Treceți la conținutul principal
Sosirea iminenta in Romania a ”Miscarii” lui Steve Bannon a dat peste cap planurile iohannistilor, cei care cauta acum sa schimbe din mers foaia de parcurs a structurilor fidele care incearca sa-i forteze ”neamtului” obtinerea unui al doilea mandat. Mai ales ca stiu foarte bine ca altfel, de data asta chiar ca este ”inceputul sfarsitului” pentru ei. Iar disperarea este cu atat mai mare cu cat, in sfarsit, Liviu Dragnea pare sa fi decis sa renunte la orice farama de coabitare cu oamenii presedintelui din sistem, astfel ca noul ministru al Apararii deja a demarat procedurile pentru numirea unui nou sef al Statului Major General al Armatei Romane. Pentru ca, totusi, generalul Nicolae Ionel Ciuca ramane cel mai mare iohannist din sistem, mai ales ca, spre deosebire de Eduard Hellvig, acesta este si o fire mai mult decat ambitioasa si care vrea sa-si joace marea carte a vietii. De altfel,  in chiar primul articol al acestui an, in 7 ianuarie  scriam despre ambitiile politice ale generalului Ionel Ciuca, dar si despre faptul ca incercarea de preluare ”din mers” a constructiei politice nationaliste gandite de ”Departamentul Zero” al sistemului va esua. Si in acest moment lucrurile chiar asa si stau.

02 sdsds03 Generalul Ciuca preia PNL de la Iohannis!Pentru ca desi dinspre Palatul Cotroceni se bate saua mai mult decat insistent ca sa priceapa ”iapa” pesedista de la Aparare ca generalul Ciuca trebuie sa mai ramana cel putin un an in fruntea Statului  Major, dinspre tabara Dragnea a venit o adevarata ”ranga in dinti” prin lansarea procedurilor in vederea lansarii ”nominalizarii” unui inlocuitor. Insa chiar daca mandatul generalului Ciuca expira in luna ianuarie, initiatii sistemului nu baga inca totusi mana in foc ca noul ministru Gabriel Les va putea duce la bun sfarsit ceea ce a promis si deja a si inceput procedural vorbind , mai ales daca informatiile militare ii arata din nou vreo ”pisica”, asa cum s-a intamplat mai mereu cu oamenii politici numiti la conducerea  Ministerului Apararii Nationale. Culmea este insa ca deja in laboratoarele din sistem care mai vor un mandat pentru Iohannis s-a pus de urgenta de un ”plan B”, prin care, odata victimizat cu pretinsa sa ”indepartare” din fruntea Armatei Romane de ”ciuma rosie”, generalul Ciuca, puternic legendat ca ”omul americanilor” in Romania va fi impins direct in fruntea Partidului National Liberal. Miscare cu adevarat interesanta si cam singura in stare de a avea sanse de reusita in resuscitarea ”partidului meu”, care va fi preluat din mainile anchilozate ale unui Ludovic Orban deja jenant si a unei Alina Gorghiu care a fost folositoare doar atunci cand intra pe usa din spate a DNA-ului pentru a da declaratii… Iar in acest mod se spera ca generalul Ciuca, oricum manat de mari ambitii politice, dupa cum deja bine se stie la varful sistemului ar putea ”candida” in tandem cu Klaus Iohannis, care l-ar putea prezenta drept viitorul premier. Scapand astfel si de ”balastul” sorosist Ciolos, mai ales ca generalul este cunoscut drept unul dintre cei mai loiali oameni ai sefului statului.
Les il schimba de la Statul Major
Acesta este, pe scurt, planul Partidului Social Democrat de a scapa de cel mai ”dureros” ghimpe mentinut de Klaus Iohannis la varful sistemului de forta. Iar miscarea are de aceasta data mari sanse de reusita, intrucat se va putea opera in deplina legalitate, deoarece la inceputul anului viitor expira oricum mandatul generalului Ciuca in fruntea Statului Major al Apararii, acolo unde a fost propulsat chiar de catre Klaus Iohannis, in locul basistului Stefan Danila. Iar Gabriel Les a declansat deja procedurile pentru ”transparentizarea” numirii viitorul comandant al Statului Major, desi, dupa cum sustin sursele noastre a si primit semnale mai mult decat transante sa-i prelungeasca mandatul lui Ciuca cu un an, singura motivatie fiind ”sa fie bine, ca sa nu fie rau”… Acum, desigur, ramane de vazut daca ministrul Les are si forta si sustinerea pentru a duce la bun sfarsit acest plan pe care, ce-i drept, Mihai Fifor nici macar nu a indraznit sa-l declanseze.
Direct in politica!
