Treceți la conținutul principal
PUNCTUL DE VEDERE AL PREŞEDINŢILOR FILIALELOR DIN ZONA DE VEST
Înfiinţarea Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) de către un grup de rezervişti inspiraţi, vizionari şi curajoşi, a însemnat o oportunitate extraordinară pentru noi, cei care ne-am petrecut cea mai mare parte a vieţii în cazărmi, pe câmpurile de instrucţie, în poligoane sau în aplicaţii, de a ne apăra drepturile ştirbite în mod abuziv de o conducere politică obtuză, ostilă, care nu ştim din ce motive a pornit un adevărat război legislativ, mediatic şi psihologic împotriva a ceea ce ar fi trebuit să fie Armata de Rezervă a ţării.
Datorită acţiunilor iniţiate şi coordonate de SCMD ne-am opus, şi cu toate că lupta era inegală, având împotrivă un întreg aparat de stat, am reuşit să rezistăm, să creăm presiune şi să atenuăm mult din ceea ce guvernanţii doreau să ne facă.
Dar victoria este departe de a fi deplină, şi asta nu numai din cauza ostilităţii autorităţilor, manifestată chiar şi după accederea la Putere a USL, dar, din păcate, cu regret constatăm, şi din cauza inconsecvenţei şi a erorilor săvârşite în orientarea acţiunilor SCMD.
Atâta timp cât SCMD şi-a păstrat entitatea, de reprezentant distinct al militarilor în rezervă şi în retragere din toate structurile Sistemului Naţional de Apărare, Siguranţă şi Ordine Publică, vocea conducătorilor săi era ascultată şi respectată de membri, de aliaţi şi stârnea reacţii furibunde din partea adversarilor.
A venit însă momentul când s-a decis asocierea sindicatului cu o puzderie de organizaţii care se revendicau din societatea civilă, organizaţii fără nicio legătură şi niciun interes faţă de problemele noastre, multe dintre ele fără nicio relevanţă în viaţa socială din zona noastră, iar unele chiar declarat ostile militarilor.
Decizia de a se înfiinţa acest aşa zis „Consiliu Naţional al Societăţii Civile” (CNSC) i- a luat prin surprindere pe membrii filialelor din vest, care nu au fost consultaţi şi nici informaţi asupra acestei intenţii a unei părţi a conducerii SCMD. Având însă încredere în experienţa organizatorică şi inteligenţa politică a celor care ne conduc, noi am luat notă de faptul împlinit şi nu ne-am exprimat îndoiala asupra condiţiilor şi oportunităţii înfiinţării CNSC, în speranţa că această manevră va fi benefică atingerii obiectivelor noastre , după cum am fost asiguraţi.
Ulterior, însă, aveam să constatăm că amalgamarea militarilor în rezervă şi în retragere în masa amorfă a CNSC, a dus la diluarea reprezentării intereselor militarilor pe arena socială şi politică a ţării, în condiţiile în care nici marea majoritate a societăţii civile, constituită din organizaţii şi formaţiuni cu autoritate şi notorietate, nu a acordat vreun credit acestei structuri; la nicio manifestaţie sau acţiune importantă, relatată în mijloacele mass media de anvergură, CNSC nu a fost invitat să participe, evenimentul de la constituire, din faţa Academiei Militare, rămânând o amintire singulară, subliniind astfel caracterul superfluu al organizaţiei, care în zona noastră nu are structură în teritoriu din cauza lipsei oricărui interes comun cu membrii entităţilor recomandate pentru asociere.
Speculat copios de adversarii USL, momentul semnării de către premierul Victor Ponta a controversatului acord de cooperare cu CNSC, a reprezentat punctul iniţial de detaşare a aliaţilor din sfera politică de conducerea şi obiectivele SCMD, cu reverberaţii în teritoriu pe care noi cu greu am reuşit să le contracarăm, prin legăturile stabilite pe plan local cu reprezentanţii partidelor care, cel puţin declarativ, ne susţineau interesele.
