IATĂ STIMAȚI COLEGI CE NE SPUNE COLEGUL NOSTRU DE LA BRAȘOV DL.GENERAL MANDU PETRIȘOR
CONTEXTUL ŞI "PATIMILE LIBERALE"
Motto: „Liberal
este cel care simte o datorie imensă faţă de apropiatul său, datorie pe
care işi propune să o plătească cu banii tăi”. (Gordon Liddy)
1. Contextul geopolitic
Conflictele Secolului al XX-lea s-au încheiat sub cerul însângerat al Serbiei, vecinul
nostru din Sud-Vest. În anul 1999, pentru a câta oară, unica
superputere – SUA încheia un complicat dosar de politică externă
„problema iugoslavă”, atât de greu digerabilă pentru „Europa
Occidentală”. A fost o lecţie de strategie pentru europeni, incapabili să gestioneze crize geopolitice de acest nivel. Participând
la acest conflict regional, alături de SUA, România s-a poziţionat
politico-militar şi diplomatic, pe „axa geopolitică” Bucureşti, Londra,
Washington, devenind partener strategic al SUA. Meritul acestei decizii politico-militare îi aparţine regimului Constantinescu. Războiul
balcanic (1991-2001), caracterizat de masive crime de război şi
purificări etnice, a demonstrat Europei Occidentale că NATO reprezintă
singura forţa capabilă să gestioneze conflictele europene
(bombardarea Bosniei şi Herţegovinei în 1995 şi a Serbiei în 1999) şi
că, prezenţa forţei militare a SUA în Europa, este încă necesară. Datorită
SUA, Europa a scăpat, pentru a treia oară în acest secol, de uriaşa
presiune geopolitică acumulată în acest mediu balcanic, turbulent şi
violent. Pentru contribuţia şi ataşamentul faţă de cauza europeană,
România a fost recompensată prin „începerea negocierilor de aderare”
(1999 Helsinki - Finlanda) şi ulterior, primirea în NATO (2004) şi UE
(2007). „Axa geopolitică” Bucureşti, Londra, Washington s-a menţinut în
conservare între 2000-2004 şi a fost reactivată imediat, după instalarea „preşedintelui jucător”. Recentul
conflict ucrainean, anunţat încă din perioada revoluţiilor portocalii
şi amplificat la maximum, prin intervenţia celor trei mari puteri (SUA,
UE, Rusia), avea să demonstreze, prin soluţionarea lui parţială
şi rapidă, că „jocurile de putere” în zonele de influenţă europene,
delimitate prin înţelegerea de la Malta (1989), nu pot fi rezolvate,
fără intervenţia Rusiei.De data aceasta, America „şi-a umflat
muşchii” declarativ, iar Europa unită, deşi a avut un comentariu
politico-diplomatic belicos, a evitat riscul ruperii parteneriatului cu
Rusia. Scenariul unui posibil „conflict armat al Occidentului cu Rusia” ar
putea fi luat în serios de geopolitica rusă care , printr-o exprimare
violentă surprinzătoare, ar putea pune punct societăţii liberale
deschise sau, cel puţin, ar crea un haos generalizat. Societatea rusă
este sub presiunea unei forţe interne revoluţionare şi incitarea
acesteia prin „ aplicarea sancţiunilor” de către oligarhia financiară
occidentală, ar forţa Rusia să contracareze aceste ameninţări şi să
declanşeze reconstrucţia lumii multipolare. Prin urmare,
ameninţarea politico-diplomatică a Rusiei este cea mai proastă soluţie
iar o ameninţare de tip militar pune în pericol întreaga umanitate. Ca şi în recentul eveniment „Crimeea” riscurile, pericolele, costurile şi consecinţele vor fi aruncate în „cârca” Occidentului.
