DESPRE  UCRAINA

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2014/02/24/strategia-prin-care-sua-a-produs-revolutia-ucraineana-finantarea-directa-a-militantilor-fabricarea-de-clipuri-virale-si-actiunea-prin-intermediari-polonia-o-turcie-slavona-extazul-ce/

 

Cu toate ca evenimentele sunt, inca, in desfasurare, si este destul de neclar cum vor evolua si spre ce ne indreptam, merita punctate cateva lucruri pentru a nu trece pe langa noi.

1. SUA vs Rusia

Cand vorbim despre strategia SUA din Ucraina, nu ne referim doar la faptul ca americanii finanteaza grupari para-militare, extremiste, cu acelasi cinism cu care finanteaza jihadisti in Siria, ci la o conceptie mai cuprinzatoare. Pana la urma, scopul SUA este consolidarea dominatiei sale si extinderea acesteia in zonele inca aflate dincolo de hotarele imperiului. Aceasta zona de granita este extrem de fluida, instabila si marcata de diverse stadii de “modernizare” politica si economica. Foarte multi stiu cartulia lui Huntington despre Ciocnirea civilizatiilor si o iau drept reper pentru actiunea americanilor din astfel de zone. Huntington mai are insa o carte, mai putin cunoscuta, numita Ordinea politica a societatilor in schimbare. Acolo facea o observatie interesanta si dintr-un alt registru decat cel cultural: URSS (cartea a fost scrisa in anii ’70), spre deosebire de SUA, stie sa creeze putere in astfel de societati aflate in zona de granita dintre imperii (pe atunci, sovieticii aplicau politica crearii partidului unic, a institutiilor autoritatii centrale si a celor represive). SUA, spunea Huntington, ar trebui sa renunte la conceptia sa clasica (limitarea puterii de stat) in aceste zone, ci sa fie preocupate, dimpotriva, sa creeze, sa instituie autoritatea/puterea.

Tema s-a pastrat si, in prezent, actiunea SUA in lume este cantarita si dupa capacitatea de a crea state functionale. Desigur, functionate si strict dependente de centrul colonial. Frazeologia despre “statul de drept”, “democratie”, “independenta justitiei”, “reforme structurale”, etc., nu este altceva decat limbajul propagandistic ce dubleaza agenda reala a Departamentului de stat: cucerirea puterii institutionale sau chiar crearea unei puteri institutionale in societatile periferice zonei sale de hegemonie. Americanii au inteles, de la sovietici, si au preluat reteta (actualizand-o) ca nu pot fi controlate zonele de “borderline” doar prin sefi locali, satrapi fideli, ci prin confiscarea aparatului de stat, mai simplu spus a mecanismului puterii, a parghiilor strategice si esentiale.  Scopul este de a ocupa institutiile strategice (guvernamantul, serviciile secrete, justitia) si de a-si planta puna elitele lor in ele, pentru a le tine sub control strict. Prin urmare, americanii nu vor sa distruga institutiile sau sa creeze haos cu orice pret si in orice context. In unele tari ocupate, cum ar fi Afganistanul, incearca sa creeze putere de stat, caci ar fi in avantajul lor. In altele, ca Serbia, aplica balcanizarea, insa “nasesc”, totodata, noi state (Kosovo). Haosul, razboiul civil, demantelarea unor state, balcanizarea, sunt mai degraba optiuni aplicate in functie de context, nu scopuri in sine. In aceasta cheie trebuie interpretate celebrele presiuni pentru “statul de drept” de la noi, de pilda. In acelasi scop finanteaza structuri ale “societatii civile”, partide sau alte organizatii: pentru a obtine un monopol institutional si civil. Monopolul puterii, atat guvernamentale, cat si civile si simbolice.

De asemenea, SUA actioneaza prin intermediul unor factiuni locale si a unor aliati din zona (asa-numitii “proxy”), pentru a-si asuma cat mai putine riscuri posibil in materie de pierderi si costuri. Cum s-a aratat intr-o analiza, astfel de “proxy” sunt Turcia pentru Orientul Apropiat si Polonia pentru Europa Centrala si de Rasarit.

Ce urmareste SUA in Ucraina? Desigur, instaurarea “statului de drept”, a “democratiei”, “independenta justitiei” si “reforme structurale”. Tradus: cucerirea puterii de stat si prezervarea ei. Explicat pe larg: “stat de drept”, adica un stat responsive la indicatiile emisarului american Neuland, in aceeasi maniera in care raspund si stau drepti oficialii romani la astfel de semnale; “democratie” – adica la putere sa ajunga doar oamenii nostri, “democratii” (chit ca or fi niste scelerati cam bolnavi la suflet, sau niste neonazisti “iubitori” de evrei si de rusi), caci daca ajung, fie si prin alegeri corecte, oamenii “nepotriviti”, atunci nu e democratie; “independenta justitiei” – sa li se ia oligarhilor jucaria represiunii din mana si sa stie ca au, de-acum, un stapan. “Reforme structurale” – resursele naturale si industriile strategice apartin corporatiilor americane. 

