Valentin VASILESCU
1. Cum au ajuns aeronavele de luptă ruseşti
în Siria,
nedepistate
de nimeni ?
– 28 septembrie
2015 –
Presa internaţională a constatat cu
surprindere “teleportarea” a 28 de
avioane şi elicoptere de luptă ruseşti pe aeroportul internaţional din Latakia
(Siria) – descoperirea fiind făcută doar după studierea imaginilor obţinute
din satelit.
Cele mai multe aparate aparţinând
bazelor aeriene 387 şi 368 Budyonnovsk din Caucaz : 12 avioane Su-25SM şi 16
elicoptere de atac şi transport Mi-24PN, Mi-35M , Mi-8AMTSh.
Cum au ajuns
aceste avioane acolo ?
Nimeni n-a detectat pe radar zborul acestor aeronave pâna
la aterizarea în Siria, deşi traiectul
lor a trecut pe deasupra Mării Caspice şi prin nordul Irakului, zonă controlată de avioanele de alarmare
timpurie AWACS americane.
Armata SUA are dislocate aparate AWACS la Baza aeriană INCIRLIK din estul Turciei şi în Bahrain
Aceste avioane care au o rază de descoperire de 500 km
coordonând zborurile de bombardament împotriva ISIS ,
ale coaliţiei conduse de SUA, în nordul, vestul şi centrul Irakului.
Abia după apariţia în presă a imaginilor de satelit, pe 20 septembrie
2015, s-a trezit şi ISRAELUL să
trimită două avioane mini-AWACS, de tip
Gulfstream G550 în misiuni de patrulare pe coasta libaneză a Mării
Mediterana – Israelul anticipând în
trecut toate mişcările în spaţiul aerian al Orientului Mijlociu.
FoxNews.com a informat că pe 24 septembrie 2015, piloţii ruşi au
executat primele zboruri de aclimatizare de pe aeroportul Latakia, fiind
escortaţi de avioane MiG-29 siriene. Piloţii ruşi au survolat zonele ocupate de
ISIS dar nu au executat lovituri aeriene.
Aviaţia israeliană a trimis din nou un avion Gulfstream
G550, să patruleze între Liban şi Cipru, deasupra Mării
Mediterana, nereuşind nici de această dată ca să obţină vreo informaţie utilă
prin cercetarea radio-electronică.
Misterul invizibilităţii ruseşti se
explică prin acroşarea de către
avioanele Su-24, Su-25, Su-27 de containere ECM de tip SAP-518/ SPS-171 şi
de către elicopterele Mi-8AMTSh a
echipamentului de contramăsuri electronice de tip Richag-AV, ambele cu o
rază de acţiune de 400 km.
Surprinzător, dar şi România a achiziţionat, în 1986 containere
de bruiaj, dar cu o generaţie mai vechi, SPS-141... la care s-a renunţat odată cu aderarea la NATO
!...
Anterior, drone (avioane de cercetare fără pilot) ruseşti de tip Pchela-1T, au efectuat zboruri de recunoaştere
la est de provincia Latakia din Siria, indicând obiective ale ISIS care au fost neutralizate la sol de infanteria
siriană, sprijinită de câteva transportoare blindate ruseşti BTR-82A.
Între timp, pe aeroportul din
Latakia a mai fost fotografiat din satelit şi un avion rusesc Il-20 M1, şi el rămas nedepistat în zborul spre Siria.
Avionul este ELINT (“Electronic Intelligence”), dispune de diverse echipamente pentru interceptarea şi bruierea tuturor
comunicaţiilor militare, radarelor şi telefoniei mobile, aparatură foto de
înaltă rezoluţie (A-87P).
Radarul
Kvalat-2
de la bord permite afişarea sub formă
digitală a hărţii terenului, până la o distanţă de 300 km, sesizând
în mod automat apariţia unor vehicule
în mişcare, blindate, piese de artilerie sau a dislocării celor deja cunoscute,
în altă locaţie...
Este de aşteptat ca avionul de cercetare cu patru motoare
turbo-propulsoare Il-20 M1 să execute zilnic zboruri în spaţiul aerian
sirian, el având autonomie de 8 ore, fără alimentare în aer – Il-20 M1 şi
dronele Pchela-1T fiind doar două din piesele Mecanismului ISR (“Intelligence,
Surveillance and Reconnaissance”) dislocat de Armata Rusă în Siria, în
vederea declanşării unei posibile operaţii aero-terestre.
