Treceți la conținutul principal

vineri, 3 februarie 2017

Ordonanța de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial

În textul ordonanței de urgență se prevede, referitor la abuzul în serviciu, că răspunderea penală intervine doar în cazul unei pagube materiale de peste 200.000 de lei.
"Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, îndeplinește un act prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului sau nu îndeplinește un act prevăzut de dispozițiile exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute și garantate de legile în vigoare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă", se arată în documentul citat.
Ordonanța de urgență mai prevede că aceste dispoziții nu se aplică "în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative".
Referitor la infracțiunea de favorizare a făptuitorului, actul normativ stabilește că aceasta nu se pedepsește dacă este săvârșită "de un membru al familiei sau afin până la gradul II", dar nici "în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative".
Prin ordonanța de urgență este abrogat articolul 298 din Codul penal, care sancționa infracțiunea de neglijență în serviciu.
Este modificat, totodată, primul alineat al articolului 301 din Codul penal referitor la conflictul de interese, fiind exclusă răspunderea penală dacă beneficiarii infracțiunii sunt "persoanele cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură". În noua formă, alineatul prevede că "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, foloase patrimoniale pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".
În text se precizează că modificările aduse Codului penal intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Guvernul a adoptat, în ședința de marți, o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală.
"Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi este vorba de Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii 296 Cod penal și a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanță de urgență, (...) am pus în concordanță deciziile Curții Constituționale care (...) trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament", a declarat ministrul Justiției, Florin Iordache, la Palatul Victoria.
Întrebat în ce mod modifică această ordonanță infracțiunea de abuz în serviciu, Iordache a răspuns: "Acea plângere prealabilă pe care societatea civilă sau simplii cetățeni au invocat-o a fost eliminată și abuzul în serviciu a fost pus în concordanță cu decizia Curții".
Ministrul Justiției a spus că, potrivit actului normativ, abuzul în serviciu cu un prejudiciu de sub 200.000 de lei nu va mai fi sancționat penal.
"Nu este sancționat penal. Deci, ce este sub 200.000 de lei, paguba se recuperează și nu mai este sancționat penal. Asta ne-a recomandat și Curtea, să stabilim un cuantum. Ținând cont de condițiile agravante, am considerat că această limită este o limită rezonabilă, pentru că instanța putea să considere 400.000, putea să considere 1.000.000. Dacă vă uitați în Codul penal, putea să considere 2.000.000 de euro și atunci, în aceste condiții, am stabilit această sumă de 200.000 de lei. Ceea ce este foarte important, pentru că în comunicarea publică a apărut că dezincriminăm abuzul în serviciu... Nu, l-am reglementat mai bine și l-am pus în concordanță cu decizia Curții", a precizat Iordache.
Ministrul Justiției a mai spus că în OUG sunt modificări și în ceea ce privește instituția denunțătorului.
"Este făcută o modificare și o mai mare clarificare, astfel încât în șase luni de zile faptele rămân, pentru că aici era problema, dacă faptele rămân sau nu rămân. Faptele rămân în continuare, în schimb am precizat foarte clar ce înseamnă cele șase luni", a adăugat Iordache.

marți, 13 ianuarie 2015

Discurs rostit de către Geert Wilders, preşedintele Partidului Libertăţii din Olanda, membru al Parlamentului olandez, în faţa adunării unor factori politici internaţionali, la hotelul "Four Seasons" din New York

Dragi prieteni, 
Vă mulţumesc foarte mult pentru că m-aţi invitat.
Vin în America cu o misiune.
Nu este totul bine în lumea veche.
Se conturează un imens pericol şi este foarte greu să fii optimist.
 
S-ar putea să ne aflăm în faza finală a islamizării Europei.
Acesta nu este numai un pericol actual şi transparent pentru însuşi viitorul Europei, ci un pericol pentru America şi pentru întreaga supravieţuire a Vestului.
Statele Unite constituie ultimul bastion al civilizaţiei apusene care ar înfrunta o Europă islamică.
Mai întâi, voi descrie situaţia existentă pe teritoriul Europei, iar apoi voi spune câteva cuvinte despre Islam.
 
