miercuri, 27 noiembrie 2019
Ce ți se pregătește ție, dulce Românie?!
Ec. Dr. Ilie Şerbănescu
Acum câteva luni, o bancă vest-europeană din România a suspendat găzduirea de depozite în dolari. De mai curând, o altă bancă vest-europeană din România a renunțat la găzduirea de depozite în euro! Să vezi și să nu crezi!
Și acum să ne uităm la ce spun statisticile - nu altele decât cele ale B.N.R., parohul sistemului bancar - despre evoluția expunerilor financiare străine în România. După acordul de la Viena din perioada crizei economice - prin care principalele bănci străine din România se obligau să nu-și reducă brusc expunerea pe România, până când banii intrați prin împrumutul de la F.M.I. preluau finanțarea din piață pe seama statului român - respectivele bănci au redus, prin așa-numita „dezintermediere”, cu vreo 16-17 miliarde euro această expunere, adică aproape exact la concurența sumei din împrumut. Mai mult, arhicântatele investiții directe străine, de la intrări de aproape 10 miliarde euro în 2008 au coborât la intrări anuale de 4-5 miliarde euro în 2017-2019. Iar din acestea cele în sectorul financiar practic au încetat, stocul lor, ce atinsese 10 miliarde euro în 2008, nemaifiind alimentat de noi intrări și devenind chiar și mai mic (9,3 miliarde euro) în 2018.
Datoriile băncilor străine din România (care dețin controlul în sistemul bancar) către băncile-mamă din Occident, care ajunseseră la 25 miliarde euro în 2008, au fost reduse - prin aceeași operațiune de „dezintermediere” - la 8 miliarde euro în 2019. Iar depozitele străine în băncile din România aproape au dispărut: erau de circa 9 miliarde euro în 2011, prăbușindu-se acum la 0,6 miliarde euro. În conformitate cu obiectivele „dezintermedierii”, a avut loc și retragerea băncilor străine din România din finanțarea economiei: raportul credite/depozite reprezenta 122% în 2008, dar mai reprezintă astăzi doar 74%. Ceva mai clar nu poate exista!
Toate acestea sunt în linie cu înaintarea procesului de așezare a României într-o matrice colonială și încă într-una de tip special. Punând mâna pe activele strategice și pârghiile strategice (resursele subsolului, distribuții de energie, bănci, industrii, telecomunicații, retail și, tot mai mult, păduri și pământuri agricole) capitalul străin a preluat nu doar controlul economic (și deci politic) în România, dar, mai mult și într-o manieră aparte, și-a constituit în România o economie proprie decupată din România și decuplată de România, care funcționează separat de ceea ce a mai rămas la capitalul autohton, respectiv de economia căreia i se poate atribui calificativul de „românească”.
România nu este de fapt o piață (în sens economic), ci doar un teren de lucru (în sens strict teritorial) pentru capitalul străin implantat în România. Este un cadru ideal pentru a funcționa după preceptul capitalist: profituri maxime cu cheltuieli minime. Din ce în ce mai mult, profiturile se pot maximiza fără noi investiții. Nu este de mirare că investițiile străine noi tot scad. Nu este nevoie de o expunere financiară prea mare pe acest teren: te poți descurca, ba chiar foarte bine, cu o tot mai mică expunere financiară. Dacă a fost nevoie de o expunere mai mare la un moment dat pentru a pune mâna pe teren, „dezintermediezi” și iar „dezintermediezi” apoi. Ceea ce se întâmplă de ani și ani.
