Romania – teren de lupta intr-un nou conflict: SUA vs.
Germania&Rusia
Pe măsură ce trec săptămînile de la alegerile
prezidențiale, tabloul începe să se limpezească. Din păcate, ce se întrevede
odată cu disiparea perdelelor de fum nu e de bun augur pentru România, am
înclina să credem. Ba chiar dimpotrivă, fiind tot mai evident că vom deveni un
teren de luptă, la nivel geopolitic, încă mai mult decît pînă acum, pentru că
ecuația confruntării SUA-Rusia s-a complicat, prin interpunerea Germaniei. Cu al său Iohannis cu tot.
S-au purtat bătălii grele de imagine, acum nu
multe luni, ca să fim convinși că votarea unui etnic german e o reînnodare a
tradiței de acum un secol, cînd ne conduceau (bine) Hohenzollernii, că vom fi
împinși spre calea lucrului bine făcut, că vom fi managerizați nemțește întru
bunăstare economică și nu numai. Că vom vedea alt fel de a face politică șamd.
Și că totul a fost posibil grație unui miracol emoțional, revolta sinceră a românilor în fața ticăloșiei guvernului Ponta, care a refuzat diasporei dreptul la vot.
Un miracol care a adus un om onest și fără
resursele altora la șefia statului. Legenda David vs.Goliath redivivus.
Deja ni se livrează sondaje din care aflăm că
87% dintre români îi adoră pe germani, în timp ce americanii sunt hăt mai jos,
în top.
Un tablou de-a dreptul idilic, pe care nu puțini l-au intitulat ”A doua revoluție decembristă”.
Un tablou de-a dreptul idilic, pe care nu puțini l-au intitulat ”A doua revoluție decembristă”.
A urmat spectacolul grozav al încătușării de
către DNA a unor oameni apropiați fostului președinte, care beneficiaseră, pînă
acum, de o protecție ”magică”.
Mai apoi au început exagerările, cel mai
vizibile în cazul Udrea, care i-au împins pe unii analiști să creadă că, de
fapt, se încearcă indirect blocarea unei implicări în politică a lui Băsescu.
Una care l-ar încurca pe Iohannis, noua vedetă.
Posibil.
Dar dacă e mai mult de atît?
Și dacă în spatele instalării lui Iohannis se
ascunde cu totul altceva decît ”emoția colectivă” bla-bla-bla?
Între primele semne de întrebare din media au
fost noua echipă de consilieri a lui Iohannis, cu membri suspectați de
orientări răsăritene, apoi misterioasa debarcare a lui George Maior, extrem de
bine văzut de americani, apoi nominalizarea lui Eduard Hellvig, cu a sa nouă
axă București-Berlin-Washington, Mai e și
misterioasa îngropare a dosarului EADS.
Apoi, dezvăluirile explozive ale Elenei Udrea
privind implicarea serviciilor în campanie, de partea ambilor combatanți de
prim rang, dezvăluiri confirmate în bună măsură de fostul șef al SIE, Teodor
Meleșcanu și chiar de Traian Băsescu.
Mai avem și ciudata mușamalizare a scandalului
votului din diaspora, unde ar fi fost de așteptat măsuri dure, chemări de
ambasadori, anchete etc. În loc de asta, nici măcar două vorbe pe subiect la
întîlnirea lui Iohannis, ieri, cu membrii diasporei din Germania.
Românii încep să afle, ușor-ușor, că așa zisa revoltă din diaspora a fost, de fapt,
minuțios regizată; din gura fostului președinte mai află că serviciile
pot face lesne praf un candidat, dacă vor asta; ori că, pentru unii supergrei
din servicii, poziționarea față de un anume candidat devenise o chestiune de
supraviețuire pe post, vitală cum s-ar spune. Ori că achitarea lui Iohannis în
procesul cu ANI s-a făcut la ordin.
Care ar fi firul roșu al întregii povești, cel
care să ne lămurească, urmărindu-i traiectoria, o droaie de enigme ale
ultimului an și ceva?
În opinia noastră, alegerile prezidențiale au
avut ca rezultat tragerea preșului de sub picioarele americane de către proprii
aliați germani, în colaborare strînsă cu Moscova. (Nu întîmplător, cei mai
importanți protagoniști ai operațiunii, de la Iohannis, Coldea, Kovesi pînă la
Blaga, Hellvig ori Atanasiu provin din Ardeal, zona penetrată cel mai profund
de interesele și capitalul german).
S-a profitat, poate, de prea marea siguranță a
SUA în ce ne privește, de concentrarea CIA pe alte zone de conflict (Orientul
Mijlociu, Ucraina etc), acum nici nu mai contează.
O situație care nemulțumește profund Washingtonul, dar care e în imposibilitatea unei reacții prea fățișe, ce ar tensiona și mai mult relația și așa deteriorată cu Berlinul.
O situație care nemulțumește profund Washingtonul, dar care e în imposibilitatea unei reacții prea fățișe, ce ar tensiona și mai mult relația și așa deteriorată cu Berlinul.
