Treceți la conținutul principal

Gheorghe Botezatu – românul care a creat, acum 100 de ani, cel mai bun elicopter din lume și a făcut primul calcul al traiectoriei pământ-lună

225px-Botezat1S-a născut la Iaşi în 1883. A urmat cursurile Liceului din oraş şi apoi a ales să studieze la Petrograd, în Rusia, două facultăţi în paralel: Facultatea de Matematică şi Facultatea de Ştiinţe Tehnice, obţinând titlul de licenţiat în matematică, precum şi cel de inginer mecanic. Dorinţa de a se perfecţiona în domeniul ştiinţelor tehnice, îl aduce pe tânărul absolvent în Franţa, unde se înscrie la Universitatea de la Sorbona, sub numele de Georges de Bothezat, pentru a-şi suţine doctoratul. Îndrumătorul său de diplomă a fost profesorul Paul Painleve (1863-1933), cunoscut pentru studiile sale în domeniul mecanicii clasice şi al teoriei relativităţii.
Gheorghe Botezatu alege ca temă pentru lucrarea de doctorat un subiect din domeniul aeronauticii ”Etude de la stabilite de l’aeroplane”. Susţine cu success teza în 1911, devine doctor în inginerie şi se întoarce în oraşul natal unde devine profesor la Universitatea din Iaşi. A continuat să cerceteze domeniul aviaţiei devenind celebru pentru elaborarea teoriei generale a elicei propulsive, bazată pe calcule originale efectuate de el. Este recunoscut şi pentru dezvoltarea teoriei elicopterului.
acest-roman-a-stat-in-spatele-primului-om-care-a-pasit-pe-luna-americanii-s-au-plecat-in-fata-lui-175606Datorită acestor cercetări, ajunge profesor la Universitatea din Dayton, statul Ohio din SUA în anul 1920, unde va rămâne până la moarte (februarie 1949). Folosind resursele universităţii americane, între anii 1921-1922 construieşte un elicopter proiectat după o concepţie originală.
“Înaintea lui, Traian Vuia a adus de asemenea contribuţii esenţiale la progresul zborurilor verticale. Aparatul realizat de inventatorul Gheorghe Botezatu avea patru elice portante, montate pe un şasiu cruciform de aluminiu. Elicele erau acţionate de un motor rotativ Gnome-Rhone, de 170 CP. Greutatea aparatului era de 1650 kg. Primul zbor al acestui elicopter s-a efectuat la 12 octombrie 1922 la Dayton. Al doilea zbor a avut loc după aproximativ o lună, la 19 ianuarie 1923, cu două persoane la bord. Deşi rezultatele au fost consemnate de presa mondială ca foarte bune, din lipsă de fonduri, experienţele au fost sistate.” (icr.ro)
De_Bothezat_Quadrotor1
Inginerul român a continuat să studieze şi să construiască un alt elicopter, al cărui indicativ a fost GB5, care aşa cum este consemnat în volumul “Istoria aeronauticii”, publicat la Paris în 1932, era “cel mai perfecţionant elicopter din epocă”.
GB-5 cunoscut sub numele „THE BUG”
GB-5 cunoscut sub numele „THE BUG”
Pe de altă parte,NASA a folosit calculele profesorului dr. ing. Gheorghe Botezatu, rezultate dintr-o serie de cercetări teoretice privind mai multe trasee pentru un vehicul cosmic, care s-ar deplasa pe ruta Pământ-Lună. Aceste calcule au ajutat NASA la pregătirea programelor Apollo, programe de cercetare pentru spaţiul cosmic.
Românii l-au uitat, iar americanii îl consideră unul dintre cei mai importanţi inventatori ai lumii.

...

Voi ce părere aveți? 

Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a...

GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Mormantul Ostasului Necunoscut Mareste imaginea. Mormantul Ostasului Necunoscut este un simbol unic al recunostintei nationale si al cinstirii pe care poporul roman o datoreaza celor care si-au dat viata pentru apararea, libertatea si demnitatea tarii noastre. In luptele mondiale de la inceputul secolului trecut, Romania a pierdut aproape un milion de soldati si oameni de rand. Pe langa cimitirele si monumentele ridicate in orasele si satele tarii, in anul 1923, in Parcul Carol I, din Bucuresti, a fost inaugurat "Mormantul Ostasului Necunoscut". Acest lucru se datoreaza mai ales Societatii "Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi", infiintata in 1919 si transformata ulterior, in anul 1927, in Societatea "Cultul Eroilor". Mormantul Ostasului Necunoscut In anul 1923, la indemnul Societatii Eroilor, s-a luat decizia ca jertfa tuturor eroilor necunoscuti sa fie simbolizata de un monument special: ...
  joi, 9 septembrie 2021 In numele dreptului la legitima aparare   IN NUMELE DREPTULUI LA LEGITIMA APARARE! -           In atentia participantilor la manifestatia din 16 septembrie a.c., din Piata Victoriei –   Doamnelor si domnilor, De la infiintarea SCMD, noi va atentionam ca zecile de mii de pui si nepoti de securisti si activisti tradatori, spalati pe creier la “studii” in afara, se intorc, urmand a fi propulsati, prin frauda, la Putere, pentru a lichida, in interes strain, tot ce mai are Romania si, in final, insasi Tara! Ca in Franta, Germania, Grecia, SUA, Australia etc., se incearca si la noi vinderea ultimelor active ale statului! In marile Capitale europene, cetatenii s-au ridicat la lupta impotriva comunism/globalismului, nu impotriva portului mastii si a vaccinarii medicilor, cum ne minte pe noi media imbecila si tradatoare. Noi am vegetat si am inceput sa pierdem … CFR Marfa, Platfoma Magurele, TAROM, Portul Consta...