Treceți la conținutul principal

Igor Korotcenko: “amplasarea în România a două comandamente NATO- potenţială ameninţare la adresa securităţii Rusiei

Igor Korotcenko, redactorul-şef al publicaţiei “Naţionalnaia oborona” (“Apărarea Naţională”), într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi a declarat că “amplasarea în România a două comandamente NATO, create prin decizia Alianţei, este privită la Moscova ca o potenţială ameninţare la adresa securităţii Federaţiei Ruse”.
Korotcenko a mai declarat că, “dacă această ameninţare se va materializa, atunci Rusia va trebui să ia măsuri de prevenire”.
Aceste declaraţii au fost făcute pe fondul celor afirmate de ministrul român al Apărării, Mircea Duşa, referitoare la decizia NATO, ca, în următorii doi ani în Bucureşti să fie înfiinţate două comandamente ale Alianţei ce vor deveni complet operaţionale în anul 2018″.
Luna trecută, NATO a aprobat înfiinţarea a şase asemenea unităţi de integrare a forţelor aliate ce vor fi amplasate în statele membre din Europa de Est, inclusiv în România.
A fost acceptată şi oferta Bucureştiului privind înfiinţarea pe teritoriul României a unui comandament multinaţional la nivel de divizie destinat creşterii capacităţilor de comandă şi control ale Alianţei în zona sudică a flancului său estic.
La momentul respectiv, Duşa preciza că, “aceste structuri vor avea un rol-cheie în asigurarea legăturii între elementele structurii de forţe ale NATO, inclusiv pentru o desfăşurare mai rapidă a forţelor aliate”.
Ele vor contribui şi la elaborarea planurilor operaţionale şi coordonarea pregătirii exerciţiilor comune şi la asigurarea unei prezenţe vizibile a NATO pe teritoriul ţărilor aliate.
Rusia, la rândul său, consideră aceste măsuri ale NATO luate pe fondul crizei din Ucraina şi a deteriorării grave a relaţiilor ruso-occidentale ca fiind îndreptate direct împotriva sa.
“Este un gest inamical al României, fără îndoială, pentru că astăzi pentru România nu există niciun fel de ameninţare din partea Rusiei. Dacă România din proprie iniţiativă invită structuri de comandă ale NATO şi creează condiţii pentru apariţia pe teritoriul său de noi subunităţi ale Alianţei Nord-Atlantice, aceasta constituie, desigur, o ameninţare pentru securitatea Rusiei şi influenţează negativ situaţia în regiunea Mării Negre în ansamblu”, a declarat Igor Korotcenko.
Dacă vor fi sau nu măsuri de răspuns concrete din partea Rusiei, aceasta va decide Statul Major Rus, după ce va studia şi analiza aceste informaţii şi va trage concluziile. În cazul în care această ameninţare se va materializa, vor fi luate măsuri ca reacţie, măsuri cu caracter militar.
“Ce măsuri, în ce vor consta acestea este greu de spus deocamdată, dar, ţinând cont că pe teritoriul Peninsulei Crimeea sunt locate complexe aviatice de atac moderne, nu pot să exclud, subliniez, nu pot să exclud că, după ce România va amplasa comandamente NATO pe teritoriul său, acestea vor deveni ţinte potenţiale într-un conflict militar ipotetic”, a mai spus Igor Korotcenko.
“Centrele de comandă sunt întotdeauna o ţintă pentru atac, dar, repet, reacţia noastră nu va fi imediată, pentru că nu avem intenţia de a reacţiona prea vehement la nişte declaraţii verbale.Totul va depinde de modul în care va evolua acest proces.
“Simplificând, dacă România va genera o ameninţare militară la adresa Rusiei, ea trebuie să fie ferm convinsă, politicienii de la Bucureşti trebuie să fie ferm convinşi că, dacă prejudiciază securitatea Rusiei, vor exista obligatoriu reacţii de răspuns, pentru că, în acest caz, nu există străzi cu sens unic.Dar, subliniez, nu Rusia creează astăzi ameninţări; asemenea ameninţări sunt create la adresa noastră.Iar, dacă această ameninţare va apărea, reacţia la ea va urma obligatoriu”, a declarat în încheiere Igor Korotcenko.

Sursa: RRA
Etichete: 

Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a...
  joi, 9 septembrie 2021   03 -04 septembrie 2021 -  Oarda ( Jud.Alba ) Concluzii si Masuri rezultate in urma Deciziilor Comitetului Director al SCMD    Vicepresedinte CD Coordonator Filiale SCMD MUNTENIA COMUNICAT Camarazi din Filialele SCMD  MUNTENIA,                                                                                                                           Intrunit statutar la Oarda (jud. Alba), CD al SCMD a analizat consecintele masurilor antiromanesti, luate exclusiv in interes strain, de guvernele succescive ale  imposturii si tradarii nationale, cu ...
  DOCUMENT! Raportul care aruncă în aer Ministerul Apărării! Se mai miră cineva de ce l-au decorat atâta americanii pe generalul Ciucă? Publicăm astăzi o primă parte din raportul contrainformativ absolut incendiar care arată specialiștilor și românilor de rând deopotrivă ce se ascunde de fapt în spatele operațiunii de înzestrare a Armatei Române! Proces mai mult decât binevenit, dacă nu am înlocui ruginiturile noastre cu ale altora! Dar pe bani mulți, mai mulți decât s-a pomenit în orice caz instrumentat până acum de către Direcția Națională Anticorupție până și în vremurile sale de glorie. Piranha 5 stau degeaba, că nu au muniție de 30mm ca să efectueze trageri! Numai că de această dată ditamai procurorii anticorupție, ofițeri de informații și demnitari români, indiferent de culoarea lor politică sau structura din care fac parte nu mai au niciun pic ”de sânge în instalație” pentru a raporta măcar mai departe detaliile absolut halucinante din documentul contrainformativ intrat, log...