Dacii şi neurochirurgia. Descoperiri arheologice uluitoare atestă că strămoşii noştri stăpâneau medicina avansată
Preoţii-vrăjitori ai dacilor, spun autorii antici, erau experţi ai vremii în medicină FOTO Adevărul Mărturiile antice, dar şi descoperirile areheologice efectuate în aşezările geto-dace, demonstrează că strămoşii noştri erau experţi în medicină. Preoţi-vrăjitori, pe lângă descântece ritualice, făceau operaţii chirurgicale complicate şi erau căutaţi în vechea Europă pentru cunoştinţele lor medicale.
ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Steagul misterios al dacilor: balaurul cu cap de lup şi trup de şarpe ... Triburile geto-dacilor au fost renumite în lumea antică, pentru vitejia lor, dar şi pentru onestitate. „Cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, se referă la daci Herodot. Pe lângă o religie aparte, care propovăduia nemurirea sufletului şi existenţa fericită dincolo de moarte, neamul geto-dac avea, spun atât autorii antici cât şi descoperirile arheologice, o castă sacerdotală foarte pricepută în domeniul medicinei.
O dezvoltare aparte a avut-o chirurgia, având în vedere şi caracterul războinic al triburilor geto-dace, iar astfel de intervenţii erau frecvente. Mai mult decât atât, există mărturii documentare care arată că medici greci sau romani călătoreau în ţinuturile dacilor pentru a se interesa de remedii şi plante medicinale pentru diferite boli, cerând sfatul preoţilor-vindecători ai dacilor.
Vracii-şamani ai dacilor mai erau renumiţi şi pentru descântele care scoteau demonii din oameni. Operaţii chirurgicale complexe şi intervenţii de neurochirurgie Geto-dacii depăşesiră deja nivelul medicinei empirice. Deşi asimilaţi de greci şi romani lumii barbare, preoţii-vindecători ai triburilor dace dovedeau cunoştinţe avansate pentru acele vremuri. Există numeroase dovezi care atestă practicarea chirurgiei de către vindecătorii daci. Aceştia efectuau operaţii complicate, cu ajutorul bisturiului şi chiar intervenţii neurochirugicale. Săpăturile arheologice au scos la iveală o serie de instrumente, folosite de vindecători daci.
De exemplu, la Grădiştea de Munte a fost descoperită în anii ’60 o trusă medicală folosită de vracii daci, care conţinea un bisturiu cu apărătoare de bronz, pensete, o tabletă din tuf vulcanic din silicaţi, care se aşeza pe răni şi ulceraţii ca anti-coagulant şi cicatrizant. Pe lângă acestea, s-au descoperit în acelaşi loc şi borcănaşe pentru alifii. Pentru arheologi era o dovadă care ducea cu gândul la practicarea chirurgiei de către daci. La Piatra Roşie, o altă descoperire din aproximativ aceeaşi perioadă întâreşte această teorie. S-a descoperit un scalpellum din bronz, folosit pentru intervenţii la nivel cutiei craniene. O altă mare descoperire arheologică făcută de către renumitul arheolog Ion Horaţiu Crişan, de această dată în aşezarea de la Poiana vine în sprijinul ideii că dacii practicau chirurgia în secolul î.Hr. Este vorba despre o nouă trusă cu instrumente chirugicale. În interiorul acesteia au fost descoperite pensete de bronz, bisturie cu lamă fină, dar şi sonde medicale.
Alături de acestea era o placă de marmură de mici dimensiuni, folosită probabil pentru amestecarea alifiilor. Arheologul Horaţiu Crişan spunea că aceste instrumente au fost procurate din lumea greco-romană, dar atestă un nivel foarte ridicat al medicinei în lumea geto-dacă. Mai mult decât atât, a fost atestată şi practicarea în formă empirică a neurochirurgiei. ”În aşezarea de la Poiana s-a descoperit şi un schelet al cărui craniu a fost trepanat. Trepanaţia a fost reuşită şi bolnava a supravieţuit multă vreme după intervenţie. Este foarte probabil ca vindecătorii geto-daci pe lângă trepanaţii să fie efectuat şi alte intervenţii chirurgicale”, scria Ion Horaţiu Crişan, după descoperire în lucrarea ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Un alt specialist în istoria dacilor confirmă nivelul ridicat al intervenţiilor chirurgicale efectuate de geto-daci. ”Cu ajutorul instrumentelor chirurgicale, preoţii medici daci ştiau să execute operaţii grele şi complicate: craniul unui schelet descoperit la Poiana prezintă urme clare ale unei trepanaţii cicatrizate”, preciza şi Hadrian Daicoviciu în ”Dacii”. Şi într-o necropolă getică la Sărata-Monteoru a mai fost găsit un craniu cu trepanaţie. Dacii, experţi în medicina naturistă Atuul vindecătorilor daci a fost însă medicina naturistă, spun istoricii. Erau foarte buni cunoscători ai plantelor medicinale şi a efectelor acestora. Medici greci sau romani veneau să înveţe de la vracii geto-daci folosirea plantelor în scopuri medicinale.