Lovitura de stat si conflictul armat stradal au fost mijloacele prin care SUA a cucerit puterea in aceasta tara, ocupand locurile centrale ale acesteia. Nu a urmarit un razboi civil in sine, nici nu urmareste, acum, destramarea Ucrainei – ar fi cu totul lipsit de sens sa renunte la aceasta victorie rasunatoare obtinuta chiar in nasul Rusiei, intr-o zona vitala pentru siguranta nationala a acesteia. SUA va cauta, asadar, sa-si consolideze dominatia din Ucraina, sa consolideze institutiile centrale, sa domoleasca tendintele centrifuge ale regiunilor din est. Mesajele de pastrare a unitatii statului ucrainean au fost insistente, iar declaratia premierului polonez, care ameninta sa dezvaluie cine vrea destramarea Ucrainei, reprezinta, deja, un deget acuzator indreptat asupra Moscovei. 

In orice caz, SUA s-a razbunat cu varf si indesat pentru palma incasata de la rusi in Siria.

Replica Rusiei va depinde foarte mult de modul in care vor evolua lucrurile si de ce va decide sa faca SUA cu victoria sa provizorie. In mod “normal”, pe termen lung, in virtutea inertiei structurale a situatiei din Ucraina, chiar daca in acest moment au pierdut masiv, rusii ar recapata controlul sau macar neutralitatea acesteia pentru simplul motiv ca e prea complicata pentru a fi integrata in UE si pentru a se reusi captarea ei in NATO. Numim inertie structurala economia Ucrainei, mai dezvoltata in est decat in vest (cateva date relevante se gasesc aici), dependenta de gazul rusesc, structura mafiot-oligarhica a politicii si interesele divergente ce se manifesta inclusiv in tabara “democrata”, dar chiar si pozitia sa geopolitica, in sine, este un puternic factor care trage Ucraina catre Rusia.

Daca SUA & comp. nu vor reusi “reformarea” statului ucrainean, daca se va repeta experienta Iuscenko-Timosenko, lucru care pare, de altfel, previzibil sa se intample, SUA va pierde (din nou) terenul castigat. In orice caz, impresia noastra este ca se exagereaza propagandistic si scop oarecum “preventiv”, in acest moment, cu “nervozitatea” Rusiei si cu stirile cam alarmiste legate de pregatirile de razboi ale acesteia din Crimeea. Sigur ca riscul unei confruntari “incalzite” intre SUA si Rusia este mare si optiunea unei actiuni militare in forta, similara celei din Georgia, este cat se poate de valabila (deja un oficial rus, fara a-si declina identitatea, a emis acest mesaj), insa, tocmai pentru ca, la o analiza obiectiva, Ucraina nu are sanse prea mari sa se transforme intr-un “stat de drept” si nici macar intr-unul intermediar, apt sa fie inca o periferie la marginea Imperiului Atlantist (ca noi) rusii nu au un motiv acut sa se agite militar, deocamdata, prea mult. Mai degraba sa se replieze, sa-si linga ranile si sa pregateasca un contra-atac. Si, parca, la o privire mai atenta, nu ar fi interesati (nici ei) sa grabeasca o secesiune, ce poate fi o optiune de forta majora.  

Evolutiile sunt imprevizibile si nu se stie ce surprize mai rezerva actiunile SUA pe termen scurt. Rusia, desi ar avea acest avantaj al inertiei structurale, totusi nu are aceeasi alonja ca SUA: nu are nimic asemanator cu programul instaurarii unui “stat de drept”, adica nicio presiune conjugata pe mai multe fronturi care sa duca la controlarea strica a parghiilor de putere dintr-un stat. Uniunea Eurasiatica e, inca, prea la inceput si destul de minimalista dpdv institutional. Poate compensa doar prin brutalitatea fortei sale, cum a facut-o in Georgia, in 2009. 

