POLITICIENI CU MANEVRELE LOR DUȘMĂNOASE...
Corneliu LEU
leuc@upcmail.ro
... și, din păcate, dușmănoase nu la adresa adversarilor politici, ci a votanților pe care, în aparență, vor să-i atragă. La adresa electoratului care, întărind convingerile unuia ca mine, și-a dat seama de asta; la adresa populației care, în acești 25 de ani, s-a lămurit cât este de mințită și dezavantajată; la adresa țării care riscă a nu mai fi un bun comun pentru cetățeni, ci doar vacă de muls pentru ei.
Asemenea practici au trezit suspiciunea generală la plan național, în așa fel încât, în societatea noastră contemporană nu mai putem vorbi de sau despre solidaritate. Iar fără solidaritate e clar riscul de a ne eșua orice efort de redresare pe care am vrea să-l încercăm. Este o situație pe cât de riscantă, pe atât de anormală, creată de aceste subproduse politice ale unei societăți în derivă, creaturi menite să transforme această derivă în degringoladă, ceea ce justifică profunda indignare și neîncredere cu care am ajuns să vorbim despre ele: Niște struțocămile ale răului, ca și cum ar proveni dintr-un struț șchiop și o cămilă fără cocoașă, apte doar pentru demagogie de gașcă uzurpatoare și acaparatoare în privința principiilor democratice și fără a-și înfrâna cu nimic în practica guvernamentală instinctele totalitariste: Dacă nu precum în ideologia dinainte, măcar prin absolutizarea fiscaluluiîn viața socială, nemaiținând deloc seama de celălalt domeniu: al productivului. Și tot prin asemenea practici au ajuns la lecția din 16 noiembrie, obligându-ne să constatăm această direcție a manifestărilor lor dușmănoase, mult mai mult către cetățean decât către adversarii politici. Pentru că, față de adversarul politic ( dacă mai există așa ceva pe respectivul eșichier din România), ei nu sunt numai concilianți, ci ajung a lucra mână-n mână, în haită unică, procedând fără rușine la manevre dușmănoase comune la adresa stării de fapt a populației pe care o căpușează cu același cinism, indiferent de culoarea politică. Până la a ne obliga să-i confundăm pe unii cu alții, suspiciunea noastră la adresa lor fiind astăzi generală. Și perfect îndreptățită dacă ne gândim la faptul că procentajul de politicieni dovediți necinstiți cu acte în regulă, crește galopant. În vreme ce iese la iveală și modul cum, în spatele fiecărei escrocherii din lumea afacerilor, se află ca susținători/beneficiari politicieni din toate partidele, care acolo, lângă șpaga de la afaceristul pe care îl slujesc, se înțeleg de minune, formând o singură gașcă .
De aici rezultă, pesemne, și imobilismul meu, incapacitatea de a mai vedea nuanțe, punându-mi fățiș întrebarea - fără jena elementară de a nu greși la care aș fi fost obligat într-o societate civilizată - dacă nu cumva, viitorul apropiat ne va arăta că, în repetarea penibilă la noi a istoriei, ceea ce a fost Elena Udrea pentru Băsescu, este astăzi Sebastian Ghiță pentru Ponta?!
Ca să fiu, cu toate riscurile, sincer, recunosc faptul că, până acum, pe deputatul demisionar din PSD l-am luat numai în glumă ca politician: Cel mult un culant cotizant la partid, sau un fervent acolit al premierului care, tot în glumă și el, conduce guvernul. O glumă de genul celor care - dacă la noi n-ar exista diferența că, astăzi, unele posturi parlamentare se plătesc cu bani grei și nu numai cu slugărnicie jegoasă - îl supărau și pe celebrul Romulus Zăroni. Pe seama acestui vechil al lui Petru Groza (deci, tot acolit de prim-ministru), glumele le lansa Păstorel exasperându-l și făcându-l să-l invite pe poet în biroul său ministerial care nu avea pe atunci instalații IT achiziționate de la furnizori preferați. Păstorel recunoaște că el a făcut glumele fapt care-l face pe Zăroni să ridice tonul: „Dar știi că eu sunt ministru?!”. La care Păstorel își cere scuze: „Îmi pare rău, dar gluma asta n-am făcut-o eu!”... Pe vremea aceea, însă, glumele se făceau și de darul gratuit al umorului. Acum, pesemne că nu mai e de glumit când e vorba de banii cu care un subiect de glumă cumpără o asemenea glumă de la un partid. Din pricina asta, pesemne și expresia sobră, friptă, a domnului Ponta din ultima vreme, de aici și reacțiile tot mai ferme din interiorul partidului către care, eu, suspicios cetățean cum m-au format guvernările ante și postdecembriste, mă pot aștepta să-l aud pe Ponta strigând cu aceeași vocație de scandal: Adio PSD!