Un bun exemplu este lucrarea ”De materia medica”, a medicului grec Pedanios Dioscoride. Acesta ar fi efectuat o călătorie în Dacia tocmai pentru a învăţa folosirea plantelor medicinale. În urma acestei experinţe, şi-a scris şi tratatul de medicină. O bună dovadă în acest sens o constituie cele peste 21 de nume de plante medicinale păstrate în graiul geto-dac, fără echivalent în lumea greacă şi romană. Ceea ce a învăţat de la vindecători daci şi a transmis mai departe Dioscoride a fost preluat secole de-a rândul de învăţaţi şi medici antici şi mai apoi medievali. ”Numele dacice de plante vindecătoare din operele lui Dioscoride şi Pseudo Apuleius oglindesc existenţa la daci a unei botanici medicinale cu îndelungate tradiţii”, preciza istoricul Hadrian Daicoviciu. Specialiştii spun că multe dintre tratamentele naturiste, prescrise de medicii daci şi notate de medicul grec, sunt şi astăzi folositoare. ”Indicaţiile terapeutice preconizate de Dioscoride sunt identice cu recomandările medicinei ştiinţifice moderne ori cu întrebuinţările lor populare de astăzi”, preciza şi Horaţiu Crişan.
Totodată, este documentată şi folosirea apelor termale de la Călan, Geoagiu şi Băile Herculane, în scopuri terapeutice. Preoţii-vindecători şi elemente de psihiatrie la daci Cei care practicau medicina în Dacia sunt atestaţi de izvoarele antice. Făceau parte dintr-o clasă aparte. E
rau preoţi şi medici în acelaşi timp. Se presupune că medicina a luat avânt odată cu generalizarea cultului zalmoxian. Preoţii acestuia erau şi medici. Mai mult decât atât, o revoluţie în societatea dacică, şi la nivelul ştiinţelor a avut loc odată cu Burebista şi apariţia lui Deceneu.
Practic acesta din urmă a fost considerat unul dintre cei mai buni preoţi-medici daci. De altfel, importanţa medicului-preot în societatea dacică este dovedită de evoluţia rangurilor. După moartea lui Burebista, puterea în statul dac este preluată de aceşti medici-preoţi. Este vorba despre Deceneau şi Comosicus. Aceştia îmbinau elementele şamanice cu medicina.
La căpătâiul unui bolnav aplicau şi tratamente practice, fie plante medicinale fie interveneţii chirurgicale, dar practicau şi ritualuri de vindecare, descântece şi încercau să scoată demonii din bolnav. ”Vraciul vindecător, pe lângă descântece, ştia să dreagă fracturi, să facă masaje, să deschidă abcese. El cunoştea efectul tămăduitor al plantelor, al apelor vindecătoare şi multe altele”, spune Ion Horaţiu Crişan, în ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Autorii antici arată că preoţii-medici ai dacilor aveau şi noţiuni moderne de medicină, precum consultarea pacientului în ansamblu, dar şi importanţa pe care o dădeau vindecării psihicului, numit de aceştia ”suflet”. Concepţia despre medicină şi importanţa sănătăţii psihicului este descrisă de Platon, care redă discuţia pe care a avut-o cu un medic-preot geto-dac. ”Aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nici trupul fără suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rămân nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu ţin seama de întregul a cărui îngrijire ar trebui să o întreprindă[...]. Toate se trag din suflet, atât cele rele, cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revârsându-se din suflet, aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire dacă vrem ca deopotrivă restul trupului şi capul să o ducă bine”, scria Platon în ”Dialoguri.