(N.MY.: Articolul a fost postat în data de 28 septembrie 2015, chiar în
ajunul declanşării “oficiale” a Operaţiunilor Ruseşti în Siria, pe 30
septembrie 2015.)
SURSA : http://www.ziaruldegarda.ro/cum-au-ajuns-aeronavele-de-lupta-rusesti-in-siria-nedepistate-de-nimeni/
Valentin VASILESCU
2.
Generalul Philip BREEDLOVE :
RUSIA a
creat în SIRIA
ZONE
IMPENETRABILE pentru N.A.T.O.
– 22 octombrie 2015
–
Conform
Washington Post, într-o conferinţă susţinută la Fundaţia
Marshall, Comandantul militar al
NATO a recunoscut public faptul că în
Siria, ruşii au creat o “ZONĂ de
EXCLUDERE”, impenetrabilă pentru toate mijloacele NATO (“Anti-Access/Area
Denial” – “A2/AD bubble”).
Zona de excludere dispune şi de mijloace de ultimă generaţie
AA, navale din estul Mării Mediterana (S-300 PM2) şi terestre (Pantsir-S1).
Aceasta ar cuprinde 30 % din teritoriul Siriei, în jurul guvernoratului
Latakia, unde se află Baza aeriană
rusească HMEYMIM.
Zona
fiind “opacă” pentru toate mijloacele de cercetare terestre, navale, aeriene şi
cosmice ale NATO, nu s-au putut determina caracteristicile
noilor sisteme de descoperire şi dirijare a focului ruseşti, dislocate
acolo.
Prin urmare, acestea nu pot fi anihilate prin bruiaj, ceea ce face ca tranzitul sau utilizarea spaţiului aerian,
al acestei zone de excludere, de către orice putere regională sau mondială,
să
fie posibil DOAR CU ACCEPTUL RUSIEI.
Date fiind progresele incontestabile
ale Rusiei, din ultimii ani, în domeniul echipamentelor radar, planificatorii
militari americani bănuiesc că avioanele
americane F-22, de generaţia a V-a, nu mai sunt ”invizibile” pentru ruşi.
Aşa s-ar explica faptul că, în ultimul an, Rusia a diminuat drastic
finanţarea testării avionului Su
T-50 de generaţia a V-a, aflat într-o fază avansată. Şi a
refuzat să construiască o versiune de dublă comandă (pilot şi instructor), fără
de care nu se poate face trecerea pe noul avion.
Amintesc faptul că, la presiunile SUA, spaţiul aerian al
Greciei, Bulgariei şi Turciei a fost închis pentru avioanele militare ruseşti,
astfel încât acestea să nu poată fi dislocate în Siria.
De aceea, bombardierele Su-24,
Su-25, Su-34 fost obligate să se echipeze cu containerele de bruiaj SAP-518 /
SPS-171, iar elicopterele Mi-8AMTSh cu containerul de bruiaj Richag-AV, fapt ce
le-a permis ca să ajungă în Siria
nedepistate de nimeni.
Rusia a decis să-şi aducă avioanele
şi echipamentele în Siria, în deplin secret şi pentru că în ţările vecine
Siriei, operau avioanele coaliţiei anti-ISIS conduse de SUA, iar americanii transmiteau rebelilor ”moderaţi”
date obţinute de sistemul său de cercetare aerian şi cosmic – şi, pe
baza acestor informaţii, rebelii înarmaţi şi susţinuţi de SUA, lansau atacuri
prin surprindere, asupra bazei aeriene ruseşti Hmeymim din Siria, înainte ca dispozitivul aerian să fie
constituit.
Cum SUA s-a opus din toate puterile unei prezenţe militare ruseşti în Siria,
Statul
Major al Armatei Ruse a fost obligat, mai întâi, să-şi creeze în Siria
un redutabil Sistem Automatizat C4I
(“Comandă,
Control, Comunicaţii, Computere, Informaţii şi Inter-operabilitate”),
cu ajutorul căruia a câştigat supremaţia în războiul radio-electronic (“Electronic
warfare” – EW) dus împotriva
sistemelor de cercetare terestre, aeriene şi cosmice americane, reuşind astfel,
să contureze o Zonă de Excludere
A2/AD bubble, a NATO, în Siria.
Elementul-cheie al
acestui sistem îl constituie Sistemele
KRASUKHA-4, care au bruiat non-stop radarele de supraveghere
de pe sateliţii militari americani din Familia Lacrosse/Onyx,
radarele militare bazate pe sol din statele vecine Siriei, cele aeriene de tip
AWACS, E-8C şi cele montate pe avioane fără pilot americane RQ-4 Global Hawk,
MQ-1 Predator, MQ-9 Reaper.
