Alesandru Dutu
Acum 75 de ani! Februarie 1945!
Sovieticii dezarmează trupele române din Bucureşti!
Generalul Constantin Sănătescu: ,,Pe front camarad de luptă căruia i se cer eforturi continue, iar pe propriul ei teritoriu obiect de captură, de dezarmare și vexațiune”.
Generalul Gheorghe Mihail: ,,Acolo am văzut companiile ruseşti, cu trompete, înarmate, învârtindu-se în jurul Palatului... Ce era? Era presiunea pe care o făcea Vîşinski asupra regelui de a aduce la guvern guvernul Groza”.
Sovieticii dezarmează trupele române din Bucureşti!
Generalul Constantin Sănătescu: ,,Pe front camarad de luptă căruia i se cer eforturi continue, iar pe propriul ei teritoriu obiect de captură, de dezarmare și vexațiune”.
Generalul Gheorghe Mihail: ,,Acolo am văzut companiile ruseşti, cu trompete, înarmate, învârtindu-se în jurul Palatului... Ce era? Era presiunea pe care o făcea Vîşinski asupra regelui de a aduce la guvern guvernul Groza”.
♦ Pentru a evita orice surpriză în cadrul luptei pentru impunerea la putere a unui guvern al Frontului Naţional Democrat, condus de partidul comunist, Comisia Aliată de Control (partea sovieitcă) a ordonat (28 februarie 1945) dezarmarea subunităților militare aflate în București (Corpul pompierilor, Batalionul Ministerului de Război, Batalionul Marelui Stat Major, Batalionul 2 administrativ, Detașamentul Ministerului producției de război, Detașamentele de construcții nr. 1 și 3, Batalionul 4 instrucție și reparații auto) și a gărzilor care efectuau paza la fabrici, uzine și instituții, sub motivul evitării întrebuințării armamentului acestora de către ,,elementele dușmane țării”.
• Tot în februarie 1945, Regimentul 2 care de luptă a fost trimis pe frontul din Cehoslovacia.
• În schimb, cu puțin timp înainte (decembrie 1944), în România fuseseră aduse trei divizii sovietice cu efective complete, urmate de noi forțe, care au fost dislocate în zonele strategice ale țării.
♦ Protestând împotriva acestei măsuri, generalul Constantin Sănătescu, şeful Marelui Stat Major, o considera (5 martie) ,,înjositoare pentru armata română”, având ,,consecințele cele mai grave asupra moralului întregii populații, cât și al armatei române, care nu poate fi supusă unui tratament atât de contradictoriu și anume: pe front camarad de luptă căruia i se cer eforturi continue, iar pe propriul ei teritoriu obiect de captură, de dezarmare și vexațiune”.
• ,,Motivarea acestor măsuri prin faptul că acele unități sau gărzi în activitatea lor nu vor cere întrebuințarea armamentului – continua șeful Marelui Stat Major – este surprinzătoare prin faptul că la orice armată din lume o sentinelă și o gardă destinată a asigura paza unui local sau depozit trebuie să aibă neapărat o armă. Motivarea acestei dezarmări cu ipoteza evitării utilizării acestui armament de către elementele dușmane țării se găsește într-o categorică contradicție cu precedenta, pentru că, dacă există această temere, atunci cu atât mai mult gărzile ar trebui înarmate și întărite”.
• În finalul protestului său, generalul român aprecia că dezarmarea gărzilor române constituia ,,o înclăcare a prevederilor Convenției de armistițiu” și avea ,,grave consecințe”, lăsând instituțiile militare române ,,la discreția răufăcătorilor și înlesnește fuga dezertorilor și arestaților, precum și demoralizarea armatei române”.