Citeste mai mult: adev.ro/nokljs
Preoţii-vrăjitori ai dacilor, spun autorii antici, erau experţi ai vremii în medicină FOTO Adevărul Mărturiile antice, dar şi descoperirile areheologice efectuate în aşezările geto-dace, demonstrează că strămoşii noştri erau experţi în medicină. Preoţi-vrăjitori, pe lângă descântece ritualice, făceau operaţii chirurgicale complicate şi erau căutaţi în vechea Europă pentru cunoştinţele lor medicale.
ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Steagul misterios al dacilor: balaurul cu cap de lup şi trup de şarpe ... Triburile geto-dacilor au fost renumite în lumea antică, pentru vitejia lor, dar şi pentru onestitate. „Cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, se referă la daci Herodot. Pe lângă o religie aparte, care propovăduia nemurirea sufletului şi existenţa fericită dincolo de moarte, neamul geto-dac avea, spun atât autorii antici cât şi descoperirile arheologice, o castă sacerdotală foarte pricepută în domeniul medicinei.
O dezvoltare aparte a avut-o chirurgia, având în vedere şi caracterul războinic al triburilor geto-dace, iar astfel de intervenţii erau frecvente. Mai mult decât atât, există mărturii documentare care arată că medici greci sau romani călătoreau în ţinuturile dacilor pentru a se interesa de remedii şi plante medicinale pentru diferite boli, cerând sfatul preoţilor-vindecători ai dacilor.
Vracii-şamani ai dacilor mai erau renumiţi şi pentru descântele care scoteau demonii din oameni. Operaţii chirurgicale complexe şi intervenţii de neurochirurgie Geto-dacii depăşesiră deja nivelul medicinei empirice. Deşi asimilaţi de greci şi romani lumii barbare, preoţii-vindecători ai triburilor dace dovedeau cunoştinţe avansate pentru acele vremuri. Există numeroase dovezi care atestă practicarea chirurgiei de către vindecătorii daci. Aceştia efectuau operaţii complicate, cu ajutorul bisturiului şi chiar intervenţii neurochirugicale. Săpăturile arheologice au scos la iveală o serie de instrumente, folosite de vindecători daci.
De exemplu, la Grădiştea de Munte a fost descoperită în anii ’60 o trusă medicală folosită de vracii daci, care conţinea un bisturiu cu apărătoare de bronz, pensete, o tabletă din tuf vulcanic din silicaţi, care se aşeza pe răni şi ulceraţii ca anti-coagulant şi cicatrizant. Pe lângă acestea, s-au descoperit în acelaşi loc şi borcănaşe pentru alifii. Pentru arheologi era o dovadă care ducea cu gândul la practicarea chirurgiei de către daci. La Piatra Roşie, o altă descoperire din aproximativ aceeaşi perioadă întâreşte această teorie. S-a descoperit un scalpellum din bronz, folosit pentru intervenţii la nivel cutiei craniene. O altă mare descoperire arheologică făcută de către renumitul arheolog Ion Horaţiu Crişan, de această dată în aşezarea de la Poiana vine în sprijinul ideii că dacii practicau chirurgia în secolul î.Hr. Este vorba despre o nouă trusă cu instrumente chirugicale. În interiorul acesteia au fost descoperite pensete de bronz, bisturie cu lamă fină, dar şi sonde medicale.
Alături de acestea era o placă de marmură de mici dimensiuni, folosită probabil pentru amestecarea alifiilor. Arheologul Horaţiu Crişan spunea că aceste instrumente au fost procurate din lumea greco-romană, dar atestă un nivel foarte ridicat al medicinei în lumea geto-dacă. Mai mult decât atât, a fost atestată şi practicarea în formă empirică a neurochirurgiei. ”În aşezarea de la Poiana s-a descoperit şi un schelet al cărui craniu a fost trepanat. Trepanaţia a fost reuşită şi bolnava a supravieţuit multă vreme după intervenţie. Este foarte probabil ca vindecătorii geto-daci pe lângă trepanaţii să fie efectuat şi alte intervenţii chirurgicale”, scria Ion Horaţiu Crişan, după descoperire în lucrarea ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Un alt specialist în istoria dacilor confirmă nivelul ridicat al intervenţiilor chirurgicale efectuate de geto-daci. ”Cu ajutorul instrumentelor chirurgicale, preoţii medici daci ştiau să execute operaţii grele şi complicate: craniul unui schelet descoperit la Poiana prezintă urme clare ale unei trepanaţii cicatrizate”, preciza şi Hadrian Daicoviciu în ”Dacii”. Şi într-o necropolă getică la Sărata-Monteoru a mai fost găsit un craniu cu trepanaţie. Dacii, experţi în medicina naturistă Atuul vindecătorilor daci a fost însă medicina naturistă, spun istoricii. Erau foarte buni cunoscători ai plantelor medicinale şi a efectelor acestora. Medici greci sau romani veneau să înveţe de la vracii geto-daci folosirea plantelor în scopuri medicinale.
