Treceți la conținutul principal

vineri, 10 martie 2017

Decizie de ultimă oră a senatorilor în privinţa pensiilor militarilor şi poliţiştilor


Comisia pentru buget a Senatului a adoptat, marţi, un amendament potrivit căruia militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime de cel puţin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul, faţă de 65% cum este, în prezent, în OUG 57/2015.
Senatorii din comisie au adoptat şi un amendament privind plafonarea pensiei stabilite, recalculată şi actualizată la cuantumul de 100% din baza de calcul. Senatorii au dezbătut şi avizat în acest sens proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetar, în prezenţa reprezentanţilor sindicatelor din domeniul apărării.
Membrii comisiei au decis, astfel, revenirea la procentul de 80%, cum era în Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, dar au stabilit un plafon pentru aceste pensii. Potrivit celor adoptate de comisie, "militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (...) de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul". "Pensia stabilită, recalculată şi actualizată nu poate depăşi cuantumul de 100% din baza de calcul".
Ordonanţa urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului care este primă Cameră sesizată. În decembrie 2015, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă prin care se modifica, între altele, Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât la stabilirea bazei de calcul folosită în cazul pensiilor militare de stat să fie luate în considerare doar salariile lunare brute realizate, fără includerea sporurilor şi a altor drepturi băneşti de care beneficiază militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special. Ordonanţa mai stabilea că militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (...) de cel puţin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul.
Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a justificat atunci ordonanţa de urgenţă prin faptul că Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat nu era funcţională din cauza unor "anumite contradicţii" şi a fost nevoie de găsirea unei formule "juste, aplicabile şi raţionale" care va produce o creştere a acestora, conformAgerpres.

Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a...

GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Mormantul Ostasului Necunoscut Mareste imaginea. Mormantul Ostasului Necunoscut este un simbol unic al recunostintei nationale si al cinstirii pe care poporul roman o datoreaza celor care si-au dat viata pentru apararea, libertatea si demnitatea tarii noastre. In luptele mondiale de la inceputul secolului trecut, Romania a pierdut aproape un milion de soldati si oameni de rand. Pe langa cimitirele si monumentele ridicate in orasele si satele tarii, in anul 1923, in Parcul Carol I, din Bucuresti, a fost inaugurat "Mormantul Ostasului Necunoscut". Acest lucru se datoreaza mai ales Societatii "Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi", infiintata in 1919 si transformata ulterior, in anul 1927, in Societatea "Cultul Eroilor". Mormantul Ostasului Necunoscut In anul 1923, la indemnul Societatii Eroilor, s-a luat decizia ca jertfa tuturor eroilor necunoscuti sa fie simbolizata de un monument special: ...
  joi, 9 septembrie 2021 In numele dreptului la legitima aparare   IN NUMELE DREPTULUI LA LEGITIMA APARARE! -           In atentia participantilor la manifestatia din 16 septembrie a.c., din Piata Victoriei –   Doamnelor si domnilor, De la infiintarea SCMD, noi va atentionam ca zecile de mii de pui si nepoti de securisti si activisti tradatori, spalati pe creier la “studii” in afara, se intorc, urmand a fi propulsati, prin frauda, la Putere, pentru a lichida, in interes strain, tot ce mai are Romania si, in final, insasi Tara! Ca in Franta, Germania, Grecia, SUA, Australia etc., se incearca si la noi vinderea ultimelor active ale statului! In marile Capitale europene, cetatenii s-au ridicat la lupta impotriva comunism/globalismului, nu impotriva portului mastii si a vaccinarii medicilor, cum ne minte pe noi media imbecila si tradatoare. Noi am vegetat si am inceput sa pierdem … CFR Marfa, Platfoma Magurele, TAROM, Portul Consta...