GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Aurul Romaniei – un secret dezvaluit: vom fi o putere mondiala

SCRIS DE 

DEPARTAMENTUL ZERO ROMÂNIA (DZR)

 PE MIERCURI, 11 NOIEMBRIE 2015PUBLICAT ÎN: CONSPIRATII IMPOTRIVA ROMANIEI

Un secol de zvonuri peste o tacere de aur: soarta Tezaurului Romaniei este, probabil, unul dintre cel mai bine pastrate secrete ale istoriei secolului trecut. Acel gen de secret al unei istorii in care curge mult sange decat cerneala. Insa, atat cat a spus cerneala in tratatele de pace din ragazul dintre razboaie, ar fi suficient pentru un cercetator atent ca sa reconstituie traseul aurului, cu totul neasteptat, pe care il veti regasi in cronologia din ancheta pe care am initiat-o.

Studiind problema datoriei istorice a Germaniei fata de Romania de 18 miliarde de euro, am gasit in arhive o conexiune cu totul neasteptata in alt dosar nerezolvat al istoriei: profesorul universitar si diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie in Memoriile sale „DergoldenePflug. Lebensernteeines Weltbürgers” (Stuttgart 1954, p. 382) ca Romania a cedat aurul sau Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti din 7 mai 1918.

Iata, raspunsul poate fi gasit, nu exclusiv la Moscova, ci chiar in inima Europei, la Bruxelles. Daca ne-am afla intr-un roman de Agatha Christie, poate chiar in „Orient Express”,am exclude din start ipoteza ca cele 93.400 kg aur incarcate in vagoane intr-un decor de iarna, ar putea fi, in continuare, la Moscova. Voi demonstra, intr-o serie de articole, care completeaza si duc mai departe datele prezentate aici, povestea reala a traseului Tezaurului: Rusia – Germania –Franta. O istorie pe care Bruxelles-ul nu ar dori ca romanii sa o cunoasca.

Problema tezaurului a fost resapata periodic, asemeni unei povesti cu zane, adica fara vreo finalitate concreta, de politicienii Romaniei. Pentru ca suna bine. Pentru ca 90% dintre romani cred ca problema tezaurului este importanta. Pentru ca un secret nu este niciodata suficient de bine ascuns daca asupra subiectului se asterne o tacere absoluta. Pentru inceput, iata traseul cronologic al istoriei Tezaurului.

23 noiembrie 1916: Capitularea Bucurestilor, Capitala Romaniei, in fata trupelor de ocupatie germana.In zilele urmatoare, Statul Major si Comandatura germana au ocupat Hotel Bulevard, Capsa si Athéné Palace.

12-14 decembrie 1916: Tezaurul este incarcat, la Iasi, in vagoane, cu directia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul Romaniei (o cantitate de 93.400kg aur) detinut sub forma de lingouri, monede diverse si bijuterii.Porneste catre Moscova al doilea transport cu valorile Bancii Nationale a Romaniei din care, aur efectiv in valoare de doar574.000 lei aur (echivalentul a circa 170 de kg aur).

In total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, in cele doua transporturi. Au disparut exact 93.540 kg de aur.Retineti cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regasi, cu o precizie uluitoare, in paienjenisul armistitiilor si tratatelor de pace de dupa Primul Razboi Mondial: transportata de la Moscova la Berlin si apoi in somatia Antantei catre Germania de a restitui „aurul Romaniei sau al Rusiei”.

18 decembrie 1916 (1 ianuarie dupa calendarul Gregorian): Alexandru Marghiloman scrie, in Notele sale politice:„Mecanismul emisiunii lor (n.r. al trupelor germane de ocupatie) este urmatorul: ei emit indefinit, pentru a plati soldele si tot restul. Pe masura ce se emite, tezaurul acopera la Berlin in marci. — Eu: „Dar reglementarea cu Romania?”. El (n.r. generalul Petersen, seful delegatiei germane la Bucuresti): „Vom vedea la pace”. Cu alte cuvinte, administratia germana tiparea moneda in Romania pentru cheltuielile curente, pe care o garanta cu aurul Romaniei, pe care Guvernul roman refugiat la Iasi il evacuase din tara.

