Treceți la conținutul principal
BĂGĂTORII  DE  SEAMĂ


Văzând conţinutul acţiunii în contencios administrativ, formulată de S.C.M.D. în contradictoriu cu LOV, şi „băgătorii de seamă” de pe unele site-uri care, cu o poftă viscerală, cronică şi netratabilă, critică orice demers făcut de S.C.M.D. în sprijinul cadrelor miliare în rezervă, nu pot decât să constat totala lipsă de colegialitate (ca să mă exprim eufemistic) a celor care, cu rea-credinţă, dacă nu pot construi ceva, dărâmă.
Sigur că, de principiu, o acţiune în justiţie, oricât de întemeiată şi bine motivată ar fi, nu este perfectă şi suportă îmbunătăţiri.
În cazul în speţă, chiar dacă pot fi discuţii cu privire la obiectul acţiunii şi referitor la instanţa de fond competentă să judece acţiunea, nu este un "capăt de ţară" pentru că se pot face completări/precizări până la primul termen de judecată iar Tribunalul Bucureşti îşi va verifica competenţele în baza art.131 alin.(1) C.proc.civilă, inclusiv pe cea materială, şi va putea, dacă este cazul, să dispună declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Cei care critică acţiunea SCMD, din neştiinţă sau poate doar cu rea-credinţă, uită că, potrivit art.16 alin.(1) din Legea nr.554/2004, modificată şi completată, Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.”Astfel, în baza prevederilor de mai sus, există temei legal şi pentru acţionarea în judecată, în calitate de pârâtă, a persoanei fizice LOV care se face vinovată de demersurile nelegale, făcute cu încălcarea competenţei sale, în calitate de ministru, care rezultă din întreaga campanie mediatică împotriva rezerviştilor, susţinută în perioada mai–decembrie 2017, pentru susţinerea iniţiativelor legislative neconstituţionale şi discriminatorii, vizând modificarea Legii nr.223/2015” (extras din acţiune). Plata maximă a taxei de timbru este de 50 + 300 lei (art.16 lit.(a) şi (b) din O.U.G. nr.80/2013), fapt pentru care aş indica S.C.M.D.-ului să solicite despăgubiri de 1 milion euro.

Deci, domnilor doctori în drept, mai uşor cu orgoliile şi cu critica.
Prea semănaţi cu unii colegi de-ai mei care au absolvit facultatea în staţiuni balneoclimaterice şi au obţinut doctorate plagiate (îi rog pe critici să observe că Legea nr.146/1997, invocată de aceştia greşit pe un site, a fost abrogată prin art.58 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru).

Aş fi fost cu sufletul împăcat dacă aş fi constatat că toate asociaţiile, sindicatele şi alte entităţi care reprezintă, într-o mai mică sau mai mare măsură, pensionarii militari, călăuziţi de un interes comun în apărarea drepturilor noastre legale, s-ar fi unit şi ar fi semnat cel puţin o acţiune comună (nu este nici acum târziu) împotriva celor care,începând cu sfârşitul  (ce combinaţie edificatoare de cuvinte) anului 2010, indiferent de cine au fost guvernanţii, au batjocorit haina militară.
Şi iată că, în loc să fim uniţi şi să luptăm împotriva nemernicilor demagogi care ne fură de opt ani drepturile de pensie, legal câştigate, simţim nevoia de a ne „lupta” între noi pentru a ne plăti nişte poliţe care, în fapt, nu au nici un temei.
Cum naiba să fim uniţi, ca militari, când orgoliile nemăsurate ale unora sunt exploatate de guvernanţii care aplică dictonul "divide et impera" pentru ca noi, uniţi, să nu devenim o forţă reprezentativă, de luat în seamă atunci când ne cerem drepturile.
Mai grav este că unii sunt plătiţi, sub diferite forme, de forţe obscure şi sunt dirijaţi continuu în activităţi de destabilizare a forţei rezerviştilor.
Infractorii noştri autohtoni, purtători de gulere albe pătate, din care doar puţini au fost „săltaţi” de DNA şi apoi şi mai puţini au fost condamnaţi, majoritatea pentru acte de corupţie nesemnificative, adică pentru „punguţa cu doi bani” cu toate că marile pungi şi sacii lor cu bani sunt bine dosiţi prin paradisuri fiscale, nu au treabă cu poporul şi nici cu ţara decât în măsura în care pot fura nestingheriţi.
Să nu ne ascundem după deget, aici nu este vorba doar de cuantumul pensiilor şi de nesfârşitele revizuiri şi recalculări a acestora, ci este vorba despre slăbirea, pas cu pas, a coeziunii rezervei armatei României, aplicând metode şi mijloace diverse, prin care se comite un act de trădare naţională, act care nu va fi corect evaluat decât în ceasul al 13-lea,… când va fi prea târziu.
Păcat. Cineva vrea ca militarii să nu facă parte din clasa de mijloc.
Fac din nou un apel la unitate, de la plutonier la general.

  Cu respect,
  Preşedintele Filialei Reşiţa a SCMD
  Col.(rtr.) Marin BUŢIU

Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a...
  joi, 9 septembrie 2021   03 -04 septembrie 2021 -  Oarda ( Jud.Alba ) Concluzii si Masuri rezultate in urma Deciziilor Comitetului Director al SCMD    Vicepresedinte CD Coordonator Filiale SCMD MUNTENIA COMUNICAT Camarazi din Filialele SCMD  MUNTENIA,                                                                                                                           Intrunit statutar la Oarda (jud. Alba), CD al SCMD a analizat consecintele masurilor antiromanesti, luate exclusiv in interes strain, de guvernele succescive ale  imposturii si tradarii nationale, cu ...
  DOCUMENT! Raportul care aruncă în aer Ministerul Apărării! Se mai miră cineva de ce l-au decorat atâta americanii pe generalul Ciucă? Publicăm astăzi o primă parte din raportul contrainformativ absolut incendiar care arată specialiștilor și românilor de rând deopotrivă ce se ascunde de fapt în spatele operațiunii de înzestrare a Armatei Române! Proces mai mult decât binevenit, dacă nu am înlocui ruginiturile noastre cu ale altora! Dar pe bani mulți, mai mulți decât s-a pomenit în orice caz instrumentat până acum de către Direcția Națională Anticorupție până și în vremurile sale de glorie. Piranha 5 stau degeaba, că nu au muniție de 30mm ca să efectueze trageri! Numai că de această dată ditamai procurorii anticorupție, ofițeri de informații și demnitari români, indiferent de culoarea lor politică sau structura din care fac parte nu mai au niciun pic ”de sânge în instalație” pentru a raporta măcar mai departe detaliile absolut halucinante din documentul contrainformativ intrat, log...