Daţi-o dracu’ de Armată, domnilor politicieni! Desfiinţaţi-o!
A intrat deja în rutină. Periodic, rămasă acum doar o umbră a ceea ce a fost, Armata Română este împinsă pe postul de inamic public nr.1 al societăţii civile şi mai puţin civile. Motivul pare neclar. Se ridică armata prea sus în cota de încredere a populaţiei? Trebuie distrusă definitiv credibilitatea de care oştirea ţării s-a bucurat şi încă se mai bucură? Este nevoie ca tinerii, cei care la o adică ar trebui să ia arma în mână şi să apere ţara, să urască şi mai mult această instituţie fundamentală a statului? S-a ajuns cu furatul la fundul sacului şi tâlharii la vedere, aleşii noştri, doresc să se bucure şi de bruma de bani ce se mai alocă apărării? Sunt alte interese, mai presus de înţelegerea vulgului, pentru care România trebuie să rămână fără protecţia propriei armate? (aia care mai este - n.r.) Îi încurcă Armata Română prea tare pe politicieni, stăpânii de azi şi de mâine ai ţării? S-a stabilit, în forurile responsabile cu viitorul omenirii, că n-o să mai fie niciodată război? Dumnezeu ştie!
La început a fost Cutremurul
După ce, prin decizii politice, fără explicaţii logice, vreo 250.000 de militari activi au fost obligaţi să-şi părăsească meseria şi să plece încotro vedeau cu ochii. După ce, prin aceleaşi decizii politice, cazărmile rămase goale au fost vândute pe nimic samsarilor imobiliari. După ce, din iniţiative politice de neînţeles, s-a distrus, atent şi programat, întreaga industrie de apărare. După toate cele de mai sus și după multe altele nespuse acum, pe timpul băsescului şi al bocului, tot din raţiuni politice imbecile, militarii au fost trecuţi, brusc, din poziţia de apărători cu arma în mână a patriei, în aceea a troglodiţilor. Resuscitat de asemenea vremuri năroade, Moş Teacă însuşi se ridicase din mormânt şi se instalase comod în dealul Spirii iar profitorii, sugătorii din sângele săracului (așa cum îi numise pe militari un influent politician) îşi puseseră cu toţi epoleţii la vedere. În viziunea noilor conducători, banii munciţi ai ţării se rostogoleau, în valuri de ţunami, direct spre imensele solde soldăţeşti iar pensiile militare, devenite nesimţite peste noapte, riscau să bulverseze finanțele țării, secătuind buzunarele tuturor celorlalţi pensionari şi nepensionari ai naţiunii.
Militarii nu au drept de pensie!
În anul 2010, sub înţeleapta comuniune de năzuinţe a cuplului Băsescu-Boc (ambele, nume predestinate), într-un exces de patriotism proletar, însăşi Curtea Constituţională a României stabileşte (Decizia 871/2010) că militarii nu au drept de pensie! Pensia militară de stat nu există, ne spune forul constituţional suprem condus de pseudojuristul Augustin Zegrean, fost senator de Bistrița Năsăud din partea F.S.N. și mai apoi vajnic deputat P.D. Prin urmare, ceea ce primeşte militarul român după o viaţă de muncă este, citez: „Un supliment care nu se subsumează dreptului constituţional de pensie”. Mai pe înțelesul nostru, ceea ce în prostia noastră numim pensie militară de stat, este doar un ciubuc dat din milă. Un supliment pe care guvernul îl poate acorda militarului devenit rezervist numai dacă el, statul, are bani suficienţi. Iar cuantumul acestei pomeni este atât de mare pe cât de bogat este dumnealui, statul, la un moment dat. Acel supliment - ciubuc, pomană - poate fi mărit sau micşorat în funcţie de posibilităţile punctuale ale statului, sau chiar desfiinţat la un moment dat. De-ar fi să enunţ numai titlurile măsurilor prin care în ultimii zece ani militarii activi şi în rezervă au fost umiliţi, ar trebui să scriu un roman fluviu. Un roman cu finalul încă deschis.
Minciunile judocanei Olguța amorsează noi atacuri contra militarilor
Aflaţi în faţa unor noi alegeri, cu câțiva ani în urmă, politicienii şi-au recunoscut, cu greutate, parte din vină. Au îndreptat câte ceva pe ici pe colo şi, pentru a câștiga voturi, au promis că respectul faţă de Armată va fi plasat pe locul său firesc.bDar, politica românească este îmbibată cu tone de imprevizibil. Când credeam că focul s-a mai stins, după ce alegerile deveniseră amintire, vine la televizor doamna Olguța (Vasileasca, pentru a nu o confunda cu alte Olguţe cu obrazul mai subţire) având un bidon de terebentină ascuns în larga-i poşetă de ministru şi… scapără chibritul. La oră de maximă audienţă, se pune pe înşirat o grămadă imensă de minciuni despre militari şi despre pensiile lor. Printre alte nenumărate inepţii, ca să fie mai convingătoare, domnia sa afişează câteva pensii de magistraţi şi spune, senin, că sunt pensiile militarilor. Mai înşiră alte câteva pensii cu valori incredibile aparţinând S.R.I.-ştilor şi declară, tot senin, că sunt ale militarilor (doar şi S.R.I.-ul este militarizat şi el, nu-i aşa?…).
