Exploziv! De ce credeți că Rusia își permite să fie atât de agresivă în vecinătatea noastră? Cătălin Avramescu despre România ca verigă slabă a NATO
Iată, spre comparaţie, dotările forţelor aeriene din Singapore. Sigur, o ţară mai bogată, dar cu o populaţie de 4 de ori mai mică decât România şi cu un teritoriu jumătate din suprafaţa judeţului Ilfov (cel mai mic judeţ). 40 avioane F-15E Strike Eagle. 60 avioane F-16. 27 avioane F-5. 17 elicoptere AH-64 Apache.
Cătălin Avrămescu, conferențiar la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București, fost consilier de stat, fost șef al Cancelariei Prezidențiale ân perioada 2008-2011 și ambasador în Finlanda și Estonia (2011-2016), într-un articol șoc pe Ziare.com, descrie situația combativă a armatei române, nu ceea prezentată oficial la televizor și în presă ci așa cum a descoperit-o încă din perioada tinereții când a lucrat la departamentul Controlul Armamentului și Dezarmare.
Cătălin Avramescu
„(…) În acea perioadă – am aflam cu stupefacție – România avea tunuri antiaeriene din… 1937. Ați citit bine. Și restul echipamentului militar era, în general, format din epave.
Am fost îngrozit. Am realizat că forțele armate române erau o butaforie. Existau pe hârtie, dar capacitatea lor de a face față unui conflict real era nulă. Oricum erau de ani de zile folosite de familia Ceaușescu pentru a culege cartofi de pe câmp.
Ce s-a schimbat de atunci? Nimic. De fapt, da. Situația este mai gravă.
De curând au ieșit în față conducătorii să se laude cu achiziția (fără licitație!) a 12 avioane F-16 vechi, din Portugalia. Costă… 630 de milioane de euro. Ceva îmi scapă aici… Din datele publice rezultă că ele costă circa 52 de milioane de euro fiecare. Cam același preț ca un F-18 SuperHornet nou-nouț.
Pe lângă cele șase „Manâ-a-Doua” care au intrat în dotare, avem 36 MIG-21 Lăncer, care sunt obiecte de muzeu în condițiile tehnice de astăzi. Și 22 de elicoptere de atac Puma 330 de pe vremea lui Nea Nicu.
Antiaeriană mai are în dotare tunuri antiaeriene sovietice din anii ’50 (AZP S-60 care l-au apucat pe Petru Groza), radare din 1975 fabricate în URSS (P-37) și rachete S-75 Dvina, fabricate tot în URSS pe vremea lui Gheorghiu-Dej.
Vorba americanului: You gotta be kidding me! Nici un om care mai are uzul rațiunii nu poate crede că această colecție poate fi numită „forța aeriană”. Nu într-o țară europeană de 20 de milioane de locuitori.
Iată, spre comparație, dotările forțelor aeriene din Singapore. Sigur, o țară mai bogată, dar cu o populație de 4 de ori mai mică decât România și cu un teritoriu jumătate din suprafața județului Ilfov (cel mai mic județ). 40 avioane F-15E Strike Eagle. 60 avioane F-16. 27 avioane F-5. 17 elicoptere AH-64 Apache.
Problema nu este doar lipsa avioanelor de atac. Stăm între prost și catastrofal la capitolul muniție. Nu avem deloc radare aeropurtate, esențiale în războiul modern. (Singapore are 4 avioane Gulfstream G-550). Nu avem absolut nici un avion pentru realimentarea în aer, ceea ce reduce drastic tipul misiunilor care pot fi îndeplinite.(Singapore are 4 avioane KC-135 Stratotanker).
Cum să numesc toată această afacere? Neglijență criminală? Prostie? De douăzeci de ani singurul submarin militar stă ancorat pentru că nu mai are… baterii. Nu avem aviație năvală. Nu avem rachete anti-nava. Despre apărarea civilă prefer să nici nu vorbim…
Să vă spun eu ce s-a întâmplat în 25 de ani. Guverne succesive au tăiat practic toți banii pentru dotarea Armatei. Sau i-au folosit pentru câte un „șmen” din acelea care au ajuns – unele dintre ele – să fie anchetate de procurori.
Pe ce s-au dus banii? Pe „asistentă socială”. În vreme ce forțele armate române deveneau o umbră, satele românești se umpleau de „asistați sociali”. Este prețul pe care politicienii l-au plătit (din buzunarele noastre) pentru a avea electorat captiv. Cu care ei s-au tot ales și reales…
De ce credeți că Rusia își permite să fie atât de agresivă în vecinătatea noastră? Pentru că știe că statele europene sunt slabe. Că apărarea lor este o ficțiune în fața unei puteri militare care poate să lanseze rachete de croazieră asupra unor ținte convenționale de la mii de kilometri, din corvete de pe Marea Caspică, de pe bombardiere strategice sau de pe submarine silențioase.
Vorbim nu doar despre o slăbiciune militară, în termeni de trupe și echipament. Ci mai ales despre una politică. În România corupția și ineficiența au ajuns la cote înspăimântătoare. În Indicele Percepției Corupției suntem pe locul 58. Sub Cuba (56), Arabia Saudită (48) sau Ruanda (44). Armata romană s-a umplut de „doctori”. Generali avem cam câți au Statele Unite. Pensiile generalilor au ajuns în stratosferă.
Văd că toți patrioții de la televizor se declară pro-americani și pro-NATO. E ușor să vorbești, nu costă nimic. Problema este că aceiași mari români, atunci când au avut în mână decizia, au optat pentru o direcție foarte diferită. Aveau alte interese, electorale și personale.
România, sub conducerea unei clase politice ieșită din magazia de efecte ale Securității, a ajuns veriga slabă a NATO. Sigur, sunt și alte state care au forțe armate slabe și care cheltuiesc chiar sub un procent din PIB pentru „apărare” (nici nu știu ce mai înseamnă acest termen în condițiile date). Dar acestea nu sunt atât de expuse ca noi.
Oligarhiei din România îi place să vorbească despre „militării noștri”. Prinde la public. Au trimis câteva batalioane prin Afganistan sau Irak. Este bine că ne sprijinim – punctual – aliații. Dar cu acestea nu se face o armată.
După cum realitatea sistemului de educație de la noi, cu toalete în curtea școlilor și dascăli cu salarii de mizerie, nu poate fi mascată cu câțiva olimpici (care practic toți emigrează rapid).
Am să răspund cu altă ocazie întrebării legitime: „Ce este de făcut?”. Mai întâi să ne dăm cu apă rece pe față. Aici suntem. Majoritatea tancurilor din dotarea Armatei sunt de tip T-55. A fost desenat în 1945, pe vremea asaltului asupra Berlinului.
Un mare gânditor al strategiei moderne, Claus von Clausewitz, avea o expresie care a devenit celebră: „Războiul este continuarea politicii prin alte mijlloace”. Este chiar așa.” – Catalin Avramescu