Treceți la conținutul principal


Colegul nostru DITA PUIU din Filiala Pitesti ne trimite:


NU  ESTE NECESAR CA TOTI SA FITI DE ACORD CU CELE DE MAI  JOS

Protestez !
Nu înţeleg de ce ţipă Ponta si Băsescu la mine.
De ce mă ameninţă că intră România în colaps.
În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna.
De când m-am născut.
Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la contract porcul din coteţ. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură.
Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească. Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps.
În dificultate a fost ţara şi la mica privatizare şi la marea privatizare şi după ce am scăpat de primul FMI şi când duduia economia şi când căutam luminiţa de la capătul tunelului, pe care văd că n-am mai găsit-o.
Va fi, probabil, lumânarea de la căpătâiul părinţilor şi bunilor noştri.
Şi-acum aud că România se duce fix în faliment. Iar guvernantii mă solicită să fiu solidară nu ştiu cu cine, să dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea. Mă uit la  Băsescu, la Ponta si la cei ce se perinda zilnic la televizor şi nu seamănă a om aflat în criză. Nici Guvernul sau Parlamentul nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate. Dar, defectul meu, am avut ochi de văzut şi urechi de auzit.

- Da. Aparatul de Stat este uriaş. Dar nu populaţia l-a făcut uriaş. Voi, clasa politică, l-aţi transformat în monstru.

-Dacă există un monstru care căpuşează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcţionarul public; monstrul care a încălecat ţara asta sunteţi voi, clasa politică. Şi pentru că sunteţi la putere peste tot, voi, PDL, PSD, PNL, PMP si gascutele mai mici, PC, UDMR, Partida romilor, partidele minuscule cu tenta de reprezentant minoritati, sunteţi grasul care l-a încălecat pe slab!.

-Aţi devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit. Şi-apoi aţi călărit ţara, aţi luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câtă clientelă i-aţi vârât pe gât. 
-Aţi spart instituţiile Statului nu pentru că aşa era necesar, ci pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.
-Aţi creat instituţii noi nu pentru că nu funcţiona statul fără ele, ci pentru că aţi avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie mare director, mare preşedinte, i-aţi fabricat o instituţie. Şi nu v-a ajuns: an de an, legislatură de legislatură, aţi mai creat alte structuri; aţi adus directori noi, ceilalţi au rămas în sistem. Capuse lacome, corupte si fara control, ce fac ca legea si bunul simt sa nu se intalneasca nicicand.
-Nu populaţia ocroteşte fărădelegea în ţara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.
-Nu populaţia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Şi venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat. Voi, clasa politică, aţi făcut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat... instituţia preşedintelui României.
-Nu mama-mare din pământ a distrus industria, a vândut petrolul şi rafinăriile, a tăiat pădurile şi a mânărit pământurile. Ministere conduse de voi, clasa politică, au făcut-o. Prefecturile voastre, Consiliile judeţene ale voastre, Primăriile voastre.
-Nu populaţia a prăpădit banii statului, sute şi mii de miliarde de lei, munţi de bani, pe licitaţii trucate, pe lucrări proaste, inutile, pe şosele cu gropi, pe autostrăzi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii voştri, ai clasei politice; consilierii voştri, ai clasei politice; miniştrii voştri, ai clasei politice.
-Nu populaţia a organizat doi ani întregi de dănţuieli, de parcă venea sfârşitul lumii. Voi, clasa politică, aţi făcut-o. Pe banii cui ?. Pe ăştia pe care-i tăiaţi de la pensionari.
-V-aţi construit un aparat uriaş de represiune: ministere, agenţii, deconcentrate conduse de voi şi clientele voastră politică. Prin ei, controlaţi tot, terorizaţi instituţiile mai ceva decât poliţia politică a lui Ceauşescu.
-Nu populaţia se află în A.G.A. şi C.A. din Companiile şi Băncile de Stat, plătite, am văzut, regeşte, ci voi, clasa politică.
-Nu populaţia a stricat ţara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politică. Cum aţi venit, aţi distrus tot ceea ce a făcut guvernul de dinainte şi aţi luat-o iar de la zero. Şi-apoi, aţi rostogolit vinovăţii între voi, partidele politice, de parcă aţi fi jucat ping-pong cu România. Daţi-vă afară întâi pe voi şi clanurile voastre şi-apoi să v-atingeţi de părinţii noştri!. Şi veniţi, acum, să mă trageţi de urechi pe mine. Să ne trageţi de urechi pe noi, că se duce România de râpă. Vreţi s-o scoateţi din criză pe spinarea şomerilor, a pensionarilor şi a bugetarilor de execuţie, cei care vă ţin în spate aleşii şi numiţii, în funcţiile de conducere. Cu ce curaj ?. Cu ce moralitate?. Cata nesimtire ! ... Până să vă atingeţi de pensionarul ăla slăbănog, de profesorul care v-a pus creionul în mână, de medicul care se zbate sa salveze viata romanului, dar si a voastra, restructuraţi-vă întâi pe voi !. Daţi-vă afară şi în şomaj pe voi, pe oamenii voştri, ai clasei politice, şi după aceea scuipaţi pe noi. După aceea umblaţi la salariile şi pensile necăjite. După aceea să-l certaţi pe bătrân că mai are îndrăzneala să trăiască, să ducă România-n faliment, cu venitul lui gras, de 500, sau de 600 de lei.
1.Dacă nu sunteţi capabili să comasaţi sau să desfiinţaţi instituţiile de pomană create de voi, clasa politică, măcar reduceţi numărul de directori. Aveţi o droaie de şefi. Aţi umplut ţara de şefi. Pe ei daţi-i afară întâi şi după aceea ajungeţi la pensionar. Sau la doctor.
2. Trei sferturi dintre directorii voştri pe care i-aţi instalat, moţ, în instituţiile bugetare, au afaceri acasă. Fac afaceri cu banul public. Daţi-i pe aceştia afară!. Nu ei să mănânce cu două guri şi de la Firma lor grasă şi de la buget, iar altul să crape de foame!.
3.Luaţi-vă clientela politică din toate A.G.A şi C.A. ale Companiilor de Stat, de pe lângă primării, consilii judeţene şi ministere. Aveţi deja directori acolo, există specialişti.
4.Daţi-vă afară consilierii de la birourile demnitarului. De ce aţi crede că ei sunt mai puţin paraziţi pe buget decât profesorul?.
5.Daţi-vă afară consilierii de pe lângă miniştri, secretari de stat, subsecretari de stat, primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, căţel, purcel, directori generali, din Companiile de Stat, din parcurile industriale!.
6.Încetaţi să mai căpuşaţi ministerele / primăriile / consiliile judeţene cu clientela pe care o serviţi cu miliarde de euro.
7.Voi, clasa politică, aţi creat şi întreţineţi evaziunea fiscala şi munca la negru, mita, spaguiala si incorectitudinea. Oamenii voştri, ai partidelor, protejează, feresc si indruma intretinerea situatiei confuze. Îi apără (cu implicarea organelor Statului), să nu-i descopere pe cei ce incalca legea. Spaguiala nu are frontiere partinice.
Se ia si se imparte frateste. Aceasta reprezinta liantul incalcarilor legilor. Pe toti acestia ii apără de lege, prin incalcarea legilor, in detrimentul omului sincer, neprotejat si aflat in afara acestui cerc de protejati.
8.După ce veţi face toate astea, abia atunci să aveţi îndrăzneala să vă legaţi de bătrânii acestei ţări, de oamenii cinstiti si (pana acum) rabdatori. Asta este România, domnule Băsescu !.Asta este Romania, domnule Ponta!. O ştiţi, o cunoaşteţi, dar nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri. Dar vă este la îndemână să-i jupuiţi de vii pe bătrâni. Sunt inofensivi, ascultători, mult prea blajini, tăcuţi. Loviţi-i cu nădejde !Ei nu ţipă.

