24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas importat pe calea înfăptuirii statului național unitar român.
Unirea celor două principate a fost un
proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și
economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea
vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail
Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost
ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul
„Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a
Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie
1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în
unanimitate. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de
Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris,
însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în
cele două Principate să fie persoane separate,
În
1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan
Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar
după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin
aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin
Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se
numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit
Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.
Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul
unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de
moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi,
ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la
Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori,
între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia
bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată.
S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan
Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A
luat cuvântul la adunarea de la hotelul “Petersburg” din Iaşi,
cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării
arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a
reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are
ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848,
după care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica
s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia
de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea
alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia
din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa,
Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care
candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales
cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși
scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României
moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament
unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale:
adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala,
secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului,
domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a
României.
Primul pas important pe calea
înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie
1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.
BIROUL OPERATIV AL FILIALEI SCMD SLOBOZIA