Aşa se explică faptul că legea reparatorie, L 241, a fost aprobată abia în iulie 2013, şi asta numai în condiţiile de lobby desfăşurat de filialele care au contactat lideri politici locali ce se bucurau de notorietate în rândul partidelor din USL, şi în special din PSD-ul premierului.
După instalarea confortabilă la Putere a USL, poate şi din dorinţa spălării „păcatului” din Piaţa Victoriei, SCMD a adoptat o atitudine de non combat faţă de autorităţi, dovedind că în ciuda experienţei pe care şi-o arogă în cunoaşterea vieţii politice româneşti, nu a înţeles că „vorba dulce” şi „cuvântul de onoare” nu au nicio valoare pe malurile Dâmboviţei.
Din această cauză, nu s-a acordat atenţia cuvenită nici rezultatului de excepţie câştigat în justiţie de filialele din Muntenia, care nu au fost sprijinite concret, cu intensitate, în efortul camarazilor noştri de punere în execuţie a hotărârilor judecătoreşti definitive.
A fost o dovadă clară a faptului că nu se pot obţine rezultate fără o coordonare deplină a acţiunilor din filiale cu cele de la Centru (şi invers).
De ce nu a făcut SCMD mai mult ? Pentru că nu avea ce document să invoce! Mult clamata alianţă cu USL s-a realizat şi parafat numai local, în unele zone, SCMD eschivându-se de la întocmirea unui document similar la nivel central, spre deosebire de ANCMRR , care reprezentată prin Generalul(r) Mihai Iliescu (mai vechiul şi constantul nostru adversar), a încheiat în data de 1 Decembrie 2012 un protocol explicit de alianţă şi sprijin reciproc cu PSD (reprezentat de Victor Ponta) şi cu UNPR (reprezentat de Gabriel Oprea).
În felul acesta conducerea ANCMRR şi-a atras un sprijin politic consistent, în timp ce SCMD, şi ca urmare a acţiunii întreprinse în numele CNSC, are parte numai de obstrucţionări în desfăşurarea activităţii, nefiind acceptat în spaţiile ministerelor de resort.
Situaţia ar fi putut fi folosită chiar şi aşa în folosul nostru, dacă prevalându-se tocmai de lipsa unui acord clar de sprijin reciproc, SCMD ar fi acţionat în judecată factorii guvernamentali răspunzători de discriminarea încadrării în grupe de muncă a celor trecuţi în rezervă înaite şi după 1 ianuarie 2011; acest demers ar fi adus de partea noastră cvasitotalitatea militarilor în rezervă şi în retragere, inclusiv pe cei din ANCMRR. Procesele iniţiate acum de Departamentul Juridic pentru recuperarea sumelor cu care am fost prejudiciaţi au cooptat interesul unui număr mic de membri SCMD, cei mai mulţi privind acţiunea cu detaşare sau chiar neîncredere.
După scindarea USL, lucru receptat cu dezamăgire de mulţi rezervişti, CNSC a început să se considere din nou pe val, închipuindu-şi că va reuşi să reformeze establishment-ul politic prin promovarea intereselor unor formaţiuni politice nou înfiinţate cu ocazia alegerilor europarlamentare, fără structuri în teritoriu, sau a unor personalităţi care nu s-au remarcat niciodată cu vreo luare de poziţie în favoarea militarilor în rezervă sau în retragere. Aceasta în condiţiile în care cei sprijiniţi pentru a ajunge în Parlamentul European, neavând conexiuni cu forţele politice decizionale din ţară, oricum n-ar putea influenţa cu nimic atitudinea guvernamentală faţă de drepturile noastre, rezolvarea situaţiei fiind, vrem sau nu, un apanaj al executivului autohton.
Cu toate că în şedinţele Comitetului Director reprezentanţii filialelor din teritoriu s-au opus în majoritate unei asemenea orientări, opinia lor a fost ignorată, ori o organizaţie trăieşte prin membrii săi, altfel nu este organizaţie ci grup...
Articolul tendenţios publicat în „România Liberă” din 24 aprilie nu face decât să ne sublinieze vulnerabilitatea în condiţiile asocierii cu unele grupuscule dubioase şi nu ştim în ce măsură luările de poziţie împotriva acţiunilor iresponsabile ale unor „aliaţi” au reparat imaginea SCMD în ochii opiniei publice, dar răul oricum a fost făcut !

