La ceas aniversar, B.Op.SCMD filiala SLOBOZIA urează tuturor celor care şi-au făcut şi îşi fac datoria sub tricolor, în astfel de unitaţi si subunitati, multă sănătate, prosperitate şi depline împliniri în întreaga activitate!
ZIUA ARMELOR :
Ziua VANATORILOR DE MUNTE - 3 NOIEMBRIE
Vânători de munte
Actul de constituire a fost Ordinul M.C.G.R. nr. 294 din 3/16 noiembrie 1916, potrivit căruia Şcoala Militară de Schiori - Bucureşti era transformată în Corpul Vânatorilor de Munte (comandat atunci de cpt. Virgil Bădulescu), precizându-se ca "... vânatorii de munte sunt destinati mai cu seama misiunii de recunoaştere, de siguranţă şi legatură şi sunt chemaţi a funcţiona şi ca unitate tactică, în special în trecătorile Carpaţilor".
Despre arma:
La 3 noiembrie 1916, Marele Cartier General prin Ordinul nr. 294, a decis ca Scoala Militară de Schiori din Bucuresti să fie transformată în "Corpul Vânătorilor de Munte", organizat pe 3 batalioane a 3 companii fiecare, având un efectiv de 2000 de combatanti.
Această decizie se impunea cu strigentă deoarece, luptele duse de armata română în toamna anului 1916, au demonstrat fără putere de tăgadă că lipsa trupelor de vânători de munte a reprezentat un serios handicap pentru obtinerea sucesului în campanie. Din acea zi, în cazarma Regimentului 4 Rosiori Cotroceni - Bucuresti, au început să se adune viitorii vânători de munte, recrutati din întreaga armată.
În primul război mondial, Trupele de vânători de munte au participat la apărarea Moldovei cu Corpul Vânătorilor de Munte, care în functie de misiuni, a avut în compunere 3-4 batalioane de vânători de munte si o companie de mitraliere. La 3 decembrie 1916,, vânătorii de munte si-au început marsul pe jos spre garnizoana Târgu Neamt, au parcurs aproape 500 de km. Si au ajuns la destinatie la 3 ianuarie 1917, fiind întâmpinati cu bucurie de populatia si de oficialitătile orasului. Pe 9 ianuarie 1917, printr-un alt Ordin al Marelui Cartier General român, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânătorilor de Munte organizat pe 5 companii de puscasi, 2 companii de mitraliere si o sectie de transmisiuni.
În perioada ianuarie-iulie 1917, vânătorii de munte s-au instruit pentru ducerea luptei în teren muntos - împădurit.
Ordinul de luptă s-a primit în ziua de 8 august 1917. Sub comanda maiorului Virgil Bădulescu, Batalionul de Vânători de Munte a intrat în ziua de 11 august în luptele de la Ciresoaia si Cosna. Astfel a început botezul focului pentru vânătorii de munte, urmat de o victorie prestigioasă. În primul război mondial, vânătorii de munte si-au demonstrat vitejia si spiritul de sacrificiu la Târgu Ocna, Ciresoaia, Vrânceanu si Oituz. Concluziile dureroasei experiente a primului război mondial, au fost valorificate cu succes în perioada interbelică, acordându-se un mare interes pregătirii trupelor specializate pentru lupta în teren muntos-împădurit.
În anul 1923 s-au înfiintat primele două mari unităti de vânători de munte- D.1 V.M. la Brasov si D. 2 V.M. la Bistrita. Pozitia acestora în cadrul sistemului militar românesc s-a consolidat, s-au pus bazele instructiei la munte si s-au adoptat norme, reguli si principii privind lupta în munti.
În anul 1937 din cele două divizii de 3 munte s-au constituit Bg. 1,2 si 3 Mx. Munte, cărora li s-a alăturat Bg.4 Mx. Munte, înfiintată în anul 1939. Acoperirea frontierei de nord a României si participarea la cel de-al doilea război mondial în cele două campanii militare din est si din vest, a constituit examenul cel mai dur din întreaga istorie a trupelor de munte. Drumul lor a însemnat parcurgerea unui spatiu de peste 3000 de km. adâncime, din România până în Kuban si din Kuban până în Cehoslovacia. Spatiul parcurs a însemnat tranzitarea prin luptă a teritoriilor a 7 state, aflându-se permanent în primul esalon, acolo unde situatia era grea si uneori fără scăpare.
