Treceți la conținutul principal

De ce nu se mediatizeaza? Rușii au ridicat AL DOILEA monument pentru ostașii români căzuți în al Doilea Război Mondial pe teritoriul Rusiei


La 9 iunie 2016, de Ziua Eroilor României, Ambasada României la Moscova a organizat şi desfăşurat ceremonia oficială de dezvelire a monumentului comemorativ românesc din Lebedian, Regiunea Lipeţk, care este ridicat în memoria celor 322 de militari români morţi în Secţia 1 a Lagărului special NKVD nr. 35 din acest oraş situat la 400 km sud de Moscova, scrie moscova.mae.ro

Serviciul religios de pomenire a morţilor a fost oficiat de către un sobor de preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române – format din Preasfinţia Sa VARLAAM Ploieşteanu, episcop patriarhal, părintele Ştefan STANCIU, de la parohiaSfinţii Arhangheli-Parc Ghencea I din Bucureşti şi părintele arhimandrit Maxim BĂDOIU, stareţul Mănăstirii Cernica – şi Episcopiei Lipeţkului.
Ambasadorul României în Federaţia Rusă, domnul Vasile SOARE, a prezentat semnificaţia ridicării acestui monument în cadrul Cimitirului multinaţional din Lebedian şi a evocat sacrificiul zecilor de mii de militari şi civili români căzuţi în luptă pe teritoriul Federaţiei Ruse sau morţi în lagărele ori batalioanele de muncă NKVD din fosta Uniune Sovietică.
Totodată a evidenţiat preocuparea autorităţilor române pentru realizarea şi inaugurarea, la 25 Octombrie 2015, a Cimitirului Militarilor Români de la Rossoşka, în apropierea fostului Stalingrad, şi începerea acţiunii de identificare a locurilor în care sunt înhumaţi militarii români morţi pe teritoriul Federaţiei Ruse în anii Primului Război Mondial.
Evghenii Piliaev, directorul general al la Asociaţiei „Voennîe Memorialî”, a remarcat preocuparea autorităţilor române pentru marcarea locurilor în care au căzut în luptă sau au murit în prizonierat militari români şi a dat asigurări că autorităţile centrale şi locale ruse vor ocroti în demnitate cimitirele şi monumentele comemorative de război româneşti din Federaţia Rusă.
Domnul ambasador Vasile Soare a depus o coroană de flori din partea Ambasadei României în Federaţia Rusă, iar dl. colonel Cornelius Calistru, ataşatul român al apărării la Moscova, a depus o coroană de flori  din partea Ministerului Apărării Naţionale a României.
S-a păstrat un moment de reculegere şi s-au aprins candele ale recunoştinţei, apoi cei prezenţi la comemorare au depus flori la mormintele militarilor români şi străini înhumaţi oraşul Lebedian.

Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a...

GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Mormantul Ostasului Necunoscut Mareste imaginea. Mormantul Ostasului Necunoscut este un simbol unic al recunostintei nationale si al cinstirii pe care poporul roman o datoreaza celor care si-au dat viata pentru apararea, libertatea si demnitatea tarii noastre. In luptele mondiale de la inceputul secolului trecut, Romania a pierdut aproape un milion de soldati si oameni de rand. Pe langa cimitirele si monumentele ridicate in orasele si satele tarii, in anul 1923, in Parcul Carol I, din Bucuresti, a fost inaugurat "Mormantul Ostasului Necunoscut". Acest lucru se datoreaza mai ales Societatii "Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi", infiintata in 1919 si transformata ulterior, in anul 1927, in Societatea "Cultul Eroilor". Mormantul Ostasului Necunoscut In anul 1923, la indemnul Societatii Eroilor, s-a luat decizia ca jertfa tuturor eroilor necunoscuti sa fie simbolizata de un monument special: ...
  joi, 9 septembrie 2021 In numele dreptului la legitima aparare   IN NUMELE DREPTULUI LA LEGITIMA APARARE! -           In atentia participantilor la manifestatia din 16 septembrie a.c., din Piata Victoriei –   Doamnelor si domnilor, De la infiintarea SCMD, noi va atentionam ca zecile de mii de pui si nepoti de securisti si activisti tradatori, spalati pe creier la “studii” in afara, se intorc, urmand a fi propulsati, prin frauda, la Putere, pentru a lichida, in interes strain, tot ce mai are Romania si, in final, insasi Tara! Ca in Franta, Germania, Grecia, SUA, Australia etc., se incearca si la noi vinderea ultimelor active ale statului! In marile Capitale europene, cetatenii s-au ridicat la lupta impotriva comunism/globalismului, nu impotriva portului mastii si a vaccinarii medicilor, cum ne minte pe noi media imbecila si tradatoare. Noi am vegetat si am inceput sa pierdem … CFR Marfa, Platfoma Magurele, TAROM, Portul Consta...