Domnilor membri ai Comitetului Director, noi, preşedinţii filialelor din zona de vest, ne exprimăm convingerea că SCMD , organizaţie care s-a constituit pentru apărarea drepturilor tuturor militarilor, în activitate, în rezervă sau în retragere, trebuie să-şi continue existenţa aşa cum a fost concepută iniţial, ca pavăză împotriva abuzurilor şi nedreptăţilor la care au fost, sunt şi poate vor mai fi supuşi vreodată cei care şi-au desfăşurat activitatea în serviciul Patriei, sub Drapel.
Reducerea efectivelor proprii nu ne înspăimântă, acesta fiind un proces până la urmă firesc, datorat în parte oportunismului unora dintre cei care şi-au văzut interesele satisfăcute, oboselii acumulate în lupta continuă de ani de zile cu autorităţile răuvoitoare, indiferent de orientarea politică, dar şi lipsei unor rezultate concrete din cauza slăbirii incisivităţii acţiunilor organizaţiei. „Curăţarea” SCMD de nehotărâţi, oportunişti, de persoane uşor influenţabile şi prin urmare manipulabile, va duce la menţinerea unui nucleu de oameni ferm dedicaţi cauzei camarazilor şi nu atingerii unor obiective personale. În jurul acestui nucleu oricând se vor putea coagula nemulţumirile viitoare, cu condiţia ca acest nucleu să existe !
Suntem conştienţi de faptul că SCMD singur nu poate face faţă cu succes unui adversar redutabil, aşa cum este Guvernul, şi în acest sens ne exprimăm convingerea că existenţa unor aliaţi este mai mult decât necesară, dar aceştia trebuie să fie entităţi puternice, respectabile, receptate ca atare de opinia publică.
Existenţa CNSC alături, în faţa sau în spatele acţiunilor noastre nu a adus nimic bun, ba dimpotrivă, căci iată, din primăvara anului 2012 tot aşteptăm „susţinerea şi avizele favorabile” ale guvernanţilor pe care am încercat să-i impresionăm , doar doar ne vor lua în seamă, dar nu am obţinut decât promisiuni, amânări sau pur şi simplu minciuni.
De fapt am fost şi suntem ignoraţi !
De aceea, tocmai pentru că suntem în campanie electorală , şi aici avem experienţă, trebuie să profităm şi să reapărem în faţa actorilor de pe scena politică a ţării; apreciem că acum putem face din nou presiuni atât printre reprezentanţii Puterii, cât şi ai Opoziţiei, cu mai multă eficienţă pentru reactualizarea imaginii SCMD în societate, chiar dacă pe unii aceasta îi va supăra.
De fapt cu ce ar fi mai eficiente demersurile făcute în favoarea SCMD pe lângă reprezentanţii unei formaţiuni greu lizibile pe scena politică a ţării, faţă de aducerea în actualitate a obiectivelor noastre în faţa unui partid consacrat, de la Putere sau din Opoziţie, în condiţiile în care în politica românească ceea ce se întâmplă ţine strict de voinţa premierului şi a anturajului său, cei de la Bruxelles ocupându-se de cu totul şi cu totul alte probleme ?!
În acest sens ne exprimăm părerea că întreaga energie electorală a SCMD trebuie să fie prezervată şi reorientată în vederea desfăşurării principalei mize electorale a anului 2014, alegerile prezidenţiale din toamnă, şi pentru aceasta va trebui să ne stabilim cu înţelepciune tactica şi aliaţii, deoarece preşedintele ales va numi noul premier, şi de aici va decurge întreaga desfăşurare a evenimentelor care ne privesc şi pe noi.
În consecinţă propunem următoarele:
  • renunţarea la asocierea SCMD la CNSC, în condiţiile în care această mezalianţă a adus numai deservicii şi a fost constituită fără consultarea prealabilă a tuturor filialelor;
  • liderii SCMD, în apariţiile publice, să promoveze punctual şi consecvent interesele şi obiectivele militarilor în rezervă şi în retragere;
  • elaborarea proiectului unui nou statut al SCMD, care va fi pus în discuţia CNR din anul acesta, care să valorifice experienţa evenimentelor petrecute pe timpul desfăşurării activităţii organizaţiei, eliminând disfuncţionalităţile produse de prevederile controversate actuale şi dezvoltând cadrul democratic prin întărirea rolului filialelor;
  • până atunci, conducerea centrală a SCMD să fie mai receptivă la solicitările şi opiniile reprezentanţilor din teritoriu, aceştia fiind în permanentă legătură cu membrii de sindicat , cu masa militarilor în rezervă şi în retragere, le cunosc mai bine preocupările şi răspund nemijlocit în faţa lor;
  • Departamentul Juridic să caute, să descopere şi să promoveze acele acţiuni în instanţă care pot aduce obiectivele militarilor în rezervă şi în retragere mai aproape de rezolvare şi în atenţia publicului.
Considerăm că în aceste condiţii SCMD va redeveni un actor important pe scena vieţii sociale a României, reprezentând o organizaţie distinctă, respectată atât de către factorii politici cât şi de cei care luptă împotriva acestora, atunci când politicienii abuzează de Putere.

