De ce e atât de importantă pentru români simbolistica cimitirului de la Valea Uzului?
Pentru că în bătălia purtată acolo, în octombrie 1916, dușmanul a simțit pentru prima dată, pe propria piele, năpraznicul strigăt de luptă „Pe aici nu se trece!”
Dacă regimentul românesc (3000 de soldați) nu oprea și nu înfrângea divizia ungurească formată din 10.000 de soldați, noi nu am mai fi avut victoriile epopeice de la Mărăști, Mărășești și Oituz din vara anului 1917. Și nici Românie liberă n-ar mai fi fost, ca să poată fi o armată, un spirit de luptă și forțele militare și politice care să împlinească idealul național în 1918.
Aceasta este o eroică Poveste Românească. Care s-a scris cu sânge și s-a zidit pentru eternitate cu spiritul atâtor vieți sacrificate, ca ofrandă pentru Unitatea Neamului nostru.
Pentru a înțelege mai bine importanța simbolică, istorică și națională a „Bătăliei de la Valea Uzului”, din octombrie 1916 și a rolului său cotitură de pe frontul românesc al primului război mondial, am să încerc să concentrez și să explic cât pot de limpede două volume de câteva sute de pagini cu informații militare ale prestigioasei lucrări publicate în 1922 de către academicianul Constantin Kirițescu, carte intitulată: Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919.
În 15 august 1916, de Sfânta Maria Mare, România intra în război, pentru împlinirea idealului său național, declanșând ofensiva din Transilvania, care a dus armatele noastre până în inima Ardealului. Din cauza neîndeplinirii obligațiilor aliaților din Antanta, în special a rușilor, dar și a anglo-francezilor care nu au deschis frontul din Salonic, pentru a bloca Bulgaria să atace România pe la spate, așa cum s-au obligat prin Convenția militară, ofensiva din Transilvania a armatei române a trebuit să fie oprită și să înceapă retragerea. Puterile Centrale – Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia s-au năpustit asupra României, atacând-o pe trei coloane principale.
Prima coloană a atacat prin Sudul Dunării unde trupele germano-bulgare, conduse de mareșalul von Mackensen au înfrânt armata română la Turtucaia, în principal pentru că a fost lăsată singură de aliatul rus. Inamicul a trecut Dunărea și a pornit spre Giurgiu, cu direcția București, dar și spre Constanța.
Tot pentru a ocupa Capitala noastră se îndrepta o altă coloană puternică inamică, germano-austro-ungară. Era vorba de Armata 9 germană a generalului Falkenhayn, care a atacat
România prin trecătorile Carpaților Meridionali, cu direcțiile Craiova-Pitești-București.
Cea de-a treia coloană, cea austro-ungară, viza ocuparea Iașului și încercuirea întregii armate române, prin forțarea trecătorilor din Carpații Orientali: Tulgheș, Bicaz, Trotuș, Oituz. Această manevră militară era cea mai periculoasă, întrucât dușmanul ar fi apărut în spatele armatelor române ce se întăriseră pe aliniamentul fortificat Focşani – Nămoloasa – Mărăşeşti.
După înfrângerile armatei române din bătăliile de la Jiu, Neajlov-Argeș, din septembrie-octombrie 1916, și după iminenta ocupare a Bucureștiului, singura soluție salvatoare era retragerea armatei și administrației ce mai rămăsesră în Moldova și organizarea acolo a unei noi rezistențe.
Ori tocmai acest plan al Marelui Cartier General al Armatei Române, dar și al Misiunii militare franceze, venită de urgență să ne ajute, voia să-l anihileze atacul armatei austro-
ungare comandate de arhiducele Carol, viitorul împărat al monarhiei bicefale. Zona Munților Vrancei, cu trecătorile Tulgheș, Bicaz, Trotuș și Oituz, care fac legătura între Transilvania și Moldova, era apărată de Armata II-a și Armata IX-a rusă.
Paza Văii Uzului era asigurată de Regimentul 4 vânători, comandat de colonelul Gherculescu. Folosindu-se de relieful muntos accidentat și de știința sa militară, abravul colonel român a amplasat discret o puternică baterie de artilerie pe o înălțime, acolo unde știa că trupele de honvezi unguri o să se concentreze pentru a ataca.
La acel moment dar și astăzi, Valea Uzului avea o mare importanță simbolică și politică pentru maghiari. Aproape de Cimitirul militar internațional, atât de disputat, se afla oficiul vămii austro-ungare (Zollamt), iar mai la est cu câteva sute de metri era oficiul vămii românești (Vama Uzului), subliniază istoricul Marius Diaconescu. În plus, arhiducele Carol, nerăbdător să se urce pe tronul unchiului său grav bolnav, spumega de furie la adresa românilor, pe care voia nu doar să-i nimicească, ci și să-i umilească. De aceea, a dat ordin generalului ungur Molnar, comandantul Diviziei 39 austro-ungară, să atace cu toată divizia și să forțeze capturarea caestui drum care l-ar fi
dus pe dușman în Moldova. Un batalion de honvezi s-a adunat în poiana din apropierea cimitirului fără să bănuiască nimic. De pe culme bateria românaescă de tunuri îi avea în vizor. Un bombardament năpraznic și bine țintit a nimicit batalionul. Apoi, ofensiva Divizie 39 austro-ungară în Valea Uzului a fost stopată de Regimentul 4 vânători al colonelului Gherculescu, care a trecut la contra-atac, cucerind fortificația și capturând garnizoana austro-ungară de acolo.
Istoricul Marius Diaconescu arată că primul cimitir militar în Valea Uzului a fost făcut de divizia 39 austro-ungară în anul 1916 lângă cimitirul civil, care și-a înmormântat soldații răpuși de bravii vânători români. „În 1926 și 1927, Societatea Cultul Eroilor, o asociație românească înființată cu scopul de a organiza și conserva cimitirele combatanților din
primul război mondial, a reorganizat cimitirul militar din Valea Uzului. În 1927 în cimitir au fost înhumați 1306 eroi de diverse naționalități. Numele și data morții erau cunoscute doar pentru o parte a celor îngropați. Data morții din registrul întocmit de asociație cu acea ocazie atestă că acolo au fost înhumați și cei decedați în confruntările de uzură. Pe lângă soldații unguri și germani, îngropați în anul 1917, aici au fost aduse corpurile altor soldați români și ruși găsite pe văile și culmile din jur, al căror nume a rămas necunoscut, putând fi identificată pentru unii doar armata din care făceau parte după resturile de uniformă.
Conform listei din 1927, în Cimitirul militar din Valea Uzului erau îngropați nu doar soldați unguri, ci și germani, ruși, români, sârbi, austrieci.Din această cauză cimitirul are un caracter internațional și nu poate fi considerat un cimitir exclusiv unguresc”, concluzionează istoricul Marius Diaconescu.
De Ziua Eroilor și-a Înălțării Domnului pe românii i-a lovit istoria în moalele capului deșteptându-i și făcându-i, sper, să priceapă că într-un cimitir militar nu sunt doar cruci și morminte, ci moștenirea de viață, de sânge și de viitor pe care ne-au lăsat-o eroii ce s-au jertfit pentru a avea o Patrie Unită.
Aceasta este una dintre „Poveștile Minunate ale României”. Despre alți eroi români veți putea citi în volumul al doilea al cărții: Poveștile Minunate ale României. Una dintre noile povești adevărate se va numi: Povestea Prințului arab și a celorlalți eroi care s-au jertfit pentru România Mare.