Treceți la conținutul principal

uni, 30 iunie 2014

Semnificatia aparitiei OUG nr. 37 din 2014

Semnalam, pentru informarea cititorilor nostri, aparitia OUG nr. 37 din 18.06.2104, pentru modificarea si completarea art. 13 din OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice.
Aparitia acestui act normativ (chiar daca se refera la o perioada strict delimitata in timp!) denota intro oarecare masura o schimbare de optica a guvernantilor fata de militari, politisti si functionarii publici cu statut special, nu atat prin  drepturile acordate, cat mai ales prin argumentatia solida si motivele temeinice prezentate in preambulul ordonantei, aspecte care au determinat in fapt adoptarea actului normativ  respectiv. 
Sa speram ca, din moment ce acum guvernantii actuali au inteles in buna masura specificul activitatii profesionale a militarilor, politistilor si functionarilor cu regim special, acestora le va fi mai usor sa adopte o noua lege a pensiilor militare de stat, lege care sa faca dreptate acestei categorii sociale si din acest punct de vedere. Noua lege este asteptata cu aceeasi nerabdare atat de catre militarii aflati in activitate, cat si de catre cei trecuti in rezerva!

p. SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) V. Mihai, Consilier

OUG nr. 37 din 18 iunie 2014

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 18 iunie 2014
pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
EMITENT:     GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 19 iunie 2014
Data intrarii in vigoare : 19 iunie 2014
  