Fără să obosească, mai adaugă vreo zece pensii mari ale unor poliţişti şi zice, cu aceeaşi seninătate dezarmantă că-s tot ale militarilor deşi, prin lege, poliţiştii nu mai sunt de mult militari! Pare de necrezut dar, în întreaga pledoarie care ar fi trebuit să demonstreze cât de mari sunt pensiile militare, NU a fost afişată nici măcar o singură pensie de militar adevărat. Iar concluzia (incalificabilă!) a politicianului cu fustă a fost că nemernicii de pensionari militari şi-au tras pensii imense, mai mari decât salariile activilor, furând din banii ce s-ar fi cuvenit soldaţilor profesionişti. Soldaţi plătiţi azi la nivelul măturătorilor de stradă tocmai din acest motiv. Şi, ne-a mai spus doamna supărată pe hoţii de militari, că, dacă s-ar mai merge în ritmul acesta (care ritm, doamnă?), pensiile militare s-ar dubla, ba chiar tripla, ajungându-se uşor ca un pensionar militar să ia, lunar, şase sute de milioane de lei vechi. Sporindu-ne uluirea, madam trece la destăinuiri. Se confesează că deşi ea, în persoană, ar fi putut să fie mult mai rea şi ar fi trebuit să taie cu satârul toate pensiile militare, ba chiar să dea de pământ fără milă cu impuţiţii de pensionari militari, datorită bunătatăţii sale (congenitale, bănuiesc - n.a.) nu va tăia în carne vie. În marea sa bunăvoinţă, din milostenie, va plafona toate pensiile militare de stat. Întrebată, la un moment dat, dacă despre această măsură restrictivă a stat de vorbă şi cu militarii, furioasa judocană a răspuns ferm, încruntată: NU!
De aici şi până la o infernală sarabandă mediatică a celor care urăsc armata şi militarul român nu a mai fost decât un pas. Sute de ore de dezbateri, în principalele posturi de radio şi televiziune sunt consacrate înjurăturii militarilor şi intensificării stupefacţiei publice că aceşti monştri cu epoleţi mai trăiesc printre noi, respirându-ne aerul. O liotă de persoane care au văzut numai din greşeală vreo uniformă militară dau verdicte şi acuză înfuriaţi până la explozie.
Domnilor politicieni, dați-o dracului de armată! Desființați-o!
Ce s-o mai lungim atât? Domnilor politicieni, dacă instituţia numită Armata Română vă încurcă atât de tare în socotelile dumneavoastră, dacă instituţia numită Armata Română fură de la gura poporului şi aşa înfometat, dacă instituţia numită Armata Română reprezintă o povară atât de mare pentru bugetul ţării şi nu mai este nevoie de ea, daţi-o dracului şi desfiinţaţi-o! Este simplu. În epoca Ordonanțelor de urgență emiteți una prin care fiecare militar activ se va numi civil. Ca urmare, fiecare pensionar militar (rezervist, până mai ieri), va fi obligat să-şi trăiască anii pe care îi mai are cu o pensia minimă de C.A.P.-ist (că tot s-a făcut agricultură cu armata pe timpul împuşcatului…). Pare o măsură absolut logică fiindcă, dacă ne uităm în urmă, țara n-a mai fost război din ’45 iar ei, militarii, fără să lupte cu nimeni, apărați de santinele între împrejmuirile cazărmilor, au continuat să mănânce banii poporului încă vreo 72 de ani!
În consecință, desființați-o domnilor! Fără Armată, fericirea va fi deplină. Veţi putea împărţi între voi, aleşi ai neamului, bugetul decedatei, adică 2% din P.I.B. O groază de bani pentru prieteni şi simpatizanţi! Desființând-o, nimeni nu va protesta, fiindcă pe militar nu-l apără niciun sindicat. Disciplinat, cu respect pentru lege, el nu va ieşi în stradă la demonstraţii şi nu va agita apele în partidele politice sau în parlament. Iar de mai marii armatei, nu aveţi a vă teme. Ei sunt deja, cu toţii, oamenii voştri. Tac şi înghit fără crâcnire orice umilire a instituţiei pe care o conduc şi le pasă exact cât vă pasă şi vouă de soarta instituţiei militare sau a sufletelor celor pe care îi conduc chiar şi spre moarte, de va fi nevoie.
Că, vorba furioasei doamne politician Vasilescu: Doar din bunătate n-aţi dat încă de pământ cu toţi militarii ăştia!