Nu l-am luat în serios pe acest S. Ghiță și nici nu l-aș lua ca persoană, dacă n-ar începe să reprezinte în societatea noastră, alături de decolteul Doamnei Udrea, un arhetip de rău augur. Pentru că, iată cum îmi apare mie, fire subiectivă și suspicioasă fiind, povestea ștrengărească a aventurii lor în Dubai: Epuizat de campania electorală și mai ales de rănile pe care trebuie să și le lingă în urma ei, premierul uită de cei cu care a cheltuit fonduri (de partid, pesemne) ca să vină să-l susțină degeaba; el nu alege pentru înveselire nici soarele Italiei, nici vreo umbrelă laburistă sau social-democrat, nici măcar întunericul unei hrube din Basarabia unde și-ar fi putu bea aleanul. Ci ne demonstrează că e pus pe meditație hristică, alegând deșertul din Dubai. Dar omițând faptul că Hristos nu l-a avut pe Iuda alături în postul din pustie, îl ia cu el pe Ghiță lăsând la întoarcere („cu low-cost”) impresia că a avut nevoie de confidența acestuia, mai mult decât a oricărui politician, inclusiv propria soție. Un confident de prim-ordin care la nevoie se cunoaște!... Numai că, odată-ntorși, fără să știm de la cine a luat arginții, sau i-a avansat din propria dotare, acesta-l trădează. Îl lasă pe Ponta să fie purtat de la Oprișan la Vanghelie, își dă demisia și trâmbițează că nu s-au înțeles, ba chiar s-au certat și că el face un nou partid... De aici povestea se schimbă: Cocoșul lui Geoană nu mai apucă să cânte a treia oară, așa că Dragnea nu-l părăsește și Ponta devine activ până să se întoarcă Iohannis ca să se spele pe mâini de el: Acționează făcând modificări în guvern, ba chiar cerând și modificări în partid. Modificări pentru care, constatăm cu stupoare, Iuda al lui îi este în continuare principalul sfătuitor, ca și cum ar mai avea rolul pentru care cândva cotizase grandoman la PSD. Pentru că, știind cu toții cam ce s-a discutat în interiorul PSD zilele acestea, constatăm că dinafara grupării lor, sau din partidul pe care-l pregătește, Iuda-Ghiță se dovedește a fi gând la gând cu cei de care s-a rupt. Iată comunicatul de agenție care te uluiește dacă te gândești că vine din partea unuia care a întors spatele partidului condus de Ponta:
„Deputatul Sebastian Ghita, demisionar din PSD, vorbeste despre nevoia partidului de a scapa de baroni si spune ca de acest lucru se va ocupa Victor Ponta insusi. "Va dau scris", asigura acesta. Ghita anunta o reforma ampla (in partidul de unde a plecat), bazata pe un Guvern fara "baroni si influente", informeaza Stiripesurse.ro... „Ponta este chemat sa rezolve chestiunea asta repede. Altfel lumea nu va mai crede in Ponta si in PSD ", spune Ghita, intr-un interviu la Adevarul Live "(...) va dau in scris: Ponta va reforma PSD. Oamenii i-au dat semnalul si i-au spus sa schimbe regulile jocului. L-au votat 5 milioane care au incredere in el. Sa se uite si la semnalul celor 6 milioane care nu l-au votat si sa faca un partid puternic", a mai spus Sebastian Ghita (exact cel care s-a exclus din acest partid puternic). Deputatul i-a dat un sfat lui Victor Ponta si in ceea ce priveste Guvernul PSD 4. "Sper ca va face o echipa guvernamentala reformata, cu oameni capabili, negrevata de baroni si influente. Poate si Romania sa aiba un guvern forte", a spus el (fără să precizeze în ce calitate speră).
Și, am mai adăuga: Fără să spună ce are de gând cu partidul pe care l-a anunțat, ci lăsându-ne să înțelegem că el decide în materie de PSD. Sau, poate, de momentul când, dacă nu se vor realiza acestea, partidul anunțat se va înființa pentru ca Ponta să-l poată copia și mai bine pe Băsescu rostind „Adio PSD!”...
Teribilă întorsătură sau penibilă gafă, ne spunem noi care am văzut tocmai în aceste zile exact asemenea convulsii în discuțiile din PSD: Cum de s-a gândit și Ghiță, care nu mai are de-aface cu ei, la aceleași lucruri care în mod public îi agită pe pesediști la îndemnul celui care le mai este președinte?!?... De unde și până unde are atâta grijă demisionarul de partidul din care a demisionat și atâtea certitudini în privința președintelui de care s-a rupt?!?... E un semn de regret sau o autodivulgare?!?... E o previziune, sau devoalarea prostească a unui plan pus la cale de amândoi?!?... Când?... Păi la meditația din pustia unde au postit împreună în vreme ce gazetari veroși le inventau note de plată exorbitante!
Nu mai spun nimic despre asemenea „oameni politici” dedați exact la dedesubturile care au indignat electoratul. Îi deplâng, însă, pe acei gazetari care, în loc să-și pună mintea la contribuție pentru a deduce tocmai niște manevre dușmănoase despre care vorbeam în titlu, agită documente neconcludente și, în ultimă instanță, de intimitate personală, în vreme ce ștrengarii au folosit escapada din Dubai ca să-și pună la punct un plan ce se dovedește acum, printr-o devoalare de care nu-mi dau seama în ce măsură e prostească sau de altă natură, a unei întregi manevre de a scăpa de judecata de partid modificând lucrurile din mers sau, dacă nu iese pasiența, de a avea la îndemână și partidul de rezervă. Adică, ceea ce mă temeam de la început, tocmai fiindcă ne convinge încă o dată că, la noi, clasă politică e o apă și-un pământ, ambele de cea mai proastă calitate, de vreme ce, ceea ce a fost Elena Udrea pentru Băsescu, este astăzi Sebastian Ghiță pentru Ponta!
În cazul de față, însă, suspiciunea asupra escapadei nu mai presupune nici măcar o aventură amoroasă, pe care protagoniștii să o savureze în secret, ca pe un drept al lor care nu-i deranjează cu nimic pe alții, ci una politică, de anvergură publică dar încercându-i-se secretizarea de gașcă, gata să se transforme într-o manevră a cine știe căror oculte interese. Este dreptul nostru la suspiciune, de vreme ce la 16 noiembrie s-a demonstrat prin vot universal că ne simțim atacați prin repetate tentative de netransparență!