Europa, pe care dumneavoastră o cunoaşteţi, este în schimbare.
Dvs. aţi văzut, probabil, evenimente importante, anumite semne.
Dar în toate aceste oraşe, uneori la numai câteva case distanţă de                                  destinaţiile dumneavoastră turistice, este o cu totul altă lume.
Este o lume a societăţii paralele create de imigrarea musulmană în masă.
Pretutindeni în Europa se ridică o nouă realitate: întregi cartiere musulmane, unde rezidă sau, măcar, poate fi văzută foarte puţină populaţie indigenă.
Şi dacă este, ajunge s-o regrete.
Şi acest lucru este valabil chiar şi pentru poliţie.
Este o lume a eşarfelor pe cap, o lume în care femeile se preumblă într-o ţinută în care nu li se vede faţa şi cu o droaie de copii după ele, iar soţii lor, sau dacă preferaţi proprietarii lor de sclavi, păşesc cu trei paşi înaintea lor.
Ai moschei la multe colţuri de stradă.
Prăvăliile au semne pe care nici dumneavoastră şi nici eu nu le putem citi.
 
Cu greu veţi găsi vreo activitate economică.
Există ghetouri musulmane, controlate de fanatici religioşi.
Există cartiere musulmane şi ele cresc ca ciupercile în toate oraşele de-a curmezişul Europei.
Acestea sunt construcţiile de blocuri pentru controlul populaţiei crescânde a Europei, stradă cu stradă, cartier cu cartier, oraş cu oraş.
Există acum mii de moschei în toată Europa.
 
Cu congregaţii mai largi decât în bisericile creştine.
Şi în fiecare oraş european există planuri de a construi supermoschei care să facă să pară şi mai pitice fiecare biserică în acea regiune.
Semnalul este evident: Noi dominăm!
Multe oraşe europene sunt deja pe un sfert musulmanizate: luaţi doar Amsterdamul, Marsilia sau Malmo în Suedia.
 
În multe oraşe, majoritatea populaţiei sub 18 ani este musulmană.
Parisul este acum înconjurat de un cerc de cartiere musulmane.
Mohamed, este acum cel mai popular nume în rândul băieţilor, în multe oraşe.
În unele şcoli elementare din Amsterdam nu se mai poate vorbi despre ferme, deoarece asta ar însemna să se menţioneze şi porcul, ceea ce ar fi o insultă pentru musulmani.
 
Multe şcoli din Belgia şi Danemarca servesc elevilor numai "halal food" (adică mâncare acceptată de religia musulmană, fără carne de porc sau carne de animal nesacrificat conform ritualurilor musulmane).
În Amsterdam, cândva un oraş tolerant, gay-ii (adică homosexualii) sunt crunt bătuţi aproape exclusiv de către musulmani.
Femeile nemusulmane aud regulat strigându-li-se "curvă, curvă".
Antenele de televiziune nu sunt îndreptate spre canalele locale, ci numai spre staţiile din ţările de provenienţă musulmană.
 
În Franţa, profesorii de şcoală sunt îndrumaţi să evite autorii care sunt consideraţi "ofensivi" musulmanilor, inclusiv Voltaire şi Diderot; acelaşi lucru este valabil şi pentru Darwin.
 
Istoria Holocaustului nu mai poate fi predată în şcoală din cauaza sensibilităţii musulmane.
În Anglia, tribunalele "Sharia" fac acum parte oficial din sistemul legislativ britanic (tribunalele sharia sunt instanţe judecătoreşti musulmane, care acţionează şi din moschei - n.t.)         
Multe cartiere ale orașelor din Franţa sunt astăzi zone de "necirculat" pentru femeile fără capul acoperit cu un şal.
 
În urmă cu o săptămână, un bărbat aproape a murit după ce a fost bătut de musulmani pe o stradă din Bruxelles, pentru că a fost văzut bând, când la ei era Ramadanul.
Evreii părăsesc Franţa în număr record, fugind de cel mai crunt val de antisemitism de la al doilea război mondial. Franceza este o limbă vorbită astăzi curent pe străzile din Tel Aviv şi Natania, din Israel .
Aş putea continua cu multe povestiri de acest gen, povestiri despre                                  islamizare.
 
Un total de 54 de milioane de musulmani trăiesc astăzi în Europa.
Într-un calcul recent al Universităţii San Diego , s-a constatat că în numai următorii 12 ani, 25 % din populaţia Europei vor fi musulmani.  
Bernatd Lewis a prezis o majoritate musulmană până la sfârşitul acestui secol.
Acestea, desigur, sunt numai cifre.
 
Şi cifrele n-ar fi ameninţătoare dacă imigranţii musulmani ar manifesta o tendinţă de asimilare.
Însă sunt infime semnele în sensul ăsta.
 
