Treceți la conținutul principal
Cine a fost Baba Novac, credinciosul general al lui 

Mihai Viteazul, ucis de unguri în chinuri groaznice şi 

devorat de corbi..

Cine a fost Baba Novac, credinciosul general al lui Mihai Viteazul, ucis de unguri în chinuri groaznice şi devorat de corbi

 Baba Novac Baba Novac a fost unul dintre cei mai destoinici generali ai domnitorului Mihai Viteazul, care i-a stat alături în toate încercările. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Fraţii Buzeşti şi grupurile de interese din vremea lui Mihai Viteazul.... Acest erou legendar, de origine sârbă, s-a născut în jurul anilor 1520 în satul Poreci, din Serbia, aproape de Dunăre. 

De mic copil, a învăţat cum să mânuiască sabia în luptă pentru a-şi apăra credinţa ortodoxă în faţa invadatorilor otomani. Impozant ca statură, cu o forţă fizică ieşită din comun, Baba Novac a intrat de tânăr în cetele de haiduci din Balcani pentru a fugi de sărăcie, după cum îl portretizează baladele populare. 

Despre activitatea lui Baba Novac, ca haiduc, cunoscutul scriitor, istoric şi filolog român Bogdan Petriceicu Hasdeu arată într-una dintre lucrările sale că „Pe blestematul munte România, Baba Novac a petrecut vreo 40 sau 50 de ani, către care adăugându-se alţi vreo 20 sau 30 din viaţa sa de la Poreci, rezultă că Baba Novac era octogenar, când victoriile lui Mihai Viteazul, au deşteptat speranţa în sufletul său, chemându-l din codrii Bosniei spre un alt câmp de luptă, într-o altă Românie”. 

La 80 de ani învârtea sabia ca unul de 20 Haiducul a intrat în armata lui Mihai Viteazul în anul 1595, prin urmare aproape de anii bătrâneţii, înainte de celebra bătălie de la Călugăreni, alături de un alt haiduc cunoscut, Deli Marcu, impresionându-l pe domnitor chiar de la prima misiune, când în fruntea a 700 de haiduci i-au gonit de peste Dunăre, la Sofia, pe Paşa Hassan şi numeroasa sa armată. 

Este adevărat, la rândul său sârbul a fost impresionat de personalitatea lui Mihai Viteazul, căruia i-a rămas credincios. De altfel, domnitorul a avut foarte mare încredere în Baba Novac, iar garda sa personală era compusă în special din haiduci sârbi, preţuindu-i mai mult decât pe ceilalţi căpitani ai săi, care erau de fapt mercenari plătiţi. În armata voievodului Mihai, puternicul Baba Novac avea rangul de general alături de fraţii Preda şi Stroe Buzescu, banul Mihalcea, banul Manta şi banul Udrea.


 Victoria de la Şelimbăr i se datorează în totalitate, în ciuda bătrâneţii sale reuşind să-i umilească pe toţi capii armatei maghiare conduse de cardinalul Andrei Bathory. Se spune că armurile căpeteniilor învinşilor au fost depuse personal de Baba Novac la picioarele lui Mihai Viteazul. Ulterior acestei bătălii, Mihai Viteazul îl trimite pe generalul său în părţile Banatului, unde iese victorios din mai multe bătălii, apoi îl însoţeşte pe domnitor în campania din Moldova, unde cucereşte oraşul Iaşi şi înaintează până la Hotin. În serviciile generalului Basta După peregrinările domnitorului la Viena şi Praga, spre sfârşitul anului 1600  Baba Novac îşi oferă serviciile generalului Basta, angajament care nu trebuie înţeles ca o trădare faţă de Mihai, ci pur şi simplu intrarea într-un nou serviciu, ştiut fiind faptul că Mihai Viteazul rămăsese fără oştire. 
De altfel, într-un raport către împăratul Rudolf, generalul Basta spune despre baba Novac. “A venit la mine unul cu numele Baba Novac, cu aproximativ 100 de călăreţi şi 600 de pedestraşi, pe care i-am primit îndată în serviciu şi i-am trimis în părţile Lipovei…” În februarie 1601, generalul octogenar este arestat în timp ce se afla cu o solie la Cluj, dieta formată din reprezentanţi ai aristocraţiei maghiare condamnându-l la moarte prin ardere pe rug pentru trădare. Motivul arestării? Baba Novac, prin preotul ortodox Sascu, a trimis o scrisoare paşei din Timişoara în care îi promitea, contra unei sume de bani, că îi va indica un moment prielnic pentru atacarea şi ocuparea oraşelor transilvănene Caransebeş şi Lugoj. “