5 ianuarie 1917: Banca Nationala e pusa sub sigiliu de germani – „s-au dat 10 minute personalului pentru a se retrage”, noteaza politicianul roman. Dupa care adauga ca, Banca Nationala a fost redeschisa a doua zi, dar sub supravegherea unui delegat german.

5 martie 1917: O alta ordonanta a administratiei de ocupatie anunta ca Banca Nationala a fost pusa sub sechestru si inchisa pana la noi ordine. „Ordonanta vizeaza faptul ca Tezaurul si majoritatea Consiliului nu sunt la sediu”, scrie Marghiloman.

6 martie 1917: Liderul conservator afla continutul imputernicirilor semnate de Col. Hentsch, noul sef de Stat-Major de la „Militarverwaltung”: „Administratorii-sechestrii trebuie sa se puna in posesia Bancii Nationale; sunt autorizati sa exercite toate actiunile pe care Banca le poate exercita si sa dispuie de tot avutul Bancii”(…) Spiess crede ca germanii vor sa se puna la adapostul emisiunilor abuzive care s-ar face la Iasi” .

Octombrie 1917: Marea Revolutie in Rusia. Comunistii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul si angajamentul Germaniei cu intentia sa incheie Frontul din Est.

13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotararea de a rupe relatiile diplomatice cu Romania, articolul 3 al acestei hotarari stipuland ca: „Tezaurul Romaniei, aflat in pastrare la Moscova, se declara intangibil pentru oligarhia romana”.

3 martie 1918: Rusia si Germania semneaza Tratatul de la Brest-Litovsk, marcand astfel iesirea Rusiei din primul razboi mondial, ca sa inlature astfel de pe Frontul de Est.

7 mai 1918: Romania semneazaTratatul de Pace de la Bucuresti, un document umilitor,dintre Romania pe de o parte si Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de alta parte. Dincolo de cedarile teritoriale impuse, Romania a cedat controlul activelor Bancii Nationale catre trupele de ocupatie germane. Din interpretarile asupra acestui tratat rezulta ca Romania ar fi renuntat la Tezaur, o data cu documentele referitoare la acesta aflate in custodia BNR.

Profesorul universitar si diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie in Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) ca Romania a cedat aurul sau Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti. Se pare ca Romania ar fi renuntat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului.

27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat in continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, prevede daune de razboi si compensari pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea si sechestrarea averii germane in Rusia. Compensarile in aur facute de Rusia in contul Germaniei se efectueaza, conform tratatului, in doua transe: prima de 42.860 kg aur si a doua de 50.676 kg aur. In total: 93.540 kg aur.Sunt singurele transe prevazute concret in tratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat sa o trimita catre Berlin (circa 245.500 kg aur) si, totodata cantitatile de aur care au ajuns ulterior la Berlin.

10 septembrie 1918: se efectueaza primul transport de 42.860 kg aur de la Moscova la Berlin

30 septembrie 1918: al doilea transport de50.676 kg aur ajunge la Berlin.

11 noiembrie 1918: Armistitiul de la Compiegne marcheaza infrangerea Germaniei si anuleaza Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german si Tratatul de Pace de la Bucuresti. Conform armistitiului semnat intre Germania, Franta si Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit sa fie predat puterilor Antantei care au declarat ca-l vor tine in custodie pana la semnarea unui acord de pace.

Formularea exacta din armistitiu este: „Restituirea aurului rusesc sau romanesc capturat sau in aflat custodia Germaniei”. Este clar ca textul din armistitiu se refera la cele 93.536kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie (cantitate echivalenta cu cea a Tezaurului Romaniei trimis, spre pastrare, la Moscova).

