Treceți la conținutul principal


La 1 octombrie se implineste un an de la "mareata" realizare a regimului Ponta, care a "inghetat" pe viata pensiile celor 70 000 de rezervisti cu pensii diminuate anterior de regimul Boc!

Materialul survine nu doar pt. a ne aduce aminte in ce situatie efectiva suntem, ci si pe fondul in care diverse tabere de rezervisti au inceput sa se sfasie intre ele in ajunul alegerilor prezidentiale. In principiu s-au format 2 tabere: una neconditionat pro-Ponta si alta anti-Ponta sau conditionat pro-Ponta, si care au inceput sa se acuze reciproc de diverse lucruri! Tot ceea ce este cert in acest duel, este doar faptul  ca sustinatorii lui Ponta nu pot prezenta nici macar o singura dovada concreta asupra vreunei binefaceri a regimului acestuia in favoarea rezervistilor si a armatei in general, desi Ponta a avut tot timpul din lume in peste cei 2 ani si jumatate de mandat sa prezinte prin fapte concrete ceea ce promitea armatei inainte sa devina premier! Cu alte cuvinte, tabara pro-Ponta este dispusa sa il sustina pe acesta in orice conditii, deci si fara adoptarea legii pensiilor militare de stat pana la alegerile prezidentiale, ulterior urmand ca  totul sa devina oricum derizoriu asa cuma fost si pana acum! Pe de alta parte, tabara rivala si care nu este in mod cert portocalie, nu este o tabara efectiv anti-Ponta, ci mai degraba o tabara care s-a pozitionat contra lui Ponta tocmai din motivele pragmatice mentionate: nu mai doreste promisiuni inainte de alegeri despre care Ponta a demonstrat din plin ca nu le onoreaza dupa ce isi vede interesul atins, ci doreste dovezi concrete inainte de alegeri, ceea este de altfel cea mai rationala cale. Cu alte cuvinte, chiar si tabara anti-Ponta ar fi dispusa sa il sustina pe Ponta la alegerile prezidentiale, dar de data aceasta conditionat de fapte concrete ale premierului materializate pana la alegerile prezidentiale in adoptarea legii pensiilor militare de stat! Pe acest fond, pana cand cele 2 tabere isi vor rezolva problemele, cca. 70 000 de rezervisti vom serba la 1 octombrie un an de la "mareata" realizare a regimului Ponta care ne-a "inghetat" pe viata pensiile diminuate anterior de regimul Boc, fenomen al"inghetarii" care s-a petrecut cu acordul si complicitatea ambelor tabere si care la vremea respectiva constituiau una singura!

 La 1 octombrie se implineste un an de la "mareata" realizare a regimului Ponta,
care a "inghetat" pe viata pensiile celor 70 000 de rezervisti diminuate de regimul Boc!

Referitor la maretele reparatii ale erorilor de tip apartheid ale guvernarii trecute (portocalii) promise a fi infaptuite la adresa rezervistilor de regimul Ponta,  oricat am scotoci prin legislatia adoptata sub obladuirea acestuia, in peste 2 ani si jumatate de mandat Ponta, nu regasim din  punct de vedere reparatoriu, nimic concret! Este drept ca sunt si rezervisti care au sustinut (mai sunt si acum care sustin, dar prea putini) faptul ca regimul Ponta a reintregit pensiile diminuate a 70 000 de rezervisti prin Legea nr. 241/2013. Cei care au sustinut (sustin) asa ceva, mai mult ca sigur ca nu au citit si art. 1 (4) din textul de lege care stabileste in modul cel mai clar ca sumele acordate pt. reintregirea pensiilor respectivilor se recupereaza de catre stat din sumele care ar fi trebuie acordate pt. indexarea (actualizarea) anuala, rezultatul fiind acela ca cei 70 000 de rezervisti cu pensii diminuate de Boc au ramas si vor ramane cu pensiile inghetate la nivelul anului 2010, majoritatea - pe viata, acestia ajungand in final in aceeasi situatie si cu acelasi procentaj de diminuare a pensiilor ca inainte de adoptarea legii! Ar mai exista o ipoteza in privinta celor care au sustinut (sustin) ca Legea nr. 241/2013 ar fi un act reparatoriu: fie nu inteleg smecheria din art. 1(4) din care rezulta in clar ca reintregirile acordate cu mana stanga prin art. 1 (1), sunt recuperate de catre stat cu mana dreapta, an de an - urmare a efectelor perverse ale art. 1 (4), sumele acordate pt. reintregire fiind deduse (scazute) in realitate, in mod integral, din sumele care ar fi trebuit acordate pt. indexari (actualizari). In sfarsit,  ar mai exista si o alta ipoteza in privinta celor care au sustinut (sustin) ca Legea nr. 241/2013 ar fi un act reparatoriu: nu cunosc pur si simplu sa adune si sa scada, si astfel nu realizeaza ipocrizia legii. In final, Legea nr. 241/2013 nu este decat un tertip financiar si legislativ de tip bancaro-jidanesc, cei 70 000 de rezervisti cu pensii "inghetate" intrand prin neactualizarea pensiilor lor la fel ca celorlati cetateni, din nou in diminuare incepand de la 1 ianuarie 2014, diminuare care se va amplifica an de an, cei in cauza ajungand in final tot de unde au plecat inainte de aparitia Legii nr. 241/2013 !