Alte tipuri de
echipamentele moderne ruseşti, aduse în Siria, au generat contra-măsuri,
inclusiv în spectrul vizibil, infraroşu sau Laser, împotriva mijloacelor de supraveghere electrono-optice aeriene sau
cosmice (IMINT) ale americanilor.
Conform generalului Philip
Breedlove, cea din Siria nu este singura
Zonă de Excludere a NATO, creată de ruşi.
Astfel de zone funcţionează deja în Enclava KALININGRAD de la Marea Baltică
şi pe Litoralul Rusesc al MĂRII NEGRE,
care include şi CRIMEEA...
Ce a
determinat WASHINGTON-ul
ca să
ridice sancţiunile impuse IRAN-ului ?
– 11 octombrie 2015
–
Nota MarYan :
Pentru că unul din cele două articole propuse pentru voi în această postare
(„Cu ce arme ultra-secrete
a câştigat Putin supremaţia în războiul radio-electronic din Siria?”),
practic reia informaţii de bază plus alte
detalii de acest tip din articolele postării anterioare, am decis ca să nu vă
mai solicit timpul preţios cu ceva „redundant”, ci doar cu articolul rămas,
care expune capabilitatea militară a
radarelor performante ale Rusiei şi ale Iranului de a identifica „ţinte”
inamice ale oricărei agresiuni...
...Alături de alte detalii la fel de interesante şi de „sincronizante” cu
informaţii oferite pe blog în ultimul timp – mai ales în articolul lui Marvin Atudorei („Armele high-tech
americane au început să fie neutralizate prin Tehnologia Keshe”).
Aceste articole, venite pe filiera „Ziarului
de Gardă”, sunt scrise de un expert
militar în acest domeniu, Valentin
Vasilescu (fost comandant–adjunct al Aeroportului
Internaţional Otopeni – deci, unul care cel puţin „are habar” despre ce
înseamnă Radare, Tehnologii aeriene şi „Război radio-electronic”), expert
militar care se observă că nu prea este familiarizat cu „problematica” Cabalei
şi a războiului „ezoteric” care se petrece, încă, „în spatele scenei” – dar
care, studiind acest joc global al „mişcărilor de trupe”
americano-ruso-iraniene şi ale tehnicii implicate, începe să-şi pună anumite
întrebări la finalul articolului, mai ales după ce prezintă ultimul exemplu care, iată, l-am putut
studia pe îndelete la finalul unuia dintre episoadele
despre Fundaţia Keshe şi tehnologia sa...
Până la PoVestea care va aduna
toate aceste bucăţi într-o imagine cât mai unitară, puteţi cerceta şi această
„bucată informaţională” oferită de Valentin Vasilescu în acest articol :
Sancţiunile
impuse Iranului de către SUA, datorită programului său nuclear, au fost
ridicate în vară, ca urmare a
presiunilor făcute de Moscova.
ISRAELUL, care primeşte
un ajutor militar anual din partea SUA în valoare de 4,3-4,5 miliarde USD, s-a
considerat trădat de principalul său partener, acesta chiar concepând şi un plan de lovituri aeriene
împotriva obiectivelor din Iran, utilizând fie spaţiul aerian al Turciei,
fie cel al Iordaniei, fie cel al Arabiei Saudite :
ARABIA SAUDITĂ, cel mai bogat
stat sunit şi adversar al Iranului şiit, a avut o reacţie dură la adresa
sponsorului său de la Casa Albă.
Mulţi analişti au încercat să găsească o explicaţie
la această decizie neobişnuită a SUA.
Ca dilema să se
adâncească şi mai mult, imediat ce
Rusia a început bombardamentele aeriene în Siria, Portavionul american USS
Theodore Roosevelt a primit ordin ca să părăsească Golful Persic şi să revină
în SUA.
Este pentru prima oară din 2007 când în Golful
Persic, zona de responsabilitate a Flotei a 5-a a SUA, nu există niciun portavion american !
Ce anume a determinat acest lanţ de decizii, aparent
inexplicabile, ale Washingtonului ?
Un indiciu ar fi că, deşi supus sancţiunilor impuse de SUA, guvernul
iranian a alocat în ultimul deceniu
o parte
neobişnuit de mare din buget, investiţiilor în domeniul cercetării.
Ca rezultat firesc al acestor investiţii, pe 14 septembrie 2015, generalul
de brigadă iranian Farzad Esmaili, comandantul bazei aeriene Khatam al-Anbiya,
a declarat că, începând din Martie 2016,
va opera un radar în unde scurte, capabil să descopere ţinte aeriene şi
cosmice aflate la 3.000 km.
