Treceți la conținutul principal

1 August – Ziua Tanchiştilor din Armata Română

11825220_833186920084105_4299938568531796375_n
Fiecare militar crede şi susţine că arma lui este cea mai importantă.
Artileristul zice că tunul este Zeu pe câmpul de luptă, infanteristul spune că arma lui, alături de baionetă, bineînţeles, este Regina bătăliilor. La armele aviatorilor sau marinarilor, noi ăştia, tereştrii, nici nu îndrăznim să visăm.
Ca să nu mai vorbesc despre cei de pe submarine, navele cosmice sau din forţele speciale.
Toţi sunt cei mai importanţi.
DSCI0440-001
Din acest punct de vedere, nici noi, tanchiştii nu ne lăsăm mai prejos, pentru că, după părerea noastră (și a altor specialiști militari, evident!), pe câmpul de luptă terestru modern, tancul este “regele”.
Mai mult, armei noastre i-am găsit și o definiție, în care spunem că tancul este mijlocul de luptă pe șenile, cu turelă rotativă și blindaj eficace de protecție, care, pe timp de pace, asigură chinul a patru oameni, iar pe timp de război, moartea lor sigură.
Lăsând gluma la o parte, vreau să vă spun că la 1 August 1919 a fost constituit primul batalion de tancuri sau care de luptă din Armata Română, unitatea având garnizoana în Mihai Bravu. Încă din primăvara anului 1919, Ministerul de Război îşi propusese să înfiinţeze atât o şcoală, cât şi un batalion de care de luptă, lucru consfinţit prin contractul încheiat de guvernul român cu cel francez.
La 1 ianuarie 1921, prin Înalt Decret nr. 5488 din 25 decembrie 1920 s-a trecut la înfiinţarea primei unităţi de tancuri din armata română, prin transformarea Batalionului Carelor de Luptă în Regimentul Carelor de Luptă, garnizoana acestei unităţi fiind în oraşul Târgovişte.
După o existenţă zbuciumată, dar neîntreruptă de 84 de ani, perioadă în care a cunoscut atât gloria pe câmpurile de luptă în al doilea război mondial, cât şi numeroase transformări structurale, la data de 30 aprilie 2005 unitatea a fost desfiinţată.
Probabil că cel mai afectat de desfiinţarea acestei unităţi am fost eu, care am avut şi am dus la bun sfârşit această ingrată misiune.
DSCI0045-001
Răspunzând provocărilor mediului de securitate precum şi actualelor orientări în domeniul securităţii şi siguranţei naţionale, la 1 octombrie 2009, pe locul şi din “cenuşa” celebrului Batalion 1 Tancuri “Vlad Ţepeş”, a luat fiinţă Batalionul 114 Tancuri “Petru Cercel”, unitate care continuă tradiţiile armei tancuri pe meleagurile dâmboviţene.
Cu speranţă şi cu încredere într-un viitor mai bun pentru Armata Română, în general şi pentru tanchişti, în special, urez acestora, fie ei activi, în rezervă sau în retragere, veteranilor şi tuturor simpatizanţilor, de ziua armei tancuri, sănătate, succese, bunăstare, recunoaşterea pe care o merită din plin şi viaţă lungă.
La mulţi ani!
Imagini pentru ! August ziua tanchiÈ™tilorCol.(r) Ifim Trofimov – Ultimul comandant al Batalionului 1 Tancuri “Vlad Ţepeş”

Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a...
  joi, 9 septembrie 2021   03 -04 septembrie 2021 -  Oarda ( Jud.Alba ) Concluzii si Masuri rezultate in urma Deciziilor Comitetului Director al SCMD    Vicepresedinte CD Coordonator Filiale SCMD MUNTENIA COMUNICAT Camarazi din Filialele SCMD  MUNTENIA,                                                                                                                           Intrunit statutar la Oarda (jud. Alba), CD al SCMD a analizat consecintele masurilor antiromanesti, luate exclusiv in interes strain, de guvernele succescive ale  imposturii si tradarii nationale, cu ...
vineri, 30 decembrie 2016 La mulți ani, cu multiple bucurii și impliniri! Tuturor militarilor români și familiilor acestora! Și in mod deosebit tuturor interlocutorilor care s-au apropiat de zona "R-26500 Elita"! Este clar că după 5 ani de înfrîngeri, 2016 a avut un oarecare succes pentru militari. Succesul ar fi fost deplin, numai că adversarul  ne-a învăluit  cu  Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 . Pe un fond ceva mai complex: dezbinarea sau izolarea noastră, traditionalele trădări ale conducerilor politice ale ministerelor (similare) sau ale sindicatelor,  ignoranța sau chiar comoditatea multora dintre noi.  Cu toate acestea, am descoperit și vunerabilitățile sistemului care acționeaza contra intereselor militarilor. De fapt, nu are decât o singură vulnerabilitate: teama de adevăr, bine distorsionat de sistem, pe fondul unei lipsei totale de transparenta. Numai ca din fericire, procedura nu mai dă rezultate pentru sistem, intrucat epoca inter...