GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Drapelul României

Drapelul României

Drapelul naţional al României este un tricolor cu benzi verticale, începând de la lance, albastru, galben şi roşu. Are o proporţie de 2:3 între lăţime şi lungime.

Constituţia României (2003)^[1] prevede la articolul 12, alineatul 1 că „Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu”. Proporţiile, nuanţele culorilor precum şi protocolul drapelului au fost stabilite prin Legea nr. 75 din 16 iulie 1994^[2].

Drapelul este foarte asemănător cu drapelul civil al Andorrei şi cel de stat al Ciadului, neavând însă nici o legătură cu acestea. Asemănarea cu drapelul Ciadului, care diferă de drapelul românesc doar prin nuanţa uşor mai închisă a fâşiei albastre (indigo, în loc de cobalt la noi), a stârnit discuţii la nivel internaţional. Ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat Organizaţiei Naţiunilor Unite un protest oficial, prin care cerea ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU^[3]. Tricolorul românesc este de asemena înrudit cu cel al Republicii Moldova, acesta din urmă având însă o proporţie diferită (1:2 în loc de 2:3 la noi), un albastru mai deschis („de Voroneţ”) şi stema ţării în centru.

Culori şi semnificaţie

Legea nr. 75/1994 precizează că fâşiile drapelului naţional au culorile albastru cobalt, galben crom şi roşu vermion. Publicaţia Album des pavillons nationaux et des marques distinctives (2000) propune echivalarea culorilor drapelului naţional al României cu următoarele nuanţe:

Spaţiu de culoare	Albastru	Galben	Roşu
Pantone	280c	116c	186c
CMYK	100-70-0-10	0-10-95-0	0-90-80-5
RGB	0-43-127	252-209-22	206-17-38
Hexa	#002B7F	#FCD116	#CE1126

Potrivit dr. Ştefan Szemkovics, consilier superior la Serviciul Arhivelor Feudale, Personale şi Colecţii din cadrul Arhivelor Naţionale ale României, semnificaţia culorilor drapelului trebuie privită în cheie heraldică:

• albastru cobalt: fidelitate, loialitate, profunzime, ordine, adevăr;
• galben crom: prestigiu, virtute, inteligenţă, grandoare, bogăţie;
• roşu vermion: acţiune, pasiune, capacitatea de a servi Patria, sinceritate, agresivitate, incitare la vigilenţă.

Istoric

Drapelul de luptă al Ţării Româneşti, 1834

Culorile roşu, galben şi albastru se regăsesc târziu pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi şi pe lambrechini^[4]. De asemenea, este de remarcat prezenţa celor trei culori în canafii şi pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificaţia: "Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăţie (roşul sângelui)"^[5].

Tricolorul a fost adoptat întâi în Ţara Românească, în 1834, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelele pavilioanelor navale şi a drapelelor de luptă. Acesta din urmă era un „steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc^[6]”. Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru. La înmânarea drapelelor, domnitorul a spus, printre altele^[7]:

Drapelul revoluţionarilor paşoptişti din Ţara Românească

„Steagurile aceştii de Dumnezeu păzite ţări din vechime au fost fala oştirilor sale şi semnele slavei lor... Miliţia românească organizată pe temeiuri de regulă şi disciplină europeană, dobândeşte iarăşi acel drept din vechime şi primeşte steagurile sale cu feţile naţionale şi cu pajera prinţipatului. Domnia mea dar încredinţează acum batalioanelor de infanterie şi divizioanelor de cavalerie aceste steaguri ca un sfânt depozit al cinstii, al credinţii şi al supunerii către legile întocmite...”

({{{2}}})

În 1848, steagul adoptat de către revoluţionari ca drapel al Ţării Româneşti a fost tricolorul albastru-galben-roşu (cu albastrul sus, deci, conform semnificaţiei „Libertate, Dreptate, Frăţie”). Încă din 26 aprilie 1848, conform Gazetei Transilvaniei^[8], studenţii români din Paris salutau noul guvern cu un steag naţional având culorile albastru, auriu şi roşu, „ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii”^[9][10]. Decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848 al Guvernului provizoriu menţiona că „Steagul Naţional va avea trei culori: albastru, galben, roşu”, urmând ca deviza scrisă pe flamuri să fie „DPEПTATE ФPЪЦIE” („Dreptate, Frăţie”). Diferenţa faţă de modelele anterioare ale tricolorului constau în plasarea fâşiei albastre în partea superioară, eliminarea cifrului domnesc de la colţuri şi a coroanei de pe capul acvilei ce se găsea în vârful hampei, precum şi prezenţa unei devize^[11]. Aceste steaguri au fost sfinţite la 15/27 iunie 1848, fiind destinate Gardei Naţionale^[12].

Drapelul naţional al Ţării Româneşti, 1848

Totuşi, decretul nr. 252 din 13/25 iulie 1848, motivat prin faptul că „nu s-a înţeles [încă] cum trebuiesc făcute stindardele naţionale”, definea steagul ca având culorile dispuse peverticală, posibil sub influenţa modelului francez^[13]. Nuanţele erau „albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. În ceea ce priveşte ordinea, „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind”^[14].

Petre Vasiliu-Năsturel observă că din punct de vedere heraldic, atât la steagul Franţei cât şi la cel al Ţării Româneşti revoluţionare, banda din mijloc reprezintă un metal (argint, respectiv aur)^[15]. Alţi cercetători sunt de părere că tricolorul nu fusese imitat după modelul francez, ci reprezenta o veche tradiţie românească, ipoteză sprijinită de o notă a ministerului de externe revoluţionar către Emin Paşa: „colorile eşarfului ce purtăm noi diriguitorii, precum şi toţi impiegaţii, nu sunt de datină modernă. Noi le-am avut încă de mai înainte pe steagurile noastre. La primirea dar a cocardei şi a eşarfelor tricolore nu am urmat duhul de imitaţie sau de modă”^[16].

După înfrângerea revoluţiei, se va reveni la vechile steaguri, iar revoluţionarii vor fi persecutaţi pentru vina de a fi purtat însemnele tricolore revoluţionare^[17].

Legenda contopirii culorilor principatelor

Constantin Lecca - Întâlnirea dintre Bogdan cel Orb şi Radu cel Mare

Legenda formării tricolorului naţional prin contopirea culorilor drapelelor Moldovei şi al Ţării Româneşti s-a născut după 1860, probabil din dorinţa de a împăca pe toată lumea în privinţa alegerii steagului revoluţionar muntean de la 1848 ca drapel al întregii Românii. Această legendă a fost favorizată şi de potrivirea coloristică a drapelelor atribuite celor două principate române la acel moment (roşu şi albastru pentru Moldova şi albastru şi galben pentru Ţara Românească)^[18].

