joi, 4 august 2016
PLĂVICENI, 9 AUGUST 2016: A cincea comemorare a Tăierii Capului lui Mihai Viteazu
Anul acesta, pe 9 august, are loc, la mănăstirea Plăviceni din fostul județ Romanați (actualmente în Teleorman), cea de-a cincea comemorare a Tăierii Capului lui Mihai Viteazu, căci se împlinesc 415 ani de la asasinarea voievodului, la Câmpia Turzii (9 august 1601). Locul comemorării se justifică prin aceea că aici, în curtea mănăstirii Plăviceni, au fost descoperite, în 2010, într-o groapă zidită, osemintele „frumos mirositoare” ale lui Mihai Viteazu. Din 2011, când acest fapt a devenit certitudine, starețul mănăstirii, Protosinghelul Teoctist Moldovanu, îl pomenește în fiecare an cum se cuvine, prin Sfânta Liturghie, citirea Acatistului lui Mihai Viteazu, parastasul Voievodului și agapa frățească.
Mănăstirea s-a ridicat în 1637, pe locul în care se afla biserica Aluniș, construită de Doamna Stanca, soția voievodului Mihai Viteazu, spre sfârșitul veacului al XVI-lea. Se numea așa pentru că în copilărie, spune legenda, Doamna Stanca s-a ascuns de prădătorii turci în alunișul care năpădea locul. După căsătoria cu Mihai Viteazu, a ridicat în acest loc, ca semn de smerită recunoștință față de Dumnezeu, biserica numită Aluniș, în care masa altarului era făcută din trunchiul alunului în care se adăpostise. Biserica a primit hramulSf. Arhanghel Mihail (fără Gavriil!), inspirat probabil de numele voievodului. După transformarea bisericii Aluniș în mănăstire, hramul lăcașului a fost păstrat, fiind probabil singura biserică ortodoxă din România hrămuită astfel.
După asasinarea voievodului, în tabăra de la Câmpia Turzii, la comanda împăratului Rudolf al II-lea, executată de generalul Basta prin soldații valoni conduși de un oarecare Iacobus Beaurius, avem suficiente mărturii documentare prin care să putem reconstitui odiseea osemintelor lui Mihai Viteazu. Capul a fost luat de un credincios al său (Postelnicul Turturea, conform unei însemnări de la 7 decembrie 1612 a lui Radu Mihnea, domn al Țării Românești), iar trupul a rămas timp de trei zile acolo, batjocorit de oameni și de câini, după care a fost îngropat. Ulterior, trupul a fost dus la Biserica Mitropolitană de la Alba Iulia (Bălgrad), unde a rămas nu se știe pentru cât timp.
În orice caz, se pare că osemintele Voievodului au dispărut de acolo înainte de desființarea Mitropoliei Ardealului și transformarea lăcașului în biserică catolică (1701). Ultima relatare o avem în Cronica Transilvaniei, scrisă de istoricul maghiar Wolfgang de Bethlen, pe la 1650: „După aceea, totuşi, corpul acestuia, ca să nu fie sfâşiat de câini, câţiva traci l-au înmormântat din ordinul lui Basta într-o groapă, pentru ca, în cele din urmă, pcu trecerea timpului, să fie adus la Alba Iulia, unde a fost înmormântat în biserica sfântă şi apoi, după o vreme, a fost dus în Valahia Transalpină”.
De atunci și până în 2010, nu a mai existat niciun indiciu referitor la trupul sau osemintele lui Mihai Viteazu.
În 2013, câțiva voluntari inimoși au ridicat aici, în curtea mănăstirii Plăviceni, lângă locul în care a fost găsit misteriosul schelet fără cap, o statuie insolită, reprezentând capul lui Mihai Viteazu din ceramică arsă, aşezat pe un trunchi de stejar secular, tăiat în secţiune oblică... Este, de fapt, asocierea a două elemente primare (lutul și lemnul) ce transmit, împreună, un mesaj tulburător de „luaţi aminte!”. Privirea „voievodului” este necruţătoare, inevitabilă și plină de reproş. E imposibil s-o ocoleşti... Autorul lucrării se numește Aurelian Bădulescu.
Mănăstirea Plăviceni a ajuns astfel, prin lucrarea subterană a istoriei și prin râvna câtorva făptuitori contemporani, locul providențial de odihnă a osemintelor Voievodului Întregitor, dar și spațiul de resuscitare a idealului reîntregirii prin spirit.
Comemorarea de la Plăviceni a Tăierii Capului lui Mihai Viteazu este un eveniment major, religios și istoric, și are loc într-un spațiu impregnat de tragismul și gloria trecutului. În afară de mănăstire, lăcaș nemijlocit simbolic, la câțiva kilometri, pe celălalt mal al Oltului, se află satul Scărișoara (înființat între 1593-1640), unde se găsea și conacul Doamnei Stanca, soția Voievodului. Pe lângă acestea, atât comuna, cât și mănăstirea, sunt situate pe teritoriul fostului județ Romanați, județ prestigios, atestat istoric la 1 august 1496, într-un document de pe vremea lui Radu cel Mare (și șters din istorie definitiv în 1968 când, la reînființarea județelor, teritoriul Romanațiului a fost împărțit între Olt, Dolj și Teleorman).
Starețul mănăstirii Plăviceni, Protosinghelul Teoctist Moldovanu, face următoarea chemare către toți iubitorii de istorie și de Dumnezeu:
„La 9 August 2016, zi de mare sărbătoare la mănăstirea Plăviceni, vă așteptăm cu deosebit respect pentru ca, împreună, să comemorăm după putință cei 415 ani de la decapitarea Voievodului Mihai Viteazu, întâiul întregitor și martir al neamului Românesc. Trupul descoperit în mod miraculos în curtea mănăstirii ne obligă să ne unim smerit în rugăciune și dragoste întru Hristos. Festivitatea începe la ora 9.00, cu Sfânta Liturghie, urmată de Acatistul și Parastasul Voievodului, și se încheie cu discursurile oaspeților și agapa frățească”.