♦ Surprins şi el, generalul Gheorghe Mihail, rememora peste ani: ,,Toată populaţia bucureşteană, alarmată, văzând că sentinelele de la Marele Stat Major, Ministerul de Război, erau fără arme. În post, dar dezarmate. O panică intrase în populaţie. Eu sunt informat de copii mei: I-a uită-te pe fereastră să vezi sentinelele; nu mai au arme, sunt dezarmate! Eu, surprins de lucrul acesta pentru că şef al Marelui Stat Major era Sănătescu, alarmat de aceasta, m-am îmbrăcat repede şi am ieşit în stradă să văd tot aspectul, impresiile care erau asupra dezarmării acesteia. M-am întâlnit cu o grămadă de lume, doamne, toţi îngroziţi: Oare ce se va întâmpla? Ne-au dezarmat ruşii trupele? Aceasta era impresia la 6 martie 1945, o impresie de groază în populaţie. Merg pe Ştirbei Vodă mai departe, până în spatele Palatului Regal. Acolo am văzut companiile ruseşti, cu trompete, înarmate, învârtindu-se în jurul Palatului. O companie aşa, altă companie aşa, în jurul Palatului, în mod provocator. Ce era? Era presiunea pe care o făcea Vîşinski asupra regelui de a aduce la guvern guvernul Groza”.
• Tot în februarie 1945, Regimentul 2 care de luptă a fost trimis pe frontul din Cehoslovacia.
• În schimb, cu puțin timp înainte (decembrie 1944), în România fuseseră aduse trei divizii sovietice cu efective complete, urmate de noi forțe, care au fost dislocate în zonele strategice ale țării.
♦ Protestând împotriva acestei măsuri, generalul Constantin Sănătescu, şeful Marelui Stat Major, o considera (5 martie) ,,înjositoare pentru armata română”, având ,,consecințele cele mai grave asupra moralului întregii populații, cât și al armatei române, care nu poate fi supusă unui tratament atât de contradictoriu și anume: pe front camarad de luptă căruia i se cer eforturi continue, iar pe propriul ei teritoriu obiect de captură, de dezarmare și vexațiune”.
• ,,Motivarea acestor măsuri prin faptul că acele unități sau gărzi în activitatea lor nu vor cere întrebuințarea armamentului – continua șeful Marelui Stat Major – este surprinzătoare prin faptul că la orice armată din lume o sentinelă și o gardă destinată a asigura paza unui local sau depozit trebuie să aibă neapărat o armă. Motivarea acestei dezarmări cu ipoteza evitării utilizării acestui armament de către elementele dușmane țării se găsește într-o categorică contradicție cu precedenta, pentru că, dacă există această temere, atunci cu atât mai mult gărzile ar trebui înarmate și întărite”.
• În finalul protestului său, generalul român aprecia că dezarmarea gărzilor române constituia ,,o înclăcare a prevederilor Convenției de armistițiu” și avea ,,grave consecințe”, lăsând instituțiile militare române ,,la discreția răufăcătorilor și înlesnește fuga dezertorilor și arestaților, precum și demoralizarea armatei române”.
♦ Surprins şi el, generalul Gheorghe Mihail, rememora peste ani: ,,Toată populaţia bucureşteană, alarmată, văzând că sentinelele de la Marele Stat Major, Ministerul de Război, erau fără arme. În post, dar dezarmate. O panică intrase în populaţie. Eu sunt informat de copii mei: I-a uită-te pe fereastră să vezi sentinelele; nu mai au arme, sunt dezarmate! Eu, surprins de lucrul acesta pentru că şef al Marelui Stat Major era Sănătescu, alarmat de aceasta, m-am îmbrăcat repede şi am ieşit în stradă să văd tot aspectul, impresiile care erau asupra dezarmării acesteia. M-am întâlnit cu o grămadă de lume, doamne, toţi îngroziţi: Oare ce se va întâmpla? Ne-au dezarmat ruşii trupele? Aceasta era impresia la 6 martie 1945, o impresie de groază în populaţie. Merg pe Ştirbei Vodă mai departe, până în spatele Palatului Regal. Acolo am văzut companiile ruseşti, cu trompete, înarmate, învârtindu-se în jurul Palatului. O companie aşa, altă companie aşa, în jurul Palatului, în mod provocator. Ce era? Era presiunea pe care o făcea Vîşinski asupra regelui de a aduce la guvern guvernul Groza”.
Pe larg: Alesandru Duţu, Armata română în vremuri de cumpănă (1945-1965, INST, Bucureşti, 2016.