 " Pew Research Center " a raportat că jumătate din musulmanii francezi consideră loialitatea lor faţă de islam mai puternică dacât loialitatea lor faţă de Franţa ( Pew Research Center este o organizaţie americană care oferă opţiuni, atitudini şi tendinţe ale opiniei publice din SUA şi din lume - n.t.)
 
O treime dintre musulmanii francezi nu se opun deloc atacurilor sinucigaşe.
Iar Centrul Britanic pentru Coeziune Socială a comunicat că o treime din studenţii musulmani britanici se pronunţă pentru un "califat" mondial.
 
Musulmanii cer să "li se arate respect", iar noi le arătăm acest respect: avem sărbători musulmane oficiale de stat.
Procurorul General creştin-democrat tinde să accepte "sharia" dacă există o majoritate musulmană.
Avem miniştri, membri de cabinet, cu paşapoarte de Maroc şi Turcia.
Cererile musulmane sunt susţinute de comportări nelegale, mergând de la crime mărunte şi violenţe întâmplătoare, de exemplu contra lucrătorilor pe ambulanţe şi şoferi de autobuz, până la răzmeriţe pe scară redusă.
Parisul a văzut asemenea revolte în suburbiile sale.
Eu îi numesc pe aceşti criminali "colonişti".
Pentru că asta sunt.
 
Ei nu vin să se integreze în societăţile noastre; ei vin să integreze societăţile noastre în Dar-al-Islam - ul lor.
Din cauza asta sunt colonişti (Dar-al-Islam este o secţiune a islamului mondial - n. t.)
Multe din aceste violenţe de stradă, de care am pomenit, sunt îndreptate exclusiv împotriva nemusulmanilor, forţând pe mulţi dintre băştinaşi (localnici) să părăsească propriul lor cartier, propriul oraş, propria ţară .
Mai mult, musulmanii reprezintă astăzi un număr de votanţi care nu se poate ignora.
 
Al doilea lucru pe care trebuie să-l ştiţi este importanţa profetului Mohamed.
Conduita lui este un exemplu pentru toţi musulmanii şi nu poate fi                                  criticată.
Acum, dacă Mohamed ar fi fost un om al păcii, cum ar fi, să spunem, Gandhi sau Maica Tereza, n-ar fi fost nici o problemă.
Dar Mahomed a fost un şef de bandă, un asasin, un pedofil şi a avut mai multe căsătorii în acelaşi timp.
Tradiţia islamică ne povesteşte cum s-a luptat el în bătălii, cum şi-a omorît duşmanii şi chiar cum executa prizonieri de război.
 
Mohamed însuşi a masacrat tribul iudeu al lui Banu Qurayzah.
Dacă ceva este bine pentru Islam, e bine; dacă este rău pentru Islam, este rău
 
Să nu încerce nimeni să vă păcălească cu faptul că islamul ar fi o religie.
Desigur, are un Dumnezeu, o lume de apoi şi cele 72 de fecioare.
Dar, în esenţă, Islamul este o ideologie politică.
Este un sistem care stabileşte reguli precise pentru societate şi pentru viaţa fiecărei persoane.
Islamul vrea să dicteze fiecare aspect al vieţii.
Islamul înseamnă "resemnare" sau supunere.
Islamul nu este compatibil cu libertatea sau cu democraţia, pentru că se străduieşte să obţină "sharia", in dorința de a deveni o religie totalitară.
Acum ştiţi de ce Winston Churchill a numit Islamul "cea mai retrogradă forţă din lume" şi de ce a comparat "Mein Kampf" cu Coranul.
 
Publicul a acceptat sincer povestea palestiniană şi vede Israelul ca                                  agresor.
Dar eu am trăit în ţara aceea şi am vizitat-o de o mulţime de ori.
Eu susţin Israelul.
Întâi, pentru că este patria evreească după două mii de ani de exil, incluzând Auschwitz-ul, în al doilea rând pentru că este o democraţie şi în al treilea rând pentru că Israelul este prima noastră linie de apărare. 
Această micuţă ţară este situată pe linia de luptă contra jihadului, împiedicând avansarea teritorială a Islamului.
Israelul înfruntă linia de luptă a jihadului la fel ca şi Kaşmirul, Kosovo, Filipinele, Sudul Tailandei, Darfur în Sudan sau Libanul.
Israelul este pur şi simplu în cale.
Aşa cum a fost şi Berlinul de Vest în timpul războiului rece.  
 