Legenda a inspirat mai multe lucrări artistice, printre care şi un tablou al lui Constantin Lecca. Acesta, vrând să înfăţişeze înfrăţirea dintre moldoveni şi munteni a ales un pasaj istoric din Letopiseţul de la Bistriţa: „În anul 7015 (1506), octombrie în 28, intrat-au domnul Ioan Bogdan Voievod în ţara muntenească cu toate oştile la locul Rătezaţii, lângă movila Căiata, pe cea parte a Râmnicului; şi acolo au venit de la Radul Voievod un sol [...] şi au rugat pe domnul Bogdan Voievod cu multă rugăminte să se împace cu Radul Voievod, fiindcă «sunteţi creştini şi de acelaşi neam» (zicea el); şi multe vorbe s-au schimbat între dânşii şi multă rugăminte s-au făcut [...] iar domnul Bogdan Voievod, văzând atâta rugăminte, făcu pe voia lui şi se-mpăcă”^[19]. Pictura lui Lecca îi are în centru pe cei doi domni care îşi strâng mâinile. De asemenea, se pot observa şi steagurile Moldovei (albastru-roşu) şi al Munteniei (galben-albastru). Aceste combinaţii de culori nu au fost atestate însă înainte de 1832-1834^[20].

Constantin Lecca - Uciderea lui Mihai Viteazul

P. V. Năsturel combate această legendă, arătând că tricolorul roşu-galben-albastru era anterior unirii principatelor şi că cele trei culori, în dispoziţia verticală, reprezintă drapelul naţionalităţii române din toate teritoriile locuite de români^[21].

De altfel, tricolorul a fost prezent în 1848 şi la Focşani şi Râmnicu Sărat, cu prilejul unor manifestaţii de înfrăţire între moldoveni şi munteni^[22], iar în preajma Adunării ad-hoc din Moldova, în 1857, populaţia civilă a adoptat tricolorul ca simbol al unirii, fapt constatat şi de contele Alexandre Walewski, ministrul de externe al Franţei^[23].

        

Nu în ultimul rând, ministrul de externe al Guvernului provizoriu al Ţării Româneşti îl asigura în 1848 pe trimisul extraordinar al Porţii Otomane, Suleiman Paşa, de faptul că cele trei culori ale drapelului sunt „de demult, străbunii noştri le purtau pe pavilionul lor şi pe steagurile lor. Deci ele nu sunt un împrumut şi o imitaţie din prezent sau o ameninţare pentru viitor”^[24].

Un alt tablou al lui Constantin Lecca înfăţişează uciderea lui Mihai Viteazul. În această compoziţie apare şi stindardul unit al celor trei provincii, cu galben în partea superioară (Ţara Românească), roşu la mijloc (Moldova) şi albastru în partea inferioară (Transilvania). Această ipoteză a unirii celor trei culori a fost emisă în literatura de specialitate, generând însă şi rezerve în ceea ce priveşte argumentaţia adoptată^[25].

Drapelul României până în 1989

Drapelul Principatelor Unite Române

Drapelul Principatelor Unite Române, între 1859 şi 1866, a fost tricolorul românesc, roşu-galben-albastru, având benzile dispuse orizontal. Nu se cunosc nici ordinea iniţială a benzilor, nici proporţiile însemnului civil^[26]. Abia în „Almanahul român din 1866” acesta este descris: „drapelul tricolor, împărţit în trei făşie, roşiu, galben şi albastru aşezat orizontal: roşiu sus, albastru jos şi galben la mijloc”^[27]. Anumite surse consideră că până în 1862 banda de sus a fost albastră — precum la tricolorul muntean din timpul revoluţiei de la 1848 — urmând ca din din 1862 culoarea superioară să devină roşu^[28]. În legătură cu proporţia, unii cercetători au apreciat-o ca fiind aproximativ 1:3^[29], cu toate că drapelul princiar şi cele ale armatei, care s-au păstrat, au proporţia 2:3.

În legătură cu semnificaţia drapelului, Petre Vasiliu-Năsturel este de părere că „de la 1859 până la 1866 el nu a reprezentat decât ceea ce reprezenta la 1848: libertate, dreptate, frăţie”^[30].

Drapelul a dobândit o recunoaştere şi pe plan extern. Astfel, relatând călătoria din mai-iunie 1864 a principelui Cuza la Constantinopol, doctorul Carol Davila precizează: „Steagul românesc a fost ridicat la catargul cel mare, caiacurile Padişahului ne aşteptau, garda sub arme, marele vizir la uşă... Principele, liniştit, demn, concis în cuvintele lui, a petrecut 20 de minute cu Sultanul, pe urmă acest mare Padişah a venit să ne treacă în revistă... Din nou, marele vizir a condus pe Principe până la poarta principală şi ne-am întors la Palatul Europei, tot cu steagul român fâlfâind la catart...”^[31].

Articolul 124 al Constituţiei din 1866 a României prevedea la articolul 124: „colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu”^[32]. Ordinea şi dispoziţia culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 26 martie 1867. Astfel, potrivit propunerii lui Nicolae Golescu, ele au fost aşezate întocmai ca la 1848^[33]. Lucrările comisiei au continuat şi în ziua de 30 martie şi, în urma votului pozitiv al Senatului, s-au soldat cu adoptarea „Legii pentru fixarea armelor României”, la 12/24 aprilie 1867.

Potrivit acesteia, culorile drapelului trebuie aşezate vertical, în ordinea următoare: albastru la hampă, galben la mijloc, iar roşul la margine, flotând. Stema ţării era aşezată doar pe drapelele armatei şi cele princiare, în centru, cele civile rămânând fără stemă.^[34]. Aceeaşi diferenţiere era făcută şi pentru pavilioanele marinei de război şi a celei civile.

Raportorul Mihail Kogălniceanu, reprezentând şi opinia lui Cezar Bolliac, Dimitrie Brătianu, Constantin Grigorescu, Ion Leca, Nicolae Golescu şi Gheorghe Cantacuzino a subliniat semnificaţia noului stindard^[35]:

„Drapelul tricolor cum este astăzi nu este (precum pretinde ministerul) drapelul Unirii principatelor. El este un ce mai mult: el este însuşi drapelul naţionalităţii române din toate ţările locuite de români.”

({{{2}}})

Legea pentru modificarea armelor ţării din 11/23 martie 1872 nu a schimbat aceste prevederi^[36], doar modelul stemei, fiind adoptat proiectul propus de Ştefan D. Grecianu^[37]. Drapelul României a avut această formă până în 1947.