Aşa cum am arătat în editorialele anterioare, pe fondul acţiunilor politico-sociale destabilizatoare din Donetk, Luhansk si Harkov , jocurile de putere ruso-americane, vor
continua disputa zonei de influenţă la est de Polonia, pe coridorul
sanitar al Rusiei, format din Belarus, Ucraina, Republica Moldova,
Georgia, Armenia, Azerbaidjan. Justificând moral şi juridic
intervenţia din Crimeea, diplomaţia rusă a făcut public angajamentul
semnat de puterile occidentale în 1989 ( Germania şi SUA cu Rusia) prin
care puterile vestice„nu-şi
vor extinde influenţa asupra fostelor republici sovietice, cu excepţia
balticelor”. Pe acest temei, Rusia a fost de acord cu unificarea
Germaniei şi retragerea trupelor din Germania de Est”. În
timp ce avioanele ruseşti survolează teritoriul Republicii Crimeea, la
200 km depărtare de coasta românească, „preşedintele jucător” vorbeşte
despre necesitatea unei „repoziţionări” a resurselor militare NATO pe teritoriul României. În
acest scop SUA vor lua măsurile necesare pentru a aduce în România (
baza Mihail Gogălniceanu) încă 600 de militari (în majoritate puşcaşi
marini) dar şi „avioanele necesare pentru îndeplinirea misiunilor
specifice”. Această atitudine a SUA, „liniştitoare” pentru România
(frontiera de est a UE), a stimulat, probabil, ieşirea la scenă a
domnului preşedinte pentru a descuraja „apetiturile de refacere a zonei
de influenţă sovietică”. Vineri, 04.04.2014, Rusia a avertizat
România asupra declaraţiilor antiruse ale preşedintelui în legătură cu
criza din Ucraina subliniind că „o deteriorare a relaţiilor nu este în folosul niciuneia dintre ţări”. Surprizător şi riscant pentru noi, puterile europene, Franţa, Germania, Marea Britanieau „făcut ciocul mic”.
Dragi camarazi,
Cu siguranţă, în preambulul campaniei electorale europarlamentare, acest context geopolitic a încurcat iţele luptei pentru putere în ţărişoara noastră. Perdantul, pe toate fronturile, va fi, cel mai probabil, PNL.
2. Perdant, pe miza „Calului Troian”
Preluând, prin multcontestatul „act de coabitare” binecuvântarea
SUA asupra programului de guvernare, tânărul premier a înţeles corect
priorităţile României şi a asigurat, din punct de vedere
politico-diplomatic, statornicia axei Bucureşti , Londra, Washington.
Criticat de jurnaliştii partizani, descifrat şi interpretat aiurea de
comentatorii clevetitori atraşi de mizele financiare, „pactul de coabitare” a
reprezentat şi reprezintă o mutare cu efect întârziat, greu de înţeles ,
de către cei lipsiţi de competenţă politică şi geopolitică. Aţâţate de
vocile şi atitudinile mercantile din interiorul şi exteriorul PNL,
„căpeteniile acestuia” au apreciat greşit atât strategia de creştere a
potenţialului electoral liberal în preajma alegerilor, cât şi momentul
ruperii USL. S-a dorit cu insistenţă o binecuvântare germană prin scoaterea la înaintare a unui „cal troian liberal” în
persoana domnului primar al Sibiului care, odată intrat în curtea
staffului USL, să contribuie prin vocea şi numele său la revigorarea
unei axe geopolitice partinice Bucureşti - Berlin, o axă paralelă cu cea
guvernamentală şi presidenţială. Şi de ce nu, în situaţia erodării la
guvernare a PSD până în 2015, să apară pe scena politică românească o
nouă alternativă de putere în tandemul Crin - preşedinte, Iohanis - premier. S-a
dorit o apropiere a mişcării liberale de lumea Europei Occidentale şi o
potenţare de imagine a improbabilului preşedinte de sorginte liberală.
Prin insistenţele sale de a aşeza pe „tronul de vicepremier” proaspătul
liberal de naţionalitate germană, preşedintele liberal a crezut că
premierul va ceda. În final, „calul troian liberal „ a rămas la porţile USL -ului care s-a transformat peste noapte, în USD.
La
„schimb de servă” politică, prospătul USD a jucat miza „mânzului
troian” extras rapid din ograda PNL. Liberalul Radu Stroe este cel care a
înţeles „sensul geopolitic al pactului de coabitare”, şi,
aflat până mai ieri în curtea PNL, a devenit, prin cea de-a treia
excludere, independent. Cu gândul la o posibilă reântoarcere în PNL,
este atât de independent încât a votat împotriva moţiunii simple
iniţiate de fostul său partid cât şi împotriva politicilor susţinute de
acesta.