Acesta este cadrul general. Dacă însă terenul - precum în cazul României - este disputat de mai mulți stăpâni, soluția, de veacuri cunoscută, este împărțirea. Așa procedează chiar frații când nu se înțeleg asupra unei averi. O împart! Și dacă împărțeala este perspectiva, înțelegi bine cifrele anterior menționate: nu-ți ții aici averile, ci le duci acasă la tine; aici trebuie să ai doar strictul necesar; nu cazezi depozite aici, nici chiar credite prea mari nu dai aici! Oricum, ca strategie, atât depozite cât și credite mereu mai mici! Nici propria monedă nu este nimerit s-o vânturi pe aici. O lași pe cea locală să preia toate vicisitudinile și mai ales șocul „împărțelii”! Tu bancă străină nu te legi la cap aici cu depozite în propria-ți monedă! Asta, până la împărțeală, după aceea mai vedem, fiecare procedează cum crede în partea lui!
Acesta este cadrul general. Dacă însă terenul - precum în cazul României - este disputat de mai mulți stăpâni, soluția, de veacuri cunoscută, este împărțirea. Așa procedează chiar frații când nu se înțeleg asupra unei averi. O împart! Și dacă împărțeala este perspectiva, înțelegi bine cifrele anterior menționate: nu-ți ții aici averile, ci le duci acasă la tine; aici trebuie să ai doar strictul necesar; nu cazezi depozite aici, nici chiar credite prea mari nu dai aici! Oricum, ca strategie, atât depozite cât și credite mereu mai mici! Nici propria monedă nu este nimerit s-o vânturi pe aici. O lași pe cea locală să preia toate vicisitudinile și mai ales șocul „împărțelii”! Tu bancă străină nu te legi la cap aici cu depozite în propria-ți monedă! Asta, până la împărțeală, după aceea mai vedem, fiecare procedează cum crede în partea lui!
Și asta nu e tot. Fondul Proprietatea, controlat de americani și care deține acțiuni la principale active din România, și-a lichidat plasamentele din întregul sistem bancar, lăsând cam mască pe toată lumea. Toate fondurile mari de investiții care făcuseră achiziții semnificative de firme par a-și fi luat fața de la România, lichidând masiv deținerile și nefăcând altele noi. De asemenea, trei mari din industria străină din România-ENEL, Telekom și CEZ - au anunțat oficial că vor să vândă și să părăsească meleagurile dâmbovițene în căutarea altor meleaguri. Unii din ei i-au și mandatat pe cei care să le găsească clienți. Toți trei invocă „resetarea” modelului de business. Mult mai plauzibilă este însă reașezarea teritorială a business-ului lor în funcție de reîmpărțirea (cunoscută sau bănuită) a sferelor de influență între puterile vremii.
Din păcate, vulnerabilitatea României actuale la dezmembrare este uriașă. Pierderea de către România a controlului asupra tuturor resurselor, activelor și pârghiilor sale strategice scoate din joc orice rol pentru România. Restul - parteneriate, tratate - constituie povești! În limbajul de afaceri deja se vorbește de „cele două Românii”, una de la vest de Carpați și alta de la est de Carpați. Investițiile germane nu trec Carpații spre Est. Nici autostrăzile. Acestea, câte sunt, se desfășoară prin Ardeal și îl leagă de Budapesta și Viena, și nu de București. Provinciile istorice românești nu sunt legate între ele. Americanii se arată interesați de axa Craiova-Deveselu-Mihail Kogălniceanu-ieșirea la Marea Neagră și oricum investițiile americane nu par să fi auzit de Ardeal, așa cum cele germane nu par să fi auzit de Moldova și Muntenia. Rușii pot sta liniștiți. Vor participa la tain. Moldova nu poate evada nici la vest, nici la sud. Decuplarea de la Bruxelles a României de Bulgaria în ce privește M.C.V.-ul - care urmează a fi abandonat în cazul Bulgariei - este anunțul poate cel mai în clar asupra perspectivei de dezmembrare a României. Cele două țări au fost, poate chiar artificial, menținute ani și ani într-o aceeași barcă. Decuplarea arată că li se hărăzește o soartă diferită. Nimeni nu are în vedere dezmembrarea Bulgariei. Mulți dintre cei mari au însă în vedere acest lucru în cazul României. Așa că, dacă Dumnezeu n-a fost cumva român, putem presupune ce va urma.