Să amintim cîteva elemente, pornind de la hilara
teorie a unora că mușamalizarea dosarului EADS – dosar pe care Băsescu îl anunța gata de
explozie chiar în campanie – are legătură cu dorința de protejare a lui Vasile
Blaga, stîlp al partidului prezidențial în acest moment.
În realitate, e vorba de mult mai mult: are
legătură cu imaginea Germaniei.
Anul trecut, relatam că dosarul în cauză a fost
lansat într-un moment în care relația SUA-Germania era pe muchie. Merkel
denunța vehement faptul că serviciile americane îi interceptaseră convorbirile,
nemții expulzînd, la rîndul lor, din țară pe șeful intelligence-ului american,
o manevră de o gravitate extremă la acest nivel. La rîndul lor, americanii
acuzau Berlinul de relații prea strînse cu Kremlinul, pe fondul invadării
Ucrainei, sancționau tăios băncile germane etc.
Concluzia era destul de limpede: dacă CIA o
asculta pe Merkel, însemna că aceasta nu prea mai prezintă încredere în ochii
marilor aliați.
Dosarul EADS ar fi dus foarte sus în viața
politică germană a ultimului deceniu, în condițiile în care Adrian Năstase și
al său guvern fuseseră acuzați explicit că, prin el, încercaseră să cumpere
bunăvoința cancelariei germane conduse pe atunci de Gerhard Schroder.
Schroder, un mare prieten al rușilor, acuzat
chiar de presa germană că a produs alegeri anticipate în 2005 special pentru a
le pierde, ceea ce i-a permis să accepte postul de șef la Gazprom – NordStream
și să ia startul spre îmbogățire legală.
Dosarul EADS ar fi relevat întregii Europe că
înalții oficiali germani nu se dau în lături de la semnarea de contracte
oneroase în timp ce reclamă corectitudine absolută din partea politicienilor
altor state; se știe, de altfel, că Germania, spre deosebire de SUA, nu are în
legislație sancțiuni penale pentru companiile nemțești care dau șpăgi peste
hotare, această practică fiind interzisă doar pe propriul teritoriu.
Că politicienii germani iau foarte în serios
scandalul respectiv o dovedește și procesul intentat de Gerhard Schroder
jurnalistului Vlad Georgescu, cel care a scris despre implicarea sa în
scandalul EADS.
Dincolo de acest scandal, în ecuația politică de
la noi mai intră și alte dosare. Cu scop precis, am spune.
Poate că terfelirea Elenei Udrea, prezentarea în
toată splendoarea a unor fapte penale comise de ea și de alte nume grele
susținute de Traian Băsescu e, cum se spune, un mod de a-l ține pe acesta
departe de politică.
Ar putea fi, însă, mult mai mult.
Ar putea fi dovada publică, mai ales la nivel
internațional, a faptului că Washingtonul a susținut, timp de 10 ani, un
protector al corupților la șefia României, adică exact moneda de schimb
potrivită pentru amorsarea dosarului EADS.
După cum e greu de crezut că a fost o
coincidență lansarea la apă a dosarului Mircea Băsescu exact în anul electoral
2014, deși povestea era știută de ani de zile.
Le reamintim celor cu memorie mai slabă că, încă
de la începutul lui 2011, un procuror care îl ancheta pe Bercea Mondial
avertiza public că ițele duc spre familia prezidențială.
Urmarea? În aceeași zi Laura
Kovesi îi retrăgea dosarul, iar omul era tras pe linie moartă. Trei ani de
zile, dosarul a fost ținut la naftalină, glonțul nu trebuia risipit aiurea.
Evident, cu scandalul arestării fratelui pe cap, bursa acțiunilor electorale ale lui Băsescu s-a prăbușit dramatic, anul trecut, și i-a blocat multe posibile mișcări.
Evident, cu scandalul arestării fratelui pe cap, bursa acțiunilor electorale ale lui Băsescu s-a prăbușit dramatic, anul trecut, și i-a blocat multe posibile mișcări.
La fel cum o lovitură a fost și încă nelămuritul
scandal al pozelor cu Udrea la Paris, făcute în februarie, dar ținute la secret
pînă în campanie.
Foarte important de punctat: deși Traian Băsescu
a avut meciuri grele cu Ponta, în campanie fiind logică o poziționare solidă de
partea adversarului acestuia, nu a fost așa. Susținerea sa pentru Iohannis a
fost în cel mai bun caz mimată, ceea ce întărește ipoteza că
americanii mizau pe Victor Ponta și nu pe Klaus Iohannis.
La fel cum o întărește și informația că pentru
Ponta a ”tras” și șeful SRI, George Maior, cel debarcat din scurt, după
alegeri.
Aici intervine un alt moment de mare naivitate –
să nu spunem altfel – a unor comentatori, care decretează că Ponta și-a
organizat o vizită în SUA în februarie numai pentru a-i îngropa mediatic lui
Iohannis o deplasare la Bruxelles.