Drapelul Republicii Socialiste România

O dată cu instaurarea republicii, în România au fost interzise toate însemnele regatului, incluzând stemele şi steagurile tricolore care le purtau. Pe 8 ianuarie 1948 a fost emis Decretul nr. 3 privind fixarea atribuţiunilor Prezidiumului Republicii Populare Române^[38]. Acesta prevedea, la articolul 8, forma drapelului ţării: „colorile Republicii Populare Române sunt: albastru, galben şi roşu, aşezate vertical, şi având în centrul câmpului galben Stema Republicii”. În răstimpul dintre 1948 şi 1989, stema României — şi prin urmare şi steagul — a mai fost schimbată de trei ori: la 13 aprilie 1948, 27 septembrie 1952 şi 21 august 1965. Prin Decretul nr. 972 din 5 noiembrie 1968 privind însemnele Republicii Socialiste România^[39] erau stabilite pentru prima dată detaliile drapelului României.

                                                                                 

Încă din 17 decembrie 1989, în timpul Revoluţiei de la Timişoara, stema Republicii Socialiste România a fost îndepărtată de pe drapele, fiind privită ca însemn al regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu. Acest lucru s-a realizat de cele mai multe ori prin tăierea sau ruperea zonei centrale a fâşiei galbene, de unde şi sintagma „drapel cu gaură”.

Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale^[40] prevedea la articolul 1, între altele, faptul că „drapelul ţării este tricolorul tradiţional al României, având culorile aşezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roşu.”

Protocolul drapelului

Legislaţie

Protocolul drapelului României este stabilit în cadrul Legii nr. 75/1994^[41] şi detaliat în Hotărârea de Guvern nr. 1157/2001^[42]. Protocolul drapelelor şi pavilioanelor militare este stabilit prin regulament intern. Legea amintită conţine următoarele prevederi:

Drapelul României trebuie arborat în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional. Ca pavilion, este permanent arborat pe navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Potrivit uzanţelor de protocol, drapelul României se arborează la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statului român din străinătate, precum şi la reşedinţa şefilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. De asemenea, drapelul României se arborează sub formă de fanion, pe mijloacele de transport ale şefilor de misiuni diplomatice şi oficii consulare române, în deplasările oficiale ale acestora, potrivit aceloraşi uzanţe.

Temporar, drapelul României se poate arbora cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile locale; cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în locurile unde acestea se desfăşoară. De asemenea, trebuie arborat cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, precum şi de înalte personalităţi politice reprezentând principalele organisme internaţionale interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi şi pe diferite trasee. Drapelul mai este arborat cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive, pe stadioane şi alte baze sportive, şi în timpul campaniilor electorale, la sediul birourilor, comisiilor electorale şi al secţiilor de votare. În cadrul ceremoniilor militare, drapelul este arborat conform regulamentelor militare.

Drapelul României poate fi arborat fără constrângeri de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, sau de persoane juridice la sediile acestora.

Guvernul este singurul organism oficial care stabileşte zilele de doliu naţional, în care drapelul României se arborează în bernă.

Drapel de luptă fără stemă şi însemnele de armă. În timpul marşului, militarul port-drapel salută înclinând drapelul de luptă la 45°.

Drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea Legii nr. 75/1994. În acest caz, drapelul României ocupă locul de onoare, anume în centru, dacă numărul drapelelor este impar, sau la dextra drapelului împreună cu care ocupă centrul dacă numărul drapelelor este par. În acest caz, toate drapelele trebuie să aibă aceleaşi dimensiuni (dar nu în materie de proporţii, unde fiecare ţară îşi are reglementările sale).

Drapelul Uniunii Europene se arborează alături de drapelul României, la senestra celui din urmă.

Arborarea drapelului României la manifestările care se desfăşoară sub egida organizaţiilor internaţionale se face potrivit reglementărilor şi uzanţelor internaţionale.

Drapelul de luptă este scos din vitrină la solemnitatea prezentării sale, la festivitatea depunerii jurământului militar, la paradele trupelor şi revistele de front, la predarea sau luarea comenzii unităţii respective, la darea onorurilor militare în cadrul funeraliilor militare, sau în alte ocazii dacă se ordonă acest lucru^[43].

Când se află în formaţie şi stă pe loc, unitatea fiind trecută în revistă, militarul port-drapel ţine drapelul în poziţie verticală, cu hampa lângă picior, mâinile fiind pe hampă: cea dreaptă de-a lungul corpului, iar cea stângă în dreptul pieptului. Potrivit regulamentelor, la darea onorului din această poziţie, militarul port-drapel înclină drapelul la orizontală pentru şefi de stat sau la 45° pentru celelalte personalităţi civile sau militare, indiferent de naţionalitate. În timpul marşului, militarul port-drapel ţine drapelul în poziţie verticală. Dacă deplasarea se face pe o distanţă mai mare de 100 m, atunci capătul de jos a hampei este introdus în manşon. În cazul în care unitatea foloseşte unităţi motorizate în cursul deplasării, militarul port-drapel împreună cu drapelul de luptă trebuie să stea în maşina comandantului de unitate. Onorul în timpul marşului se dă prin înclinarea drapelului la 45°, indiferent de calitatea persoanei salutate. Când se întâlnesc două unităţi militare, fiecare dă onorul prin înclinarea drapelului la 45°^[44].

Pavilionul navei trebuie ridicat zilnic la bastonul de la pupa la ora 08:00, iar în zilele de sărbătoare la ora 09:00. În cazul în care nava se află în mişcare, pavilionul rămâne arborat permanent la pic la catarg. De regulă, înălţarea pavilionului navei se realizează în prezenta întregului echipaj, ceea ce nu este cazul la coborâre, zilnic la ora apusului^[45].

Sancţiuni

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1157/2001, cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă acestuia.

Arborarea drapelului României de altă formă, cu alte dimensiuni, alte modele şi cu altă intensitate a culorilor decât cele stabilite potrivit legii, ori în stare necorespunzătoare, se sancţionează contravenţional cu amendă între 500 şi 1500 lei.

Nearborarea drapelului României de către autorităţile şi instituţiile publice, ori în situaţiile prevăzute de lege, arborarea necorespunzătoare a drapelului sau arborarea drapelului sau a fanionului altui stat, cu alte dimensiuni decât cele ale drapelului României şi cu alte ocazii sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, este sancţionată contravenţional cu amendă între 2500 şi 5000 lei.

Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii se fac de către persoane împuternicite de ministrul administraţiei publice, de către prefect sau de împuterniciţii acestuia şi se aplică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui consiliului judeţean, precum şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei.

Potrivit articolului 236 al Codului Penal din România (versiunea din 1968), orice manifestare prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. De asemenea, articolul 344 prevede că, în timp de război, coborârea pavilionului în timpul luptei, în scopul de a servi cauza duşmanului, săvârşită de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, precum şi de către orice altă persoană ambarcată, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Ziua Drapelului

Prin legea nr. 96 din 20 mai 1998^[46], ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua drapelului naţional al României. În 1848, în această zi a fost emis Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti, prin care tricolorul roşu-galben-albastru devenea Drapel Naţional.