    Având în vedere că activitatea personalului din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională implică şi misiuni care nu se limitează, în timp, la durata programului normal de lucru,
    că exercitarea prerogativelor constituţionale de apărare, ordine publică şi securitate naţională se caracterizează prin continuitate,
    ţinând cont de obligaţiile legale care revin instituţiilor publice angajatoare de a asigura realizarea drepturilor recunoscute personalului prin dispoziţiile legale în vigoare referitoare la munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează,
    de faptul că în anul 2014 aceste drepturi se realizează numai prin compensarea muncii prestate cu timp liber corespunzător,
    de faptul că necesitatea exercitării prerogativelor constituţionale şi legale în condiţii de continuitate, pe de o parte, respectiv insuficienţa personalului raportat la timpul de muncă ce trebuie afectat acestor misiuni în perioadele arătate, pe de altă parte, creează o vulnerabilitate pentru instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în sensul că respectarea drepturilor prin compensarea cu timp liber corespunzător ar putea conduce la disfuncţionalităţi în efectuarea misiunilor operative specifice,
    având în vedere că aceste disfuncţionalităţi afectează domenii importante ale societăţii, în care este nevoie de o muncă susţinută, în orice oră din săptămână, şi condiţii care expun angajaţii la un grad ridicat de stres şi risc,
    luând în considerare necesitatea corectării unor neconcordanţe la nivelul reglementărilor, în privinţa modului de calcul al anumitor drepturi salariale, respectiv faptul că menţinerea acestora ar putea conduce la o aplicare neunitară a actului normativ în structurile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi, în consecinţă, ar putea genera eventuale pagube în patrimoniul acestora,
    în scopul asigurării unui cadru unitar de aplicare a unor dispoziţii referitoare la salarizarea personalului care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale,
    totodată, luând în considerare necesitatea imperativă de creştere a capabilităţii de apărare aeriană a României,
    ţinând seama de importanţa şi urgenţa înzestrării Forţelor Aeriene cu avioane multirol pentru promovarea intereselor naţionale de securitate ale ţării şi îndeplinirea angajamentelor asumate de România în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene,
    având în vedere absenţa unor reglementări cu privire la statutul personalului român trimis în străinătate pentru pregătire pe un tip de tehnică de luptă cu complexitate ridicată, în vederea realizării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene",
    luând în considerare necesitatea motivării personalului în vederea participării la acest tip de misiune,
    ţinând seama de consecinţele negative ale nepromovării în regim de urgenţă a prezentului act normativ care asigură reglementarea statutului personalului aeronautic participant la misiune,
    având în vedere faptul că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, necesitând adoptarea de măsuri imediate,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Articolul 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În anul 2014, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatoare, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2011."
    2. După alineatul (2) se introduc şase noi alineate, alineatele (3) - (8), cu următorul cuprins:
    "(3) Prin excepţie de la prevederile art. 1, începând cu data de 1 iulie 2014, cuantumul drepturilor acordate personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de conducătorii acestora, se stabileşte în condiţiile prevăzute de art. 15 din cap. II secţiunea a 2-a din anexa nr. VII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională» la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
    (4) Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul de bază prevăzute de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009.
    (5) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), în situaţia în care activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).
    (6) Pentru personalul militar, dreptul prevăzut la alin. (5) se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat prin raportarea bazei de calcul la durata programului normal de lucru.
    (7) Dispoziţiile alin. (5) şi (6) nu se aplică personalului participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, personalului detaşat în condiţiile Legii nr. 105/2012 privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele Uniunii Europene, precum şi poliţiştilor aflaţi în situaţii similare.
    (8) Condiţiile de stabilire a dreptului prevăzut la alin. (5) şi (6), precum şi activităţile pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională."
    ART. II
    Drepturile prevăzute la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    ART. III
    Ordinele conducătorilor instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, prevăzute la art. 13 alin. (3) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se emit în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    ART. IV
    Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
    ART. V
    Prevederile art. VI-XIV se aplică Ministerului Apărării Naţionale pentru personalul român detaşat să execute misiuni în străinătate în conformitate cu prevederile contractelor încheiate în baza art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 240/2013 pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene", denumite în continuare misiuni.
    ART. VI
    Structurile, responsabilităţile şi procedurile pentru selecţionarea personalului în vederea participării la misiune se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.
    ART. VII
    (1) Prevederile de grad, studii, clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare, precum şi armele şi specialităţile militare ale funcţiilor din statul de organizare constituit pentru perioada misiunii se aprobă prin ordin al ministrului apărării naţionale.
    (2) Personalul participant la misiune se detaşează în funcţiile prevăzute de statul de organizare, constituit pentru perioada misiunii.
    (3) Asimilarea funcţiilor personalului din statul de organizare constituit pentru perioada misiunii se aprobă prin ordin al ministrului apărării naţionale.
    ART. VIII
    (1) Pe întreaga perioadă a misiunii, personalul participant la misiune beneficiază de drepturile salariale în ţară prevăzute la art. 77 alin. (1) din cap. II secţiunea a 9-a din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, şi cu legile speciale anuale de aplicare a acesteia.
    (2) Compensaţia lunară specifică prevăzută la art. 77 alin. (1) lit. c) din cap. II secţiunea a 9-a din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, se acordă personalului participant la misiune în cuantum de 100% aplicată la solda funcţiei de bază.
    ART. IX
    (1) Pe durata îndeplinirii misiunii în străinătate personalul beneficiază de drepturile minime de diurnă stabilite pentru fiecare categorie de personal participant la misiunile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011, majorate cu 50%.
    (2) Pe durata îndeplinirii misiunii în străinătate, în zilele când personalului nu i se asigură hrana, acesta beneficiază de alocaţia valorică de hrană stabilită pentru personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011.
    (3) Pe perioada misiunii, în zilele când personalul participant este în ţară sau în concediu de odihnă, nu beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2).
    ART. X
    (1) Personalul participant la misiune beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în ţară şi retur, la fiecare 3 luni de participare la misiune, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.
    (2) Personalul participant la misiune poate opta ca de drepturile prevăzute la alin. (1) să beneficieze soţul/soţia acestuia pentru deplasarea la locul desfăşurării misiunii şi retur.
    ART. XI
    (1) Fondurile necesare participării la misiune se asigură din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie.
    (2) Din fondurile prevăzute la alin. (1) se suportă şi cheltuielile determinate de pregătirea misiunii şi executarea acesteia, astfel:
    a) dislocarea personalului din garnizoanele de dispunere de pe teritoriul statului român în zona de desfăşurare a misiunii, precum şi repatrierea acestuia;
    b) achiziţii de bunuri, lucrări şi servicii solicitate de specificul misiunii;
    c) cheltuieli de operare şi sprijin logistic necesare bunei desfăşurări a misiunii;
    d) selecţionarea, vizita medicală, testarea, pregătirea, încheierea asigurărilor de sănătate, în condiţiile stabilite de Ministerul Apărării Naţionale, precum şi în cele prevăzute de reglementările specifice fiecărei activităţi;
    e) încheierea contractelor de asigurare pentru invaliditate şi deces ale personalului;
    f) evacuarea medicală a personalului care nu poate fi tratat în unităţile sanitare din zona de executare a misiunii şi asigurarea transportului însoţitorilor acestora;
    g) procurarea materialelor necesare, repatrierea, însoţirea şi înhumarea personalului decedat, precum şi îndeplinirea formalităţilor specifice;
    h) suportarea altor costuri specifice, inclusiv a celor destinate activităţilor necesare dezvoltării relaţiilor cu autorităţile militare şi civile locale, precum şi cu populaţia civilă, asigurarea activităţilor de protocol, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.
    ART. XII
    Trimiterea personalului în misiune în străinătate se aprobă de ministrul apărării naţionale.
    ART. XIII
    (1) Participarea personalului la misiune este condiţionată de semnarea prealabilă a unui angajament, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, prin care se obligă ca, după încheierea misiunii, să îşi desfăşoare activitatea în Ministerul Apărării Naţionale, astfel:
    a) pentru personalul aeronavigant - piloţi, 10 ani sau până la împlinirea vârstei standard de pensionare;
    b) pentru personalul tehnico-ingineresc de aviaţie şi navigator de sol/planificator de misiune, 8 ani sau până la împlinirea vârstei standard de pensionare;
    (2) În situaţiile în care, înainte de expirarea duratei stabilite, cadrele militare încetează angajamentul încheiat potrivit alin. (1), acestea sunt obligate să restituie cheltuielile individuale de instruire pe timpul misiunii, proporţional cu perioada de angajament rămasă neexecutată.
    (3) Prevederile alin. (2) se aplică şi personalului care din motive imputabile nu finalizează activitatea de instruire.
    (4) Prevederile alin. (2) nu se aplică personalului participant la misiune în situaţiile încetării activităţii din motive neimputabile acestuia.
    (5) Condiţiile de încheiere şi conţinutul angajamentului prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrul apărării naţionale.
    ART. XIV
    Personalul participant la misiune beneficiază de drepturile şi are obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare aplicabilă personalului militar în activitate, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
                                 PRIM-MINISTRU
                              VICTOR-VIOREL PONTA
                                Contrasemnează:
                                ---------------
                               Viceprim-ministru,
                         ministrul afacerilor interne,
                                 Gabriel Oprea
                         Ministrul apărării naţionale,
                                  Mircea Duşa
                              Ministrul justiţiei,
                            Robert Marius Cazanciuc
                  Directorul Serviciului Român de Informaţii,
                             George Cristian Maior
                 Directorul Serviciului de Informaţii Externe,
                            Teodor Viorel Meleşcanu
                             Directorul Serviciului
                          de Telecomunicaţii Speciale,
                                  Marcel Opriş
                  Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,
                             Lucian Silvan Pahonţu
                         Ministrul finanţelor publice,
                              Ioana-Maria Petrescu
                        Ministrul delegat pentru buget,
                                  Liviu Voinea
                         p. Ministrul muncii, familiei,
                  protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
                             Teodor Codrin Scutaru,
                                secretar de stat
    Bucureşti, 18 iunie 2014.