5 decembrie 1918: potrivit documentelor aferente armistitiului din 29 noiembrie, o cantitate formata din doua transe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536kg aur) pornesc, in doua vagoane, pe linia ferata Mainz – Saarbrücken catre caile ferate controlate de Aliati, pe riscul Guvernului francez.

ianuarie 1919: In memoriul delegatiei romane de la Conferinta de Pace de la Paris, se arata ca, in ce priveste chestiunea Tezaurului, „Poate n-ar fi de dorit sa i se ceara Germaniei, ca o categorie de despagubiri, dar dl. Danielopol considera ca faptul de a face Germania garanta a acestei restituiri ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri si asigurarea lor”.

23 iunie 1919: I.I.C.Bratianu se intereseaza intr-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim ministru al Frantei), ministrului francez de Finante Klotz si maresalului Foch daca aliatii au primit de la germani vreo cantitate de aur in contul Romaniei. Raspunsul ministrului francez de finante este negativ.

28 iunie 1919: se semneaza Tratatul de la Versailles, iar Rusia, desi NU participa la semnare, are conform art. 116 a acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretentii de despagubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodata inapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie,in baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistitiul din noiembrie 1918.

16 aprilie 1922: prin semnarea Tratatului de la Rapallo, Germania recunoaste Rusia sovietica. Totodata Germania renunta conform art. 2 al tratatului la orice pretentie de despagubire impotriva Rusiei (Atentie: pretentii admise la Brest-Litowsk si anulate ulterior de Aliati) cu conditia ca nici Rusia sa nu despagubeasca tari terte pentru confiscarile si nationalizarile pe urma revolutiei din Rusia.

Reamintim ca, initial, Romania a pierdut controlul asupra Tezaurului aflat initial la Moscova in urma sechestrarii acestuia de catre regimul instaurat de Lenin. Dupa ce tot Germania ar fi trebuit conform tratatelor in vigoare(Tratatul de la Versailles) sa despagubeasca Rusia cu aurul 93.540 kg aur primit dupa Brest-Litowsk, tot Germania indirect renunta conditionat la pretentii de despagubire din partea Rusiei pentru averile confiscate de catre Rusia tarista si bolsevica.

Deoarece cele mai mari plasamente de capital din Rusia erau germane, firesc ca Rusia nu ar fi intentionat sa ne restituie tezaurul si sa se oblige din nou la plata fata de Germania cu sumele fabuloase stabilite la Brest-Litowsk . Mai multi delegati ai statelor participante, printre care si Bratianu, condamna acest tratat pentru ca favorizeaza Rusia. A platit cumva Lenin pentru prietenia ruso-germana cu aurul romanesc?

Toamna lui 1941: Armata a 4-a a Maresalului Ion Antonescu, unul dintre cei mai inversunati adversari ai Sovietelor, ajunge dincolo de Nistru, pana la Odessa, insa nu scoate nici un cuvant despre restituirea Tezaurului de catre Moscova.

1956: Rusia a trimis catre autoritatile comuniste dinRomania aproximativ 33 kg aur, singura cantitate de aur returnata vreodata din Tezaurul care a luat drumul Moscovei in decembrie 1916. Si, cel mai probabil, singura care mai era depozitata, la acea, data, la Moscova. Daca scadem aceste 33 kg aur din totalul celor 93.570 kg aur care au ajuns initial la Moscova, in cele doua transporturi, obtinem exact cele 93.540 kgaurcare au fost trimise de la Moscova la Berlin, conform cantitatii stipulate in Acordul financiar germano-rus si cele 93.540 kg aur care au plecat din Germania catre Franta, conform documentelor aferente armistitiului de la Compiegne.

Descoperirea din Masivul Sureanu (Muntii Orastiei) din anul 1994: Un munte plin cu filoane foarte lungi si masive de aur pur !
„Tezaurul lui Decebal” nu este doar o „simpla legenda” asa cum au mintit „istoricii” !
Americanii vor sa puna mana pe aceasta comoara unica in lume, care depaseste orice imaginatie !

In 1994, s-au deschis mai multe situri arheologice in Muntii Orastiei pentru a se intelege mai bine structura de organizare militara si administrativa a activitatii vechilor daci in acele zone. Ideea parea sa fie promitatoare, intrucat sapaturile scosesera la iveala relicve ale unei vieti mult mai complexe decat se banuia pana atunci.

