PENEȘ CURCANUL se numea, de fapt, Constantin Țurcanu. Eroul Războiului de Independență a participat, peste decenii, și la Primul Război Mondial!

Posted on 15 aprilie 2017 by Tomi Tohaneanu in Cunoaște România, Istorie, Știați că // 2 Comments

Peneș Curcanul este un nume cunoscut majorității românilor, fiind eroul unui celebru poem de vitejie scris de către Vasile Alecsandri. Un lucru prea puțin cunoscut este, însă, că Peneș Curcanul a existat cu adevărat și se numea Constantin Țurcanu (1854-1932).

Constantin Țurcanu, luptător în Războiul de Independență, s-a născut la 1 martie 1854, la Vaslui. Lucru rar în familiile de plugari din secolul XIX, Constantin Țurcanu era singur la părinți și absolvise învățământul primar, într-o vreme în care majoritatea populației rurale din România nu știa să scrie și să citească.

Inspirat de faptele de arme ale lui Constantin Țurcanu din Războiul de Independență (1877-1878), Vasile Alecsandri a compus poemul eroic „Peneș Curcanul”. Însă viața ostășească și luptele lui Constantin Țurcanu ar fi putut oferi subiecte pentru mai multe volume de proză și poezie. Cum așa?

După încheierea Războiului de Independență, Constantin Țurcanu luat parte la încă trei confruntări militare: Al Doilea Război Balcanic (1913), Primul Război Mondial (1916-1918), plus Războiul Româno-Ungar din 1919 – în care opinca românească a fost agățată în loc de stindard pe clădirea Parlamentului, într-o Budapestă salvată din febra distructivă a comunismlui, de către glorioasa Armată Română.

Ca participant la Războiul de Independență, Constantin Țurcanu sau „Peneș Curcanul” – dacă vreți, a fost rănit în luna octombrie a anului 1877, într-una dintre crâncenele confruntări cu turcii, fiind trimis, pentru spitalizare, în România.

Pentru faptele sale de arme a primit „Virtutea Militară”, urmată de numeroase alte decorații românești și străine. Pe Vasile Alecsandri, Țurcanu l-a cunoscut, întâmplător, în București, unde fusese trimis odată cu un imens convoi de prizonieri otomani, capturați de către ostașii noștri în Bulgaria.

Mausoleul Peneș Curcanul

După obținerea independenței față de Imperiul Otoman, adică între primele două războaie în care a luptat, Constantin Țurcanu a devenit angajat al statului, lucrând ca picher. Atunci când România a devenit stat beligerant al celui de-al doilea război balcanic, „Peneș Curcanul” s-a înrolat din nou, ca voluntar, deși ajunsese la o vârstă respectabilă.

A fost un bărbat strașnic, plin de vlagă, și în mod sigur un mare patriot, de vreme ce, în fierbintele an 1916, a intrat iarăși în rândul ostașilor români, pentru a participa la prima conflagrație mondială. După ce s-a evidențiat prin vitejia sa în confrutările dure cu nemții, la Oituz, Constantin Țurcanu a avut energia să mai participe și la campania din Ungaria, din 1919 – declanșată în urma încercării trupelor maghiare de a reocupa Ardealul, la ordinul comunistului Bela Kun. La vremea acestei ultime confruntări armate la care a luat parte, plutonierul major Constantin Țurcanu avea 65 de ani… Dar iubirea de țară n-are vârstă!

Ca încheiere pentru aceste rânduri, nimic nu-i mai potrivit decât ultimele strofe din „Peneș Curcanul”, emoționantul poem de vitejie scris de către Vasile Alecsandri:

Prin foc, prin spăgi, prin glonţi, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcăm, luptăm… iată-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
„Allah! Allah!” turcii răcnesc,
Sărind pe noi o sută.
Noi punem steagul românesc
Pe crâncena redută.

Ura! Măreţ se-nalță-n vânt
Stindardul României!
Noi însă zacem la pământ,
Căzuţi pradă urgiei!
Sergentul moare şuierând
Pe turci în risipire,
Iar căpitanul admirând
Stindardu-n fâlfâire!

Şi eu, când ochii am închis,
Când mi-am luat osânda:
„Ah! Pot să mor de-acum, am zis
A noastră e izbânda!”
Apoi, când iarăşi m-am trezit
Din noaptea cea amară,
Colea pe răni eu am găsit
„Virtutea militară”!…

Ah! Da-o-ar Domnul să-mi îndrept
Această mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din piept,
Iar să mă-ntorc la luptă,
Căci nu-i mai scump nimică azi
Pe lumea pământească
Decât un nume de viteaz
Şi moartea vitejească!