MIRCEA ELIADE.
Tratat de ISTORIA ROMÂNILOR în doar 400 de cuvinte!
Mircea Eliade are, în „Căderea în istorie” (1952) câteva fragmente
care, puse cap la cap, pot constitui cel mai scurt tratat de istorie a
românilor: sub 400 de cuvinte. Înțelegi totul, surprinzător, din două
pagini. Cu condiția să fii de acord cu viziunea despre istorie a
autorului.
„Noi, ROMÂNII, nu avem niciun motiv să idolatrizăm Istoria. Printre
neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte.”
„Cu ce am idolatriza, noi, românii, Istoria? Descindem dintr-unul din
neamurile cele mai numeroase din lume și praful s-a ales de el; nici
măcar limba nu i se mai cunoaște.”
„Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au
cheltuit alte neamuri să cucerească pământul”.
„Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru
Machedon: în loc să-și ridice privirile spre miază-noapte și să
unească toate neamurile tracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a
lăsat atras în orbita civilizației mediteraneene și, ajuns la culmea
puterii, s-a îndreptat spre Asia”.
„Cu o mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept
cuvânt o catastrofă de incalculabile consecințe pentru istoria
românilor: slavii au ocupat Peninsula Balcanică și s-au întins până la
Adriatica”.
„Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atâta
nenoroc datorită în primul rând incapacității Occidentului de a vedea
dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din
istorie victoria Imperiului Otoman; și această victorie se datorează
neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui dușman comun.”
„Istoria se făcea în Apus; fără noi, datorită și sângelui nostru.
Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân, ci se luptau; dar
se luptau între ei. Evident, lupta aceasta între frați, veri și
cumnați, nu putea avea aceeași sângeroasă intensitate ca, prin părțile
noastre, lupta cu turcii și tătarii. Se ardeau orașele în apus, dar
parcă tot mai rămânea ceva. Occidentul e bogat în ruine și toate sunt
istorice. La noi, nu rămânea nimic, nicio urmă. Încă din timpul
năvălirilor barbare, oamenii învățaseră cum să-și ardă satele și să le
refacă primăvara următoare.”
„În timpul acesta, la o mie, două de kilometri spre Apus, se înălțau
catedralele, se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau mânăstirile și
oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe
teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure că
trăiesc omenește – iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin
păduri, ca strămoșii noștri, care nu aveau altă vină decât aceea de a
se fi născut în calea răutăților.”
„Românii nu au sabotat istoria. Au înfruntat-o și i-au rezistat din
toate puterile lor”.
Tratat de ISTORIA ROMÂNILOR în doar 400 de cuvinte!
Mircea Eliade are, în „Căderea în istorie” (1952) câteva fragmente
care, puse cap la cap, pot constitui cel mai scurt tratat de istorie a
românilor: sub 400 de cuvinte. Înțelegi totul, surprinzător, din două
pagini. Cu condiția să fii de acord cu viziunea despre istorie a
autorului.
„Noi, ROMÂNII, nu avem niciun motiv să idolatrizăm Istoria. Printre
neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte.”
„Cu ce am idolatriza, noi, românii, Istoria? Descindem dintr-unul din
neamurile cele mai numeroase din lume și praful s-a ales de el; nici
măcar limba nu i se mai cunoaște.”
„Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au
cheltuit alte neamuri să cucerească pământul”.
„Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru
Machedon: în loc să-și ridice privirile spre miază-noapte și să
unească toate neamurile tracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a
lăsat atras în orbita civilizației mediteraneene și, ajuns la culmea
puterii, s-a îndreptat spre Asia”.
„Cu o mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept
cuvânt o catastrofă de incalculabile consecințe pentru istoria
românilor: slavii au ocupat Peninsula Balcanică și s-au întins până la
Adriatica”.
„Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atâta
nenoroc datorită în primul rând incapacității Occidentului de a vedea
dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din
istorie victoria Imperiului Otoman; și această victorie se datorează
neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui dușman comun.”
„Istoria se făcea în Apus; fără noi, datorită și sângelui nostru.
Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân, ci se luptau; dar
se luptau între ei. Evident, lupta aceasta între frați, veri și
cumnați, nu putea avea aceeași sângeroasă intensitate ca, prin părțile
noastre, lupta cu turcii și tătarii. Se ardeau orașele în apus, dar
parcă tot mai rămânea ceva. Occidentul e bogat în ruine și toate sunt
istorice. La noi, nu rămânea nimic, nicio urmă. Încă din timpul
năvălirilor barbare, oamenii învățaseră cum să-și ardă satele și să le
refacă primăvara următoare.”
„În timpul acesta, la o mie, două de kilometri spre Apus, se înălțau
catedralele, se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau mânăstirile și
oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe
teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure că
trăiesc omenește – iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin
păduri, ca strămoșii noștri, care nu aveau altă vină decât aceea de a
se fi născut în calea răutăților.”
„Românii nu au sabotat istoria. Au înfruntat-o și i-au rezistat din
toate puterile lor”.