Insa pe tabla de sah a sistemului, tabara prezidentiala a raspuns imediat cu o mutare soc la ”surpriza” pregatita de ”nucleul dur” pesedist din jurul lui Liviu Dragnea. Iar varianta de lucru a momentului este ca,daca Nicolae Ionel Ciuca nu va benificia de o prelungire a mandatului, ”generalul desertului” va fi ”victimizat” imediat printr-o agresiva campanie care sa ”informeze” cum ”omul americanilor” a fost ”ejectat” din fruntea Armatei Romane, pe care o conduce cu mana de fier in ultimii patru ani.02 03 2 Generalul Ciuca preia PNL de la Iohannis!Si in timp ce se va cere PSD-ului ”jos labele de pe Armata”, impactul emotional fiind asigurat din moment ce Armata continua sa fie structura cu cea mai mare cota de incredere in Romania, generalul Ciuca va intra direct la varful politicii, asa cum de altfel pare sa isi si doreasca de ceva vreme…
Isi fac pomana cu Orban
Iar ultima grija pe care si-o fac sustinatorii lui Iohannis din sistem pe care pana acum ”ciuma rosie” nu i-a mai deranjat nici macar cu cate o banala audiere la comisiile parlamentare este ca Partidul National Liberal nu se va preda, la ordinul expres al lui Klaus Iohannis.aaa 03 Generalul Ciuca preia PNL de la Iohannis!Iar primul care o va face este de asteptat sa fie chiar actualul presedinte Ludovic Orban, mai ales ca oamenii presedintelui isi vor face pomana cu el si il vor pune pe loc eligibil pe listele liberalilor pentru alegerile europarlamentare din luna mai a anului viitor. Si uite cum, chiar daca nu va putea conduce ”partidul generalilor”, asa cum era planul initial, generalul Ciuca va prelua direct conducerea Partidului National Liberal, daca interesele de campanie ale lui Klaus Iohannis o vor cere!
Frica de Bannon…
Valul nationalist loveste tot mai puternic in multe state europene, fiind deja de asteptat ca ”nucleul dur” franco-german sa nu mai reuseasca sa obtina din nou ”monopolul” numirii viitorilor comisari ai UE. Iar marea problema cu care se confrunta Klaus Iohannis in obtinerea unui nou mandat de presedinte nu este atat tabara pesedista, cat faptul ca este perceput exclusiv drept ”omul lui Merkel”. Ceea ce s-ar putea sa nu mai fie deloc suficient, mai ales dupa ce ”omul lui Trump” va instala cartierul general al ”The Movement” la Bucuresti si va sprijini jucarea cartii nationaliste. Astfel ca strategii ”neamtului” s-au repliat rapid si au decis ca acestuia sa i se lipesca ”eticheta” generalului Ciuca, cunoscut drept patriot, nationalist si mai ales ”omul americanilor”. Mai ales ca Iohannis nu mai are nicio sansa de a primi el direct o mana de ajutor din partea Adminsitratiei Trump. Si atunci are musai nevoie de un ”american” cu care sa faca echipa in campania electorala, in incercarea disperata de a mobiliza din nou la urne fortele ostile PSD-ului lui Dragnea. Numai ca tot planul, unul excelent strategic de altfel se bazeaza strict pe imaginea pro-americana a generalului Ciuca. Pentru ca altfel acesta conduce o Armata care, totusi, desi da bine ”pe sticla” la parada, nu a fost in stare sa ridice micar un singur avion propriu de la sol de 1 Decembrie si care isi transporta bravii vanatori de munte in camioane ruginite si fara anvelope de iarna, care cad prin rapele din munti. Dar daca sprijinul de peste Ocean pentru generalul Ciuca nu mai vine, mai ales ca republicanii dispun acum si de alte surse alternative de informare, chiar ca s-a ales praful de tot planul de a-i oferi lui Iohannis un ”premier de fier” in aceste vremuri tulburi, in care in toata Europa se umbla deja la coarda nationalista…

Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a declarat că u
Soţia lui Iohannis avea baza de date cu copii de vânzare 27 Aug 2014 Carmen Lăzurcă - Iohannis a fost profesoară la Şcoala specială din Sibiu Liberalul Klaus Iohannis, candidat la Preşedinţie, este acuzat că împreună cu soţia sa, Carmen, a intermediat în anii '90 înfierea unor copii unui cuplu canadian despre a căror soartă nu se mai ştie nimic de 14 ani, bănuindu-se că ar fi fost traficaţi pentru organe. Înaintea intermedierii adopţiilor, soţii Iohannis aveau o radiografie completă a situaţiei copiilor cu probleme din judeţ ce puteau fi folosiţi ca marfă. Şi aceasta pentru că el, Klaus, era inspector şcolar, iar ea, Carmen, profesoară de engleză la Şcoala Specială din Sibiu. Dar liantul în această afacere era soţia lui Iohannis, cea care i-a adus pe canadieni să vadă copii, profesoară de engleză şi aspirantă la statutul de Primă Doamnă. Tânăra profesoară Carmen Lăzurcă s-a angajat la Şcoala Specială din Sibiu deoarece  nu primise repartiţie în oraşul Sibiu. Tânar
vineri, 1 ianuarie 2016 Noutăți OK privind încadrarea în grupele de muncă a personalului M.Ap.N. urmare a Ordinului nr. 123/2015 al ministrului apărării naționale La multi ani, tuturor!  Ordinul ministrului apărării nr.  123/2015  este prezentat pe  site -ul Casei de Pensii Sectoriale a M.Ap.N.  Ordinul  este  acesta  si este prezentat integral si la finalul acestui material. Ordinul ministrului apărării nr.  123/2015  stabileste noile norme metodologice privind incadrarea in condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții, specifice personalului militar, abrogând în același timp vechiul ordin al ministrului cu nr. M. 116.2002 care stabilea aceleași norme. La o analiză sumară a prevederilor ordinul ministrului apărării nr.  123/2015  rezultă un element (probabil) benefic si pt. majoritatea militarilor in rezerva/retragere, concretizat in  Art. 9 alineatele (1) si (2) , astfel: - Dupa cum cunoastem, in urma prevederilor vechiului ordin al ministrului apar