Confruntarea geopolitica dusa pe teritoriul ucrainiean poate avea efecte catastrofale pentru intreaga regiune a Europei Centrale, ce va fi destabilizata, poate, fatal. “Scenariul” comentatorului “k” nu este deloc de lepadat, in acest sens:

situatia de astazi din ucraina nu este rodul unui pact intre rusia si nato/sua/ue. reprezinta o mutare de forta a americanilor, fara precedent in zona de influenta, considerata pana nu demult quasiexclusiva a rusiei. mutarea a lasat in offside intreaga europa (“veche”), in special germania, care a fost astfel fortata sa sa-si defineasca pozitia fata de rusia. cu toate ambiguitatile, fiind pusa in fata unor optiuni categorice, germania a achiesat umila la suzeranitatea geopolitica americana asupra unui spatiu pe care aparent il share-uia discretionar cu rusia. prin urmare, esenta geopolitica a actualei conjuncturi este data de stoparea oricaror calcule geopolitice europene care nu includeau interesele americane.

sunt convins ca atat americaniii cat si rusii au evaluat consecintele si se lucreaza cu toate optiunile pe masa.

daca noua structura de la kiev nu va reusi sa mobilizeze suportul intern si international necesar apararii firavei statalitati redefinite, va pierde in cativa ani 60-70% din teritorii, si la est si la vest si mai peste tot. daca, intr-un anumit si plauzibil context, polonia va pune in discutie granitele actuale, europa centrala se va tulbura cu consecinte dramatice. prin urmare ne putem astepta, ca act de diversiune promovat de rusia, ca unul sau mai multe state din europa centrala sa puna in discutie problema actualelor granite, fapt care ar facilita recapatarea controlului rusesc asupra unei mari parti a ucrainei.

(…)

unul din efecte cred ca va fi destabilizarea status-quo-ului european, mai exact central-european, adica a actualei “pax germanica”, exploatata sublim de nemti sub aspect economic. rusia, desi intinsa pe un teritoriu vast, nu se confrunta intern cu un pericol centrifugar de anvergura celui din centrul europei. deschiderea frontului din rasaritul europei, peste interesele, ratiunile si afinitatile germaniei, dar cu potentarea geopolitica semnificativa a poloniei si potential a romaniei, va alimenta frustrarile perdantilor WW2 si va deschide corul revizionist central-european, din boemia pana in transnistria, cu tot ce-i in between. o germanie frustrata si o rusie incoltita sunt de natura sa radicalizeze la maxim ungaria.

2. Euromaidanul si preotii

In imaginile epice care au circulat in mass-media internationala si care ilustrau luptele feroce duse pe strazile Kievului, au aparut intr-un mod insistent, ostentativ, preoti cu sutana si cu odajdii cu tot. Preoti cu scut, preoti care spovedeau vreun militant inainte sa se arunce asupra Berkutului, preoti cu cruci in mana, binecuvantand multimile. Pentru o mass-medie (fie internationala, fie nationala), care prezinta tendentios aproape orice subiect legat de preotimea rasariteana, acest lucru este o noutate. Daca preotii lupta pentru Europa, FMI si SUA, atunci e bine, putem sa-i eroizam si sa-i expunem in vitrina. Daca, cumva, se opun legislatiilor gay, retrocedarilor care greco-catolici si, eventual, indraznesc sa comenteze ceva pe marginea gazelor de sist, atunci ii punem la zid, ii tinem numai in atacuri mediatice si in presiune institutionala. 

Doua lucruri trebuie evidentiate aici: in primul rand, modul cinic in care se speculeaza simbolistica identitara a unei natiuni pentru a legitima o actiune in forta (respectiv, in acest caz, lovitura de stat). Desi reprezentand si asumand laicitatea (chiar secularismul), cu “valorile LGBT” invocate de Departamentul de Stat al SUA drept criteriu pentru ajutoarele financiare acordate statelor sau pentru relatiile diplomatice cu acestea, Imperiul Atlantist a folosit fara jena filonul “pravoslavnic” de rit ucrainiean pentru a manipula consimtamantul cat mai larg asupra operatiunilor de pe maidanul din Kiev. Mai mult decat atat, SUA nu a avut nicio problema si nicio ezitare sa foloseasca si chiar sa impinga in fata formatiuni antisemite intr-un mod cat se poate de agresiv si de “oficial”. Un rabin important din Kiev a avertizat populatia evreiasca evite aceasta zona din cauza riscului de atacuri antisemite, in completa tacere a oficialilor americani si europeni, care nu doar ca au pus batista pe tambal, ci au inceput sa nege evidentele, punand pe seama propagandei rusesti acuzele de extremism aduse factiunilor inarmate ale contestatarilor lui Ianukovici. Unul din liderii Sectorului de Dreapta, o factiune para-militara foarte activa in luptele de strada, arata, intr-o inregistrare mai veche, ca “va lupta pana la moarte impotriva evreilor si rusilor.” Ce ne arata acest lucru? Ca laicitatea, “diversitatea LGBT”, Holocaustul, sunt teme de instrumentalizate cinic in politici diferentiate fata de zonele periferice ale Imperiului Atlantist. E simplu: scopul scuza mijloacele. Iar Ucraina are o situatie indeajuns de particulara si o pozitie destul de strategica astfel incat sa i se lase sau chiar sa fie incurajat un nationalism si o “pravoslavie” locala, un antirusism virulent, chit ca ingemanat si cu un filon antisemit. 