Cam atat despre "mareata" realizare marca Ponta concretizata in Legea nr. 241/2013 si despre cei 70 000 de rezervisti care de la 1 ianuarie 2014 au intrat din nou in diminuare prin neactualizarea pensiilor lor precum celorlalti cetateni ai Romaniei, si care la 1 octombrie serbeaza un an de la eveniment! Si este doar primul an de "inghetare" a pensiei din multi altii!

EXEMPLE DE CALCUL CARE DEMONSTREAZA CA LEGEA NR. 241/2013 NU
ARE NICIUN CARACTER REPARATORIU, FIIND O LEGE-FARSA

Cel mai simplu mod de a demonstra acest fapt, este utilizarea calculatorului de aici! Pentru a afla datele, nu trebuie decat sa descarcati fisierul de aici in format Excel. Odata descarcat, introduceti datele in celulele verzi (cuantumul pensiei din decembrie 2010 si cuantumul pensiei in baza Legii nr. 119/2010 aplicate cu OUG nr. 1/2011), dati click undeva in afara tabelului pe foaia de calcul, iar calculatorul isi va face singur treaba (programul actualizeaza datele complet pentru diferente de maxim 1 500 lei intre pensia in baza Legii nr. 164/2001 si cea in baza O.U.G. nr. 1/2011). Putem afla cat timp va avea fiecare pensia "inghetata", ce sume se pierd de la an la an din cauza neindexarii si la ce cuantum ar fi trebuit sa ajungem daca nu eram "inghetati"!
In exemplul standard din foaia de calcul, rezervistul "CIURUITUL X" a avut in baza abominabilei Legi nr. 119/2010, pensia  diminuata cu 807 lei (cu cca. 24%), respectiv de la 3432 lei la 2625 lei. In baza art. 1 (1) din Legea nr. 241/2013, incepand cu data de de 1 octombrie 2013, pensia acestuia a revenit la valoarea de 3432 lei. Sa presupunem ca a devenit egala cu a altui rezervist "MILITARUL Y" care nu a suportat nicio diminuare de pensie urmare a Legii nr. 119/2010. Deci, inoctombrie 2013  "CIURUITUL X" si "MILITARUL Y" au pensii cu valoare egala, respectiv de 3432 lei. Insa, la data de 01.01.2014, tuturor pensionarilor romani li s-a acordat o indexare de cca. 4%. Cu exceptia rezervistului "CIURUITUL X" si a altor 70 000 de rezervisti, rezervistul "CIURUITUL X" ramanand cu pensia "inghetata" la valoarea de 3432 lei. In schimb ce cuantumul pensiei "MILITARULUI Y"a ajuns la 3712 lei.  La fel se va intampla si in anii 2015-2018. Abia in anul 2019, pensia rezervistului "CIURUITUL X "va iesi din "inghetare", in anul 2019 cuantumul acesteia ajungand la valoarea de 3454 lei. In schimb, pensia "MILITARULUI Y" ajunge in 2019 la valoarea de 4516 lei. 