O teorie care a acoperit o realitate
spectaculoasă, aceea că Ponta s-a întîlnit, pe parcursul vizitei, cu șefii CIA
și ai Pentagonului. E mai mult decît neuzual ca un președinte ori
premier să viziteze asemenea șefi la ei acasă, în general e invers.
Doar premierul din Kosovo – zonă fierbinte – a mai avut, în ultima perioadă, o
vizită similară la sediul CIA.
Chemarea intempestivă, după alegeri, a lui Ponta
la CIA aduce suspect de mult cu necesitatea unei evaluări a pagubelor, pentru
că George Maior era un personaj cu responsabilități – se spune- care depășeau
chiar spațiul țării noastre. Nu întîmplător, în mandatul său, SRI primise
misiunea securizării cibernetice a Ucrainei.
Și tot neîntîmplător, la întoarcere, Ponta a
lansat în spațiul public informația că șeful CIA se interesese de soarta lui
Maior. (Cam în aceeași perioadă în care filogermana Alina Mungiu saluta,
fericită, noua axă București-Berlin și făcea mișto de ”atlantiști”, acei oameni
care încă din regimul comunist susțineau alianța cu americanii, o aluzie mai
mult decît străvezie la Liviu Maior, tatăl fostului șef al SRI).
Oamenii americanilor nu mai sunt siguri pe
poziții, în România, începe epurarea lor din diverse structuri și înlocuirea cu
apropiați ai binomului Germania-Rusia. Deja, presa e plină de comentatori care salută – fără argumente
clare, deocamdată – noua axă București-Berlin-Washington, care e nițel cam
contradictorie în termeni, pentru cine cunoaște.
Faptul că fostul atașat militar al Turciei la
Washington, comandorul Esen Șahan – fost șef al serviciului secret al forțelor
navale, om cu o poziție grea, deci, în NATO, cu cîțiva ani în urmă și adversar
al regimului anti-american al lui Erdogan – e găsit recent împușcat în cap pe o
bancă din București, oraș unde stătea liniștit de 10 ani, aproape că nici nu
mai se comentează. Deși ar putea
reprezenta un semnal destul de tăios în privința oamenilor protejați în această
zonă de americani.
În recentul său interviu la B1TV, Băsescu a
spus, despre Ucraina, că ”e pierdută”. În mod cert, din perspectiva americană,
țară care organizase, acum 10 ani, revoluția portocalie menită să o smulgă din
brațele rușilor.
La cum se prezintă lucrurile, nici România nu
stă mai bine.
Devine oarecum de înțeles de ce Washingtonul și
Londra nu s-au grăbit cu felicitările după alegerea lui Iohannis. (Nu vom
împinge speculațiile pînă la a explica, tot astfel, neapariția nici
pînă azi a celebrului interviu al lui Iohannis în New York Times, ori
închiderea redacției de limbă română a ”Vocii Rusiei” imediat după alegerea
acestuia, ca și cum nu ar mai fi necesară de aici încolo. Deși ar fi tentant…)
Care ar fi diferența de viziune, în termeni cît
mai simpli, între SUA și Germania vizavi de Rusia?
În timp ce SUA e interesată de reducerea la maxim a nefastei influențe rusești în orice regiune, Germania urmărește doar protejarea investițiilor germane în spațiul ex-sovietic și menținerea unei relații privilegiate de business cu Kremlinul. Berlinul a mîrîit zdravăn față de sancțiunile economice la adresa Rusiei, pentru că Volkswagen, Metro, Lufthansa, Adidas, HeidelbergCement ori Siemens, mari companii nemțești care operează în țara lui Tolstoi, aveau direct de pierdut.
În timp ce SUA e interesată de reducerea la maxim a nefastei influențe rusești în orice regiune, Germania urmărește doar protejarea investițiilor germane în spațiul ex-sovietic și menținerea unei relații privilegiate de business cu Kremlinul. Berlinul a mîrîit zdravăn față de sancțiunile economice la adresa Rusiei, pentru că Volkswagen, Metro, Lufthansa, Adidas, HeidelbergCement ori Siemens, mari companii nemțești care operează în țara lui Tolstoi, aveau direct de pierdut.
Ceea ce ar putea însemna, în viitor, mînă liberă
pentru influența rușilor în răsăritul Europei, la schimb cu zbenguială în voie
a firmelor nemțești în Rusia.
E de bine, e de rău? Greu de spus ce va aduce viitorul.
E de bine, e de rău? Greu de spus ce va aduce viitorul.
Trecutul, însă, a dovedit că atunci cînd rușii își dau mîna cu nemții, Europa sughite zdravăn. Ultima dată, ne-am ales cu un război mondial.
Reflectati si trageti propriile concluzii.
Articolula a aparut pe siteul impolitics.ro la 27 februarie a.c.
Col( r ) prof.univ.dr.ing.Marian Rizea Ploiesti