Un bun exemplu este lucrarea ”De materia medica”, a medicului grec Pedanios Dioscoride. Acesta ar fi efectuat o călătorie în Dacia tocmai pentru a învăţa folosirea plantelor medicinale. În urma acestei experinţe, şi-a scris şi tratatul de medicină. O bună dovadă în acest sens o constituie cele peste 21 de nume de plante medicinale păstrate în graiul geto-dac, fără echivalent în lumea greacă şi romană. Ceea ce a învăţat de la vindecători daci şi a transmis mai departe Dioscoride a fost preluat secole de-a rândul de învăţaţi şi medici antici şi mai apoi medievali. ”Numele dacice de plante vindecătoare din operele lui Dioscoride şi Pseudo Apuleius oglindesc existenţa la daci a unei botanici medicinale cu îndelungate tradiţii”, preciza istoricul Hadrian Daicoviciu. Specialiştii spun că multe dintre tratamentele naturiste, prescrise de medicii daci şi notate de medicul grec, sunt şi astăzi folositoare. ”Indicaţiile terapeutice preconizate de Dioscoride sunt identice cu recomandările medicinei ştiinţifice moderne ori cu întrebuinţările lor populare de astăzi”, preciza şi Horaţiu Crişan.
Totodată, este documentată şi folosirea apelor termale de la Călan, Geoagiu şi Băile Herculane, în scopuri terapeutice. Preoţii-vindecători şi elemente de psihiatrie la daci Cei care practicau medicina în Dacia sunt atestaţi de izvoarele antice. Făceau parte dintr-o clasă aparte. E
rau preoţi şi medici în acelaşi timp. Se presupune că medicina a luat avânt odată cu generalizarea cultului zalmoxian. Preoţii acestuia erau şi medici. Mai mult decât atât, o revoluţie în societatea dacică, şi la nivelul ştiinţelor a avut loc odată cu Burebista şi apariţia lui Deceneu.
Practic acesta din urmă a fost considerat unul dintre cei mai buni preoţi-medici daci. De altfel, importanţa medicului-preot în societatea dacică este dovedită de evoluţia rangurilor. După moartea lui Burebista, puterea în statul dac este preluată de aceşti medici-preoţi. Este vorba despre Deceneau şi Comosicus. Aceştia îmbinau elementele şamanice cu medicina.
La căpătâiul unui bolnav aplicau şi tratamente practice, fie plante medicinale fie interveneţii chirurgicale, dar practicau şi ritualuri de vindecare, descântece şi încercau să scoată demonii din bolnav. ”Vraciul vindecător, pe lângă descântece, ştia să dreagă fracturi, să facă masaje, să deschidă abcese. El cunoştea efectul tămăduitor al plantelor, al apelor vindecătoare şi multe altele”, spune Ion Horaţiu Crişan, în ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Autorii antici arată că preoţii-medici ai dacilor aveau şi noţiuni moderne de medicină, precum consultarea pacientului în ansamblu, dar şi importanţa pe care o dădeau vindecării psihicului, numit de aceştia ”suflet”. Concepţia despre medicină şi importanţa sănătăţii psihicului este descrisă de Platon, care redă discuţia pe care a avut-o cu un medic-preot geto-dac. ”Aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nici trupul fără suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rămân nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu ţin seama de întregul a cărui îngrijire ar trebui să o întreprindă[...]. Toate se trag din suflet, atât cele rele, cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revârsându-se din suflet, aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire dacă vrem ca deopotrivă restul trupului şi capul să o ducă bine”, scria Platon în ”Dialoguri.
Citeste mai mult: adev.ro/nokljs