Prin urmare, daca in octombrie 2013 rezervistul "CIURUITUL X" ajunsese in baza art. 1(1) din Legea nr. 241/2013 la o pensie egala cu a "MILITARULUI Y", urmare a art. 1 (4) din legea mentionata rezervistul "CIURUITUL X"  ajunge in 2019 cu o pensie mai mica cu 1062 lei decat a "MILITARULUI Y". Se observa foarte clar faptul ca urmare a neindexarii pensiei, daca inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 241/2013 pensia rezervistului "CIURUITUL X" era mai mica cu 807 lei (cu cca. 24%) fata de a "MILITARULUI Y", cei 2 ajunsesera la pensii egale in octombrie 2013 urmare a art. 1 (1) din Legea nr. 241/2013,  in 2019 rezervistul "CIURUITUL X" ajunge cu pensia mai mica cu 1062 lei fata de "MILITARUL Y". In concluzie, prin tertipul legislativ efectiv "jidanesc" (cu sensul de inselaciune) continut de art. 1 (4) din Legea nr. 241/2013, in 2019 rezervistul "CIURUITUL X" ajunge tot in aceeasi situatie de diminuare a pensiei ca in luna septembrie 2013, si tot cu 24%, fiind evident ca prin neindexare returneaza in mod integral cei 807 lei diferenta acordati in octombrie cu falsul titlu de "reintregire", diferenta fiind actualizata si cu rata inflatiei!

Nota! [Informatia privind numarul real al rezervistilor cu pensii diminuate, nr. care este de 70 000, a fost furnizata de fostul ministru al muncii - Mariana Campeanu, la data de 20 martie 2013, la TVR 1, in emisiunea TV de aici. La minutul 16.54, M. Campeanu afirma ca in urma desfiintarii dreptului la pensie de serviciu pentru militari, la 60% dintre acestia - noile pensii "contributive" la care militarii au fost obligati sa adere cu forta, au crescut ca si cuantum, rezultand suficient de clar ca celelate 40% au scazut. 40% din 175 000 de (fosti) pensionari militari, nu inseamna 6 000, 10 000 sau 26 500, ci exact 70 000 de pensii scazute la nivelul anului 2010].


A fost promulgata Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii

Dupa multe aventuri in care legea "amnsitiei" pensionarilor initiata de Guvern intr-o forma in care ar fi lovit in pensionari, si in primul rand in rezervisti, dar care din fericire a fost schimbata atat radical de Parlament incat din proiectul initiat de Guvern nu a mai ramas decat titlul (cine doreste sa verifice afirmatiile - poate urmari intregul proces legislativ aici), ieri a fost promulgata Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii.

Consecintele pragmatice ale legii pentru pensionari, inclusiv pt. rezervisti, sunt urmatoarele:
- cei care au suportat sau suporta retineri din pensii urmare a unor decizii de impuneri emise de casele de pensii privind recuperarea unor sume considerate (in limbajul de lemn al finantistilor) ca fiind incasate necuvenit, incepand de luna viitoare (oficial din luna urmatoarea publicarii in monitorul oficial - in speranta ca nu va fi publicata in decembrie, ci in aceste zile) nu li se mai opereaza astfel de retineri, deci vor primi pensiile intregi.
- celor care dupa data de 01.01.2011 au suportat retineri din pensii urmare a unor decizii de impuneri emise de casele de pensii privind recuperarea unor sume considerate a fi fost incasate necuvenit, li se restituie respectivele sume, in termen de 5 ani incepand cu anul 2015 (20% pe an). Atentie! Numai pe baza de cerere adresata caselor de pensii.

