Treceți la conținutul principal

Alesandru Dutu
1941-1945. ADEVĂRATA FAŢĂ A RĂZBOIULUI!
Echipamentul soldatului român!
Căpitanul Dumitru Păsat: ,,Noi eram echipați..., în afară de bocanci, cu efecte recuperate de la morți și de la răniți. Iarna venea, dar trupa era tot în chiloți și pantaloni peticiți”.
Generalul Gheorghe Zamfirescu: ,,Bocancii mai au puțin ca să ajungă în stare de reformă. Echipamentul este așa de murdar încât dă oamenilor un aspect detestabil”.
 În mod cu totul surprinzător, cu toate că la 22 iunie 1941, armata dispunea de 1 163 422 de mantale, 1 231 983 bocanci și 213 996 cizme, iarpână în 1945 au fost confecționate și distribuite unităților 896 888 mantale, 1 975 399 bocanci și 220 175 cizme (ceea ce a făcut ca în timpul războiului, armata să dispună de 2 060 310 mantale, 3 207 382 bocanci și 434 171 cizme), numeroase au fost cazurile în care soldaţii de pe front nu au fost echipaţi corespunzător, mai ales în perioada de iarnă când situaţia a devenit chiar dramatică.
 La 4 decembrie 1941, de exemplu, Corpul de cavalerie dispunea, în munții Crimeii doar de 25% din necesarul echipamentului de iarnă pentru trupă, 50% fiind în curs de transport.
 În aceeaşi perioadă, în timpul marșului executat spre Kerci, ostașii Brigăzii 8 au fost cu totul neechipaţi pentru o iarnă grea. ,,Noroc că trupa – consemna generalul Corneliu Teodorini –, românul prevăzător cum este, a plecat de acasă cu cojocelul şi nelipsita căciulă pe fundul coburilor sau a trăsurii, aşa că a putut suporta gerul neobişnuit”.
 Problemele nu au fost soluționate nici în 1942 de vreme ce în martie starea echipamentului trupei aflată în patrule și gărzi în Odessa ,,lasă o impresie deplorabilă, în comparative cu felul îngrijit în care se prezintă soldații germani și italieni”.
 Peste câteva luni, majoritatea celor 50 de permisionari aparţinând regimentelor 23 şi 38 infanterie sosiți în gara Ploiești la 30 august 1942 (mergeau în Ardeal pentru 20 zile de concediu) erau cu ,,picioarele goale până la brâu, cu capetele descoperite, iar o parte din ei îmbrăcaţi în nişte zdrenţe ce nu puteau să le acopere nici părţile intime ale corpului”. ,,În acest hal – consemna ministrul Apărării Naţionale, generalul Constantin Pantazi în ordinul general nr. 100 din 20 septembrie 1942 –, nici cerşetorii nu se văd azi... Această grozavă scenă de umilinţă şi înjosire pentru armata noastră s-a produs în văzul a sute de călători, mulţi germani, care tranzitau prin acea gară importantă şi care s-au adunat pentru a-i privi”.
 Insuficiența/lipsa materiilor prime a făcut ca în 1942 să nu se poată asigura decât un singur rând de echipament pentru fiecare ostaș. Trimiterea pe front a eșalonului 2 a impus folosirea întregului echipament existent, inclusiv a rezervelor, din care cea mai mare parte a fost degradat în campania din acel an. Pentru completarea lipsurilor, Marele Stat Major a cerut germanilor să ofere postav sau alte materii prime pentru confecționarea a 300 000 rânduri de echipament complet și materii prime pentru 800 000 de rânduri de mic echipament.
 Nici în toamna anului 1942, trupele române aflate pe frontul de la Stalingrad nu au fost echipate pentru a putea face față gerului din stepa rusească. ,,În timpul acesta – rememora căpitanul Dumitru Păsat – iarna se arăta, cu fiecare zi ce trecea, tot mai geroasă. Noi eram echipați, așa cum am mai spus înainte, în afară de bocanci, cu efecte recuperate de la morți și de la răniți. Iarna venea, dar trupa era tot în chiloți și pantaloni peticiți”.
 Datorită dificultăților de transport, echipamentul de iarnă nu a ajuns în întregime la trupele Armatei 3, echiparea asigurând, după sosirea ultimului tren (50 de vagoane) doar 75-80% din necesar.
 ,,Mantaua scurtă și necăptușită suficient, pantalonii nevătuiți, izmenele scurte ca și bocancii prea mici – releva generalul Petre Dumitrescu – au contribuit ca trupele să fie slăbite fizicește și din cauza frigului (în afară de alimentarea săracă). Foarte multe pierderi din cauza degerăturilor, puteau fi evitate dacă trupele noastre ar fi avut un echipament bun de iarnă. Echipamentul de hârtie german, ca și cel îmblănit trimis din țară (căciuli, cojoace etc.) a sosit în cea mai mare parte prea târziu, după bătălie”.
 Divizia 20 infanterie primise până la 17 noiembrie 1942, doar o parte din căciuli, cojoace și câte o pătură pentru fiecare om din prima linie de luptă (majoritatea echipamentului se afla în gara Tinguta).
 Deplângând această situație, un document al Regimentului 39 artilerie consemna următoarele la 3 februarie 1943: ,,Soldaţii noştri care au luptat alături de germani au avut un sentiment de inferioritate din însăşi felul cum erau echipaţi. Germanul cu trei pături şi fel de fel de efecte bune şi călduroase, iar al nostru fără ciorapi de lână în picioare”.