De Ziua drapelului autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului sunt obligate prin lege să organizeze programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei româneşti, precum şi ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Alte drapele oficiale ale României

 Mai multe detalii despre acest subiect în articolul Index:Steaguri şi drapele oficiale.

Drapele guvernamentale

Pavilionul Preşedintelui României

Publicaţia „Album des pavillons nationaux et des marques distinctives” (2000)^[47] indică drept pavilion al preşedintelui României un tricolor de formă pătrată, cu fimbriaţie şi bordură albastră. Este tivit pe toate laturile cu franjuri din fir de aur, iar la colţuri prezintă ciucuri din acelaşi material. Pavilionul primului ministru este similar celui prezidenţial, cu deosebirile că bordura e de culoare galbenă şi nu prezintă franjuri şi ciucuri. Pavilionul ministrului apărării naţionale, aproape identic cu cel din perioada interbelică, este un tricolor românesc de formă pătrată cu litera M, albă, în mijlocul fâşiei albastre. Tot identic cu însemnul din perioada interbelică este şi pavilionul navelor pilot: drapelul naţional cu bordură albă lată.

                                                                                      

Drapele şi pavilioane militare

Potrivit Statului Major General al Armatei, „Drapelul de luptă al unităţii este simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare. El evocă trecutul de luptă al poporului român pentru libertate naţională şi tradiţiile unităţii, amintind fiecărui militar datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României.”

Drapelul de luptă se acordă unităţilor militare prin Decret al preşedintelui României, la propunerea ministrului apărării naţionale, a ministrului de interne sau a directorului Serviciului Român de Informaţii. Descrierea completă a acestui însemn militar, potrivit Ministerului Apărării Naţionale, este următoarea^[48]:

Drapel de luptă

Drapelele de luptă ale României sunt confecţionate din mătase dublă şi au dimensiunea de 100 × 66 cm (proporţie 2:3). Flamura reprezintă în culori drapelul României şi are ornamentaţia identică atât pe avers cât şi pe revers. În centrul fâşiei galbene, la 18 cm de baza acesteia, este aplicată stema ţării, cu dimensiunile de 29 × 21,5 cm. În colţuri, la 5 cm de marginea flamurei, se găseşte câte o ghirlandă din frunze de stejar cu înălţimea de 18 cm, care încadrează însemnul categoriei de forţe armate de care aparţine unitatea, toate din aur:

• două săbii încrucişate pentru forţele terestre
• o elice suprapusă peste o pereche de aripi în zbor jos, un radar, o rachetă şi o lunetă încrucişate pentru forţele aeriene
• o ancoră pentru forţele navale.
• un scut oval peste două săbii încrucişate, pe care se află un romb cu litera J în mijloc pentru Jandarmerie.
• sigla SRI pentru unităţile respectivului serviciu.

Drapelul este tivit pe laturile libere cu franjuri din fir de aur (de 5-7 cm) şi ciucuri din acelaşi material (de 10-12 cm lungime) la cele 2 colţuri flotante. Flamura este prinsă de hampă cu o vergea metalică inoxidabilă, cu lungimea de 70 cm.

Drapelul Statului Major General

Hampa este din lemn de culoare brună şi are înălţimea de 240 cm şi diametrul de 3,5 cm. La baza ei se găseşte un cilindru de protecţie din alamă, lung de 4 cm şi cu obturaţie în partea inferioară. Vergeaua drapelului este prinsă de hampă printr-un inel de alamă aurită în partea inferioară şi un manşon tronconic (înălţime 6 cm) din acelaşi metal şi aurit în partea superioară. Pe inel (înălţime 3,2 cm) se află inscripţionat numele unităţii. În vârful hampei este plasat un manşon tronconic lung de 6 cm, din alamă, Peste manşonul tronconic se montează acvila. Aceasta este confecţionată din tablă de cupru aurită şi are dimensiunile de 15 cm înălţime şi 11,5 cm lăţime. Acvila priveşte spre dextra, se află în zbor jos şi ţine în gheare fulgerele lui Jupiter. Este plasată pe un suport paralelipipedic din acelaşi metal (dimensiuni 10 × 3,5 × 2 cm), care prezintă la partea inferioară un ornament înalt de 3,4 cm. Suportul se fixează de manşonul tronconic al hampei prin înşurubare şi are înscrisă pe avers deviza „Onoare şi Patrie”. Pe revers este trecută din nou denumirea unităţii respective.

Drapelul de luptă mai are ca accesorii cravata pentru fixarea decoraţiilor, şase eşarfe pentru militarii din garda drapelului şi o husă din material textil impermeabil.

Drapelul de luptă al navelor militare este identic cu pavilionul acestora. Pavilionul este la rândul său identic cu Drapelul României, fiind confecţionat din pânză de astar în diferite dimensiuni, potrivit rangului navei.

La începutul anilor 2000 au fost stabilite patru drapele de identificare a forţelor armate^[49]:

                            

• Drapelul Statului Major General este de culoare galben deschis. Pe o faţă prezintă stema SMG şi patru stele de aur, iar în colţuri însemnele SMG şi ale forţelor terestre, navale şi aeriene. Pe verso sunt reprezentaţi Sfinţii Ilie, Gheorghe şi Fecioara Maria.
• Drapelul Statului Major al Forţelor Terestre este de culoare roşie. Pe o faţă prezintă stema SMFT şi patru stele de aur, iar în colţuri însemnele SMFT. Pe verso este reprezentat Sfântul Mucenic Gheorghe.
• Drapelul Statului Major al Forţelor Aeriene este de culoare albastru deschis. Pe o faţă prezintă stema SMFA şi patru stele de aur, iar în colţuri însemnele SMFA. Pe verso este reprezentat Sfântul Ilie.
• Drapelul Statului Major al Forţelor Navale este de culoare albastru marin. Pe o faţă prezintă stema SMFN şi patru stele de aur, iar în colţuri însemnele SMFN. Pe verso este reprezentată Fecioara Maria.

Geacul şi mărcile navelor militare

Geacul României

Geacul României dintre 1995 şi 1998 a fost asemănător mărcilor navelor militare. După această dată a fost înlocuit cu unul care înfăţişează drapelul românesc în proporţie de 1:1 cu două ancore albe încrucişate în centrul fâşiei albastre (similar geacului dintre 1966 şi 1989).

Pavilionul şefului Statului Major General este reprezentat de un tricolor românesc de formă pătrară având patru stele albe, una sub alta, în centrul fâşiei albastre. Este folosit fie ca pavilion la mijloacele de transport oficiale, fie ca marcă de comandament.

Flamura navelor este reprezentată printr-o bucată de pânză în formă de triunghi isoscel alungit, cu proporţia de 1:10, pe care este imprimat tricolorul românesc.