    Nr. 37.

Postări populare de pe acest blog

GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Mormantul Ostasului Necunoscut Mareste imaginea. Mormantul Ostasului Necunoscut este un simbol unic al recunostintei nationale si al cinstirii pe care poporul roman o datoreaza celor care si-au dat viata pentru apararea, libertatea si demnitatea tarii noastre. In luptele mondiale de la inceputul secolului trecut, Romania a pierdut aproape un milion de soldati si oameni de rand. Pe langa cimitirele si monumentele ridicate in orasele si satele tarii, in anul 1923, in Parcul Carol I, din Bucuresti, a fost inaugurat "Mormantul Ostasului Necunoscut". Acest lucru se datoreaza mai ales Societatii "Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi", infiintata in 1919 si transformata ulterior, in anul 1927, in Societatea "Cultul Eroilor". Mormantul Ostasului Necunoscut In anul 1923, la indemnul Societatii Eroilor, s-a luat decizia ca jertfa tuturor eroilor necunoscuti sa fie simbolizata de un monument special: &quo
Soţia lui Iohannis avea baza de date cu copii de vânzare 27 Aug 2014 Carmen Lăzurcă - Iohannis a fost profesoară la Şcoala specială din Sibiu Liberalul Klaus Iohannis, candidat la Preşedinţie, este acuzat că împreună cu soţia sa, Carmen, a intermediat în anii '90 înfierea unor copii unui cuplu canadian despre a căror soartă nu se mai ştie nimic de 14 ani, bănuindu-se că ar fi fost traficaţi pentru organe. Înaintea intermedierii adopţiilor, soţii Iohannis aveau o radiografie completă a situaţiei copiilor cu probleme din judeţ ce puteau fi folosiţi ca marfă. Şi aceasta pentru că el, Klaus, era inspector şcolar, iar ea, Carmen, profesoară de engleză la Şcoala Specială din Sibiu. Dar liantul în această afacere era soţia lui Iohannis, cea care i-a adus pe canadieni să vadă copii, profesoară de engleză şi aspirantă la statutul de Primă Doamnă. Tânăra profesoară Carmen Lăzurcă s-a angajat la Şcoala Specială din Sibiu deoarece  nu primise repartiţie în oraşul Sibiu. Tânar

Poezia este geniala : LECTIE DE ISTORIE.

LECTIE DE ISTORIE" de Nicolae Dragusin Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram Că sunt Om, că am o tară si o Limbă si un Neam Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri motii mei Că din ei răsare pâinea si prin mine trăiesc ei Valuri tulburi de uitare peste mortii mei se-asează Limba nu ne mai e limbă, tara nu mai este trează Azi ne-nvată imbecilii intereselor perfide Cum să ne uităm eroii si să venerăm partide Cum să cântărim istoria si s-o vindem pe bucăti Cum să facem Mall-uri, vile, scotând piatra din cetăti Pe Vlad Tepes cum să-l facem personaj de film de groază Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează Ne învată idiotii că Bălcescu a fost las Si că Decebal batrânul a fost un sinucigas Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii Nesimtiti cât să-si permită a ne ponegri eroii? Niste dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate Si ni le aruncă-n fată ca pe legi adevărate Bieti defăimători de stirpe, lacomi si periculosi Ce-am fi noi fără istor