În al doilea război mondial, vânătorii de munte au participat atât pe frontul de Est cât si pe cel de Vest, cu CORPUL VÂNĂTORILOR DE MUNTE, organizat pe 4 Divizii de Munte, fiecare organizată astfel: 6 B.V.M.; 2 B. SKI; 2 Dn. T.M.; 1 Dn. Ob. M.; 1 Cp. Trs.; 1 Esc. Călări; 1Cp. A.T.; 1 Cp. Pol. Mil.; 1 Cp. A.A. Al doilea război mondial încheiat la 12 mai 1945 a costat viata a 74.208 vînători de munte, ale căror morminte se găsesc presărate pe tot drumul de luptă, din nordul României, în Bucovina, Basarabia, Ucraina, Crimeea, Caucaz, Moldova, Transilvania, Ungaria si Cehoslovacia, dovedind lumii întregi că au fost trupe de elită ale Armatei Române.
După cel de-al doilea război mondial, a urmat o perioadă mult mai grea pentru vânătorii de munte, confruntarea cu un adversar mult mai puternic, "aliatul sovietic" care îsi propusese lichidarea acestor trupe de elită. În perioada 1946 - 1961, trupele de vânători de munte au fost restructurate, ajungându-se la 14 aprilie 1961, la desfiintarea si ultimei structuri de Vânători de Munte, Bg. 2 V.M. Însă, în anul 1964 la 14 octombrie, prin ordin al Ministerului Apărării Nationale s-a reînfiintat Bg. 2 V.M. În perioada 1964 - 1969 au mai fost înfiintate Bg. 1V.M., Bg. 4 V.M., Bg. 5 V.M., iar în perioada 1990 - 1991, Bg. 7 V.M. si Bg. 61 V.M. Fiecare brigadă de vânători de munte avea în structura sa câte: 2 - 3 B.V.M.; 1 Dn. T.M. sau obuziere; 1Cp. Cc.; 1 Cp. Ge.; 1 Cp. Trs.; 1 Cp. N.B.C. si o Bt. Art. A.A. - mixtă.
1. Misiunile ce le pot îndeplini
Având în vedere că 1/3 din teritoriul ROMÂNIEI este teren muntos - împădurit, batalioanele si brigăzile de vânători de munte sunt structuri militare specializate în ducerea actiunilor în teren muntos - împădurit, actionând în subordinea Corpului de armată de arme întrunite. Ele duc actiuni de luptă ofensive sau de apărare, atât independent, cât si-n cooperare cu alte trupe, în teren muntos - împădurit, greu accesibil, acolo unde celelalte arme nu pot actiona.
În apărare, structurile de vânători de munte pot actiona pentru:
Această decizie se impunea cu strigentă deoarece, luptele duse de armata română în toamna anului 1916, au demonstrat fără putere de tăgadă că lipsa trupelor de vânători de munte a reprezentat un serios handicap pentru obtinerea sucesului în campanie. Din acea zi, în cazarma Regimentului 4 Rosiori Cotroceni - Bucuresti, au început să se adune viitorii vânători de munte, recrutati din întreaga armată.
În primul război mondial, Trupele de vânători de munte au participat la apărarea Moldovei cu Corpul Vânătorilor de Munte, care în functie de misiuni, a avut în compunere 3-4 batalioane de vânători de munte si o companie de mitraliere. La 3 decembrie 1916,, vânătorii de munte si-au început marsul pe jos spre garnizoana Târgu Neamt, au parcurs aproape 500 de km. Si au ajuns la destinatie la 3 ianuarie 1917, fiind întâmpinati cu bucurie de populatia si de oficialitătile orasului. Pe 9 ianuarie 1917, printr-un alt Ordin al Marelui Cartier General român, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânătorilor de Munte organizat pe 5 companii de puscasi, 2 companii de mitraliere si o sectie de transmisiuni.
În perioada ianuarie-iulie 1917, vânătorii de munte s-au instruit pentru ducerea luptei în teren muntos - împădurit.
Ordinul de luptă s-a primit în ziua de 8 august 1917. Sub comanda maiorului Virgil Bădulescu, Batalionul de Vânători de Munte a intrat în ziua de 11 august în luptele de la Ciresoaia si Cosna. Astfel a început botezul focului pentru vânătorii de munte, urmat de o victorie prestigioasă. În primul război mondial, vânătorii de munte si-au demonstrat vitejia si spiritul de sacrificiu la Târgu Ocna, Ciresoaia, Vrânceanu si Oituz. Concluziile dureroasei experiente a primului război mondial, au fost valorificate cu succes în perioada interbelică, acordându-se un mare interes pregătirii trupelor specializate pentru lupta în teren muntos-împădurit.
