E JALE MARE. CE FACEM ?
> Institutul Național de Statistică: Nu mai stăpânim
> nici 10% din România!
>
Institutul Naţional de Statistica (INS) ne aduce la
>cunoştinţă că, în economia naţională (a Romaniei)
> funcţionează 44.575 „grupuri de întreprinderi”.
> Grupul de întreprinderi defineşte două sau mai
> multe întreprinderi în care una dintre întreprinderile
> participante la grup deţine controlul asupracelorlalte,
> prin control înţelegându-se deţinerea a mai mult de
> 50% din voturi, de regulă, dată dedeţinerea a
> mai mult de 50% din capital.
>> INS ne spune că, din cele 44.575 grupuri de
> întreprinderi, 5.308, sau 12% din total, sunt rezidente sau
> controlate din interior, în timp ce 39.267, adică 88%,
> sunt grupuri de întreprinderi multinaţionale controlate
> din exterior,ne spune ConstantinCojocaru.
>
> Desigur, raporturile numerice de mai sus nu se
> suprapun 100% peste cele valorice referitoare la ponderea
> capitalului deţinut de străini în totalul capitalului utilizat
> în economia românească, în acest moment.
> Oricum, ordinea de mărime se păstreză.
> >> Tot INS ne spune că, în ultimii 25 de ani, în România, au
> fost făcute investiţii învaloare de 500 de miliarde de euro, din
> care 5 miliarde din capital străin. Deci, străinii au investit
> 1%, dar stăpânesc 88%din capitalul ţării.
> Curată afacere!
> >> Iată, deci, că INS confirmă estimările făcute de mine în
> ultimii ani prin care am atras atenţia asupra faptului că
> cea mai mare parte a capitalului românesc, peste 80%, a
> fost acaparată de corporaţiile transnaţionale, prin
> escrocheriile financiare numite „privatizări”, „reptrocedări”,

> „restituiri” etc.
> >> Problema este că, deţinând capitalul, străinii ne-au cumpărat
> şi statul, pe care îl folosesc ca să-şi apere capitalul şi
> să ne ţină în jug.
> >> Problema estecă, deţinând capitalul, străinii îşi însuşesc mai
> mult de jumătate din avuţia pe care o producem, prin munca
> noastră, şi o transferă în afara ţării, lăsându-ne salarii şi
> pensii de mizerie, din care nu mai putem economisi nimic, nu
> mai putem investi, nu ne mai putem redresa, nu mai
> putem scăpa din jug.
>
> >> Ce facem?
>
> >>
>
> Autor: Constantin Cojocaru