În ţara mea, în Olanda, 60% din populaţie consideră imigrarea în masă a musulmanilor, drept greşeala politică numărul unu de la al doilea război mondial încoace.
Şi alţi 60% consideră Islamul ca cel mai mare pericol.
Luminile se pot stinge în Europa mai repede decât vă puteţi imagina.
O Europă islamică înseamnă o Europă fără libertate şi democraţie,                                  un deşert economic, un coşmar intelectual şi o pierdere de putere militară pentru America , deoarece aliaţii săi se vor transforma în duşmani, duşmani cu bombe atomice.
 
Cu o Europă islamică, America va trebui singură să apere moştenirea Romei, a Atenei şi a Ierusalimului.
 
Dragi prieteni, libertatea este cel mai preţios cadou.
Generaţia mea niciodată n-a trebuit să lupte pentru această libertate, ea ne-a fost oferită pe o tavă de argint, de către oamenii care au luptat pentru ea cu viaţa lor.
Pe tot cuprinsul Europei, cimitirele americane ne amintesc de băieţi tineri care niciodată n-au ajuns acasă şi a căror amintire noi o preţuim.
Generaţia mea nu este proprietara acestei libertăţi; noi suntem numai păstrătorii, paznicii ei.
Noi putem doar preda această libertate greu obţinută, copiilor Europei, în aceeaşi stare în care ne-a fost oferită nouă.
Noi nu putem ajunge la nici o înţelegere cu mulahii şi imamii (conducători religioşi musulmani - nota mea).
 
Generaţiile viitoare nu ne vor ierta niciodată.
Noi nu ne putem risipi libertăţile.
Pur şi simplu nu avem dreptul să facem asta.
Trebuie să facem tot ce este posibil acum pentru a opri această stupiditate islamică, pentru ca să nu poată distruge lumea aceasta liberă pe care noi o cunoaştem.

Vă mulţumesc, 
Geert Wilders, preşedintele Partidului Libertăţii din Olanda, membru al Parlamentului olandez

joi, 13 noiembrie 2014

Ţara este din nou în pericol

Să nu care cumva să întăriţi Leul, domnule Guvernator! Cele peste patruzeci de instituţii de cămătărie de pe teritoriul Ţării, care au ca obiect de activitate şi fraudarea clienţilor, băncile pentru care v-aţi poziţionat de atîtea ori împotriva propriului popor, ar rămîne orfane dacă Leul n-ar mai fi acelaşi pisoi de maidan zgribulit şi speriat de propria inflaţie, ca de umbra lui. Ţinînd isonul guvernelor postdecembriste, observăm că vă pricepeţi de minune să aliniaţi doar taxele şi preţurile la cele din U.E. Salariile românilor, însă, stagnează la cota celor de lumea a treia! E mai indicat să avem salarii de Guineea, sărăcie, şomaj, comisioane şi clauze de furat clienţii băncilor şi preţuri de Bruxelles! Nu-i aşa! Pentru prosperitatea corupţilor! În 25 de ani de hoţie instituţionalizată sub umbrela guvernelor nefaste şi a guvernatorului trilateral, unul din celebrii artizani ai colonizării României, delegat permanent al licuricilor planetari, traiul cetăţeanului român a intrat la apă. Niciunul din preşedinţii pe care i-am votat n-au făcut politici naţionale, ci politici criminale împotriva României. Fie că ne preia Ponta sau Iohanis, Ţara este din nou  în pericol! Pentru români tot rău va fi! Niciunul nu-i mai breaz ca să urnească Ţara din loc! Ambii se ocupă acum cu acuzaţii de „secesionism şi cretinism”. Metoda dezbină şi stăpîneşte funcţionează de minune, mai ales acum în circul dinaintea turului doi, pe care îl consider o regie de Oscar! Nici veşnicia aceluiaşi personaj în funcţia de guvernator nu mai cade bine la inima românului.


Unde este traiul omenesc şi civilizat?