În anul 1923 s-au înfiintat primele două mari unităti de vânători de munte- D.1 V.M. la Brasov si D. 2 V.M. la Bistrita. Pozitia acestora în cadrul sistemului militar românesc s-a consolidat, s-au pus bazele instructiei la munte si s-au adoptat norme, reguli si principii privind lupta în munti.
În anul 1937 din cele două divizii de 3 munte s-au constituit Bg. 1,2 si 3 Mx. Munte, cărora li s-a alăturat Bg.4 Mx. Munte, înfiintată în anul 1939. Acoperirea frontierei de nord a României si participarea la cel de-al doilea război mondial în cele două campanii militare din est si din vest, a constituit examenul cel mai dur din întreaga istorie a trupelor de munte. Drumul lor a însemnat parcurgerea unui spatiu de peste 3000 de km. adâncime, din România până în Kuban si din Kuban până în Cehoslovacia. Spatiul parcurs a însemnat tranzitarea prin luptă a teritoriilor a 7 state, aflându-se permanent în primul esalon, acolo unde situatia era grea si uneori fără scăpare.
În al doilea război mondial, vânătorii de munte au participat atât pe frontul de Est cât si pe cel de Vest, cu CORPUL VÂNĂTORILOR DE MUNTE, organizat pe 4 Divizii de Munte, fiecare organizată astfel: 6 B.V.M.; 2 B. SKI; 2 Dn. T.M.; 1 Dn. Ob. M.; 1 Cp. Trs.; 1 Esc. Călări; 1Cp. A.T.; 1 Cp. Pol. Mil.; 1 Cp. A.A. Al doilea război mondial încheiat la 12 mai 1945 a costat viata a 74.208 vînători de munte, ale căror morminte se găsesc presărate pe tot drumul de luptă, din nordul României, în Bucovina, Basarabia, Ucraina, Crimeea, Caucaz, Moldova, Transilvania, Ungaria si Cehoslovacia, dovedind lumii întregi că au fost trupe de elită ale Armatei Române.
După cel de-al doilea război mondial, a urmat o perioadă mult mai grea pentru vânătorii de munte, confruntarea cu un adversar mult mai puternic, "aliatul sovietic" care îsi propusese lichidarea acestor trupe de elită. În perioada 1946 - 1961, trupele de vânători de munte au fost restructurate, ajungându-se la 14 aprilie 1961, la desfiintarea si ultimei structuri de Vânători de Munte, Bg. 2 V.M. Însă, în anul 1964 la 14 octombrie, prin ordin al Ministerului Apărării Nationale s-a reînfiintat Bg. 2 V.M. În perioada 1964 - 1969 au mai fost înfiintate Bg. 1V.M., Bg. 4 V.M., Bg. 5 V.M., iar în perioada 1990 - 1991, Bg. 7 V.M. si Bg. 61 V.M. Fiecare brigadă de vânători de munte avea în structura sa câte: 2 - 3 B.V.M.; 1 Dn. T.M. sau obuziere; 1Cp. Cc.; 1 Cp. Ge.; 1 Cp. Trs.; 1 Cp. N.B.C. si o Bt. Art. A.A. - mixtă.
1. Misiunile ce le pot îndeplini
Având în vedere că 1/3 din teritoriul ROMÂNIEI este teren muntos - împădurit, batalioanele si brigăzile de vânători de munte sunt structuri militare specializate în ducerea actiunilor în teren muntos - împădurit, actionând în subordinea Corpului de armată de arme întrunite. Ele duc actiuni de luptă ofensive sau de apărare, atât independent, cât si-n cooperare cu alte trupe, în teren muntos - împădurit, greu accesibil, acolo unde celelalte arme nu pot actiona.
În apărare, structurile de vânători de munte pot actiona pentru:
- apărarea unei localităti montane sau grup de cabane;
- apărarea unor puncte obligate de trecere, trecători sau depresiuni intramontane;
- apărarea unor lucrări de artă (baraje hidrotehnice, viaducte, tunele, etc.)
De asemenea prin actiuni de hărtuire permanentă (pericole tip "comando") asupra inamicului ce duce actiuni ofensive în zona montană, îi poate fractiona dispozitivul , perturba logistica actiunilor si chiar îi creează o stare de nesigurantă în zona respectivă, ducând la scăderea gravă a moralului trupelor.