Honor et patria ! Vae victis !

Preşedintele Filialei ARAD a SCMD
Lt.Col.(r) Vasile ARION

Preşedintele Filialei INEU a SCMD
Col.(r) Mihail-Adam MAFTEI

Preşedintele Filialei REŞIŢA a SCMD
Col.(r) Marin BUŢIU

Preşedintele Filialei CARANSEBEŞ a SCMD
Lt.Col.(r) Marius FRĂŢILĂ

Preşedintele Filialei DEVA a SCMD
Col.(r) Alexandru STURZA

Preşedintele Filialei BRAD a SCMD
Mr.(r) Remus RUS

Preşedintele Filialei PETROŞANI a SCMD
Col.(r) Iancu AVRAM

Preşedintele Filialei 1 TIMIŞOARA a SCMD
Col.(r) Radu AROMÂNESEI

Preşedintele Filialei LUGOJ a SCMD
Col.(r) Dorin TUCĂ

Preşedintele Filialei JIMBOLIA a SCMD
Lt.Col.(r) dr. Valentin TUDORICĂ

Postări populare de pe acest blog

GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Mormantul Ostasului Necunoscut Mareste imaginea. Mormantul Ostasului Necunoscut este un simbol unic al recunostintei nationale si al cinstirii pe care poporul roman o datoreaza celor care si-au dat viata pentru apararea, libertatea si demnitatea tarii noastre. In luptele mondiale de la inceputul secolului trecut, Romania a pierdut aproape un milion de soldati si oameni de rand. Pe langa cimitirele si monumentele ridicate in orasele si satele tarii, in anul 1923, in Parcul Carol I, din Bucuresti, a fost inaugurat "Mormantul Ostasului Necunoscut". Acest lucru se datoreaza mai ales Societatii "Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi", infiintata in 1919 si transformata ulterior, in anul 1927, in Societatea "Cultul Eroilor". Mormantul Ostasului Necunoscut In anul 1923, la indemnul Societatii Eroilor, s-a luat decizia ca jertfa tuturor eroilor necunoscuti sa fie simbolizata de un monument special: &quo
Soţia lui Iohannis avea baza de date cu copii de vânzare 27 Aug 2014 Carmen Lăzurcă - Iohannis a fost profesoară la Şcoala specială din Sibiu Liberalul Klaus Iohannis, candidat la Preşedinţie, este acuzat că împreună cu soţia sa, Carmen, a intermediat în anii '90 înfierea unor copii unui cuplu canadian despre a căror soartă nu se mai ştie nimic de 14 ani, bănuindu-se că ar fi fost traficaţi pentru organe. Înaintea intermedierii adopţiilor, soţii Iohannis aveau o radiografie completă a situaţiei copiilor cu probleme din judeţ ce puteau fi folosiţi ca marfă. Şi aceasta pentru că el, Klaus, era inspector şcolar, iar ea, Carmen, profesoară de engleză la Şcoala Specială din Sibiu. Dar liantul în această afacere era soţia lui Iohannis, cea care i-a adus pe canadieni să vadă copii, profesoară de engleză şi aspirantă la statutul de Primă Doamnă. Tânăra profesoară Carmen Lăzurcă s-a angajat la Şcoala Specială din Sibiu deoarece  nu primise repartiţie în oraşul Sibiu. Tânar

Poezia este geniala : LECTIE DE ISTORIE.

LECTIE DE ISTORIE" de Nicolae Dragusin Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram Că sunt Om, că am o tară si o Limbă si un Neam Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri motii mei Că din ei răsare pâinea si prin mine trăiesc ei Valuri tulburi de uitare peste mortii mei se-asează Limba nu ne mai e limbă, tara nu mai este trează Azi ne-nvată imbecilii intereselor perfide Cum să ne uităm eroii si să venerăm partide Cum să cântărim istoria si s-o vindem pe bucăti Cum să facem Mall-uri, vile, scotând piatra din cetăti Pe Vlad Tepes cum să-l facem personaj de film de groază Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează Ne învată idiotii că Bălcescu a fost las Si că Decebal batrânul a fost un sinucigas Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii Nesimtiti cât să-si permită a ne ponegri eroii? Niste dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate Si ni le aruncă-n fată ca pe legi adevărate Bieti defăimători de stirpe, lacomi si periculosi Ce-am fi noi fără istor