În iunie 2014, Iranul a dat în
folosinţă primul radar cu rază mare de
acţiune în oraşul Garmsar, din
provincia centrală a Semnan.
Radarul a fost botezat QADIR si are o rază de
acţiune de 1.100 de km.
Pe 4 iulie 2015,
forţele aeriene ale Iranului au anunţat operaţionalizarea unui alt radar Qadir, în unde scurte, dispus
lângă oraşul Ahvaz. Radarul se află
în vestul Iranului, la mică distanţă de Golful Persic, de graniţa cu Kuwaitul şi de oraşul
irakian Basra.
Majoritatea radarelor militare de descoperire şi
dirijare a focului funcţionează în gama centimetrică şi milimetrică.
O barieră în calea fascicolelor
electromagnetice emise de radarele centimetrice şi milimetrice o constituie relieful, întrucât acestea se deplasează paralel cu
solul. O altă barieră o constituie curbura
Pamântului, astfel că distanţa lor maximă de descoperire este de
300-500 km.
Radarele în unde scurte
(denumite şi decimetrice, frecvenţă
de la 3-30 MHz) de tipul Qadir, emit
fascicolele la un unghi de până la 45 de grade faţă de sol, pentru a fi
reflectate în mod repetat de învelişul ionosferic al atmosferei Pământului.
Avantajul constă în pierderi nesemnificative de semnal, datorate reflexiei
ionosferice.
Radarele iraniene de tip bi-static,
cu staţii de emisie şi de recepţie separate, aflate la distanţă una de alta, par a fi copiate după cele ruseşti din
clasa Dnepr care au un câmp de vedere cu o deschidere de 240°
şi monitorizează spaţiul aerian până la
distanţa de 3.000 km.
În afara
radarelor Dnepr, Rusia a amplasat o serie de radare de tip 77Ya6DM –Voroneţ (distanţa de descoperire este de 6.000 km) : pe Aeroportul Dunayevka din Enclava
KALININGRAD, la Lekhtusi (lângă
ST. PETERSBURG) şi la Olenegorsk, în
PENINSULA KOLA, la graniţa cu Finlanda. Alt radar Voroneţ a fost amplasat la Armavir (150 km Nord de SOCI), pe malul Mării Negre.
Ca lucrurile să
se lămurească complet, Generalul Philip Breedlove, comandantul militar
al NATO a recunoscut public faptul că în Siria, ruşii au creat o Zonă de
Excludere, impenetrabila pentru toate mijloacele NATO
(“Anti-Access/Area Denial” – “A2/AD bubble”).
Zona de Excludere
dispune şi de mijloace de ultimă
generaţie AA, navale şi terestre.
Tot generalul
Philip Breedlove a afirmat că cea din Siria nu este singura zonă de excludere a
NATO, creată de ruşi, astfel de zone funcţionând deja în Enclava Kaliningrad (pe Aeroportul Dunayevka existând un
radar Voroneţ) de la Marea Baltică şi pe
litoralul rusesc al Mării Negre (la Armavir existând, din nou, un radar
Voroneţ), care include şi Crimeea...
...Şi că, în
aceste zone, Sistemele Krasukha-4
bruiază radarele de supraveghere de pe sateliţii militari americani din
Familia Lacrosse/Onyx, radarele militare bazate pe sol, cele aeriene de tip
AWACS, E-8C şi cele montate pe avioane americane fără pilot RQ-4 Global Hawk,
MQ-1 Predator, MQ-9 Reaper.
Unui avion american ”invizibil” de cercetare
fără pilot RQ-170 Sentinel, operat de CIA, care zbura în misiune de spionaj în nord-estul
Iranului, i s-au bruiat
ambele canale de comandă (via satelit
şi prin staţie terestră) prin
care americanii îl pilotau.
Cineva
a preluat de la distanţă controlul
dronei, aterizând-o în stare bună, în apropierea aerodromului militar
iranian Kashmar.
Au avut iranienii
o Staţie din Familia Krasukha cu
ajutorul căreia au realizat această performanţă ?...
Extrapolând
aceste mici detalii, de producţie rusească, la Sistemul Defensiv al Iranului, concluziile legate de Iran, trase de
americani, ne par acum întemeiate...
SURSA : http://www.ziaruldegarda.ro/ce-a-determinat-washingtonul-sa-ridice-sanctiunile-impuse-iranului/