Publicaţia „Album des pavillons nationaux et des marques distinctives” (2000) prezintă şi mărcile navelor militare. Acestea indică faptul că la bordul navei se găseşte un ofiţer comandor sau din conducere. Au aspectul unei flamuri albastru deschis, de proporţie 2:3, pe care se regăsesc o ancoră, drapelul românesc în canton şi un număr de stele de aur în cinci colţuri, potrivit rangului: patru pentru Comandantul Statului Major al Forţelor Navale, trei pentru Comandantul adjunct al Statului Major al Forţelor Navale, două pentru Comandantul unei flote sau flotile şi una pentru Comandantul unei unităţi navale importante. Excepţie de la aceste prevederi face marca unui Comandant de unitate navală, ea neprezentând stele şi având o formă triunghiulară.

România este patria noastrã şi a tuturor românilor.      E România celor de demult şi-a celor de mai apoi      E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã vie. Barbu Ştefãnescu Delavrancea Simbolul Naţional, Drapelul Tricolor Românesc în date şi mărturii

Drapelul Tricolor Românesc, alături de stemă şi imnul naţional reprezintă un însemn important al neamului nostru. Tricolorul românesc a străbătut până în momentul afirmării sale ca simbol vexilogic naţional, mai multe perioade, prima fiind cea a opţiunii pentru cele trei culori: roşu, galben şi albastru. Semnificaţia celor trei culori este următoarea: ROŞU reprezintă simbolul măriri, al bucuriei, îndrăznelii şi generozităţii. Simbolizează de asemenea, sângele vărsat în lupte, puterea de viaţă şi energie strămoşească. GALBEN este simbolul forţei, al bogăţiei şi al purităţii. Ea reprezintă şi culoarea holdelor de grâu copt. ALBASTRU reprezintă aerul, cel mai nobil element şi simbolizează blândeţea, frumuseţea şi buna credinţă, amintind şi legea strămoşească creştină. v v v Tricolorul are o tradiţie populară şi creştină precum şi una revoluţionară. Culorile roşu, galben şi albastru au fost folosite şi de strămoşii noştri daci. Dragonul dacic, strămoşul Tricolorului, era structurat cromatic, în cele trei culori atât în Dacia cât şi, ulterior, în provinciile romane, în care dacii au slujit ca ostaşi. Edificator în acest sens menţionăm cohorta de 1000 de daci recrutată, începând din timpul împăratului Hadrianus, denumită „Cohors I Aelia Dacorum”, care a fost trimisă în extremitatea nord-estică a imperiului, în Britania. Aici şi-a avut reşedinţa şi castrul la „Amboglana (Comboglana)” timp de două secole. v v v Steagul cu dragon s-a impus ca semn militar şi în cadrul trupelor romane din alte provincii ale Imperiului Roman. Insigna legiunilor romane, a XIII Gemina şi a V Macedonia se evidenţiază printr-o succesiune coloristică a celor trei culori – roşu, galben şi albastru. În secolele II şi III p.Chr. în Pannonia cohortele romane erau formate şi din daci intraţi în slujba Romei. Unele trupe auxiliare ca: „Alla Prima Flaviae Getulorum, Cohors II Augusta Dacorum, Cohors II Aurelia”, au conservat şi transmis însemnele militare proprii dacilor. Cetatea „Aquincum”, viitoarea Buda-Veche, a moştenit în stema sa culorile roşu, galben şi albastru, despre care cărturarul german J. Neigebaur afirma că sunt „o moştenire de pe timpul Daciei Traiane”. v v v Tetraevanghelierul de la mănăstirea Tismana, tipărit de Nicodim, în anul 1404, precum şi cel al lui Gavril Uric, de la mănăstirea Neamţ, din anul 1429, considerat „manuscrisul” care a deschis drumul miniaturisticii româneşti are chenarele ornamentate cu culorile roşu, galben şi albastru. La sfârşitul manuscrisului, Nicodim a desenat un minunat cocoş oltenesc colorat în roşu-cărămiziu, galben şi albastru. Mărturii documentare confirmă opţiunea coloristică a celor trei culori şi în Transilvania. Diplomele de înnobilare acordate de Mihai Viteazul după intrarea triumfală în Alba Iulia, unor boieri munteni şi unor nobili transilvăneni, precum şi blazoanele acestora, erau tricolore. v v v Cea mai veche biserică românească din Abrud (jud. Alba) din perioada voievodatului „Terra Tzopus” (înainte de veacul al 15-lea) avea deasupra altarului pictura celor 12 apostoli care avea de jur împrejur un brâu tricolor. Ulterior biserica a fost luată de papistaşi. Cele de mai sus au fost confirmate de către memorandistul av. Rubin Patiţia (1841-1918) de pe meleagurile Albei şi redate în cartea „Ţara Ţopilor”, despre trecutul Munţilor Apuseni – apărută în anul 1912 la „Tipografia nouă”, I. Moţa din Orăştie. v v v Până la data de 1 Decembrie 1918 drapelul tricolor românesc era interzis în Transilvania. Românii din localitatea Ţebea – Brad unde se află mormântul „Craiului Munţilor” Avram Iancu, au păstrat cu sfinţenie cele trei culori ale drapelului românesc, pe arcada altarului Bisericii Ortodoxe din localitate, sub forma curcubeului care se păstrează şi în zilele noastre. Situaţii similare au existat şi în alte biserici româneşti din Transilvania. v v v Drapelul tricolor românesc din oraşul Cluj, înainte de anul 1918 a fost păstrat cu sfinţenie în Biserica Ortodoxă Română. În această biserică s-a celebrat căsătoria Anei Câmpean – Veronica Micle – cu profesorul Ştefan Micle din comuna Feleac, care a făcut parte din oastea lui Avram Iancu. v v v Prezenţa culorilor naţionale pe primul drapel al primei reprezentanţe naţionale din istoria României a fost Adunarea norodului din timpul revoluţiei din anul 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. v v v După fuga prinţului Ghe. Bibescu (1848) Guvernul provizoriu, în frunte cu mitropolitul ţării, Neofit, a dat primul decret privind Steagul Naţional, în care se arăta: Steagul Naţional va avea trei culori: roşu, galben şi albastru. Drapelul naţional tricolor a fost sfinţit a doua zi după decret, la 15/27 iunie 1848, în cadrul unei mari adunări populare, pe Câmpia Filaret, devenită Câmpia Libertăţii. v v v În anul 1848 pe Câmpia Libertăţii de la Blaj a fost adus din Ţara Românească un mare steag tricolor care a fost aşezat în faţa catedralei mitropolitane de la Blaj. Pe culoarea galbenă a steagului era scris: „Virtutea României Întregite”. v v v La Adunarea Naţională de la Blaj , din 15 mai 1848 la care au participat aproximativ 40.000 de români, Ioan Cavaler de Puşcariu