Daţi mai departe la toţi prietenii şi cunoscuţii, poate aşa o să ne trezim şi o să le dăm ce merită acestei adunaturi mafiot

Postări populare de pe acest blog

GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Mormantul Ostasului Necunoscut Mareste imaginea. Mormantul Ostasului Necunoscut este un simbol unic al recunostintei nationale si al cinstirii pe care poporul roman o datoreaza celor care si-au dat viata pentru apararea, libertatea si demnitatea tarii noastre. In luptele mondiale de la inceputul secolului trecut, Romania a pierdut aproape un milion de soldati si oameni de rand. Pe langa cimitirele si monumentele ridicate in orasele si satele tarii, in anul 1923, in Parcul Carol I, din Bucuresti, a fost inaugurat "Mormantul Ostasului Necunoscut". Acest lucru se datoreaza mai ales Societatii "Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi", infiintata in 1919 si transformata ulterior, in anul 1927, in Societatea "Cultul Eroilor". Mormantul Ostasului Necunoscut In anul 1923, la indemnul Societatii Eroilor, s-a luat decizia ca jertfa tuturor eroilor necunoscuti sa fie simbolizata de un monument special: &quo
Soţia lui Iohannis avea baza de date cu copii de vânzare 27 Aug 2014 Carmen Lăzurcă - Iohannis a fost profesoară la Şcoala specială din Sibiu Liberalul Klaus Iohannis, candidat la Preşedinţie, este acuzat că împreună cu soţia sa, Carmen, a intermediat în anii '90 înfierea unor copii unui cuplu canadian despre a căror soartă nu se mai ştie nimic de 14 ani, bănuindu-se că ar fi fost traficaţi pentru organe. Înaintea intermedierii adopţiilor, soţii Iohannis aveau o radiografie completă a situaţiei copiilor cu probleme din judeţ ce puteau fi folosiţi ca marfă. Şi aceasta pentru că el, Klaus, era inspector şcolar, iar ea, Carmen, profesoară de engleză la Şcoala Specială din Sibiu. Dar liantul în această afacere era soţia lui Iohannis, cea care i-a adus pe canadieni să vadă copii, profesoară de engleză şi aspirantă la statutul de Primă Doamnă. Tânăra profesoară Carmen Lăzurcă s-a angajat la Şcoala Specială din Sibiu deoarece  nu primise repartiţie în oraşul Sibiu. Tânar

Poezia este geniala : LECTIE DE ISTORIE.

LECTIE DE ISTORIE" de Nicolae Dragusin Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram Că sunt Om, că am o tară si o Limbă si un Neam Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri motii mei Că din ei răsare pâinea si prin mine trăiesc ei Valuri tulburi de uitare peste mortii mei se-asează Limba nu ne mai e limbă, tara nu mai este trează Azi ne-nvată imbecilii intereselor perfide Cum să ne uităm eroii si să venerăm partide Cum să cântărim istoria si s-o vindem pe bucăti Cum să facem Mall-uri, vile, scotând piatra din cetăti Pe Vlad Tepes cum să-l facem personaj de film de groază Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează Ne învată idiotii că Bălcescu a fost las Si că Decebal batrânul a fost un sinucigas Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii Nesimtiti cât să-si permită a ne ponegri eroii? Niste dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate Si ni le aruncă-n fată ca pe legi adevărate Bieti defăimători de stirpe, lacomi si periculosi Ce-am fi noi fără istor