Treceți la conținutul principal

NOTA: Va prezentam comunicatul 

AGERPRES:

Linie telefonică pentru pensionarii 

MAI la care se pot obține informații 

Legea 223/2015

 •  Social 
89 afişări


Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziția pensionarilor MAI o linie telefonică specială - 021 264 8505 - la care aceștia pot obține informații referitoare la Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
''În condițiile intrării în vigoare a Legii nr. 223/ 2015 privind pensiile militare de stat, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a dispus o serie de măsuri pentru informarea pensionarilor MAI referitor la noile prevederi legislative, printre care și înființarea unei linii telefonice speciale. Linia telefonică 021 264 8505 va funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 — 16,00, fiind gestionată de specialiști ai Casei de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne'', informează MAI într-un comunicat transmis marți AGERPRES.
Totodată, MAI a luat măsurile necesare pentru ca pe talonul pe care pensionarii îl vor primi în luna ianuarie să se introducă o mențiune prin care aceștia sunt informați că, până la data de 30 iunie, își pot exprima opțiunea cu privire la perioada de timp avută în vedere pentru realizarea recalculării pensiei, conform art. 109 sau 110 din Legea nr. 223 /2015.
Cei interesați pot transmite solicitări de informații privind noul cadru legal aplicabil pensiilor militare la adresa de e-mail casapensii@mai.gov.ro sau la adresa de corespondență a Casei de Pensii a MAI — București, Strada George Georgescu nr. 3, sector 4, Cod Poștal 040131, se mai arată în comunicatul citat.
În plus, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, www.mai.gov.ro, pe prima pagină, la secțiunea ''UTILE'', a fost creat un link către pagina Casei de Pensii a MAI (http://www.mai.gov.ro/index03_3_04.html), unde pot fi găsite informații referitoare la noile prevederi legale privind pensiile militare, răspunsuri la întrebări frecvente și modalitățile de contact ale specialiștilor de la Casa de Pensii a MAI. AGERPRES/(AS — autor: Cristina Tatu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a...

GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Mormantul Ostasului Necunoscut Mareste imaginea. Mormantul Ostasului Necunoscut este un simbol unic al recunostintei nationale si al cinstirii pe care poporul roman o datoreaza celor care si-au dat viata pentru apararea, libertatea si demnitatea tarii noastre. In luptele mondiale de la inceputul secolului trecut, Romania a pierdut aproape un milion de soldati si oameni de rand. Pe langa cimitirele si monumentele ridicate in orasele si satele tarii, in anul 1923, in Parcul Carol I, din Bucuresti, a fost inaugurat "Mormantul Ostasului Necunoscut". Acest lucru se datoreaza mai ales Societatii "Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi", infiintata in 1919 si transformata ulterior, in anul 1927, in Societatea "Cultul Eroilor". Mormantul Ostasului Necunoscut In anul 1923, la indemnul Societatii Eroilor, s-a luat decizia ca jertfa tuturor eroilor necunoscuti sa fie simbolizata de un monument special: ...
  joi, 9 septembrie 2021   03 -04 septembrie 2021 -  Oarda ( Jud.Alba ) Concluzii si Masuri rezultate in urma Deciziilor Comitetului Director al SCMD    Vicepresedinte CD Coordonator Filiale SCMD MUNTENIA COMUNICAT Camarazi din Filialele SCMD  MUNTENIA,                                                                                                                           Intrunit statutar la Oarda (jud. Alba), CD al SCMD a analizat consecintele masurilor antiromanesti, luate exclusiv in interes strain, de guvernele succescive ale  imposturii si tradarii nationale, cu ...