In al doilea rand, trebuie sa fie foarte clar ca, cel mai probabil, o parte din preotii implicati in luptele de strada sunt fie membri ai organizatiei schismatice conduse de “patriarhul” Filaret, care nu are comuniune cu NICIUNA din Bisericile Autocefale Ortodoxe, fie greco-catolici, foarte activi, si ei, in sustinerea loviturii de stat. De altfel, “slujbele” de pe Euromaidan au fost “ecumenice”, “patriarhul” Filaret facandu-si aparitia alaturi de clerici greco-catolici. Aici, prea multa discutie nu incape: dincolo de orice imperialism si de rusificarea condusa prin intermedul Patriarhiei Moscovei, pentru un ortodox, membru constient si responsabil al Bisericii, factiunile schismatice sunt nu doar ilegitime, ci lipsite, cazute din har. Tainele lor nu sunt valide. Facand o comparatie cu URSS-ul, factiunea lui Filaret joaca, acum, acelasi rol cu “biserica vie”, constructia artificiala si la fel de necanonica inventata de bolsevici pentru a crea o structura ecleziastica paralela si subversiva fata de Biserica.

Presedintele atlantist Iuscenko a facut o incercare de a legitima, cu ajutorul Patriarhului Bartolomeu, asa-zisa Patriarhie a Kievului (condusa de Filaret), insa intentiile nu s-au concretizat, Patriarhia Ecumenica nu a indraznit sa sfideze, atunci, chiar atat de grosolan, Moscova. Este de vazut daca aceste intentii (si presiuni) se vor relua si care va fi pozitia Patriarhiei Ecumenice pe acest subiect, avand in vedere recentele tensiuni pe tema primatului. O eventuala schimbare de atitudine a Patriarhiei Ecumenice ar reprezenta o mare lovitura si provocare pentru Patriarhia Moscovei, un fel de corespondent ecleziastic al loviturii geopolitice incasate de Kremlin, insa nu pare ca Patriarhul Bartolomeu ar avea forta necesara sa o faca. 

3. Noi

Consideram ca trebuie sa intelegem realist ce se intampla cu cel mai mare vecin al nostru. Unii (sinceri sau postaci de serviciu) inteleg ca daca descriem dintr-un punct de vedere obiectiv evenimentele din Ucraina, am tine hangul imperialismului rusesc. Este, insa, aberant sa interpretezi realitatea si actiunile unor structuri imperiale din perspectiva filo sau anti americanismului/rusismului. Inseamna sa te orbesti de bunavoie, sa fii captivul unor naratiuni ideologico-propagandiste. Sa crezi in mitul Occidentului civilizator si sa crezi ca ei vor sa salveze democratia din Ucraina, de pilda, in loc sa vezi ca e vorba de calcule geopolitice cinice, de dispute intre centre de putere imperiale si periferii, de hegemonie si economie (resurse), inseamna sa iti retezi orice sansa de a fi obiectiv. Sa visezi la o Rusie Pravoslavnica ce va salva popoarele ortodoxe de sodoma euroatlantica este, iarasi, o naivitate de nepermis barbosilor. 

Simplul fapt ca Ucraina e vecina cu noi spune deja destul despre impactul riscant pe care-l poate avea o evolutie negativa. Si, oare, sunt sanse sa nu existe aceasta evolutie? SUA nu va renunta asa usor la pasarea din mana si va incerca din rasputeri sa-si pastreze avantajul. Ne readucem aminte de analiza Stratfor: daca nu pot controla sau domina zona, macar sa faca maximum de rau intereselor Rusiei. De cealalta parte, Rusia, la randul ei, va avea cam aceleasi optiuni: daca nu reuseste sa domine sau sa neutralizeze tendinta catre Vest a Ucrainei, atunci macar sa faca un maximum de rau intereselor americane in zona (ceea ce ar insemna instituirea unui fel de Transnistrie Mare in Crimeea, probabil).

Iar aceasta “competitie” risca sa incinga destul de mult razboiul rece dintre cele doua supraputeri si sa destabiliezeze puternic zona. Cu ce consecinte? Greu de prevazut.

In ce ne priveste, cand te uiti la halul in care arata politica interna de la noi si la ce statut avem in periferia Imperiului Atlantist, nu poti decat sa te rogi la Bunul Dumnezeu, caci nici macar nu trebuie sa se ajunga la un al treilea razboi mondial ca noi sa fim afectati foarte puternic de extinderea tulburarilor din zona. Unii isi fac iluzii ca, poate-poate, am reusi sa profitam de o eventuala destramare a Ucrainei pentru recapata teritoriile pierdute in al doilea razboi mondial. Pentru aceasta, insa, ar trebui sa facem parte dintre cei care stau la masa negocierilor, nu din categoria celor ce fac parte din meniu…