În lupta ofensivă, trupele de vânători de munte prin actiuni independente sau în cooperare cu celelalte trupe, pot:elibera localităti si grupuri de cabane;
- deschide trecători principale;
- cuceri noduri orografice si lucrări de artă;
- duce actiuni de hărtuire a inamicului în scopul fractionării dispozitivului său si scăderii moralului.
2. Înzestrare
Unitătile de vânători de munte sunt înzestrate cu armament si tehnică de luptă moderne, produse de industria militară de apărare românească, astfel:
- tehnică blindată: M.L.V.M.; M.L.I. - 84 SAU T.A.B. - 71 M.;
- armament de infanterie: Puscă automată 5,45 mm; Md. 1986; Puscă mitralieră md. 1964; Pistol mitralieră Md. 1963; Puscă semiautomată cu lunetă Md. 1964; Mitralieră de companie Md. 1966 si A.G.A.T. - 7;
- armament de artilerie: A.G. - 9; Tun 76 - M.; Ob. 98 M.; Ar. 82 mm; Ar.120 mm;
- mitraliere 145 MM PE m.l.v.m. si pe Mitr. A.A.;
- instalatie "MALIUTKA" pe M.L.I. - 84;
- statii de transmisiuni: R. 1030 si "PANTHER - 2000".
3. Cooperare militară internatională
În perioada 1995 - 2001, trupele de vânători de munte au desfăsurat exercitii de instruire în comun la nivel pl. - Cp., cu forte speciale din armatele următoarelor state: S.U.A., Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Franta si Italia, făcându-se un schimb util de cunostinte privind ducerea actiunilor de luptă în teren muntos - împădurit, procedeele tehnice de escaladare a masivilor muntosi cât si a salvării rănitilor din abrupturi montane.
Pentru misiuni PfP / NATO, avem 1 Cp. V.M. - S.A.R. de la B. 21 V.M., care poate executa la ordin misiuni de căutare si salvare a accidentatilor în zonele montane.
În urma procesului de restructurare, în anului 2001, trupele de vânători de munte se prezintă cu următoarele structuri: Bg. 61 V.M.; B. 28 V.M. / Bg. 230 I.M. si Scoala de Aplicatie pentru Vânători de Munte având în subordine Bz. 4 Instr V.M.
ZIUA INZESTRARII ARMATEI - 8 noiembrie
Armata României sărbătoreşte pe data de 8 noiembrie, Ziua Înzestrării Armatei, marcând 95 de ani de existenţă, de activităţi specializate, menite să realizeze înzestrarea tuturor categoriilor de forţe.
Înfiinţat în anul 1917, pe parcursul existenţei sale, Departamentul pentru Armamente şi-a schimbat de 12 ori denumirea şi forma de organizare până în anul 2001 (din ”Ministerul materialelor de Război” în ”Ministerul Armamentului” sau din ”Direcţia Generală a Înzestrării” în ”Departamentul pentru producţia de apărare şi înzestrarea armatei” etc.), adaptându-se încontinuu la necesităţile de înzestrare ale Armatei României, generate de procesul de reorganizare şi restructurare parcurs de aceasta.
Înzestrarea rep... Vezi mai mult
Înfiinţat în anul 1917, pe parcursul existenţei sale, Departamentul pentru Armamente şi-a schimbat de 12 ori denumirea şi forma de organizare până în anul 2001 (din ”Ministerul materialelor de Război” în ”Ministerul Armamentului” sau din ”Direcţia Generală a Înzestrării” în ”Departamentul pentru producţia de apărare şi înzestrarea armatei” etc.), adaptându-se încontinuu la necesităţile de înzestrare ale Armatei României, generate de procesul de reorganizare şi restructurare parcurs de aceasta.
Înzestrarea rep... Vezi mai mult
10 noiembrie – Ziua Artileriei Române
Pe data de 10 noiembrie, Armata Română sărbătoreşte Ziua Artileriei Române.
Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti (1842 – 1848) a legiferat, prin Porunca Domnească nr. 198 din 10 noiembrie 1843, înfiinţarea primei baterii a Ţării Româneşti, act ce simbolizează constituirea Artileriei ca armă de sine stătătoare.
Anii 1843 – 1850 sînt anii organizării primelor baterii de artilerie în Ţara Românească şi Moldova, ani ai înfiinţării unor turnătorii proprii în Munţii Apuseni. Între 1853 şi 1854, bateriile de artilerie din Ţara Românească şi Moldova au luat parte la războiul ruso-turc, distingîndu-se în luptele de la Brăila, Gura Ialomiţei, Vadul Silistrei, Ostrov etc.