Baba Novac a fost adus la Cluj de soldaţi aflaţi în serviciul lui Basta, la 3 februarie 1601 şi executat două zile mai târziu în piaţa centrală a oraşului, împreună cu duhovnicul său sârb. Dacă am spune că el a fost ars pe rug nu am avea decât o foarte palidă imagine a înfiorătorului supliciu la care au fost supuşi doi oameni care trecuseră de 70 de ani. 

Baba Novac şi preotul sârb au fost legaţi de două grinzi orizontale, asemănătoare unor frigări uriaşe, pe care călăii le învârteau deasupra focului. În prealabil, ei au fost schingiuiţi şi, parţial, jupuiţi de piele. Victimele erau stropite, din când în când, cu apă, pentru ca supliciul lor să fie cât mai îndelungat. 

Execuţia a durat aproape o oră şi jumătate, până în momentul în care Basta, care privea acest “spectacol” de la una dintre ferestrele reşedinţei princiare, a cerut ca victimele să nu mai fie udate cu apă şi să fie lăsate să moară. După execuţie, trupurile celor doi au fost scoase în afara cetăţii şi înfipte în două ţepe ridicate în apropierea Turnului Croitorilor. 

Carnea lor a fost devorată de corbi, astfel încât, după câteva zile, nu mai rămăseseră din ei decât oasele lor”, descrie istoricul clujean Tudor Sălăgean moartea cruntă a lui Baba Novac.   Însuşii sultanul Mehmet al III-lea s-a arătat revoltat de sfârşitul acestui viteaz, apreciind că trebuia să moară pe câmpul de luptă şi nu schinghiut. Astăzi, Baba Novac este unul dintre cei mai slăviţi eroi naţionali sârbi şi mai multe aşezări din România poartă numele haiducului, precum Baba Novac-Satu Mare,  Baba din judeţele Alba şi Maramureş, Novac-Dolj, Novaci –Ilfov şi Gorj, Novăceşti -Alba, Prahova, Satu-Mare.

Citeste mai mult: adev.ro/nqdeq2

Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a...

GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Mormantul Ostasului Necunoscut Mareste imaginea. Mormantul Ostasului Necunoscut este un simbol unic al recunostintei nationale si al cinstirii pe care poporul roman o datoreaza celor care si-au dat viata pentru apararea, libertatea si demnitatea tarii noastre. In luptele mondiale de la inceputul secolului trecut, Romania a pierdut aproape un milion de soldati si oameni de rand. Pe langa cimitirele si monumentele ridicate in orasele si satele tarii, in anul 1923, in Parcul Carol I, din Bucuresti, a fost inaugurat "Mormantul Ostasului Necunoscut". Acest lucru se datoreaza mai ales Societatii "Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi", infiintata in 1919 si transformata ulterior, in anul 1927, in Societatea "Cultul Eroilor". Mormantul Ostasului Necunoscut In anul 1923, la indemnul Societatii Eroilor, s-a luat decizia ca jertfa tuturor eroilor necunoscuti sa fie simbolizata de un monument special: ...
  joi, 9 septembrie 2021 In numele dreptului la legitima aparare   IN NUMELE DREPTULUI LA LEGITIMA APARARE! -           In atentia participantilor la manifestatia din 16 septembrie a.c., din Piata Victoriei –   Doamnelor si domnilor, De la infiintarea SCMD, noi va atentionam ca zecile de mii de pui si nepoti de securisti si activisti tradatori, spalati pe creier la “studii” in afara, se intorc, urmand a fi propulsati, prin frauda, la Putere, pentru a lichida, in interes strain, tot ce mai are Romania si, in final, insasi Tara! Ca in Franta, Germania, Grecia, SUA, Australia etc., se incearca si la noi vinderea ultimelor active ale statului! In marile Capitale europene, cetatenii s-au ridicat la lupta impotriva comunism/globalismului, nu impotriva portului mastii si a vaccinarii medicilor, cum ne minte pe noi media imbecila si tradatoare. Noi am vegetat si am inceput sa pierdem … CFR Marfa, Platfoma Magurele, TAROM, Portul Consta...