a fost purtătorul drapelului, fiind denumit „Stegarul Naţional”. În tabloul principal al momentului „1848” de la Blaj , se poate observa drapelul respectiv. În lucrarea „Notiţe despre întâmplări contemporane” scrise de Ioan Cavaler de Puşcariu editată la Sibiu în anul 1913, a descris momentul respectiv astfel: „Eu, care purtam steagul cel mare al naţiunii m’am suit cu el pe catedră (tribună) de unde se ţineau cuvântările, de aici, Bărnuţiu cetind jurământul naţional, am avut privirea unică de a vedea capetele descoperite şi mâinile ridicate spre jurământ, jur împrejur a patruzeci de mii de oameni. Acest steag naţional – pe cari erau scrise cu litere de aur cuvintele: Libertate, Egalitate şi Frăţietate” – a fost pregătit încă din Sibiu, într’o conferinţă naţională în care s’au luat culorile: albastru, alb şi roşu ca, culori ce predominează la portul românesc;  - părerea mea  de a se primi culorile Ardealului, albastru, roşu şi galbin, fu delăturat prin pretextul, că steagul fiind garnisit cu ciucuri de aur şi colorarea galbină e destul de reprezentată, ca steagul să cuprindă toate culorile ţării, la acea n’a fost pregătit nimenea, că contrarii ne vor imputa, că steagul a fost muscălesc. Toate jurnalele române de pe atunci mă numeau «stegarul naţional» ceeace  a intonat şi Haşdeu în răspunsul la cuvântarea mea de introducere la Academie. Adunarea naţională alegându-mă de membru al Comitetului Naţional Permanent, am luat parte la toate afacerile acestuia cât timp am fost în Sibiu şi ca atare am procurat, prima tipărire a protocolului de la Adunarea Naţională din 15 mai”. v v v Primul domn român al Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza, a promovat steagul cu cele trei culori: roşu, galben şi albastru. Acesta afirma: Steagul este România! Acest: pământ binecuvântat al patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri, îmbelşugat cu sudoarea ţăranului şi a muncitorului român este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi copiii noştri. Steagul este simbolul devotamentului, credinţei, ordinii şi disciplinei pe care o reprezintă oastea. Steagul este întotdeauna trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României. Într-un cuvânt, steagul naţional reprezintă toate victoriile şi toate virtuţile militare care se cuprind în cele două cuvinte dăltuite pe vulturii români: onoare şi patrie. v v v ASTRA (Asociaţia Transilvană pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român) a avut un rol principal în promovarea culorilor tricolorului românesc până în anul 1918, cu ajutorul dascălilor de la sate şi oraşele din Transilvania. Cu ocazia serbărilor şcolare, aranjamentele florale erau în aşa fel dispuse încât să reprezinte culorile Tricolorului Românesc. La unele şcoli, careul elevilor cu flori în mână, realiza acelaşi lucru. Situaţiile de acest fel, de la Hunedoara , s-au răspândit şi în celelalte localităţi din Transilvania. Cele trei culori, roşu, galben şi albastru au fost folosite şi la pictarea icoanelor pe sticlă. Ponderea lor este evidentă şi în apreciatele lucrări de artă populară. v v v Tinerii români ardeleni fugiţi şi stabiliţi în România înainte de anul 1918, au întemeiat şi condus Societatea Carpaţi. Principalele personalităţi au fost: Ghe. Secăşanu, Ioan B. Bănciulescu precum şi Ioan Corneanu, secretarul general al Societăţii. Nicolae şi Alexandru Ciurcu, tatăl şi fiul lui, au fost secretarii ziarului L’Independence Roumain. Ei au acţionat împreună cu ceilalţi, la unirea tuturor forţelor din Transilvania şi România. Toate acţiunile întreprinse s-au conjugat cu manifestaţia grandioasă din vara anului 1884 de la Sinaia , când Steagul tricolor a fost ridicat la cea mai mare înălţime. Ardeleanul Alexandru Ciurcu încuraja ofiţerimea, spunându-i că în curând o să fluture Steagul românesc şi în Transilvania. v v v La 14-15 mai 1865, în timpul unui maial prilejuit de aniversarea a 17 ani de la Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj , participanţii au defilat, sub conducerea elevului Ioan Stoian, pe străzile Orăştiei între care o mulţime de tineri, iar în curtea bisericii ortodoxe, au fost ţinute cuvântări în care s-a evocat originea nobilă a neamului românesc, dar s-a discutat, mai cu seamă, despre simbolul naţiunii române - Drapelul tricolor. Manifestarea patriotică a românilor a provocat reacţia imediată a autorităţilor care au luat măsuri severe împotriva organizatorilor. v v v La 30 iulie 1893, ca urmare a Conferinţei Naţionale de la Sibiu , s-au întâlnit, la Predeal , studenţii din România cu cei din Transilvania. La această întâlnire “şi-au dat mâna frăţeşte” ca simbol a ceea ce au exprimat prin viu grai: “graniţele politice despărţitoare nu există, toţi suntem una, în toţi bate aceeaşi inimă”. Legământul a fost întărit prin împărţirea Drapelului tricolor. Astfel: partea mijlocie, de culoare aurie, a rămas ardelenilor; partea dinspre hastă, de culoare albastră, a fost luată de bucureşteni, iar cea din exterior, de culoare roşie, a fost dăruită ieşenilor. Speranţa declarată era că nu este departe timpul când culorile drapelului vor fi reunite, odată cu Uniunea Naţiunii Române, Cu ocazia Conferinţei Naţionale de la 23-24 iulie 1893, de la Sibiu , în sala întrunirii, au fost arborate trei steaguri: unul roşu, altul galben şi al treilea albastru. La intervenţia autorităţilor steagul albastru a fost arborat afară. Delegatul din România Ghe. Cantacuzino a făcut ca steagul albastru să fie al tineretului din România, care să-1 poarte din oraş în oraş, din sat în sat, din comună în comună pentru a afla toată suflarea românească realitatea. Românii din Transilvania au fost îndemnaţi să aştepte cu încredere, reîmpreunarea culorilor. v v v La Adunarea de la Sibiu , din 4 mai 1894, în preziua plecării memorandiştilor la Cluj , la proces, a participat un număr  important  de  români,  alcătuit din intelectuali, meseriaşi, ţărani, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. Memorandiştilor li s-au oferit cununi de flori în culorile naţionale, roşu, galben şi albastru, cu eşarfe tricolore pe care era scris “Totul pentru Naţiune”. Drumul dela Sibiu la Cluj a fost o adevărată cale triumfală. În toate gările, mulţimi de oameni îşi întâmpinau conducătorii cu flori şi cântece naţionale, îmbărbătătoare, din care nu lipsea “Deşteaptă-te române!”