia de bucurie pe care a dat-o, n-a făcut decât să trimită ziariştii acolo.
Vreau să mai spun un lucru. Am stat la Bagdad 49 de zile. Am avut şi am o mare dezamăgire. N-am simţit niciodată nevoia să mi se spună ,,mulţumesc” pentru ce am făcut. Dar m-am întors pe 23 mai 2005 la Bucureşti nu am fost chemat să mi se spună ,,băi, aifăcut o treabă bună” sau ,,n-ai făcut o treabă bună”. Sigur, n-am nevoie de mulţumirea dumnealui (n.r. cu referire la Traian Băsescu), mai ales în prezent când ar fi tardiv. Chiar şi colegii mei din conducerea SIE au fost surprinşi de acest lucru. Am ieşti în rezervă în 2007, la 55 de ani, tocmai pentru că am fost nemulţumit de rolul pe care-l avea preşedintele Băsescu în dirijarea serviciilor.
Rep: Fostul preşedinte Traian Băsescu a avut un rol toxic în relaţia cu serviciile speciale?
A.I.: Din punctul meu de vedere, da. Mă refer la toate serviciile, nu doar la SIE. În perioada celor zece ani ai săi, România a dat înapoi mai mult de zece ani, la nivel de imagine mondială. România a devenit o ţară unde diverse categorii sociale erau învrăjbite între ele… Îmi amintesc cum a învrăjbit subofiţerii contra ofiţerilor, civilii contra militarilor şi tot aşa. Eu nu am văzut nimic bun în cei zece ani ai preşedintelui Băsescu. Am preferat să fiu un ofiţer rezervist, să-mi văd de viaţa mea şi am devenit mai liniştit. Îmi e dor de munca de informaţii, dar pentru a realiza această activitate trebuie să fie o atmosferă frumoasă. Dacă atmosfera nu mai e prielnică… Nu pun într-o relaţie de echivalenţă faptele conducerii serviciilor noastre, cu faptele sale. Doar din cauza lui nu am mai văzut nici un fel de perspectivă.
,,I-am adus în ambasada României la Bagdad pe 22 mai 2005. Stabilisem împreună cu cei din ţară că trebuie să ştie cât mai puţină lume de prezenţa lor în ambasadă. De ce?! Pentru că au fost ameninţări că se va trage în ambasadă. Ca să evităm acest lucru am căzut de acord să încercăm să-i aducem astfel încât să ştie cât mai puţini. Norocul nostru era ca ambasada avea două intrări: una pe care intrau şi străinii şi unde era şi portarul nostru, iar alta spre reşedinţa ambasadorului. I-am adus pe cei trei, de fapt patru, pentru că despre Munaf nu vorbise nimeni, dar l-am primit bonus, prin intrarea dinspre reşedinţa ambasadorului. Nu ştiau decât câteva persoane din ambasadă, cele implicate în acţiune. În rest, i-am ocupat cu alte probleme spre intrarea principală, astfel încât să nu ştie. Imediat după momentul intrării în ambasadă, am informat preşedintele ţării. După vreo oră şi ceva vine portarul şi-mi spune că sunt vreo 40 de fotoreporteri în faţă şi vor să vorbească cu ostaticii. Portarul le-a spus că nu este nici un ostatic în ambasadă. I-am spus portarului că a procedat bine şi l-am trimis pe ofiţerul vorbitor de limba arabă. Ofiţerul nostru le-a spus că nu este nici un ostatic în ambasadă, iar răspunsul a fost stupefiant: <<uitaţi-vă la televizor, pentru că preşedintele Băsescu de o oră a spus că ostaticii sunt în ambasadă.>> Am dat drumul la televizor, că prindeam posturile din România, şi într-adevăr…aşa era. I-am pasat, le-am spus că a glumit preşedintele.”
În urma acestei mărturii publice, generalul (r) Adrian Isac a acceptat un interviu în exclusivitate cu Gazeta Vâlceană.
Reporter: Aţi fost prezentat aici drept unul dintre cei care au făcut parte din echipa operativă a SIE, responsabilă cu aducerea celor trei ziarişti români acasă. Amintindu-vă acum despre momentele din 2005, ce senzaţie vă încearcă? Ce impresii vă trezeşte fotografia cu fostul preşedinte al României, ridicând mâinile celor trei ziarişti, pe aeroport?
Adrian Isac: Sentimentele sunt divizate… Îmi aduc aminte cu mare plăcere de conlucrarea excelentă a grupului de ofiţeri SIE, trimis la Bagdad la sfârşitul lunii martie şi completat la începutul lunii aprilie 2005. Au conlucrat între ei extraordinar, fiind la dispoziţia operaţiunii de salvare a ostaticilor timp de mai bine de 50 de zile, 24 de ore pe zi. În colectivul de acolo am avut, în afara ofiţerului care a tratat cu negociatorii, am avut o grupă antitero extraordinară, trimisă de SIE de la Bucureşti. Această grupă a fost creată în timpul domnului ministru Cătălin Harnagea. Grupa a depus eforturi fantastice pentru susţinerea activităţii în teren şi pentru asigurarea protecţiei unor persoane care trebuiau să se deplaseze în Bagdad, pentru contactarea reprezentanţilor răpitorului – mă refer aici la răpitorul din etapa a doua, nu la cel din prima etapă. Am avut alături de noi şi o echipă trimisă de SRI care au desfăşurat activitate pe linia lor. Am încercat să creăm o atmosferă de conlucrare între reprezentanţii serviciilor care şi-au trimis oamenii la Bagdad.
Rep: Aţi cerut suplimentare de efectiv?