3. Liberalismul şi "dictatura" banului
Liberalismul,
în varianta ordoliberală, speculând schimbarea raportului dintre cerere
şi oferta de bunuri şi servicii în favoarea ofertei, a devenit după 1989, singura ideologie dominantă la scară globală. În
prezent, se manifestă sub diferite tipologii şi forme, de stânga, de
dreapta şi liberalismul radical cu extremele sale. Fiind perceput mai
mult ca un mecanism operaţional de funcţionare a economiei de piaţă, liberalismul
vede destinele omenirii încorporate într-un sistem global. De dragul
investiţiilor, guvernele aservite „foamei pecuniare” au digerat politic,
necondiţionat paradoxurile economice şi sociale ale unei economii
”transnaţionale”, restricţionând libertăţile şi reglementările sindicale, ecologice, fiscale şi chiar democratice. În
acest sistem economic ordoliberal, actorii privaţi îşi arogă privilegii
apărate de stat, modificând prin abuz, atât relaţiile de putere cu
statul cât şi repartiţia rezultatelor muncii. Legitimitatea formală a
puterii economice private a viciat profund şi rapid autoritatea şi rolul statului şi a liberalizat la maximum, privilegiile actorilor privaţi. Aceste privilegii au propulsat la nivel naţional şi global politicile discreţionare ale cartelurilor şi monopolurilor, au pervertit sistemele juridice şi administrative.
În loc să reglementeze abuzul pe piaţa muncii, intervenţia statului a condus la crearea altor privilegii (este admis să muncească „la negru” până la 5 angajaţi).
Încet şi sigur, puterea legitimă a statului de drept a fost înlocuită
cu puterea unei „pieţe libere” fundamentată pe principiul anarhic al
”celui mai tare”. Argumentele fundamentale ale ordoliberalilor, în
favoarea pieţei au dat rateuri. Actuala criză economică demonstrează
fragilitatea acestui model economic bazat pe un mecanism distorsionat
al preţurilor, fixat în canoanele raportului dintre „cerere – ofertă”. Mafia
economiei de piaţă ordoliberală intervine în acest raport şi fixează în
fiecare dimineaţă aceleaşi preţuri la aceleaşi produse. Că doar, la
„şpagă pieţară egală”, trebuie să fie „vânzări şi profituri egale”. Nu
vedeţi ce impact idiot au aceste preţuri la roşii,...etc de 7,99 lei?
Sub masca stabilităţii monetare, limitării emisiunii monetare,
restricţionării creditelor, politicii dobânzilor, reducerii
cheltuielilor bugetare (in mod discreţionar) se accentuează „proletarizarea” populaţiei şi acumularea averilor nemuncite. În
economia occidentală, instituţia fundamentală a proprietaţii private a
avut un oarecare succes după anii 70 (ai secolului anterior), deoarece
monopolul politic şi economic precum şi sistemul concurenţial au fost
temperate de instituţiile puternice ale statului, bazate pe dreptul
public, privat şi constituţional. De asemenea, proprietatea privată a
fost susţinută de o cultură a respectului, construită istoriceşte, în
consens cu practicile şi prescripţiile sociale. Actuala criză a
demonstrat că singura „soluţie” de ieşire a economiilor din colapsul
economic provocat de fundamentalismul ordoliberal constă în recurgerea la ajutoarele finaciare de la stat dirijate către instituţiile private bancare. Soluţiile
de ieşire din criză nu au venit din partea inflaţiei de consilieri
guvernamentali, laureaţi ai premiului Nobel ci, prin dijmuirea
suplimentară a contribuabililor prin taxe, impozite, preţuri, dobânzi
majorate, tăieri de salarii şi pensii şi alte abuzuri săvârşite
împotriva populaţiei sărace. Aşa a devenit liderul PDL, boc, din fost comunist , „autentic ordoliberal”. Principiile
axiomatice ale liberalismului referitoare la individ, progres,
democraţie, economie ca destin, globalism etc, au depăşit spiritul de
modernitate patinând treptat către un liberalism de extremă dreapta, în
care "dictatura" banului este suverană.
Prin aceste simptome, liberalismul se apropie categoric, de un sfârşit. Dominat de un mecanism ilogic interior, presat de nevoia de resurse şi un consum încurajat, această ideologie este plasată de umanitate în afara esenţei spirituale şi nemuritoare a omului.
“Liberalismul
umanitar este culmea caliciei. Trebuie să începem prin a coborî până la
ultima treaptă a sărăciei şi a mizeriei dacă vrem să accedem la
individualitate”. (Max Stirner)
Gl.mr.r. prof.univ.dr. Petrişor Mandu