. Memorandumul a fost jalba poporului român, iar procesul a fost al întregii naţiuni române. v v v Blajul ca centru cultural al românilor din Transilvania şi al Şcolii Ardelene, a avut un rol important în procesul de formare a conştiinţei naţionale a românilor din Ardeal în decursul istoriei. Odată cu declanşarea primului război mondial în perioada de neutralitate a României, activitatea unionistă s-a intensificat, iar la Blaj a culminat cu acţiunile desfăşurate în jurul poemului “Vrem Ardealul”, a poetului Radu Cosmin transmis de la Bucureşti la Blaj. Aceste acţiuni s-au încheiat însă în mod tragic, cu procesul intentat de autorităţile austro-ungare împotriva grupului de români, acuzaţi de acţiuni unioniste precum şi sacrificarea martirei Puia Maria. În cadrul acestor acţiuni, arborarea drapelelor tricolore româneşti pe cele două turnuri ale Catedralei Greco-Catolice de mai multe ori, care fluturau deasupra Blajului, îmbărbăta şi dădeau speranţă românilor în Unirea cea mare care s-a realizat la 1 Decembrie 1918. v v v În perioada premergătoare revoluţiei ruse din anul 1917, renumitele universităţi din Petersburg au fost frecventate şi de tineri studenţi români din Basarabia. Prof. dr. Ion Inculeţ, titular la facultatea de Fizică-matematică şi fizician la Observatorul Meteorologic din Petersburg, a fost printre principali arhitecţi ai unirii Basarabiei cu ţara mama. Statele Unite ale Americii, în frunte cu preşedintele Wilson au avut un rol important în formarea statelor naţionale din această parte a Europei prin dezmembrarea Imperiului ţarist şi Austro-ungar. După o instruire bine realizată la Petersburg , mai ales prin oratorul V. Socolov, o delegaţie formată din 80 de propagandişti, în frunte cu prof. dr. Ion Inculeţ, au fost trimişi în Basarabia pentru a pregăti şi organiza unirea provinciei cu ţara mamă. Despre plecarea grupului românilor în Basarabia, în ziua de 25 mai 1917, merită să fie amintite celor interesaţi cele menţionate în continuare. „Studentele românce care frecventau cursurile universităţilor din Petersburg au confecţionat cu mâinile lor un drapel tricolor românesc – roşu, galben şi albastru – cu inscripţia – Trăiască Basarabia Autonomă”. Fanfara regimentului de gardă Preobrajenski a venit să petreacă delegaţia tinerilor moldoveni la gară. Pentru prima dată de când exista capitala Rusiei, moldovenii frumoşi, în admiraţia publicului, au defilat pe strada principală a Petrogradului Newscki Prospect, cu muzica şi drapelul românesc falnic fâlfâind („Generaţia Unirii”, nr. 1, pag. 5) Prof. dr. Inculeţ pentru meritele sale ştiinţifice şi politice a fost primit în Academia Română printre nemuritori”. v v v În timpul primului război mondial, aproape 100.000 de soldaţi români ardeleni şi bucovineni au ajuns prizonieri în lagărele din Rusia. Majoritatea românilor ardeleni au preferat să fie luaţi prizonieri decât să lupte împotriva fraţilor de peste Carpaţi. În această situaţie a fost şi batalionul format din 400 de moţi, condus de strănepotul lui Horea, avocatul G. Nicola, care pentru actul săvârşit a fost condamnat la moarte, motiv pentru care a rămas în Basarabia şi s-a stabilit la Soroca , unde a întemeiat gazeta "Deşteptarea". Personalităţile româneşti aflate în Moldova şi Basarabia (prof. Onisifor Ghibu, Octavian Goga etc.) au depus o activitate intensă pentru formarea detaşamentelor de voluntari români din lagărele ruseşti. Marele patriot român Onisifor Ghibu în lucrarea sa „Pe baricadele vieţii”, descrie „momentul” primirii voluntarilor ardeleni la Chişinău în ziua de 6 iunie 1917, zi care s-a transformat într-o sărbătoare şi într-un eveniment istoric important al timpului, care merită să fie amintit celor interesaţi: „În gara Chişinău a ajuns un tren lung, îmbrăcat cu verdeaţă, din care se desprindeau steaguri tricolore şi, accente de cântece naţionale iar de prin vagoane, voluntarii duceau cu emoţie mâna dreaptă la chipiul cu tricolorul românesc. Fiecare companie îşi avea steagul tricolor cu devize ardeleneşti: Valea Mureşului, Munţii Apuseni, Maramureş etc. La manifestarea desfăşurată la Chişinău m-am cutremurat, când sălăjanul Victor Deleu, comandantul detaşamentului de voluntari ardeleni luând în primire din mâinile soroceanului Simeon Murafa, steagul tricolor confecţionat special din mătase de Veturia Ghibu, care avea brodată inscripţia: - Libertate sau Moarte – a făcut făgăduinţa sfântă în numele celor 1200 de voluntari ardeleni: - “Jurăm să ducem steagul acesta în capitala Ardealului sau să murim în cutele lui în drumul spre Alba Iulia” – Prin mine, a spus S. Murafa, moldovenii vă oferă acest steag tricolor, simbolul unităţii noastre naţionale. “Primiţi-l cu dragostea cu care vi-l dăm şi-l duceţi cu bine peste Prut, peste Milcov, peste Olt, peste Mureş şi peste Crişuri până la Tisa , fluturaţi-l triumfător peste întreaga întindere românească şi împlântaţi-l apoi în numele nostru  pe turnul cetăţii de la Alba Iulia ”. (În anul 1919, acest drapel tricolor, ca un simbol semnificativ a fost purtat de unităţile româneşti nou înfiinţate în garnizoana Alba Iulia, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, până la Budapesta împotriva forţelor maghiare bolşevice conduse de Bella Kuhn.) După victoria obţinută, drapelul tricolor a fost adus şi depus spre păstrare la Muzeul Unirii din Alba Iulia) unde se află şi în prezent. „Manifestarea de la Chişinău s-a încheiat cu participarea corului ardelenilor condus de Aurel Medrea, format din peste 100 persoane, care a înălţat sufletele românilor cu „Deşteaptă-te române!”, „Pe-al nostru steag e scris unire”, „Vin dorobanţii”, „Pribeagul” etc. La plecare, din mii de glasuri a răsunat la despărţire: “La revedere la Alba Iulia , la Alba Iulia , la Alba Iulia , localitatea care a devenit şi pentru ei un memento, o lozincă, o poruncă…” v v v Steagul Naţional Român a fost sfinţit în bisericile româneşti în majoritatea localităţilor din Transilvania. La 26 octombrie 1918, în biserica ortodoxă din comuna Sălişte, Steagul