Treceți la conținutul principal
GENERALUL IOAN SORIN, FOSTUL SEF AL STATULUI MAJOR AL FORTELOR TERESTRE , A DECEDAT SAMBATA, ACESTA SUFERIND DE MAI MULT TIMP DE O BOALA GRAVA.
Generalul Ioan Sorin a murit rss 1asig armata 2
 
Generalul Ioan Sorin a murit
Generalul Sorin Ioan ar fi împlinit anul acesta 60 de ani.
Sorin Ioan s-a născut la data de 22 iunie 1954, în municipiul București. A absolvit cursurile Școlii militare de ofițeri de artilerie « Ioan Vodă » din Sibiu (1976) și Academia de Înalte Studii Militare din București (1985). În anul 1999, a obținut titlul științific de doctor în științe militare.
După absolvirea școlii de ofițeri, a fost avansat locotenent, îndeplinind apoi funcțiile de comandant de pluton, de baterie și de divizion de artilerie (1976-1982). Revenit după trei ani de studii la Academia Militară, devine șef al artileriei unui Regiment Mecanizat (1985-1986), șef de stat major al unui Regiment de Artilerie (1986-1988), comandantul Regimentului 43 Artilerie (1988-1993), locțiitor al comandantului Diviziei 1 Mecanizată (1993-1994), locțiitor al comandantului Corpului 1 Armată (1994-1996).
În paralel, a urmat următoarele cursuri: cursul pentru comandanții de regiment (1987), cursul de strategie și artă operațională (1990), Colegiul “George C.Marshall” de Studii Strategice și Management al Apărării din Germania (1995), Colegiul Regal pentru Studii de Apărare al Marii Britanii (1998), NATO Joint Senior Psychological Operations Course, Florida, USA (2002) și cursul pentru generali al Colegiului de Apărare NATO de la Roma (2004).
Este numit apoi pe rând în funcțiile de șef al Direcției Artileriei din Statul Major General (1996-1997), comandant-șef al Detașamentului Tactic “Sf. Gheorghe”, dislocat în Albania ca parte a Forței Multinaționale “ALBA” (1997-1998), locțiitor al șefului Direcției de Planificare Strategică și Control al Armamentului (J5) din Statul Major General (1998-1999).
La data de 1 decembrie 1999, a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), fiind numit în funcția de comandant de corp de armată (1999-2000). Devine apoi locțiitor al comandantului Comandamentului 2 Operațional Întrunit “Mareșal Alexandru Averescu” (2000-2001) și șef al Direcției Operații (J3) din SMG (2001-2004). În această perioadă a fost înaintat la gradul de general-maior (cu două stele) la 5 iulie 2002 .
Începând din anul 2002, el a coordonat mai multe misiuni românești în străinătate și a vizitat Afganistanul, Irakul și Balcanii de Vest. De asemenea, a fost profesor la Universitatea Națională de Apărare. Este autor al mai multor articole de teorie și istorie militară publicate în reviste de specialitate.
În perioada 2004-2006, generalul-maior dr. Sorin Ioan a îndeplinit funcția de șef al Statului Major al Forțelor Terestre, apoi în anul 2006 devine locțiitor al șefului Statului Major General. La data de 1 noiembrie 2004 a fost înaintat la gradul de general-locotenent (cu 3 stele) .
La data de 12 decembrie 2007, generalul-locotenent Sorin Ioan a fost numit în funcția de reprezentant militar al României la NATO și UE . Ministrul Apărării Naționale a operat câteva schimbări la vârful Armatei. Cea mai importantă se referă la faptul că generalul Sorin Ioan este noul șef al SMFT.
17 iulie 2012 - Prin ordin al ministrului Apararii Corneliu Dobrițoiu, generalul-locotenent Sorin Ioan a fost numit din funcția de consilier coordonator domeniu în grupul consilierilor ministrului Apărării Naționale în funcția de șef al Statului Major al Forțelor Terestre;
10 mai 2013 – a fost înaintat în gradul de general cu patru stele, la trecerea în rezervă.
La final de carieră militară, fostul comandat al SMFT avea și un regret. “Au fost multe situații în care alte planuri nu au contat. Poate am o remușcare, familia a fost pe planul doi, însă tot ceea ce am făcut am făcut cu plăcere și cu pasiune și am avut și satisfacții”, spunea generalul Ioan Sorin.
În ceea ce privește misiunea din Afganistan, generalul își amintea că a fost primul militar care a călcat pe pământ afgan, fiind în anul 2002 șeful Direcției Operații.
“Era o experiență nouă. Am avut șansa să fiu șeful Direcției Operații în acea perioadă și de aceea am avut ocazia să fiu primul român care a aterizat pe acel pământ și să cunosc, să învăț, să studiez cultura oamenilor. (…) I-am sfătuit pe militari ce trebuie să facă pentru protecția lor — protecția forței este prioritară. (…) Retragerea treptată a trupelor române din Afganistan înseamnă că s-au făcut realizări în ceea ce privește obiectivele misiunii. Pentru cei care au fost acum 11 ani acolo și au revenit, în toți acești ani, este foarte ușor să vadă o transformare după această perioadă. Efortul internațional a fost foarte mare”, afirma generalul Sorin Ioan.
Începând din anul 2003, el a coordonat mai multe misiuni româneşti în străinătate, atât în Afganistan şi Irak, cât şi în Balcanii de Vest. De asemenea, a fost profesor la Universitatea Naţională de Apărare.