 Chiar și în decembrie 1943, pe litoralul Mării de Azov, unii militari ai Diviziei 3 munte aveau încă pantaloni subțiri de vară, cei vătuiți fiind foarte ,,slabi, nerezistând decât la 2 ploi”. Insuficient era și micul echipament (cămăși, izmene, ciorapi de lână, ciorapi, mănuși etc.). Situația nu era singulară deoarece, în ianuarie 1944, soldații Diviziei 4/24 infanterie nu aveau decât o singură cămașă și o singură pereche de izmene (la unii rupte); la bocanci se dezlipeau tălpile.
 Cu toate că în perioada septembrie – decembrie 1944, armatele 1 și 4 au fost reaprovizionate cu o arte din echipamentul necesar, necesitățile nu au fost acoperite, în decembrie 1944, o parte din ostașii Armatei 4 purtând încă, sub manta, bluza de vară. Lipseau, de asemenea, foile de cort, chiar și nasturii.
 S-a ajuns în situația în care Secția 4 a Marelui Stat Major a cerut (10 ianuarie 1945) să se recupereze echipamentul de la ostașii morți pe câmpul de luptă și în spitale, urmând ca aceștia să fie îngropați într-o ținută cât se poate de sumară. Chiar dacă armata a precizat că acțiunea va avea ,,un efect extrem de demoralizant”, la 1 martie 1945 Marele Stat Major a revenit cu ordinul ca ,,ostașii morți vor fi înmormântați numai cu elemente de mic echipament și anume: 1 cămașă, 1 pereche izmene sau chiloți, ciorapi, eventual. Ostașii morți în prima linie și care nu vor putea fi dezbrăcați din diferite motive, vor fi înmormântați cu efectele respective”.
 Deoarece Armata 4 nu a mai primit de bocanci din octombrie 1944, în februarie 1945 i s-au distribuit… 3 000 perechi de opinci.
 Chiar și militarii din unitățile de marș sosiți pe front în februarie 1945 au fost încălțați în pâslari de proastă calitate și doar cu câte un rând de echipament. Lenjeria a fost și ea de proastă calitate, deteriorându-se rapid. Pentru asigurarea necesarului, armata a solicitat 20 000 de rânduri de cămăși și izmene.
 Echipamentul se prezenta în condiții rele și la Armata 1, mai ales în ceeace privește bocancii, pâslarii și micul echipament. Referindu-se la această situație, generalul Gheorghe Zamfirescu consemna: ,,Echipamentul a ajuns în stare rea din cauza imposibilității de a fi îngrijit. Bocancii mai au puțin ca să ajungă în stare de reformă. Echipamentul este așa de murdar încât dă oamenilor un aspect detestabil. Numai la Divizia 3 munte se vede o mai mare grijă de oameni și materiale, datorită inspecțiilor zilnice și personale ale domnului commandant al diviziei. Oamenii sunt zilnic bărbieriți, iar deparazitarea funcționează din plin”.
 La rându-i, generalul Constantin Vasiliu-Rășcanu constata (aprilie 1945) lipsă de bocanci și pantaloni, și chiar de cămăși, izmene, bluze de primăvară (aprecia că fiecare armată mai avea nevoie de circa 20 000 perechi de bocanci și pantaloni).
 La toate acestea se adaugă și faptul că nu a existat un echipament special pentru lupta în munți.
P.S. Arhivele fac referire la numeroase alte situaţii asemănătoare, fiecare caz prezentat mai sus având baza documentară menţionată în lucrarea de mai jos.
Pe larg:
Alesandru Duţu, Războiul (1941-1945). O altă abordare, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2019.

Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a declarat că u
Soţia lui Iohannis avea baza de date cu copii de vânzare 27 Aug 2014 Carmen Lăzurcă - Iohannis a fost profesoară la Şcoala specială din Sibiu Liberalul Klaus Iohannis, candidat la Preşedinţie, este acuzat că împreună cu soţia sa, Carmen, a intermediat în anii '90 înfierea unor copii unui cuplu canadian despre a căror soartă nu se mai ştie nimic de 14 ani, bănuindu-se că ar fi fost traficaţi pentru organe. Înaintea intermedierii adopţiilor, soţii Iohannis aveau o radiografie completă a situaţiei copiilor cu probleme din judeţ ce puteau fi folosiţi ca marfă. Şi aceasta pentru că el, Klaus, era inspector şcolar, iar ea, Carmen, profesoară de engleză la Şcoala Specială din Sibiu. Dar liantul în această afacere era soţia lui Iohannis, cea care i-a adus pe canadieni să vadă copii, profesoară de engleză şi aspirantă la statutul de Primă Doamnă. Tânăra profesoară Carmen Lăzurcă s-a angajat la Şcoala Specială din Sibiu deoarece  nu primise repartiţie în oraşul Sibiu. Tânar
vineri, 1 ianuarie 2016 Noutăți OK privind încadrarea în grupele de muncă a personalului M.Ap.N. urmare a Ordinului nr. 123/2015 al ministrului apărării naționale La multi ani, tuturor!  Ordinul ministrului apărării nr.  123/2015  este prezentat pe  site -ul Casei de Pensii Sectoriale a M.Ap.N.  Ordinul  este  acesta  si este prezentat integral si la finalul acestui material. Ordinul ministrului apărării nr.  123/2015  stabileste noile norme metodologice privind incadrarea in condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții, specifice personalului militar, abrogând în același timp vechiul ordin al ministrului cu nr. M. 116.2002 care stabilea aceleași norme. La o analiză sumară a prevederilor ordinul ministrului apărării nr.  123/2015  rezultă un element (probabil) benefic si pt. majoritatea militarilor in rezerva/retragere, concretizat in  Art. 9 alineatele (1) si (2) , astfel: - Dupa cum cunoastem, in urma prevederilor vechiului ordin al ministrului apar