Una dintre consecintele importante ale legii este aceea ca exista rezervisti carora in baza deciziilor unor instante de fond li s-au restituit diverse sume de bani, conform art. 278 pct. 3 din Codul de procedura civila din 1865 in baza caruia hotararile primei instante sunt executorii de drept cand au ca obiect pensiile. Insa, daca verdictele finale pronuntate in apel de instante au devenit nefavorabile celor in cauza (si sunt suficiente cazuri si printre rezervisti), sumele acordate in urma deciziilor instantelor de fond se constituie in sume numite necuvenite care se recupereaza de la cei in cauza in baza art. 179 si 181 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin retineri de 1/3 din pensii pana la restituirea intregii sume. Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii a stopat si aceste situatii, de altfel stupide. In cazul rezervistilor aflati in cazuistica mentionata, se regasesc si rezervistii Grupului C. de Arges-Campulung Muscel despre care se cunoaste ca in urma unor actiuni in instanta le-au fost rambursate toate sumele de bani rezultate ca diferenta intre pensia in baza Legii nr. 164/2001 si cea in baza blamatei O.U.G. nr. 1/2011, dar carora de 3 luni le sunt operate retineri din pensii, fenomen care va fi insa stopat de luna viitoare, urmand ca cei interesati sa isi recupereze si sumele retinute in cele 3 luni, in conditiile Legii nr. 125/2014.
Va readucem aminte faptul ca Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii nu constituie un privilegiu pt. nimeni, ci dimpotriva restabileste egalitatea de tratament juridic intre pensionarii-grefieri si ceilati pensionari, cunoscut fiind faptul ca pt. pensionarii-grefieri a fost emisa in mod vadit discriminatoriu in raport cu ceilalti pensionari, o astfel de lege inca din luna februarie 2013 (subiectul este detaliat pe larg aici). Desi acum exista egalitate de tratament intre pensionarii aflati in aceeasi situatie, aceasta ara inca o doza de relativitate tinand cont de faptul ca pt. grefieri s-a emis legea inainte sa le fie operata vreo retinere, nu precum celorlalti pensionari care au suportat cu stoicism viciile legislative si care mai trebuie sa astepte si 5 ani pt. a li se restitui sumele deja retinute de stat! Mai mult ca sigur ca acesta discriminare greferi versus alti pensionari este si motivul pt. care Parlamentul a schimbat total proiectul initiat de Guvern si care nu a prevazut situatiile mentionate in final in legea adoptata, proiectul initial al Guvernului lovind mai degraba in pensionari si in mod cert in cei proveniti din armata (a se revedea art. 4 din proiectul initial al Guvernului - care daca ar fi fost votat vreodata, de luna viitoare zeci de mii de rezervisti ar fi fost buni de plata).

Nota! De retinut, in special pentru colegii de la Arges! Actiunile de executare silita indreptate contra ministerelor avand drept tinta punerea in executare de catre acestea a titlurilor executorii care mentin in plata dreptul la pensie de serviciu ca drept patrimonial, NU trebuie in niciun caz stopate! In cazul unor astfel de actiuni de executare silita indreptate de pensionari contra caselor de pensii, nu exista nicio lege care sa stabileasca plata esalonata a drepturilor castigate in instante, astfel de legi care stabilesc plata esalonata a unor drepturi exista doar pt. personalul salarizat platit din fonduri publice si in situatiile mentionate la art. 1(2) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii.

UPDATE 

Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 0700 din 24 septembrie 2014, ceea ce inseamna ca prevederile acesteia intra in vigoare cu data 01.10.2014.





Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a...
  joi, 9 septembrie 2021   03 -04 septembrie 2021 -  Oarda ( Jud.Alba ) Concluzii si Masuri rezultate in urma Deciziilor Comitetului Director al SCMD    Vicepresedinte CD Coordonator Filiale SCMD MUNTENIA COMUNICAT Camarazi din Filialele SCMD  MUNTENIA,                                                                                                                           Intrunit statutar la Oarda (jud. Alba), CD al SCMD a analizat consecintele masurilor antiromanesti, luate exclusiv in interes strain, de guvernele succescive ale  imposturii si tradarii nationale, cu ...
  DOCUMENT! Raportul care aruncă în aer Ministerul Apărării! Se mai miră cineva de ce l-au decorat atâta americanii pe generalul Ciucă? Publicăm astăzi o primă parte din raportul contrainformativ absolut incendiar care arată specialiștilor și românilor de rând deopotrivă ce se ascunde de fapt în spatele operațiunii de înzestrare a Armatei Române! Proces mai mult decât binevenit, dacă nu am înlocui ruginiturile noastre cu ale altora! Dar pe bani mulți, mai mulți decât s-a pomenit în orice caz instrumentat până acum de către Direcția Națională Anticorupție până și în vremurile sale de glorie. Piranha 5 stau degeaba, că nu au muniție de 30mm ca să efectueze trageri! Numai că de această dată ditamai procurorii anticorupție, ofițeri de informații și demnitari români, indiferent de culoarea lor politică sau structura din care fac parte nu mai au niciun pic ”de sânge în instalație” pentru a raporta măcar mai departe detaliile absolut halucinante din documentul contrainformativ intrat, log...