Sigur, am urmarit si emisiunile de stiri ( de fapt, emisiunile de stiri sunt despre incendii, accidente de masini si date meteo, celelalte se numesc breaking news), in special „scandalul zilei”.
La un moment dat, doamna Kovesi, evidentiind „pericolele” eventuale ale modificarii legilor justitiei, evoca riscul de a ne intoarce la „justitia de dinainte de 2004”. Cred ca este un bun moment acum pentru a ne intreba daca abordarea luptei anti coruptie, de dupa 2004, a fost cea mai potrivita si daca ea a produs rezultate utile pentru societate. Nu discut despre necesitatea acestei actiuni. Intrebarea este daca abordarea de dupa 2004 a fost mai potrivita decat cea de dinainte de 2004.
In esenta, abordarea anti coruptie de dinainte de 2004 s-a bazat pe 1. elaborarea graduala a legislatiei care sa indiguiasca tentatia coruptiei (reglementari privind conflictul de interese, declararea averilor, cele trei legi majore ale justitiei, revizuirea Constitutiei, un nou cod penal – a carui intrare in vigoare a fost blocata la 1 ianuarie 2005 – zeci de reglementari secundare in aceasta materie si 2. construirea unui ansamblu institutional solid care sa puna in aplicare aceste reguli ((PNA – care a trebuit, in primii doi ani, sa-si obtina un sediu si sa-si selecteze echipa -, CSM, cu noi competente, Institutul national al magistraturii, Institutul de criminalistica, etc).
Ce s-a intamplat dupa 2004? Prin actiunea concertata Basescu/Macovei s-a trecut de la aceasta abordare graduala la o abordare prin fixarea unor tinte, de tipul „vanatoare de vrajitoare”. Nu mai era o abordare anti coruptie, ci o actiune de eliminare prin mijloace judiciare a adversarilor politici. De aceea, s-a modificat modalitatea de alegere a procurorilor sefi, s-a adoptat „mica reforma ” in justitie, s-au creat doua complete „de executie” la ICCJ, conduse de oamenii numiti de Basescu, s-au adoptat, prin angajarea raspunderii guvernului, noi coduri penale si multe alte „reforme” de acest gen. Nu le enumar acum.
Rezultatul? Eliminarea, in acesti 14 ani, a elitei politice de dupa Revolutie (sunt multumiti oare sefii parchetelor de noii lideri politici?). Eliminarea, practic, a firmelor cu capital romanesc din activitatile de export. Din primele 100 de firme exportatoare, doar trei sunt cu capital romanesc (probabil insa ca firmele straine sunt multumite de acest efect). Distrugerea mecanismelor de sustinere a echipelor de fotbal romanesti (majoritatea sunt in insolventa). Crearea in exterior a imaginii unei Romanii corupte, incapabila sa se administreze singura, ce are nevoie de „jugul” MCV si care nu merita sa intre in spatiul Schengen. Pot continua cu aceasta analiza.
Au trecut deci 14 ani de „lupta” anti coruptie. A fost eliminata coruptia? S-a schimbat perceptia in tara desapre fenomenul coruptiei? Nu prea pare. Disputa in legatura cu revocarea procurorului sef al DNA se inscrie acum, ca un bumerang, in aceeasi logica a „vanatorii de vrajitoare”. Nu stiu cum se va termina. Vom vedea. In opinia mea insa ar fi nevoie, mai curand, de modificari intelepte ale cadrului normativ si institutional anticoruptie. Spre exemplu, includerea Legii 78 din 2000 in Codul penal. Exista oare in alte tari o astfel de dualitate normativa? In momentul de fata, avem, practic, doua coduri penale. Ar mai trebui ca DNA sa se ocupe doar de anchetarea marilor dosare de coruptie, asa cum se stabilise in 2002, cu Comisia Europeana (in ultimii ani, DNA si-a largit continuu competentele).
Pentru asta ar fi nevoie insa ca Parlamentul si oamenii politici sa traga concluzii din ceea ce s-a intamplat, inclusiv din abuzurile acestor ani, si sa adopte masuri de indiguire, cum ar spune Truman.
Revenind la cartea lui MacIntyre, sa observam felul in care a actionat Barrosso de la Bruxelles, impotriva intereselor romanesti, plecand apoi de la presedintia Comisiei Europene la Banca de investitii Goldman Sachs. Sa observam cum a plecat Gitenstein de la Ambasada americana la Fondul Proprietatea, dupa ce ne-a dat lectii anti coruptie preluate de la mentorul sau, Monica Macovei.
Ar trebui sa intelegem, in sfarsit, ca diversiunile au loc nu doar in timp de razboi. Drepturile omului, drepturile minoritatilor, statul de drept sunt importante dar sa intelegem ca ele pot fi utilizate si pentru a masca o mare diversiune – ocuparea unor pozitii economice si strategice importante in Romania.
Avem dreptul sa spunem si noi „Romania First”?