Naţional a fost sfinţit în prezenţa fruntaşului român, marele istoric, Ioan Lupaş, care a ţinut cu acest prilej un discurs înflăcărat. v v v În renumita localitate Răşinari, din Mărginimea Sibiului, drapelul românesc a fost sfinţit, în anul 1918, în biserica ortodoxă, lângă mormântul mitropolitului Andrei Şaguna, unde membrii gărzilor naţionale au depus jurământul de credinţă. v v v La 8 noiembrie 1918 a fost ales, la Brad , Sabin Banciu, şef al Gărzii Naţionale. El a însărcinat pe vicepreşedintele dr. Radu, să pretindă înlăturarea steagului maghiar de pe instituţiile oraşului, iar în locul lui să se arboreze Steagul naţional român. v v v Drapelul naţional românesc a fost arborat la Alba Iulia la data de 1 Decembrie 1918, pe Cetatea oraşului, aflată până atunci sub jurisdicţia autorităţilor austro-ungare, de tânărul de 15 ani, Viorel Stoica, împreună cu alţi membri al gărzii naţionale. v v v La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 reprezentanţii fiecărei localităţi, aleşi dintre cei mai buni cetăţeni, aveau în frunte pe stegarul comunei, „cel mai chipeş om din sat” cu drapelul tricolor. Academicianul Emil Pop ne descrie atmosfera din oraşul nostru astfel: „toată suflarea oraşului pregătea Marea Adunare, se lucra zi şi noapte. M-am convins la faţa locului că principalul organizator a fost avocatul Ioan Pop din Bucerdea Vinoasă, un bărbat înzestrat cu o neobişnuită putere de muncă şi cu un remarcabil spirit patriotic şi practic. Problemele militare de ordine şi securitate erau stăpânite de energicul comandant al gărzii naţionale, căpitanul Florean Medrea, calm şi chibzuit în luarea măsurilor şi operativ în aplicarea lor. Satul meu Bucerdea Vinoasă se pregătea cu zel pentru marea sărbătoare. În fiecare seară se strângeau feciorii şi fetele care învăţau cântece patriotice. Se alegeau cele mai frumoase costume naţionale, iar fiecare comună urma să apară cu tricolorul dus de un stegar ales. Stegarul comunei Bucerdea Vinoasă a fost Ştefan Muncuş, cel mai harnic om din sat. Problema era confecţionarea steagului delegaţiei comunei noastre. Culoarea roşie şi albastră rămăsese în sat de la vopsitul ouălor de la paşti, dar nu se găsea culoare galbenă. Stegarul comunei a spart 150 de ouă şi a ales gălbenuşurile. Cu ele a colorat pânza din mijlocul drapelului, astfel Bucerdea Vinoasă s-a prezentat cu un steag falnic la adunare. În seara zilei de 30 noiembrie 1918, noi studenţii am ţinut o adunare la şcoala de lângă biserica ortodoxă şi am ales deputaţii cu drept de vot pe lângă cei desemnaţi din partea societăţilor „România Jună” din Viena „Petru Maior” din Budapesta şi a celor de la seminariile teologice. Printre cei 1228 de deputaţi au intrat în Sala  Unirii şi 29 de studenţi cu tricolorul românesc". v v v Stegarul delegaţiei românilor din satul Agriş comuna Iara, jud. Cluj, Ion Arion, în drum spre Alba Iulia la Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918, ieşind în evidenţă cu un falnic drapel tricolor, a fost împuşcat mişeleşte de garda maghiară din gara Teiuş. Ion Arion a devenit primul erou martir al României reîn-tregite după cum a afirmat marele patriot român Vasile Goldiş. Înmormântarea a avut loc în cimitirul „Maieri” din Alba Iulia în prezenţa personalităţilor din consiliul dirigent ales. v v v Savantul român, dr. Nicolae Păulescu (1869-1931) a fost adevăratul descoperitor al insulinei. Nu i s-a acordat premiul Nobel şi nici nu a fost recunoscut ca descoperitor al insulinei, datorită îndeosebi cărţilor sale: Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul etc. Ultimele dorinţe ale savantului pe paptul suferinţei, după primirea sfintei împărtăşanii au fost: “să fie îngropat simplu, creştineşte, să-i fie rezemat capul pe Tricolorul Neamului Românesc, iar deasupra să fie aşezat chipul însângerat de spini al Mântuitorului”. v v v În drum spre locul de execuţie, la 1 iunie 1946, mareşalul Antonescu, păşea cu demnitate, purtând haine civile cu panglică tricoloră la rever. La orele 16, doamna Maria Antonescu a sosit cu o maşină la Jilava , de la Bucureşti , aducând soţului şi celorlalţi condamnaţi la moarte, la cererea lor, 16 m de panglică tricoloră. Ultimele cuvinte ale mareşalului, înainte de a fi împuşcat, au fost: „Domnilor suntem gata. Ochiţi cum trebuie. Trăiască România! Foc!” v v v Patriotul român Ilie Ilaşcu din Basarabia a fost arestat la data de 2 iunie 1992 şi condamnat la moarte la 9 decembrie 1993. În timp ce se citea sentinţa la moarte, românul Ilie Ilaşcu a strigat de mai multe ori: „Trăiască, trăiască, trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, „Trăiască România Mare!”, „Jos hotarul de la Prut ”, „Jos ocupanţii ruşi”. În acelaşi timp, de după gratiile „cuştii” flutura un steguleţ tricolor pe care însuşi l-a confecţionat în celula închisorii. v v v Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României” a identificat şi a achiziţionat drapelul tricolor al delegaţiei localităţii Lancrăm (satul natal al filosofului Lucian Blaga) la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918. Drapelul tricolor a fost predat pentru păstrare Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. În urma Diktatului de la Viena , în Ardealul de Nord cedat, s-au produs atrocităţi neauzite până atunci din partea hortiştilor maghiari, împotriva românilor nevinovaţi. Un astfel de caz rezultă şi din declaraţie tânărului român Cocan Florian, refugiat la Turda , originar din com. Voiniceni, jud. Mureş, consemnată în procesul-verbal nr. 55/1941 şi în raportul din 9 febr. 1941: “În ziua de 31 decembrie 1940, bande de unguri au făcut parcheziţie la locuinţa părinţilor mei, unde au găsit drapelul tricolor românesc. Pentru acest fapt părinţii mei Ioan şi Vaselina Cocan au fost arestaţi şi schingiuiţi, iar după 13 zile au fost aruncaţi  într-o groapă cu var unde şi-au găsit moartea. Asupra mea, în timpul schingiuirilor mi-a aplicat sodă caustică pe antebraţul mâinii drepte care mi-a produs două răni adânci ce se pot observa din alăturatele copii fotografice făcute de Poliţia Turda, la spitalul din localitate, unde am reuşit să mă refugiez.”                   Culese şi selecţionate de ec. Ioan STRĂJAN