SLOBOZIA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, FILIALELE 1 si 2

miercuri, 25 iunie 2014

Ziua Drapelului National

Distinşi prieteni,
Dragi Camarazi ai Armatei,
Nepreţuiţi Trăitori ai acestei Patrii,

Mâine este Ziua Celebrării Tricolorului, Simbol al Identităţii Naţiunii Române.
Această Zi nu trebuie tratată ca oricare alta, ordinară, marcată de evenimente publice confiscate de impostori, mai vechi sau mai noi!
Nu este firescul meu, dar sunt obligat să reamintesc pe această cale că Ceremonialul de Înălţare a Tricolorului în pieţe publice l-am fondat în anul 2000, la 26 iunie când am inaugurat Piaţa Tricolorului din faţa Cercului Militar Naţional. Cu ocazia aceluiaşi eveniment, ordinul emis de mine a fost aplicat în toate oraşele reşedinţă de judeţ precum şi în toate garnizoanele din România. În memoria acelui moment fondator de tradiţie naţională vă cer să fiţi, acolo unde se poate, lângă Tricolor. Iar de nu puteţi, puneţi pamblica Sabinei pe piept, lângă inimă!
Pe mai departe, în rândurile care urmează, primiţi Cuvântul de Măreţie dat Tricolorului Ancestral!
"STEAGUL este locul la care te aduni când eşti în primejdie. Steagul este simbolul puterii tale pe un teritoriu care nu doar că îl administrezi, dar care este proprietate de ţară! Steagul este expresia obârşiei istorice care te-a consacrat în conştiinţa universalităţii. Steagul este expresia suverană a unei puteri legitime şi pe care îl pui în faţa Ta la tratative, la negocieri, la „summit”-uri sau pe cortul de campanie din pustiurile afgane, sau ţi se ridică în semn de omagiu suprem la olimpiadele lumii, sau ţi se înfăşoară pe catafalc atunci când cazi secerat sub El, pentru El!. Ca nimeni altul, El, Drapelul Naţiunii dă sensul luptei tale, dă putere numelui tău, te face egal în faţa celor de-o seamă cu tine!
Am început „noua eră” post socialistă cu o gaură în steag. Prea bine, vor spune unii, am smuls simbolul comuniştilor! Dar ce am pus în loc? Cine suntem şi de unde venim? Ce este cu steagul nostru de astăzi?
A rămas orfan de trecutul său. A rămas cu aceeaşi gaură revoluţionară în piept aşteptând ca fiii lui de atunci să-i umple din nou sufletul. Steagul meu şi al tuturor românilor a rămas fără inimă! Şi pentru că este aidoma celui din Ciad se merge la cacialma, de către unii. Ori nu-l mai pun deloc ori pun alte steaguri, de ale lor, locale. Ba, chiar pe ale altora de prin vecini, cu semne secuieşti, sârbeşti, ucraineşti, cu semilună, cu vulturaşi, cu cruci teutone. Şi-l ridică şi cînd echipa noastră naţională de hochei joacă meciuri internaţionale, în deplasare la Miercurea Ciuc! Pe la diferite primării steagul nostru este interzis sau, de ziua lui, i se pune doliu. Pieţele Tricolorului din reşedinţele de judeţ se populează doar la ordinul prefectului, odată pe an. Şi cu cine! Cu cei care fac din acest moment o simplă bifă în calendarul activităţilor publice. În rest, stă atârnat pe câte un catarg de sector, sau primărie de cătun, zdrenţuit de vânt şi ucis de nepăsare...
El, curcubeu dacic coborât din tăria timpurilor străvechi, ne priveşte îngăduitor pentru că este legat prin jurământ să nu ne lase.
Chiar şi atunci când dintre noi îl părăsesc ticălos pentru simbrie străină."