După alegeri, tot două Românii vom avea: România celor peste 80% de săraci şi exploataţi, care trăiesc pe caietul de datorii de la lună la lună şi Romafia Puterii, Justiţiei, clanurilor interlope, evazioniştilor cu sau fără dosare penale, ştiuţi sau încă  acoperiţi, afacerişti necuraţi cu statul. Niciunul dintre cei doi nu reprezintă o şansă pentru poporul român. Niciunul nu va fi preocupat de smulgerea lui din sărăcie şi din foamete, pentru că aceasta este realitatea din Ţară la ora actuală, ci mai întîi de aservirea totală în faţa Occidentului. Oare de ce nu-şi amintesc din istorie că sute de ani Vestul ne-a trădat cu orice prilej, iar din 1990 încoace am acceptat să fim containerul lor de gunoaie, taraba lor de desfacere a mărfurilor eurizate şi modificate genetic, gazda mollurilor, farmaciilor, băncilor, cămătarilor, escrocilor, dezaxaţilor-sexual, furnizorilor de corupţie şi droguri, după modelul cosmopolit occidental. Noi avem nevoie de demnitate, solidaritate, concurenţă loială, egalitatea şanselor, fraternitate, justiţie, religie, cultură şi tradiţii, avem nevoie de locuri de muncă, şi cel mai mult, de un trai omenesc şi civilizat. În mod sigur vom fi minţiţi în continuare şi îndopaţi cu politici de austeritate, în timp ce găştile Puterii vor cumpăra şi stăpîni, ca şi pînă acum, în regim de proprietate privată, oraşe, păduri, dealuri, cîmpii, ape şi sate ale României. Aleşii nu au niciun interes să îndrepte Ţara spre normalitate! Haosul, sărăcia şi supunerea populaţiei reprezintă alchimia necesară exercitării profesiei de hoţi cu înalte funcţii statale şi politice. Guvernele au avut întotdeauna destui bani, dar i-au risipit pe afaceri personale, pe obţinerea unui statut social favorizat, acumulare de averi nemuncite, adică, trai-neneacă şi, fireşte, pe clientelism.
Dreptul de a  aproba copierea articolelor prezentate AGERO aparţine deţinătorilor de copy-right (autorul/autoarea) care trebuie contactaţi şi informaţi în timp util. Orice preluare de texte din AGERO (presă, televiziune, radio, net) fără aprobarea autorilor și precizarea sursei AGERO intră sub incidenţa legii dreptului de autor. Redifuzarea preluării prin alte medii (presă, televiziune, radio, net) trebuie să indice pe mai departe autorul şi AGERO ca sursă originală. - Director şi editor-şef, Lucian Hetco

Oameni ai străzii  cu firme  şi cu mii de euro în cont

Un proaspăt exemplu de hoţie instituţionalizată, care se adaugă sutelor de dosare penale amplasate pe harta jafului naţional, o reprezintă schema prin care statul a fost păcălit, potrivit procurorilor, cu 5 milioane de euro, schemă pusă la cale de renumiţi oameni de afaceri din Braşov, printre care şi o directoare de bancă (auziţi domnule Isărescu, este al nu ştiu cîtelea director de bancă autor de fraude ticăloase!), un fost angajat de la fisc şi fratele unui fost europarlamentar. Ca să nu mai plătească dări la stat, aceştia racolau oameni ai străzii din Braşov, oameni fără adăpost şi deschideau pe numele lor afaceri  de sute de mii de euro. Aşa s-au trezit oamenii străzii ridicaţi de poliţie pentru evaziune fiscală şi-au aflat că au firme cu mii de euro în cont. Întreg mecanismul de fraudă şi spălare de bani a fost pus la cale de soţul unei grefiere de la Tribunalul Braşov. El racola boschetarii pe numele cărora au fost deschise 19 firme fantomă. Patronii care înregistrau cheltuielile fictive făceau plăţi către firmele oamenilor străzii. Banii erau preluaţi de capii reţelei, cu complicitatea directoarei de bancă. Şefii grupării îşi păstrau între 15 şi 20% din sumele încasate şi dădeau restul patronilor evazionişti. Firmele boschetarilor emiteau facturi pe sume uriaşe de care se foloseau alte zeci de firme reale din Braşov, care activau în diverse domenii: dezvoltări imobiliare, bunuri de larg consum, materiale de construcţii sau hoteluri. Ca să vedeţi pînă unde s-a ajuns cu hoţia!