La sfarsitul unei zile, intr-un astfel de sit arheologic in Masivul Sureanu, s-a petrecut un eveniment care a „inghetat” serviciile secrete romane: unul dintre muncitori a alunecat din greseala intr-o incapere subterana si apoi, din aproape in aproape, s-a ajuns la un ansamblu aflat la o adancime mult mai mare (30 m). Ce s-a gasit acolo, a fost de ajuns sa bulverseze in cel mai inalt grad conducerea tarii, reunita de urgenta intr-o sedinta a CSAT condusa la acea vreme de Ion Iliescu.

A urmat apoi o ancheta de urgenta a SRI si o investigare mult mai complexa la fata locului. Daca alte tari ale lumii ar afla despre asta, am fi invadati direct, pentru ca un asemenea aur, nu se stie sa mai existe in lume si mai mult ca sigur, ar lua mintea oricui. Veti vedea imediat despre ce este vorba !

In anii ’90 a existat un program arheologic vast, in zona muntilor Orastiei, in scopul stabilirii mai precise a identitatii poporului romàn in spatiul carpatic, dar si pentru intelegerea mai buna a sistemului de fortificatii si de trai a populatiei din acea vreme. Dupa Revolutia din ’89, autoritatile au manifestat o anumita deschidere in acest sens, pana cand a fost obturata de interese ascunse si de interese politice. In acea vreme, arheologii au depus o activitate destul de intensa si rezultatele au inceput sa apara, multe dintre ele uimitoare. Au fost publicate unele lucrari despre descoperirile facute, dupa care totul a incetat brusc. Ca de obicei, s-a invocat lipsa de fonduri si a conditiilor necesare pentru continuarea sapaturilor.

De fapt, atunci a avut loc o descoperire formidabila, considerata secret de stat la cel mai inalt nivel. In plus, descoperirea i-a speriat atat de tare pe oficialii romàni, incat au actionat orbeste si au ascuns atat de bine locul, incat nu a mai putut fi gasit ulterior! Nu au fost capabili sa inteleaga ce au vazut la fata locului si cu atat mai putin sa studieze problema. Desi era cea mai importanta descoperire facuta vreodata, capabila sa dea peste cap nu doar aceasta tara, ci chiar echilibrul socio-politic si economic mondial, a fost inchisa cel mai repede si ascunsa atat de bine incat a disparut cu totul. Fara a se urma protocolul obisnuit in astfel de cazuri, cercetarile initiale s-au rezumat la cateva intrebari si au fost realizate doar de structura locala de Politie. Au venit apoi trei agenti SRI care au contactat repede Bucurestiul, dar reprezentatul trimis a clacat, decizional vorbind.

Au fost atat de speriati, incat au considerat ca, pentru o mai mare siguranta, trebuie sa astupe locul pana la sosirea echipajelor de specialisti. Au adus imediat o betoniera si au sigilat chiar ei intrarea, asternand pe deasupra un strat de pamant cu vegetatie. Abia au avut timp sa faca niste fotografii; restul dosarului, foarte subtire, il constituie declaratia unui profesor de istorie si lingvistica. Mai mult, masina in care se aflau cei trei ofiteri de securitate a fost implicata intr-un teribil accident, pe drumul de intoarcere la Bucuresti. Au murit toti! Abia a putut fi salvat putinul material de dosar.

Prin urmare, un singur martor a ramas in viata, profesorul Constantin, de la care nu s-a putut afla mare lucru. Parca fusese lovit de dambla; nu vorbea sau vorbea foarte rar, cu lungi intreruperi. Macar avusese prezenta de spirit de a face noua fotografii, agentii de securitate facusera si ei alte patru, dar doua fusesera distruse in accident.

Mai multe, pe larg, aici -> http://www.dzr.org.ro/descoperirea-din-masivul-sureanu-muntii-orastiei-din-anul-1994-un-munte-plin-cu-filoane-foarte-lungi-si-masive-de-aur-pur.