Filiala SCMD Slobozia , este alaturi de familia greu incercata a celui care a fost Sef al Statului Major al Fortelor Terestre , GENERALUL IOAN SORIN

Dumnezeu sa - l odihneasca in pace. !

Postări populare de pe acest blog

sâmbătă, 18 septembrie 2021 Multumim publicatiei Metropola Constanta   Noi proteste împotriva unei guvernări abuzive Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)   reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”. Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării. Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști. Pe 3 septembrie președintele PNL a...

GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMANESC. In data de 29 MAI 2014 de INALTAREA DOMNULUI sarbatorim ZIUA EROILOR.

Mormantul Ostasului Necunoscut Mareste imaginea. Mormantul Ostasului Necunoscut este un simbol unic al recunostintei nationale si al cinstirii pe care poporul roman o datoreaza celor care si-au dat viata pentru apararea, libertatea si demnitatea tarii noastre. In luptele mondiale de la inceputul secolului trecut, Romania a pierdut aproape un milion de soldati si oameni de rand. Pe langa cimitirele si monumentele ridicate in orasele si satele tarii, in anul 1923, in Parcul Carol I, din Bucuresti, a fost inaugurat "Mormantul Ostasului Necunoscut". Acest lucru se datoreaza mai ales Societatii "Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi", infiintata in 1919 si transformata ulterior, in anul 1927, in Societatea "Cultul Eroilor". Mormantul Ostasului Necunoscut In anul 1923, la indemnul Societatii Eroilor, s-a luat decizia ca jertfa tuturor eroilor necunoscuti sa fie simbolizata de un monument special: ...
  joi, 9 septembrie 2021 In numele dreptului la legitima aparare   IN NUMELE DREPTULUI LA LEGITIMA APARARE! -           In atentia participantilor la manifestatia din 16 septembrie a.c., din Piata Victoriei –   Doamnelor si domnilor, De la infiintarea SCMD, noi va atentionam ca zecile de mii de pui si nepoti de securisti si activisti tradatori, spalati pe creier la “studii” in afara, se intorc, urmand a fi propulsati, prin frauda, la Putere, pentru a lichida, in interes strain, tot ce mai are Romania si, in final, insasi Tara! Ca in Franta, Germania, Grecia, SUA, Australia etc., se incearca si la noi vinderea ultimelor active ale statului! In marile Capitale europene, cetatenii s-au ridicat la lupta impotriva comunism/globalismului, nu impotriva portului mastii si a vaccinarii medicilor, cum ne minte pe noi media imbecila si tradatoare. Noi am vegetat si am inceput sa pierdem … CFR Marfa, Platfoma Magurele, TAROM, Portul Consta...