Pînă în anii Unirii a existat o singură baterie de artilerie călăreaţă. După 1859, s-au constituit încă trei baterii de artilerie: una pedestră, în Moldova, şi două în Ţara Românească, una călăreaţă şi una pedestră. Cele două baterii din Ţara Românească s-au constituit în primul divizion de artilerie al Armatei Române
, al cărui comandant a fost colonelul Scarlat Ciocîrlan.
, al cărui comandant a fost colonelul Scarlat Ciocîrlan.
Conform unui decret dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 21 decembrie 1860, cele patru baterii existente s-au contopit, constituindu-se astfel primul Regiment de artilerie al armatei române moderne (organizat pe două divizioane), al cărui comandant a fost maiorul Tobias Gherghel.
Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 254 s-au centralizat atelierele, fabricile de pulbere, capsulăria etc. din diferite părţi ale ţării, sub denumirea de ‘Direcţia stabilimentelor de materiale ale artileriei’, care la 23 noiembrie 1861 a fost organizată pe trei secţii: Pirotehnie, Arsenalul de construcţii al armatei şi Fabrica de pulbere.
În septembrie 1860 în ‘Monitorul Oastei’ a fost publicat primul regulament de trageri pentru artileria română, întocmit de maiorul George Manu şi intitulat ‘Teoria dării’. În decembrie 1860 a fost publicată ‘Legea organizării puterii armate’, potrivit căreia în cadrul armatei române s-a constituit Corpul de Artilerie, compus din statul major al armei şi unităţile de artilerie. Nucleul statului major al artileriei a luat fiinţă abia în anul 1862, după unificarea ministerelor de război din ambele Principate, cînd s-a centralizat evidenţa personalului şi muniţiei.
În octombrie 1862, a fost înfiinţat Inspectoratul Armelor Speciale, care avea ca sarcină conducerea instrucţiei în unităţile de artilerie şi supravegherea activităţii productive, inspectorat desfiinţat în septembrie 1875, cînd a luat fiinţă Inspectoratul Artileriei, la conducerea căruia a fost numit colonelul George Manu.
Considerentele care au determinat modificările structurale din cadrul Armatei Române au stat şi la baza organizării şi înzestrării unităţilor de artilerie, divizate în artileria de cîmp, artileria de munte, artileria de cetate, pentru lucrări de fortificaţie (care s-a desfiinţat complet în toamna anului 1915) şi artileria antiaeriană, care a luat fiinţă la 15 august 1916, odată cu constituirea Corpului Apărării Antiaeriene.
Înaintea Primului Război Mondial, Armata Română dispunea de 294 baterii de artilerie. În anul 1939, România avea capacitatea de a mobiliza 31 de brigăzi şi 79 de regimente de artilerie, dintre care 32 aveau în compunere trei divizioane, 31 aveau în compunere două divizioane, şapte erau regimente de artilerie grea, nouă – regimente de artilerie călăreaţă. La 3 septembrie 1939, Marele Stat Major a ordonat sporirea efectivelor pînă la nivelul celor de război. După cel de-al Doilea Război Mondial, refacerea armatei s-a realizat prin contopirea marilor unităţi întoarse de pe front cu marile unităţi de recruţi, cu subunităţile şi unităţile de marş, realizîndu-se mari unităţi operative cu o încadrare şi înzestrare corespunzătoare. Între anii 1948 – 1960, a sporit continuu ponderea artileriei în cadrul marilor unităţi de arme întrunite. Astfel, în anul 1965, această pondere era de 1,5 ori mai mare faţă de perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru a asigura o conducere competentă a artileriei, la 1 septembrie 1948, a fost înfiinţat Comandamentul Artileriei. Începînd cu anul 1949, o bună parte a armamentului de artilerie a fost înlocuit cu guri de foc avînd caracteristici superioare. În 1961 au luat fiinţă unităţile de rachete cu diferite destinaţii. În anii 1956 – 1965, artileria a fost dotată cu armament nou. Au fost sporite şi diversificate mijloacele antitanc în cadrul tuturor eşaloanelor. Au intrat în dotare, alături de autotunurile şi tunurile existente, aruncătoarele de grenade antitanc şi rachetele antitanc dirijate.
Ziua GEODEZILOR MILITARI - 12 noiembrie