A.I.: Nu, SIE nu a cerut sprijin, dar aşa a decis domnul preşedinte Traian Băsescu. În mod normal, SRI trebuia să fie în ţară şi să obţină informaţii din România, ajutându-ne să îi eliberăm pe cei trei ziarişti. De asemenea, au fost şi reprezentanţi ai Armatei Române, care au fost prezenţi acolo fie sub acoperire diplomatică, angajaţi ai Ambasadei, fie din cadrul trupelor noastre prezente în Irak. Sprijinul acestora a fost necesar mai ales în perioada finală când era necesar să se asigure protecţia fizică a personalului ambasadei. Dar vreau să menţionez că de mare ajutor ne-a fost şi ambasadorul român la Bagdad, mereu îmi amintesc cu plăcere de domnia sa; o persoană extraordinară, care nu doar că ne-a sprijinit cu tot ce-am avut nevoie, dar a fost cel care a ţinut legătura cu partenerul american în cadrul unui organism internaţional politic, nu operativ. Vă rog să ţineţi cont, deci am spus organism politic. Prin cunoştinţele domniei sale ne-a înlesnit accesul la surse de informare foarte utile.
Rep: Deci, prezenţa altor structuri nu v-a încurcat…
A.I.: Nu ne-a încurcat cu nimic. Au încercat, în măsura posibilităţilor lor, să obţină informaţii, dar era normal ca aportul lor să nu se ridice la nivelul aportului adus de SIE. În primul rând, serviciul nostru acoperea cam 90% din totalul celulei grupului de acolo. În al doilea rând, în afara ţării, SIE are competenţe. A fost o situaţie complexă, nu uitaţi că în acea perioadă acolo se trăgea. După ora 20:00 nu mai ieşea nimeni pe stradă pentru că trăgeau şi irakienii şi americanii care încercau să asigure protecţia. Fiind întuneric, după 20:00, la orice mişcare, se trăgea. Cu câteva luni înainte, în timpul unei operaţiuni asemănătoare desfăşurate de serviciile secrete italiene, s-a reuşit eliberarea unei jurnaliste din Italia. Culmea este că după ce au eliberat-o, au vrut s-o ducă spre aeroport, însă au fost împuşcaţi în timpul unor schimburi de focuri.
Rep: Ce rol au avut partenerii NATO în această misiune? V-au sprijinit?
A.I.: Din câte ştiu, conducerea SIE a organizat o celule de criză în România şi s-a cerut sprijinul tuturor serviciilor partenere. Aici mă refer nu doar la serviciile mari, consacrate, dar şi la cele din ţările arabe, vecine cu Irakul.
Rep: Câţi ofiţeri SIE a avut echipa operativă trimisă de la Bucureşti?
A.I.: 14 – 15 ofiţeri SIE. Conform mandatului preşedintelui, ar fi trebuit să coordonez activitatea tuturor, dar alte servicii n-au înţeles lucrul acesta. Însă n-a fost nicio problemă pentru că am reuşit să ne descurcăm.
Rep: Vorbeaţi în timpul simpozionului despre declaraţiile făcute de Băsescu la televizor, deşi aţi convenit împreună să nu spuneţi că ziariştii sunt în ambasadă. V-a surprins atitudinea fostului preşedinte?
A.I.: Ca să vă spun cinstit, a fost şi n-a prea fost o mare surpriză. Eram obişnuit ca preşedintele României, în momente de extaz, să încalce o convenţie ce fusese stabilită inclusiv cu dânsul. Toţi trebuia să ţinem secretă prezenţa ziariştilor în ambasadă, dar prin declaraţia de bucurie pe care a dat-o, n-a făcut decât să trimită ziariştii acolo.
Vreau să mai spun un lucru. Am stat la Bagdad 49 de zile. Am avut şi am o mare dezamăgire. N-am simţit niciodată nevoia să mi se spună ,,mulţumesc” pentru ce am făcut. Dar m-am întors pe 23 mai 2005 la Bucureşti nu am fost chemat să mi se spună ,,băi, aifăcut o treabă bună” sau ,,n-ai făcut o treabă bună”. Sigur, n-am nevoie de mulţumirea dumnealui (n.r. cu referire la Traian Băsescu), mai ales în prezent când ar fi tardiv. Chiar şi colegii mei din conducerea SIE au fost surprinşi de acest lucru. Am ieşti în rezervă în 2007, la 55 de ani, tocmai pentru că am fost nemulţumit de rolul pe care-l avea preşedintele Băsescu în dirijarea serviciilor.
Rep: Fostul preşedinte Traian Băsescu a avut un rol toxic în relaţia cu serviciile speciale?
A.I.: Din punctul meu de vedere, da. Mă refer la toate serviciile, nu doar la SIE. În perioada celor zece ani ai săi, România a dat înapoi mai mult de zece ani, la nivel de imagine mondială. România a devenit o ţară unde diverse categorii sociale erau învrăjbite între ele… Îmi amintesc cum a învrăjbit subofiţerii contra ofiţerilor, civilii contra militarilor şi tot aşa. Eu nu am văzut nimic bun în cei zece ani ai preşedintelui Băsescu. Am preferat să fiu un ofiţer rezervist, să-mi văd de viaţa mea şi am devenit mai liniştit. Îmi e dor de munca de informaţii, dar pentru a realiza această activitate trebuie să fie o atmosferă frumoasă. Dacă atmosfera nu mai e prielnică… Nu pun într-o relaţie de echivalenţă faptele conducerii serviciilor noastre, cu faptele sale. Doar din cauza lui nu am mai văzut nici un fel de perspectivă.