Astfel de paraziţi scrobiţi la minte decid soarta popoarelor

Aşadar, americanii îşi vor schimba în curînd marioneta de la Cotroceni, dar lanţul corupţiei nu se va rupe, bancherii-cămătari vor juca ţonţoroiul în continuare în ograda noastră, iar viitorii chiriaşi ai Puterii nu vor rezista prea mult şi vor construi alte reţele şi tunele sofisticate. Noi vom fi băgaţi în seamă în Europa şi în lume abia atunci cînd hoţii, mafioţii şi vînzătorii Ţării vor fi, pînă la unul, după gratii, iar averile obţinute fraudulos confiscate. Cum noi, ca popor, nu vrem să ne mai trezim anticorpii utili neutralizării acestor „microbi canceroşi”, vom aştepta mult şi bine ca să trăim omeneşte în propria ţară, ca să-i trezim la realitate pe corupţii Puterii intraţi în transă, care de 25 de ne tot bagă mîna în buzunar şi nu luăm atitudine nici acum, cînd  România este sufocată de hoţie şi sărăcie, de cele mai multe şi groase taxe din U.E., de jocurile mizerabile ale valutelor şi de împrumuturile uriaşe girate de bancherul nemuritor, aflat de un sfert de veac în vîrful piramidei B.N.R, inexpugnabil şi în graţiile bilderbergilor, care l-au vizitat recent pentru noi ordine. Nu străbătea vicontele Étienne Davignon, liderul Grupului Bilderberg, atîta drum doar că să dea mîna cu unealta de la Bucureşti. A venit să ceară alte resurse naturale ale Ţării pentru a contribui la creşterea bogăţiei unui grup de auto-aleşi, a căror lăcomie este fără de sfîrşit. Astfel de paraziţi scrobiţi la minte decid soarta popoarelor în democraţia implementată cu rachete şi drone.

Maria Diana Popescu, Agero

Postări populare de pe acest blog

GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Mormantul Ostasului Necunoscut Mareste imaginea. Mormantul Ostasului Necunoscut este un simbol unic al recunostintei nationale si al cinstirii pe care poporul roman o datoreaza celor care si-au dat viata pentru apararea, libertatea si demnitatea tarii noastre. In luptele mondiale de la inceputul secolului trecut, Romania a pierdut aproape un milion de soldati si oameni de rand. Pe langa cimitirele si monumentele ridicate in orasele si satele tarii, in anul 1923, in Parcul Carol I, din Bucuresti, a fost inaugurat "Mormantul Ostasului Necunoscut". Acest lucru se datoreaza mai ales Societatii "Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi", infiintata in 1919 si transformata ulterior, in anul 1927, in Societatea "Cultul Eroilor". Mormantul Ostasului Necunoscut In anul 1923, la indemnul Societatii Eroilor, s-a luat decizia ca jertfa tuturor eroilor necunoscuti sa fie simbolizata de un monument special: &quo
Soţia lui Iohannis avea baza de date cu copii de vânzare 27 Aug 2014 Carmen Lăzurcă - Iohannis a fost profesoară la Şcoala specială din Sibiu Liberalul Klaus Iohannis, candidat la Preşedinţie, este acuzat că împreună cu soţia sa, Carmen, a intermediat în anii '90 înfierea unor copii unui cuplu canadian despre a căror soartă nu se mai ştie nimic de 14 ani, bănuindu-se că ar fi fost traficaţi pentru organe. Înaintea intermedierii adopţiilor, soţii Iohannis aveau o radiografie completă a situaţiei copiilor cu probleme din judeţ ce puteau fi folosiţi ca marfă. Şi aceasta pentru că el, Klaus, era inspector şcolar, iar ea, Carmen, profesoară de engleză la Şcoala Specială din Sibiu. Dar liantul în această afacere era soţia lui Iohannis, cea care i-a adus pe canadieni să vadă copii, profesoară de engleză şi aspirantă la statutul de Primă Doamnă. Tânăra profesoară Carmen Lăzurcă s-a angajat la Şcoala Specială din Sibiu deoarece  nu primise repartiţie în oraşul Sibiu. Tânar

Poezia este geniala : LECTIE DE ISTORIE.

LECTIE DE ISTORIE" de Nicolae Dragusin Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram Că sunt Om, că am o tară si o Limbă si un Neam Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri motii mei Că din ei răsare pâinea si prin mine trăiesc ei Valuri tulburi de uitare peste mortii mei se-asează Limba nu ne mai e limbă, tara nu mai este trează Azi ne-nvată imbecilii intereselor perfide Cum să ne uităm eroii si să venerăm partide Cum să cântărim istoria si s-o vindem pe bucăti Cum să facem Mall-uri, vile, scotând piatra din cetăti Pe Vlad Tepes cum să-l facem personaj de film de groază Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează Ne învată idiotii că Bălcescu a fost las Si că Decebal batrânul a fost un sinucigas Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii Nesimtiti cât să-si permită a ne ponegri eroii? Niste dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate Si ni le aruncă-n fată ca pe legi adevărate Bieti defăimători de stirpe, lacomi si periculosi Ce-am fi noi fără istor